De ce toata lumea mananca sandvisuri in pauza de masa? Inteleg ca sunt mai rapide, ca le poti manca oriunde, chiar si pe laptop, dar trebuie sa te relaxezi macar o jumatate de ora departe de birou, in compania unei mese calde.

Recunosc, am mancat si eu, dar azi am vrut sa incerc altceva si m-am dus la un fel de cantina, sa gust ceva rapid, bun si cald. Ajung acolo, scanez meniul si aleg un ditai carnatul cu sos de rosii. Abia asteptam sa il infulec. Asortez cu o bucata de branza neagra, ca asa e in Franta si iau o garnitura cu morcovi si telina fiarta. Arata interesant asa ca am zis sa incerc. Bag in viteza si un castron cu salata verde, mai mult asa de pofta.

Ajuns la masa, m-am infipt in carnat ca un boier in teapa si nu mica mi-a fost mirarea cand nu am gasit strop de carne acolo, ci o pasta alba ciudata. Habar nu am ce continea. Ramanea sa ma consolez cu garnitura si salata, in timp ce mestecam falsul carnat. Garnitura si mai buna. Niste morcovi fierti fara pic de sare sau sos, acompaniati pe aceeasi idee de telina. Cand am patruns in salata, m-au lovit amintirile din copilarie, pe vremea cand inca mancam macrish si mai dadeam de cate-o frunza ce semana cu el. Cinci frunze diferite am numarat in castron, si niste fire de iarba. I-ar fi curs balele unui cal daca ar fi vazut ce mananc. Branza am mancat-o ca desert, mai mult din inertie.

Am avut un pranz extrem ca sa zic asa. Am plecat de acolo uimit de specialitatile frantuzesti. Ce mai era de facut? Mi-am luat un sandvis. Noroc!

Am observant o formula ciudata de salut pe aici, in special in autobuz, unde stau aiurea si incerc sa invat limba locala. Prima oara am crezut ca or fi ei mai speciali. A 2-a oara m-am gandit ca or fi rude cu specialii. A 3-a si a 4-a oara m-am prins ca ceva e altfel.

Metoda de salut are urmatorul format: Se intalnesc 2 oameni in autobuz, care se stiu, sau doar se cunosc. Isi dau noroc, baga semne din alea cu degetele gen “hey, wassup”, si, in acelasi timp incep: “ca va bien %^%&^# bien journee comsa va %^&”. E important ca amandoi sa rosteasca aceleasi cuvinte in acelasi timp cu celalalt. Cand termina, dupa aproximativ 5 secunde, se intorc fiecare cu spatele la celalalt si isi vad de stat.

Ma gandeam cum ar suna asta in romana pentru un spectator la o intalnire de genul asta: “Salut bine salut ce bine faina bine zi faci.” Ce-aveti mah? Nu mai merge un simplu “Salut”? Salut!

Je m’appelle Vasile Mure
Je veni de la padure
Je gasi nevasta-n pat
Se randez vous cu-n alt barbat
Quand je preparai ciomagu’
Mon amie sarise gardu’
Il tombeau dans la urzici
Sur son cur numai basici!

As putea sa o invat sa o recit pe aici
[via MadeInRomania]

Sambata, dupa o dimineata ploioasa in care am vizitat Ikea in varianta romantica, am avut ocazia sa merg la Sacre Coeur. Lume multa, ca dupa ploaie. Statusera ascunsi prin puburi sau prin tufisuri. Fiecare dupa posibilitati. Frumusetea monumentului poate fi admirata de la baza dealului. O combinatie de nori negri cu albi ii pot da o dimensiune fantasmagorica peisajului, in timp ce un cer senin poate crea o vedere de toata frumusetea.

Ca sa ajungi in varful dealului, ai mai multe variante. Poti opta pentru varianta “Turist”, urcand lejer scarile, facand minim 2 poze/scara. Varianta “Taran” e foarte rapida si utila. Tot ce trebuie sa faci este sa te proiectezi pe spatiul verde si sa o iei la fuga in sus. Nu conteaza daca faci sau nu poze, conteaza sa ajungi primul, sa vada cu totii pe unde ai luat-o. O alta optiune ar fi “Pantofarul” sau “Romanticul”. Se imbina foarte bine deoarece trebuie sa iei funicularul pentru aproximativ 4.30 minute. Ori iti e prea lene sa o iei pe scari, ori vrei sa reciti ceva in timpul ascensiunii spre varf, zis si absolut.

Basilica nu este singurul obiectiv turistic de pe deal. Sunt si baietii aceia negri care danseasa la bustul gol, fix in fata intrarii. Nu costa mai mult de 1 euro sa te pozezi cu ei. Te iau si in brate, fac si scheme pentru tine. Conteaza sa fie turista fericita. Lasand asta la o parte, interiorul basilicii este destul de frumos. Nu impresionant, dar frumos. Poti admira corul bisericii intr-o reprezentatie live, in timp ce defilezi prin culoarele imbaiate de lumanari si vitralii. Cu putin noroc te poti bucura de un moment de liniste, daca majoritatea turistilor sunt prinsi de dansatorii de afara.

