Avem o politica faina in birou. Se poate aplica si in Romania (in caz ca nu este aplicata deja). Cumperi fructe, le pui intr-un cos la dispozitia tuturor, si iti sunt decontate. Sanatate curata. Si gratis. Scurt si la obiect. Salut!

Pauza de 5 minute in birou. Intreb si eu care e treaba cu vacanta de Paste aici. Pot merge acasa o zi in plus, sau trebuie sa sarbatoresc Pastele catolic impreuna cu ei? Vedem. Trebuie sa vorbesc cu sefa despre asta.

O intreb pe colega mea din India ce religie e. Hindu. Ei nu au Paste sau Craciun. Ei au Zei. 32.000 de Zei. Fix. Imi zice ca mai importanti asa sunt vreo 6. Restul apartin diverselor regiuni ale Indiei. Fiecare cu Zeii sai. Nu are cum sa ii stie pe toti. Destul de logic.

Incepem si vorbim despre sarbatori religioase indiene:
Una din ele ar fi Holi. Sau sarbatoarea culorii. Toti oamenii se vopsesc pe tot corpul cu diverse culori. Initial culorile proveneau din diverse plante. Acum se folosesc si chimicale.
A 2-a sarbatoare este Diwali. Sau sarbatoarea luminii. Se fac diverse candele, ornamente cu lumanari, si desigur artificii.
Mai multe detalii despre aceste sarbatori sper sa aflu in curand. Smile

Trenurile din metrou sunt de 2 feluri. Mai noi sau mai vechi. Ca in Bucuresti. Cele vechi frantuzesti sunt mai noi decat cele vechi romanesti. Cele noi frantuzesti sunt mai vechi insa decat cele noi romanesti. Cred ca ati inteles ideea. Un singur lucru difera. Spatiul de stat in picioare din vagon. In Romania calatoresti lejer cat de cat. Poti respira. Depinde de ora bineninteles. Nu poti respira mereu. Aici insa, sunt foarte multe scaune in vagon, asezate cat de apropiate posibil. Trebuie sa respiri incet si sigur. Frantuzeste.

Un alt lucru interesant se intampla atunci cand metroul ajunge in statie si opreste. Tehnica asta este ori o strategie a statului francez, ori o traditie din popor. Indiferent ca mergi cu un tren vechi sau nou, cand ajungi in statie, usile se deschid inainte ca trenul sa se opreasca. Mai pe scurt, din mers. Astfel poti practica saritul din tren fara nicio problema. Ai astfel sansa sa te faci remarcat. E multa lume la metrou. Poate esti vazut de vreun regizor de film. Poti sari din metrou cativa ani la rand. Ca Stallone. Merita practica. Noroc!

Azi e muzeul Louvre si vecinii pe lista. Ca de obicei plec destul de matinal, la 2. Ajung rapid la muzeu. Este imens. Se aseamana Casei Poporului vazuta din Parcul Izvor. Vis-a-vis observ o mini Notre Dame si ma apuc sa o pozez. O poza. Doua. Bang. Out of battery! In %^&$*#(# – ii! Am cam uitat sa pun bateria la incarcat. Asta e. O zi fara poze. Nu ma mai confunda lumea cu japonezii si chinezii.

In curtea muzeului dau de acea rasa de oameni pe care o intalnesti in astfel de locuri. Rasa “IOLA”. Este acel tip de om ce pandeste un obiectiv turistic. Fie el muzeu, fantana, copac, manastire, Burger King, cos de gunoi. Ei, odata localizat se aseaza fix in fata lui si il roaga pe fotograf sa il centreze. Sa fie sigur ca acel ceva ii creste din cap. Apoi fac schimb. Dupa asta, ajunsi acasa, redenumesc pozele: “Io la Louvre”; “Io la fantana”; “Io la mare cu iubitul meu si cu Mc Donalds in spate”. Cati dintre voi nu aveti o poza de genul asta?

