O saptamana sau doua o sa fiu prin Bucuresti. Posibil sa merg si pe acasa, la Sinaia. Daca e zapada poate scot si placa din praf. Are vreo luna de cand sta asa. Saraca!
Lucrez de acasa in principiu. In rest, mai o tura pe la BEST, mai o bere cu prietenii, mai o plimbare cu prietena, chestii din astea romanesti. Cand plec exact nu stiu inca. Ce stiu, e ca o sa postez fotografii de acum incolo. Stay tuned!
Si plec. Ma scol cu noaptea in cap sa ajung la aeroport. Se anunta post-greva. Iau un metrou, schimb inca unul, ma sui in tren. La 8 sunt pe aeroport. Avionul pleaca in 2 ore si 15 minute. Clasic. Am ajuns iar mult prea devreme. Astept sa se deschida check-in-ul, sa scap de rucsacul mare. Si stau. Si stau. Trec vreo 45 de minute. Pe panou nu scrie nimic legat de vreo intarziere. Intreb intr-un final la o alta companie, daca stiu ei cumva unde e checkin-ul meu. Imi spun ca se face la ei la companie. Fain. Nu putea sa anunte sau sa scrie pe tabla aia dubioasa.
Kebabul de seara trecuta ma trimite la toaleta. Intru la “Mama si copilul” ca arata mai bine. Baie mare, curata, aromata. Nu folosesc insa si pudra din dotare. Dupa, dau sa ma conectez la wireless (nu din baie), ca pe orice aeroport care se respecta. Imi cere un login si parola. Asta e, platesc daca e nevoie. Sase euro pentru 30 de minute. Nu mersi. Citesc o carte mai bine. Si citesc una.
Zbor cu acelasi avion de 48 de persoane ca la plecare, in care suntem vreo 30 doar. La fel ca acum 2 saptamani, deloc aglomeratie, deloc stres. Decolarea o prind in vis. Ma trezesc doar cand se plimba tipa cu sandvisurile. Bag rapid unul si o apa, sa pot prinde aterizarea. Tot in vis. In Ljubljana plec se pare cu acelasi avion, aceleasi stewardese. Numai ca suntem 7 oameni. Unul este nascut de maxim cateva luni. Simpatic. Vreo jumatate de ora se hraneste de la sursa naturala. O sursa norvegiana cred, cu parul rosu.
De pe Otopeni pana in Militari mai fac vreo 3 ore. La fel ca din Paris. Pe drum fac un popas la eMag si imi cumpar un laptop. Sa pot scrie de unde vrea wireless-ul meu. Am ajuns in Romania, dar povestea nu se termina aici. Voi continua cu amintiri din Paris, dar si cu intamplari de pe plaurile mioritice.
E plina tara asta de poveste. Salut!
Intram pe usa. Se aude un clopotel. Incet. Abia daca observa cineva. Barmanita se uita cu coada ochiului si isi continua treaba. Are pe cap o palarie frantuzeasca. Parul ii iese din ea in valuri. Valuri frumoase. E sic. Are ochii albastri si mari. Barbatii de la bar par cu totii fascinati de ea. Nu au mai putin de 40 de ani, dar se comporta ca niste adolescenti in preajma ei. Sase lampi ard in incapere, luminand o biblioteca plina de carti. Sunt prafuite dar totusi de vanzare.
Un pahar se sparge si opreste pentru o secunda agitatia din incapere. Era de sampanie. Acum nu mai e. Spre el se uita doi trandafiri de pe bar. Unul rosu, unul alb. Un firicel de sampanie curge pe stica rece ca gheata. Tablourile parca te privesc. Cu ochi la fel de reci ca sticla de sampanie. O oglinda vegheaza asupra camerei, de sus. Parca sunt doua camere de fapt. Dar una e pe dos.
Un cuplu danseaza in mijloc. Nimeni nu ii observa. El ii canta la ureche, in timp ce ea ii asculta bataile inimii. Rad amandoi. Ea parca un pic mai mult. O trage de mana si ies afara sa isi aprinda o tigara. Barmanita umple paharele cu vin rosu. Ochii ei albastri stralucesc in lumina lampilor. Ochii barbatilor sclipesc la vederea lor. Parca sunt doua lumi. Una din ele e pe dos.
In fiecare zi trec pe langa o frizerie. Sau doua. Prima se afla la gura de metrou in care intru dimineata. A 2-a se afla in cea in care intru seara. Sau invers, daca vorbim despre iesit. Formeaza o simetrie perfecta cu sinele de cale ferata. Nu ca ar avea vreo importanta. Desi, astrologic vorbind, acest lucru poate influenta frezele oamenilor.
Se intampla insa ceva ciudat in aceste 2 frizerii. In fiecare zi se tund oameni. Si nu orice oameni. Treaba e ca ori se afla un singur om care beneficiaza de frizer, ori sunt 6 – 7. Si asta in fiecare zi, timp de 2 saptamani. Inteleg sa vad un om, hai poate 2 sau 3. Dar nu. Ori 1 ori 7. Daca este un om, e bine. Isi face omul o noua freza. Ceva normal. Daca sunt 7 insa, se complica problema. Se trateaza cu siguranta subiecte mai ample. De fapt, niciunul nu cred ca se tunde. Ori fac trafic cu droguri, ori cu arme. Sau poate pun la cale vreo spargere. Multe se pot intampla in aceste frizerii. M-am decis ca intr-o zi sa ii fotografiez. Desi imi e frica. Vedem. Bafta!
Many people asked me to write also in English. So I did. I created this English version of the blog. You can find it here. Cheers!