Desigur, o vizita la Sacre Coeur te pune fata in fata cu vestita rasa IOLA. E un loc ideal pentru asa ceva. Ai ditai dealul in spate. Ce vrei mai mult? Urmeaza si niste poze, doar sa imi repar camera. Sper sa nu fi fost blestemata de rasa mai sus mentionata. Bon journée!

In fiecare vineri, o parcare imensa din zona biroului se transforma in Crangasi. Zeci de oameni se inghesuie pe locurile de parcare sa cumpere toate prostiile posibile. Gasesti cu usurinta tricouri cu miros de peste, canapele cu orez, cizme vii, si alte lucruri la fel de folositoare unui om normal.

La intrarea in piata o rulota sta aiurea. Are in fata un gratar cat casa, vertical. Se perpelesc in acelasi timp, pe numarate, 20 de pui intregi, 40 de carnati, 60 de pulpe, 30 de aripi si inca vreo 20 de chestii mici rau. Seamana cu niste pui foarte mici. Au picioare, corp, gat si privirea specifica unui pui mort. Un euro bucata. Mi-a fost frica sa imi iau. Cine stie ce broaste suspecte as fi mancat. Am aflat ulterior ca ar fi porumbei. Cam ieftini insa. Cu un euro porumbelul, as putea manca lejer porumbei toata saptamana. Prefer sa nu. Mai bine le fac poze.

Mi-am luat totusi niste carnati de pui. Nu mai vazusem pana acum. Nu umblu eu prin Sofitel, Ibis, d’astea. De-aia probabil. Uite mah ca Parisul chiar este romantic! Cu 5 euro poti lua o super cina cu carnati, la marginea unei piete. Ca-n Crangasi. Salut!

L-am vazut cum statea singur intr-un colt de turn. Probabil se bucura de soarele de afara. Sau poate astepta pe cineva. O fi avand si el porumbita lui, altfel de ce sa stai singur intr-o frumoasa zi cu soare, pe turnul unei cetati medievale?

M-am apropiat de el. Am incercat sa vad ce gandeste. Nu parea sa se sinchiseasca sa ma observe. Nu contam prea mult probabil. Eram doar un alt turist ce vroia sa ii faca o poza pentru portofoliul personal.

In urmatoarea secunda m-a observat. M-am oprit. Se uita la mine, ma uitam la el. Niciunul dintre noi nu stia ce gandeste celalalt, dar incerca sa afle. Eu poate mai mult decat el.

Plictisit probabil de faptul ca nu reuseste sa imi vada gandurile, s-a intors. Auzise probabil ciripitul porumbitei ce venea de departe. Eu nu mai eram de mare interes pentru el. De ce as fi, cand sufletul pereche e in zbor spre tine?

M-am apropiat si mai mult. Parea ca se aranjeaza pentru marea intalnire. Oare vroia sa o ceara de casatorie? Oare plecau amandoi cu vreun mesaj, spre alta tara? Sau cautau vreo ramura de vasc sa se plimbe cu ea prin cioc prin oras?

Am auzit un sfarait de aripi, am declansat, si l-am vazut cum dispare in albastrul cerului. Nu mai era singur. Erau doi acum. Eu ramasesem singur pe acel turn medieval, intr-o frumoasa zi cu soare!

Va spuneam in ultimul post parerea mea despre dulciuri. Daca e sa citez din memorie, as spune ca “Nu imi plac. Chiar nu le suport”. Exista insa o categorie care imi face placere sa o consum. Aceea care contine multe fructe. Nu le-as cataloga drept dulciuri, pentru ca nu sunt. Dintr-o tarta eu percep decat gustul fructului, nu porcaria aia de blat ce contine zahar.

In Paris apreciez ca, desi au milioane de dulciuri, o mare parte este ocupata de cele cu fructe. Drept exemplu, aceasta tarta cu zmeura pe care doar ce am mancat-o acum vreo ora. Asa da. Parca totul ia alta perspectiva. Trei sferturi din prajiturile din vitrina erau acoperite 150% cu fructe. De la kiwi, banane, portocale, la zmeura, struguri, afine. Asa desert sa tot mananci. Doar ele pot invinge forta malefica a prajiturilor dulci. Pofta buna!

P.S. Poza nu e facuta de mine, dar tarta este in proportie de 99% leita cu cea pe care am mancat-o.

Dulciurile sunt “viata” mea. Nu le suport. N-am probleme ca ingrasa sau ca nu sunt sanatoase. Nu le suport eu asa din principiu. E principiul meu deci fac ce vreau cu el. De multe ori se intampla sa fiu intrebat ce vreau la desert. “Branza, orice, doar sa aiba sare!”, ar fi raspunsul meu.

Multi sunt obisnuiti sa rontaie la bomboane toata ziua. Mai vezi cate unul, in special cate una, care desarta basculante de bombonele in cavitatea bucala in timp ce topaie pe strazile orasului. Ei bine, eu prefer sa rontai la masline. Ca sunt sarate de imi fac gura punga, asta e. De aia am apa cu mine. Nu mi-as putea stinge setea daca as inhala o punga intreaga de M&M de exemplu.