Platesc biletul (9 euro) si intru in muzeu. Intrarea se face printr-o cladire sub forma de piramida de sticla. Foarte mare. Sub ea se gasesc mai multe magazine de suveniruri, librarii, cafenele, intrarile muzeului. Ma gandesc ce fain ar fi sa vezi ploaia sau ninsoarea deasupra ta. Si tu uscat. Revenind la muzeu. Imi dau seama ca mi-ar lua cel putin 2 ore sa il vad pe tot asa ca incep sa citesc harta. Ma duc doar in partea medievala a lui, in cea egipteana si la o expozitie de benzi desenate. Doar astea ma intereseaza. Suficient. Si asa sunt rupt de foame. Nu mancasem nimic pana la acea ora. Ma duc spre o cantina, intru si un negru imi zice. Closed. Cum frate, ca mananca 50 de oameni acolo. Ii zic asta, da din umeri si zice: closed. Bine ma. Mai rezist. Sunt roman.

Dau o tura prin librarii, prin magazinele de suveniruri, si ma opresc intr-unul de copii. Imi cumpar de acolo un soldatel francez cu o arbaleta. Am colectie (Bofane, Toe, daca vreti si voi sa imi spuneti). Dupa cum va ziceam si ieri, aici este acel centru de informatii cu harti gratuite. Este cel mai mare din Paris. Mi-am luat 1 kg de harti, pliante, reviste, cu diverse lucruri de vizitat prin Paris (si nu numai). Daca veniti pentru prima oara in acest oras, incercati sa nu ratati acest loc. Vizitati-l chiar primul daca se poate. Merita!

Mi-am continuat drumul prin niste gradini interesante. “Les Jardins des Tuilleries”. Destul de frumoase. O sa revin si la vara poate or sa imi placa mai mult. In continuare trec pe langa “Place de la Concorde”. E un obelisc situat intr-o intersectie. Initial a fost o statuie, ce a fost ulterior daramata. E o piata mare acolo. Numai buna pentru o revolutie. Cred ca a si fost una. Plimbarea se termina tot pe Champs Elysee. Aceeasi ingramadeala ca ieri. Incepe ploaia. Strada devine mai goala. Ma pot plimba linistit. Santé!

E zi de Paris azi. Intalnirea tot nu a reusit, macar sa vizitez ceva. Doar nu am venit degeaba aici. Schimb de vreo 3 ori metroul. Ultima statie e deasupra orasului. Deasupra blocurilor. Are o excelenta arhitectura. Sticla si fier. Porneste metroul si in dreapta incepe Parisul sa se arate. Turnul Eiffel apare si el undeva in dreapta. Ascuns printre blocuri. Este prima mea tinta pe ziua de azi.

Nu stiu exact cum sa ajung la el dar urmez multimea. Un card de oameni merge inspre turn. Din 10 in 10 metri poti cumpara brelocuri cu turnuletul. 3 la 1 euro. Ieftin frate. Poata alta data. Ajung la turn. Grandios. Foarte frumos. Fac niste poze din diverse unghiuri. Nu vreau sa fie ca niste vederi. O sa le pun in curand si aici. Il admir cateva minute, investighez cozile, preturile. Sunt OK. Nu urc acum, ca dureaza mult. Sunt si singur, bate si vantul. Data viitoare. Ai 2 variante totusi: pe scari sau cu liftul. Depinde ce vrei.

Placut impresionat, plec mai departe printr-un parculet spre o cladire ce pare a fi un muzeu. Acolo ceva ciudat. Un tip cu niste pantaloni de goretex pe el, isi leaga skiurile si le pune in husa. Foarte curios sunt ce o fi facut cu ele. Era in mijlocul unui petec de iarba, in jur doar orizontul. Bravo lui. 2 sportivi se antreneaza. Unul din ei are un tricou Nike cu 90 pe el. O fi de la Steaua. Treaba lor. Presupusul muzeu este o simpla cladire.

Cum nu gasesc nicio harta cu obiectivele turistice (trebuie sa ajung la Louvre ca sa o iau), ma sui in metrou si merg 2 statii pana pe Champs Elysee. Faimoasa strada. Am vazut ca are si site. De ce nu ar avea o strada site. As putea face si eu cupolei.ro. Ma iau din nou dupa turma. Cafenele, magazine, birouri, apartamente. Wow. O strada ca oricare alta. Dar are site. O termin de parcurs, ca doar nu am venit degeaba in Paris. Ma intreaba apoi lumea daca am fost pe Shans Elizee si daca spun ca nu, pic de fraier.

