Sau din Peru. Localul este asemanator cu cele spaniole. Lemn la greu, fete de masa marca Ceausescu, ospatari cu cioc si creasta. Un copil urla aiurea intr-un colt. Ne ducem sus sa nu fim afectati de el. Suntem singuri acolo. Pana vine ospatarul, se mai ocupa 3 mese. De teama copilului probabil. Cred ca am descoperit o traditie peruviana atunci cand ospatarul a inceput sa ia comanda in sens invers acelor de ceasornic. Noi aflandu-ne la ultima limba. Astia din Piranha trebuie sa aiba patron de prin Peru cu siguranta.

Comandam un suc bastinas, dar se pare ca nu au. Ne este recomandata o Cola in schimb. Fuck nu! Au totusi o chestie din mure cu apa sau lapte. Prefer cu apa, sa nu le stric aiurea veceul. Primul fel este o ciorba tip crema, din cartofi si ceapa verde. Ambele pasate. Un deliciu. La second dish, vorba romanului, 30 de cm cubi de spaghete cu pui fript. Alt deliciu. Cand ajunge sosul totul devine un deja vu. Deja vu creolian. Iau o gura totusi, ca asa e frumos. Ceva lacrimi incep sa curga, asa de proba. Amestecatura de mure cu apa devine dintr-odata de nepretuit.

Ca sa trag o concluzie, ca in orice articol pentru presa sau ora de romana, pot spune ca sunt incantat de aceste traditii. Nu e asa usor sa iti mananci mancarea in cm cubi. Noroc!

A fost o seara frumoasa, invaluita de jazz, glume englezesti, oameni prietenosi. Toate sub acoperisul unui pub din Venetia Londrei. Sa lasam pozele sa vorbeasca!

Mai multe aici.

Ce poti face in Londra cand mergi cu treaba, intre orele de lucru:

Ziua 1
07:15: iesi din aeroport chior de somn si pune-te la coada, la verificat pasapoarte. Exact cu 2 minute inainte ta au mai aterizat 2 avioane. Sunteti 500 de oameni. Unde e graba?
08:00: urca in trenul spre centru. Incearca sa numeri statiile si ziarele de pe jos ca sa nu adormi cumva si sa parasesti orasul fara voia ta.
08.45: mergi la hotelul, dar nu-ti lua camera inca. Nu are rost. Poti sa te speli in baia restaurantului in 5 minute. Rucsacul ti-l poti lasa aiurea intr-un colt. Ai sanse de 50% sa nu iti fie furat.
09:30: in drum spre locul de intalnire, nu iti cumpara nicio apa. Nu poate sa te apuce setea in metrou. Esti doar tu si cei 99 de londonezi care merg la servici.
11.45: fa-ti un ceai, chiar daca ai mai baut 2 pana atunci. Sunt gratis si tin de foame.
13:00: mananca la greu tot ce ai in farfurie. Cine stie cand mai prinzi de mancare. Baga mare acolo!
16:00: mai fa-ti un ceai.
17.00: fa un ceai ca esti in Anglia. La ora 5 se bea ceaiul.
19.30: mergi la un stand-up intr-un pub. Meriti o relaxare. Daca nu ai bilet dar totusi stai jos, nu te ridica atunci cand intra altii in sala, care au bilet. O data ai venit aici pentru 2 zile. Ei pot sta si pe jos.
21.00: ia si cina acolo. Nu are rost sa mergi asa devreme la hotel sa iti revendici camera.
22.45: pleaca si tu spre “casa”.
23.30: ia-ti camera.
24.00: zi-i la receptioner ca tu mai ai nevoie de wireless si sa mai lase deschisa sala principala. Esti cel mai fidel client al lor doar. Platesti pentru 24 de ore si stai doar 9.
01:00: nu ai ce mai face pe net asa ca te poti uita la un episod din “Californication” ca doar te scoli la 8 dimineata. Lejer!

singur … cafenea … 05.00 am … ploaie … Riga

Special pentru membrii BEST.

Dormeam azi lejer ca orice om intr-o zi de munca. Pe la 11 imi suna telefonul. Clipesc un pic sa vad numarul dar nu reusesc. Mai clipesc o data. Tusesc de 2 ori sa nu par a crocodil si raspund:

Ea: Buna ziua! Domnul Jibontchi! (nu i-a iesit cu numele)
Eu: Buna dimineata! Da.
Ea: Am inteles ca dvs. reprezentati BEST-ul.
Eu: Logic.
Ea: Organizati cumva un targ de locuri de munca?
Eu: Da.
Ea: Ne puteti da mai multe detalii?

Detalii i-am dat. Nu vorbisem anul acesta cu vreo companie, dar stiam totul pe de rost de acum un an. Treaba ciudata e ca m-au gasit pe undeva printr-un comunicat de presa trimis de mine in februarie 2007. In BEST nu e ca in primarie. Nu stai cu anii. Dar tii minte acei ani. Salut!

Am ajuns la lift. Eram impreuna cu 2 prieteni de-ai mei. Liftul era doar de o singura persoana, asa ca a trebuit sa urc singur. Asa erau lifturile in Paris. Am intrat in el, am inchis usile, si am apasat pe buton. Trebuia sa ajung la etajul 9. Nu stiam sigur de ce. Am inceput sa urc, si, deodata, am simtit ca am depasit cladirea. Liftul urca spre cer. La un moment dat, a facut dreapta. Si-a continuat drumul pe niste sine.