Pe strada pe care am biroul sunt mai multe agentii imobiliare. Am vazut vreo 2 pana acum, dar sigur gasesc mai multe. Termin de mancat si decid sa le vizitez un pic, poate gasesc ceva interesant. Tot plec maine. Poate ma lipesc de ceva asa pe ultimii 5 metri. O sa va redau scurtele dialoguri intre mine si ei, sa nu va plictisesc cu prea multe detalii. Se poate (sigur) sa nu scriu bine in franceza cuvintele. Asa vreau eu.
No. 1
“Do you speak English?
Un peu
I would like to rent a studio in ..
Nooooo
Nooo what?
Nooo studio, nooo “
Ok scuze ca v-am deranjat. Parca am speriat-o cand i-am spus ca vreau sa stau undeva. Am iesit si m-am uitat pe geam. Da, agentie imobiliara, nimic matrimonial.
No. 2
“Do you speak English?
Un peu
I would like to …
//un fel de UFO. nu am inteles nimic//
Hmm, je cherche de louer en location
Noooooo”
Hooo ca ma speri. Am inteles. Plec.
No. 3
“Do you speak English?
A bit yes.”
Cu ei a mers mai bine, mi-au dat un formular de completat. Oricum nu am cand sa il completez. Dureaza vreo 2 saptamani sa strang toate actele. Ale mele si ale companiei.
No. 4
“Do you speak English?
Yes!
Do you have a studio?
Yes we have one. 700 Euro. It’s 12 square meters.”
//Bah da-te …//
Don’t you have more?
Nooooo. Just one.”
Bine plec, scuze.
No. 5
Afis pe usa:”Taxa 600 de euro ca sa va incheiem noi actele. Puteti locui in garsoniera doar 4 luni.” Clar. Destepti foc si astia.
No 6.
“Do you speak English?
No!
Je cherchez de louer en location in M.
bla bla bla piece?
1 – si arat cu degetul.
Nooooooooooo”
Mda. Super tare la astia cu agentiile. Am cam ras asa de situatia asta. Ce pot face mai mult? Stau intr-un hostel pana la urma. Ce mai conteaza ca vin seara “acasa” si gasesc noi colegi de camera in fiecare zi? Sanatate!
Plec la pranz cu a mea colega din India. Mergem la un restaurant creolez/creolian/creolic. Nu stiu exact cum e forma corecta. Sunt o combinatie intre indieni, africani si europeni. Ii puteti gasi in insulele din Oceanul Indian. Meniul restaurantului inclina spre partea indiana. Cea africana e vis-a-vis de drum. Alta data.
Ne serveste la inceput cu paine si sos de rosii cu seminte. Pareau dubioase. Asa ca aperitiv inaintea aperitivului. Ma invita sa pun pe paine si sa gust. Pare picant, asa ca pun putin. Gust cu teama. Sa imi sara urechile nu alta. Puteam sa scuip 1 2 flacari. Asa de test. Ma intreaba daca imi place. Ii zic, “daaa, e bun. Un pic picant.” Abtinandu-ma sa nu plang. Beau niste apa de sete. Nu de iutime. In timpul ala imi spune sa nu beau asa multa, ca chilly e pe baza de apa si mai mult mi-l intind in gura. Bah, asa e. Am paralizat pentru vreo 2 minute.
Aperitivul consta in niste plante pane. Facute insa fara ou. Faina si iaurt. Interesante la gust dar nimic special. Ma roaga sa pun niste sos pe ele ca au gust mai bun. Siiigur, ma gandesc eu. Sa imi sara iar urechile. O refuz politicos si mai beau niste apa. Felul principal consta in carnati cu usturoi, sos indian, orez si niste fasole mai mica. Tipic indian imi zice. Mie imi pare a carnat polonez. La gust, ca orice carnat. Bun, dar nu asa special. Ospatarita mai aduce o canita de sos. “Vrei?” Ma intreaba. “Nuuu!”. Zic eu, si mai beau niste apa.
Data viitoare mergem la creolienii de vis-a-vis. Poate cei din Africa nu umbla cu trucuri din astea paralizante. Salut!
Azi e joi. Deci apare almanahul. Il cumpar si de data asta. Iar 1483948 de anunturi. Trec prin primele 6 pagini (format A3) si colorez 2 din ele. Sun la ambele si raspunde robotul. Clasic. Imi cere doar numarul de telefon. Nicio intalnire deci. Momentan. Am 2 “almanahe” acum. Inca le pot aduce in tara contra cost. Fac reducere daca le luati pe amandoua.
Plec imediat la inca 2 agentii sa intreb de garsoniere. Sper sa nu mai dau de vreo proasta. Poate si mananc ceva intre timp. Pofta buna!
Sunt in greva. Nu eu, ci majoritatea romanticilor de aici. Ori nu lucreaza, ori lucreaza de acasa. Sa nu bata la ochi ca sunt spargatori de greva. Ca mine.
Mi-au spus colegele ieri ca azi vor circula mai rar metrourile, asa ca ar trebui sa plec mai devreme. Asta si fac. Plec cu 5 minute mai devreme. La metrou, pustiu. 4 5 oameni asteapta metroul. Il astept 10 secunde si vine. In statia in care schimb (gen Unirii), coridoarele sunt pustii. Sunt singur pe acolo. Incep si cant. Eu si ecoul. In al 2-lea metrou, la fel. O mana de bursuci merg la servici. Si eu. Ajung la birou la 9.01. Mai repede ca de obicei. Si tot primul. Puternica greva asta. O zi faina !
Se pare ca pe 12 februarie va avea loc in Bucuresti Twestival-ul. In Romania va avea loc si in Cluj, iar in restul lumii in alte peste 100 de orase. Scopul evenimentului este unul caritabil. Se urmareste strangerea de fonduri pentru a oferi apa celor care nu au acces la ea.
Poate mergem si noi. O fapta buna este binevenita intotdeauna. Salut!