Drumul inapoi e banal. Ceva frumos insa intr-o statie de metrou. 8 barbati pe la vreo 40 de ani, fiecare cu instrumentul lui, cantau ceva in rusa. Foarte dinamic si vesel. O pata de culoare adusa maroului din metrou.
Vive la France!

Cand plecam in alta tara mi se parea ca e foarte greu sa traiesti cu euro. Bine ca stateam maxim 2 3 saptamani de fiecare data. Cum ajungeam in tara, cum incercam sa scap cat mai repede de el. Pentru ca era greu. Daca nu reuseam, il depozitam undeva, unde sa nu am acces asa usor la el. Pentru ca e greu rau.

Aseara vorbeam cu o prietena din Estonia despre chestia asta. Si ei i se pare la fel. Ca euro este foarte greu. Nu il suporta. Abia astepta sa ajunga acasa sa isi foloseasca moneda proprie. Nu e grea.

De cand sunt aici mi se pare la fel de greu euro. Trebuie sa il suport de acum incolo, deci trebuie gasita o metoda ergonomica pentru asta. Imi rupe buzunarul cantitatea de monede pe care le-am strans in ultimele zile. Toata lumea iti da rest monede. La 10 euro poti primi 9 euro in monede. De ce nu? E foarte greu euro asta. Zice lumea ca leul e greu. De unde. Nici nu prea folosim monedele de 10 si 50 de bani. Bancnota e la putere.
Cum zic … aaa … e greu cu euro asta! Noroc!

Azi e ziua intalnirii cu robotelul. Ma inarmez de dimineata cu dictionarele si plec. Pe la 2. Pe metrou incerc sa memorez diverse fraze: Cat costa? Am venit pentru inchiriat. Va dau maine un raspuns. Sunt sigur ca o sa imi amintesc doar “Bon jour” si “Au revoir”.

Garsoniera e pe langa metroul Belleville (oras frumos). Trebuie sa fie frumoasa. La un colt niste politistii discuta cu 2 copii de vreo 14 ani. Rapperi. Un caine politist latra la ei. Probabil ca ascund ceva oase prin buzunare. Ma uit in memorie dupa harta si o iau pe o strada. Merg ce merg, nimic. Simt nevoia sa mananc ceva, sa nu ajung acolo nemancat. Imi iau un super sandvis. Abia dupa, observ ca nu are pic de carne. E vegetarian. Tare. Cum nu gasesc nici o urma de adresa, ma intorc la metrou si ma uit iar in memorie. Am gasit blocul. E la 50 de metri.

Bag o guma sa nu se simta efectul de rosii cu mustar, si intru in cladire. O scara circulara se asterne in fata mea. Incape lejer un om pe ea. Urc la 1 si imi apar 5 usi in cale. Una e liftul. Ar trebui sa fie prima pe dreapta. Dar nu stiu cum sa ma uit ca sunt situate in semi-cerc. Din spatele unei usi iese o doamna chinezoaica. Eu in engleza ea in chineza, imi indica o alta usa. Bat. Nimic. Bat iar. Nimic. La vecinul de langa se aude Tom & Jerry. Bat si acolo. Nimic. Uf!
Macar am vazut zona. Incerc si maine. C’est la vie!

Termin ieri prima saptamana de munca. Cu succes. Si cum nu am apucat sa ies de loc din perimetrul acomodarii si al biroului, ma hotarasc sa ies la o bere cu membrii BEST din ENSTA. Azi au niste traininguri, asa ca aseara s-au intalnit la discutii cu trainerii lor, printre care si gazda mea temporara, Xavier.

Mergem cu totii intr-un pub situat pe langa Panteon. Seamana cu Ateneul nostru. In jurul lui se afla o serie de universitati si licee. Intreaga zona este populata de studenti. E ca o mica Regie. Cu tot cu shaormarie. Desi e iarna, nu e pic de zapada. Totusi te simti ca de sarbatori. Strazile si cladirile sunt pline de beteala si instalatii. In fara Panteonului insa nu e un brad impodobit. Sunt 7.

In pub nimic deosebit. Discutii despre evenimente BEST, despre cazarea mea in Paris, despre Lyon si meciurile de Champions League. Se face ora 2 si ne hotaram sa plecam. Metroul nu mai merge. Cu autobuzul nu stim sa ajungem (nici gazda nu stie, ca nu foloseste). Nu mai avem nici 100 de euro de taxi.

Ultima solutie sunt bicicletele. O solutie extraordinara. Un euro pentru jumate de ora. Asta in caz ca nu ai vreun fel de abonament cred. Le iei dintr-un capat al orasului si le lasi in celalalt. La dus am facut cu metroul 20 de minute. La intors cu bicicleta 15. Pistele sunt aceleasi cu linia de autobuz. Adica ai banda ta pe strada. Pe care nu trec masini niciodata. Iar autobuze, prea putine la ora aia. Poti sa faci si depasiri daca vrei. Ai banda ta. Stiu ca am incercat si in Bucuresti sa merg cu bicicleta. Pe pista/trotuar. Parca e altfel.
Imi place transportul nocturn in Paris. O sa il folosesc si ziua. Salut!

Plec azi de la birou alaturi de colega mea din India. Cum iesim pe usa ea raspunde la telefon si incepe sa vorbeasca. Logic. Eu incui usa. Ea zice ceva in engleza. Chem liftul. Mi se pare ca nu inteleg ce zice. O fi galagie de la lift. Iesim din cladire. Vorbeste ciudat. Indiana probabil. Mergem 50 de metri. Vorbeste in engleza. Inca 50. Indiana. Si tot asa vreo 5 minute. Stilul alternativ.

In tot acel timp imi trec prin minte nenumarate idei: isi face raportul saptamanal ma gandesc eu. Poate se inregistreaza pe telefon. Dar daca vorbeste cu 2 tipi. Cu unul in engleza si cu unul in indiana. Daca il invata pe logodnicul ei engleza, si ii traduce fiecare propozitie pe care i-o spune in indiana. Daca nu.

Termina la un moment dat. Isi saluta un prieten pakistanez ce are un magazin in zona si continua drumul. Curios si eu ca tot romanul am intrebat-o care a fost ideea convorbirii. Trebuia sa vad care varianta a mea era adevarata. Ca trebuia sa fie una. Imi zice ca este un obicei indian, mostenit probabil din timpul invaziei britanice. Ei invata de la 4 ani engleza. In timpul scolii fac unele materii in engleza. Altele in limba materna. Mi-a zis ca nu poate sa duca o conversatie la capat doar in indiana. Nu poate. Se intampla chiar si intr-o singura propozitie sa foloseasca cuvinte englezesti. E bine de stiut. Mai sunt multe de aflat.
Buna seara!

Am fost azi la pranz intr-un local vietnamez. Nici mare, nici mic. Cam cat 2 camere de camin cu tot cu modul. Foarte multa lume si foarte multe mirosuri de condimente in aer. Ierburi, mirodenii, chestii din astea.

Am fost intampinat de un omuletz mic de statura si cu trasaturi comice. El incasa banii si plasa comenzile. De gatit se ocupau 3 femei. Chiar in spatele tejghelei. Puteai asista la tot procesul de fabricatie. In vitrina din dreapta aveau diferite carnuri (pui, peste, porc, vita) si in stanga diferite aperitive vietnameze. Unele te speriau la prima vedere. Parca erau vii.

Am inceput masa cu 2 chestii. Una era un fel de produs de patiserie umplut cu niste legume maruntite. Am recunoscut doar varza si morcovul ras. Restul nu chiar. A 2-a era ceva facut din floare de orez umpluta cu ciuperci si carne de porc. Gustoase amandoua. Felul principal a constat intr-o portie de noodles cu carne de vita, niste frunze aromate, morcovi, alune si sos de cocos. O portie imensa si delicioasa. Nu m-am lacomit sa mananc folosind betigasele ca nici acum nu as fi fost aici sa scriu articolul. La desert am baut un ceai de iasomie si am gustat din prajitura de tapioca a colegei.

Mi-a placut mult mancarea lor. Vietnamezul vorbea engleza destul de bine. Am schimbat cu el cateva vorbe. Cred ca o sa mai schimb si pe viitor. 食慾良好!