M-am uitat in jos si am vazut ca traversam un rau. Mi s-a facut frica. Aveam senzatia ca pot pica in orice clipa. Eram singur in lift, iar liftul singur pe sine. Traversam raul singur adica. Ce straniu!

Cand am ajuns pe partea cealalta, mi-am dat seama ca sunt in Belgia. Steagul Romaniei cu negru falfaia aiurea pe o cladire. Am intrat in receptia primului hotel si am intrebat unde trebuie sa ajung. Mi s-a spus ca trebuie sa merg vreo 3 km intr-o anumita directie. Departe! Nu avea rost sa pierd atata timp. Mi-am luat inima in dinti si m-am intors in Paris. Cu acelasi lift. Singur in el. Singur peste rau. Singur pe sine. Le-am spus prietenilor ca e prea departe destinatia si ca nu pot ajunge la ea. M-au inteles. Pentru asta sunt prietenii!

“Ce carnoase sunt rosiile astea!” Rar mai auzi vorba asta. Si nici nu au vreun vierme viu in ele. Rosii de la tara nene. Rosii adevarate. Nu am mai mancat o astfel de rosie de cel putin 4 ani, de cand mergeam pe la mamaia la tara. Acum mananc rosii de Cora, Carrefour, Mall. Sunt rosii branduite. Cum brandul este cel mai cautat de la noi, numai din astea gasim. Cat de tare e sa ai rosie din Mall? Foarte tare frate!

Daca incerci sa freci gresia cu aceste rosii vei observa ca este mai buna decat un Cif. Luna ti-o face. Iti poti face lejer freza in ea. Contine mai multe substante toxice decat dero ala numarul 1. Facut din tot tabelul lui Mendeleev. In Romania totul se vinde repede. Si se produce si mai repede. Nu trebuie asteptata toamna sa fie copti cartofii. Cu ce mai stii de la chimie, ii poti ajuta sa creasca mai repede. Mult mai repede!

Daca ai prins ideea si vrei o schimbare in aceasta tara a noastra, daca vrei sa mananci legume si fructe fara NaOH sau Be sau Al in ele, ajuta-i pe acesti studenti sa faca acest lucru. Spuneti parerea. Poate vei putea simti “carnea” din rosie la anul. Multa bafta!

Mai tineti minte cum se juca “rishca”? In Sinaia asa i se zicea. E posibil sa aiba un nume diferit in alte parti ale tarii. Era jocul acela cu “shtantze”, cercuri de metal sau bani nefolositi. Ni le aduceau parintii de la uzina, de obicei. Erau niste resturi de materiale. Nefolositoare lor. Pentru noi insa niste aducatoare de faima. Ce fericiti eram cand primeam o punga de stante. Sau “elefantzei” cum obisnuiam sa ii clasificam. Dupa marime, culoare, grosime. Il jucam in 3 variante: gropita, liniuta si incalecatea.

La gropita castigai daca bagai toate stantele in gropita. Normal. Era o gaura facuta fie in scara de bloc (daca aveai noroc sa ai asa ceva), fie in pamant. Le aruncai de la o distanta de vreo 2 – 3 metri, iar apoi cu diverse tehnici ale degetelor, trebuia sa le introduci in gaura. Trebuia antrenament ca sa dobandesti aceste tehnici. Zile intregi de frecat degetele de pupitru. Creat strategii, gandit tutoriale. Ales degetul de sustinere, cel de foc, cel de frecat menta. O intreaga arta. Si cand ajungeai “pe teren” incepeai sa injuri, sa te certi, sa te bati. Totul pentru niste motive destul de intemeiate normal. “Te fac o risca mah? Te tine?”, erau cuvintele de unde incepea totul. Nu mai conta nimic. Vroiai sa fii cel mai tare, cel mai smecher din bloc.

Liniuta avea niste reguli simple. Aruncai banutul spre o linie. Cel care era cel mai aproape castiga. Acest joc era folosit in momente cheie. Scopul principal era de a detensiona atmosfera. Ceva de genul “Bah hai sa jucam liniuta, ca ma c*c pe voi cu norocul vostru!”. De obicei aici se terminau toate disputele. Iti luai inapoi banii pierduti si plecai acasa. Multumit ca nu ai buzunarul gol. Nu erai cel mai tare dar nici cel mai prost de pe scara.

Incalecatea era altceva. O jucam atunci cand nu aveam chef de celelalte doua de mai sus. Ca regula de joc, stateam 2 – 4 copii intr-un cerc si dadeam drumul la stante de la o distanta de 1m. Cand incalecai ceva, luai tot ce era jos pana in acel moment. Simplu. Era considerat relaxant si lipsit de dispute. Era jucat si de fete. Le auzeai pe scara “Te-am incalecat fata!” Iti dadeai coate cu partenerii de risca, si incepeai sa faci diverse glume pe seama lor. De cele mai multe ori, proaste. Glumele.

Nu o sa incep acum sa zic despre copilarie, noua generatie, prostii de astea. Nu are rost. Poate cineva mai joaca acest joc, undeva pe langa o scara de bloc. O sa povestesc ceva intamplari in curand. Noroc!

Super film!

E “The V Day” si nu stii ce sa trimiti prietenei tale? Ia de aici!