Alte prostii as numi rontaielile, in special biscuitii. Bah astia nu au nici un gust. Sunt facuti la misto cred. Molfai la ei din greu, ti-i ascunzi printre dinti, printre masele, si doar vreo 50% ajung in stomac. N-au absolut nicio idee cu lumea gastronomiei. Daca as lua un burete de baie nou, adica nu folosit, si as mesteca la el vreo ora, as ajunge la parerea ca la fel este si cu biscuitele. Sunt frati de sange. Au aceeasi origine, aceeasi compozitie.

Ciocolata este pe primul loc in lume printre dulciuri cred. Uneori mai sug si eu cate-o bucatica din aia mica, dar trebuie sa recunosc, imi ia vreo 3-4 minute sa o termin. Pur si simplu nu o pot inghiti asa aiurea, deci ma chinui sa o topesc. Problema cu ciocolata apare atunci cand gasesti toate prostiile prin ea. Alune, migdale, struguri, rosii, slana. De ce ai face d-astea? Imi plac mult alunele, imi place uneori si ciocolata, dar de ce le-as combina? Mai o fur uneori cand nu vad alunele si ma trezesc cu ele intre dinti, gata gata sa mi-i sparga.

De prajituri nu mai zic. Le gasesc de obicei pe la evenimente, aniversari, petreceri. Cel mai simplu e sa bagi in tine la greu aperitive, si sa eviti cat mai frumos cu putinta desertul. “O prajitura domnule?” “Nuuu, am mancat prea multe sandvisuri, poate mai tarziu.” Adica niciodata. “Dar ce bine arata!”, ii spui ca sa se simta bine. Arata ca dreacu de fapt. Cum tortul e cam greu de refuzat, ca na, s-a chinuit fata sa faca rost de el, trebuie luat cu demnitate si scapat de el cu mandrie. Se gaseste vreo pitipoanca prin zona, innebunita dupa frisca si ciocolata. Te mai bagi in seama cu fetele in felul asta.

Acum imi dau seama de unde mi se trage. Am inceput de mic razboiul impotriva lor. Spun unii ca in timp de maturizezi si iti inchei “luptele” din copilarie. Neah! As declansa un razboi al dulciurilor daca mi-ar sta in putinta. Salut!

Sa ii spunem Cuicui. Poate fi o ea sau un el. Nu prea conteaza lucrul acesta. Conteaza ca acest Cuicui este angajat intr-o companie sau pur si simplu e un prieten. Are el rolul asta de prieten al cuiva. Ca face un pariu, ca primeste un nou proiect, ceva este pe cale sa ii schimbe restul vietii. Suntem siguri de asta de la primul fir de par pe care il atinge. Ati prins ideea?

Cuicui asta poate pleca unde departe sau isi poate petrece tot timpul in barul din fata blocului. Nu prea conteaza asta. Oriunde ar fi, el este cel mai tare. Merge cu mistouri de cocalar, cu impresii de businessman dubios si plin de el, cu aere de bagaboanta cu nasul pe sus. In tot acest timp, el se prinde cum merg lucrurile. Stie care e faza, care e spilul. Ba chiar se si indragosteste de careva, aceea fiind de fapt persoana opusa lui ca mod de viata, gandire, actiune. Cea cu care se cearta mai mereu. Ea/el afla mai incolo ca acest Cuicui avea alt plan la inceput. Aici intervin lacrimile, supararea, si gata. Se termina tot. Nu ii mai vorbeste pentru inca vreo 10 minute. Probabil deja stiti cum merge treaba nu?

Apare o perioada in care toti sunt tristi si suparati pe Cuicui. Totul merge foarte bine, dar Cuicui nu mai e acolo. La un moment dat, totul incepe sa se darame. Atunci apare Cuicui si salveaza situatia, ii face pe oameni sa se imbratiseze (de ce oare nu stiu), iar el se combina cu sexul opus la sfarsit. Persoana aia cu care se certa mai tot timpul. El e eroul. El e punctul de la 11 metri. Ati inteles de fapt care e problema nu?

Astea sunt filmele “clasice”. Dibuiesti actiunea si finalul inca din primele 5 minute, dar merita sa te uiti la ele ca sa le poti spune celorlalti celebra fraza: “Ti-am zis eu ca asa face asta?” De parca nu toti suntem destepti! Noroc!

Va ziceam acum vreo 2 luni de rasa IOLA. Iata un exemplu:

Se dau:
- 2 persoane
- un telefon cu camera digitala sau o simpla camera
- un monument, turn in acest caz

Se cere:
- o poza clasica cu turnul crescut in capul uneia din persoane

Abordarea:
- 1 persoana ia camera digitala (sau telefonul)
- o alta persoana se situeaza la cel putin 10m distanta
- turnul se aseaza pe la vreo 50 de metri distanta fata de a 2-a persoana
- subiectul se centreaza pe mijlocul pozei
- turnul la fel

Rezultatul: