Romanticii astia, zisi si francezi de catre interlopi, nu stiu sa aprecieze zilele libere. Adica habar nu au. Sau au dar nu ma prind eu. Oricum intre noi este o mare gaura de comunicare. Niciodata nu am stiut de ce.

De Paste au avut libera ziua de luni si weekendul de dinainte. Logic. Cum s-au distrat: au baut o cafea la strada; s-au uitat la oamenii care mergeau pe strada; s-au plimbat pe strada; au stat pe banca in parc; au mancat branza; au stat de vorba. S-au distrat adica. Distractie frantuzeasca. Cum vi se par activitatile astea? Aiurea, stiu. Pai romanul a bagat mici la burdihan, a mers pe munte, a ciocnit oo, a mers la chefuri, a mers la concert, a jucat fotbal. Cand sa mai si bea o cafea sau sa se plimbe pe Magheru? S-au distrat adica. Distractie romaneasca.

Sunt curios ce fac ei de 1 mai. Nu am fost aici de Paste sa ii observ (ce am zis mai sus sunt povestile colegelor mele, deci nu am inventat chiar tot), dar acum sunt cu ochii pe ei. Am in plan vizite la castele, plimbari cu biciclete, descoperiri de paduri, distractie cu prietenii, glume pe seama romanticilor, sedinte foto. Si nu am pomenit nimic de branza, a se nota asta. O sa relatez de la fata locului comportamentul lor de aceasta sarbatoare mult asteptata de mana de lucru a intregii lumi. Sunt foarte curios ce fac ei de acest 1 mai. Sunt cu ochii pe ei cum ziceam. Spor la treaba!

Ce dor de munte am

La biserica, preotul se întalneste cu un tanar enorias:
- Ce te aduce la biserica, Ioane?
- Iaca, am venit sa ma spovedesc.
- Nu-i nevoie, ti-am citit blogul…

(mersi Lolly )

In drum spre casa, am zarit un magazin mic si verde undeva pe dreapta. Nu aveti cum sa il ratati. Parea fresh si amuzant asa ca am intrat. Inauntru parca era alta lume. Micimea aia de magazin s-a transformat rapid in ceva imens. Era ca o Ikea mai mica. Toate prostiile se gaseau pe-acolo. Lucruri pe care nici nu ai stii cum sa le folosesti. Exact ca in Ikea.

Mi-am luat si eu cate ceva. Unele poate nu o sa le folosesc niciodata dar asa se face cand mergi in Ikea, fie ea si versiunea mignona. Iei ce vezi, fara sa te gandesti daca o sa le folosesti sau nu. E ieftin doar. Pozele ar fi fost mai faine, dar imi e cam lene acum sa trag cateva:
- strecuratoare albastra pentru paste non frantuzesti
- cana de ceai alba cu ochi negri si cu palarie, pentru infuzie logic
- pahar cu ancora mov, foarte util oricui
- perna albastra, de relaxat fundul
- 6 lumanari parfumate cu aroma de mar, de fapt fara niciun miros (aflat ulterior)
- pahar cu 3 buburuze cel putin dubioase
- caserole (mov, albastra, galbena, verde) de facut ceva cu ele
- pahar verde si atat
- razatoare galbena pentru branza aliment, nu pentru aia basina

Daca mai stateam mult pe acolo imi transformam casa in curcubeu fara sa-mi dau macar seama. Mai e si maine o zi. Noroc!

Sa zicem ca ploua in Paris. Plimbare romantica? Da de unde? E urat rau pe ploaie aici. Daca vrei sa divortezi scoateti nevasta la plimbare. E despartire pe fata asta.

Eu sunt fan ploaie. De cand ma stiu ploaia m-a fascinat. Uneori chiar inainte sa inceapa. Nu am folosit umbrela in viata mea, iar pelerina am scos-o doar pe la 2000 de metri in situatii de respect pentru mine si capul meu ce urma a fi spart de pietre. Am vaslit 4 ore prin ploaie pe un rau din padurile Estoniei doar in tricou, dar nu m-as incumeta sa trag o plimbare de o ora pe Sena pe o asemenea vreme. E urat, vorba primului paragraf.

Din toate ploile pe care le-am prins aici, n-am reusit sa scot o fotografie buna din vreuna din ele. Am fost de Paste acasa si am urcat cu familia si prietena pe munte. Ne-a prins ploaia logic, dar ploaia din Sinaia parca e mai frumoasa. Mai ales daca ai si companie placuta. Poate o deveni si asta din Paris asa candva! Salut!

Am avut un branz (echivalentul romanesc la brunch) foarte lent si foarte lung. Am fost la vietnamezi sa ma simt si eu ca pe campul de lupta in pauzele de masa. Acolo m-a intampinat atot-mereu-zambitorul vietnamez cu un “Hello” scurt. In 3 propozitii de fiecare, am reusit sa comand niste vaca, am aflat ca merge la o nunta in Cluj saptamana viitoare, ca pastele vietnameze sunt de vreo 3 feluri si ca statul francez incurajeaza coruptia in gradinite. Am fost productivi adica.

Priponit la masa ca un cal la pascut, am inceput sa adulmec frunzele ce constituiau topping-ul de pe vaca ce o comandasem. Vecinul meu de masa, un veteran de razboi, mi-a pus niste ceai de iasomie in pahar, pentru o mai buna digestie. Ca sa nu ma plictisesc, nu am insfacat clasica furculita, ci doua betigase chinezesti. Atunci a inceput branzul meu cel lung.

Mana mea dreapta se facuse cu inca 2 degete. Erau 7 acum dar toate proaste. Normal ca m-a bufnit rasul cand au inceput sa sara taiteii din farfurie. Se c*cau pe ei de ras morcovii cand se uitau la mine mancand. De ceapa nu mai zic. Radea cu lacrimi. Si aia ai dreacu, nu m-ar fi ajutat unul sa manevrez sofisticatele device-uri. Mosuletul se mai uita la mine, mai lua o gura de ciorba, iar se uita, iar manca. A plecat la un moment dat, ca eu nu dadeam semne de progres. Dupa 45 de minute am reusit sa termin farfuria si am trecut la desert; o prajitura. Cand mi-a aterizat in farfurie am intors-o pe toate partile, ca sa ii aflu originea. Nu am reusit, asa ca am mancat-o. Era doar o prajitura verde facuta din plante, dupa cum am aflat ulterior.

Mi-am propus sa devin expert in artele martiale cu doua betigase, poate chiar sa tin un curs sau un training. Temele pot fi multiple: “Ia branzul in 45 de minute fara nicio frica”, “Dezvoltarea personalitatii multiple pe baza betigaselor”, “Tehnici avansate de mancare”. Va astept pe toti. Salut!

In prima saptamana am observat ca nu prea sunt cupluri prin campus, ca fetele vorbesc tare si mult, iar baietii sunt rusinosi si atletici. Dupa cateva luni, as mai putea adauga niste concluzii:

Uniunea studenteasca
E vie si e peste tot:
In cantina, acum cateva saptamani au avut loc alegerile pentru conducerea ei. La presedentie nu a candidat nimeni, intrucat presedintele actual a anuntat ca vrea sa isi prelungeasca mandatul si nu s-a incumetat nimeni sa se ia la intrecere cu el. In schimb, pozitia de Welfare Officer a aglomerat holurile cu tot felul de afise, care mai de care mai comice. In principiu, pentru ca fericitul ales primeste 500€ pe luna si se considera ca e angajat part-time, pentru ca Welfare Officer-ul este cel mai popular si pentru ca el este responsabil de organizarea RAG week-ului (long story short, este o saptamana recunoscuta de toata lumea, inclusiv de profesorii care ne-au dat liber ca sa nu fie nevoiti sa predea in aburi spirtosi, in care se bea crancen) si a tuturor petrecerilor de pe parcursul anului. A castigat un tip scund, cu un discurs care a trezit multe ovatii si rasete si care a avut cativa prieteni imbracati in personaje din desene animate care sa insufleteasca publicul.

In fata intrarii principale a universitatii, intr-o luni se ridicau in aer, sub aplauzele emotionate a celor care le-au fost colegi sau prieteni, sute de baloane albe in memoria studentilor care s-au sinucis.

Pe parcursul anului se desfasoara intr-un mod organizat si inteligent campanii pentru sanatatea sexuala, proteste impotriva taxelor universitare, campanii pentru sofatul responsabil si campania “Don’t walk home alone” sustinuta de Cara Cabs, o companie care te duce acasa chiar daca nu ai bani la tine si daca le lasi ID-ul de student (le poti plati in maxim doua saptamani).

Profesorii
La inceputul anului se prezinta simplu, cu numele mic. Nici gand de prea precisul “Prof. Dr. Ing. A-toate-cunoscatorul”. Tin la glume, ne intreaba cu interes cum ne merge si daca le cerem ajutorul, nu ezita nici o clipa.

Acelasi profesor poate preda intr-un semestru un curs de logistica si in alt semestru un curs de mecanica fluidelor. Apreciaza studentii sarguinciosi, dar nu incurajeaza competitia de nici un fel. Stiu ca daca lucrurile nu se acumuleaza intr-un ritm natural fiecarui student, ingurgitarea fortata a informatiei, chiar in cele mai nobile scopuri, that is sa te clasezi in top 3, creeaza presiuni, care ca orice forma de energie necontrolata sanatos, poate conduce la rezultate triste si iremediabile, gen sinucideri.

Mi-e imposibil sa admir pe cineva cu care ma pot imagina iesind la o bere vineri seara, dar m-am atasat de ei ca de niste unchi/matusi. Poate dintr-o inertie ciudata, mi-e dor de profesorii prea-seriosi si stricti, dar care si-au dedicat o viata intreaga unui singur domeniu de cercetare de la IMST.

Studentii
Strict din punctul asta de vedere, tinerii irlandezi sunt cumpatati. Poate studentii de la Arte sunt framantati de autodepasire si afirmare, dar studentii de la inginerie sunt moderati ca niste batranei intelepti: daca treci la toate materiile este perfect. Nu e interesat nimeni de performantele nimanui, cine are media cea mai mare sa fie sanatos, nu se agita nimeni sa faca un proiect extraordinar, nu manifesta nimeni nici un interes deosebit fata de vreun curs. Intr-un astfel de mediu, n-ai nici o satisfactie sa fii primul. Pe scurt, keep it cool.

Sistemul
Oricat m-as stradui sa-l compar cu cel romanesc, nu cred ca am sa pot spune vreodata ceva mai mult decat ca e pur si simplu diferit.

Are grija sa dezvolte in egala masura cu aptitudinile profesioanle, soft skill-urile. Pentru fiecare curs avem de facut un proiect, singuri sau in echipa, pe care il prezentam la sfarsitul semestrului. In principiu, practica proiectelor e buna, dar daca se intampla sa ai vreun hobby extracurricular sau daca nu ai destula putere sa respecti termenele limita pe care tu insuti ti le stabilesti, risti sa fii nevoit sa practici vechea tehnica a ingrasatului porcului in ajun. E incredibil cata energie iti poate manca automotivarea si nu pot sa nu regret efectul ascutit si practic al fricii ca daca nu ii arati profesorului in fiecare satamana ce ai lucrat, “te pica” (asa am proiectat noi un reductor de turatie la Poli, in anul II).

O mare bila neagra i-o acord pentru un aspect pe care l-a proiectat si asupra profesorilor si implicit a studentilor: nu creeaza, nu alimenteaza si nici nu incurajeaza competitia constructiva. Nu sunt concursuri, nu sunt competitii si pe podiumuri nu se urca castigatorii, ci cei care vor poate sa vada multimea mai bine. Asa cum inteleg eu lucrurile, la varsta asta aprecierea, recunoasterea valorii individuale este foarte importanta. Sa termini facultatea si sa nu fii nici cel mai tare la analiza, nici la rezistenta materialelor, nici la desen tehnic, nici la web design, nici macar la Doom 3, mi se pare foarte derutant pentru cineva de 23 de ani. Cum sa fii increzator in ceea ce esti, daca asta nu inseamna nimic altceva decat unul din alti o mie exact la fel?

Una peste alta, e mai mult decat binevenit sa experimentezi ceva diferit si o universitate irlandeza iti ofera conditii sa te dezvolti frumos.

Cum era sa nu ajung la Versailles daca tot am ajuns in Paris? Mi se batea obrazul apoi in Romania. De parca mi-ar fi pasat! Daca nu detinea titulatura de castel, sau “chateau” cum ii zic romanticii, nu cred ca m-as fi dus pana acolo. Nu e chiar aproape de unde stau, si nu as fi vrut sa simt puterea somnului in urechi, ziua in amiaza mare.

Am ajuns la destinatie intr-o duminica frumoasa, in care lebedele se unduiau pe lac, o barza falfaia lejer din aripi in albastrul cerului, si o matza se p*sa langa un pom verde. La intrare am avut un deja-vu din ala idiot din LOTR – The trilogy: armata din Mordor era toata acolo, si inca un pic. Un milion de oameni luau cu asalt castelul si rulota cu inghetata de langa. (Nota: LOTR este filmul meu preferat, a nu se intelege ca fac misto de el).

Instinctul de fata mare ne-a (ca eram mai multi) rugat sa vizitam castelul mai intai. Moca fiind. Avea vreo 3 intrari, dar la fiecare atarnau vreo cateva sute de “pasionati” de arta si design (vorba revistei artistick.ro). Nu avea rost sa ramanem la coada, sa le stam in cale in timp ce vor admira arta cu flashul dat la maxim. Am inaintat spre gradini deci. Alea vestite da. Am intrat pe carnetul de student de acum un an, rupt saracul de atata carte, si am patrus unde nimeni nu a patruns vreodata gratis.

Sunt foarte interesante trebuie sa recunosc. Mie nu mi-au placut dar ele sunt. Asa zice pe brosura aia de ti-o da la intrare, si-am mai auzit si pe altii de pe acolo zicand asta. Au vreo 4 fantani arteziene, in care nu am vazut totusi nicio tipa goala facand baie, ca aici. Pai e posibil asa ceva? Au pus oamenii aia degeaba fantanile acolo? Pe langa aceste “oaze de apa”, mai au niste carari si foarte, dar foarte multi boscheti. Au si denumiri gen: “boschetul Diana”, “boschetul Ion”, “boschetul Tufa”. Arta adica. Din cate un boschet mai sare din cand in cand cate-un sunet suav de 1000 watt. Asa e cand iesi la plimbare.

Au si lac, si rate, si lebede, si restaurant, si biciclete si WC-uri. De toate adica. Nu vi le mai descriu ca va stric placerea apoi de a le descoperi singuri. Merita sa mergeti. In jurul unui castel oricine poate sa creeze o poveste. Poate v-am spus doar aberatii, poate nu. Nu ramane decat sa va convingeti voi insiva de asta. Urmeaza si pozele peste vreo saptamana asa. Unde-i graba?

Pe 10 martie Marian a lansat artistick.ro. Prin februarie imi spusese ca avea de gand sa lanseze un blog ce ma va interesa si pe mine. Anticipam aceasta legatura cu designul sau arta, cunoscandu-i pasiunea in acest domeniu. Am avut drepate. Artistick.ro este o revista online de arta si design. Parca si rima imi place

De vreo luna de zile am inceput sa scriu si eu pe blog, la invitatia lui Marian. Am abordat si voi aborda tot felul de concepte, de la fotografie si design, la arta urbana si artizanat. Imi face deosebita placere sa scriu despre lucrurile care imi plac, si sa stiu ca sunt citit de oameni cu aceleasi pasiuni si interese ca si mine.

Va las pe voi sa decideti daca va place sau nu ceea ce gasiti acolo. Iata ultimele 5 articole, ca sa va faceti o idee despre ce se intampla pe artistick.ro:

Ceas digital “Sand time”
Radu Voinea – Fotograf
Stile Bertone Mantide Project M
Subprime – evolutia caselor in SUA
“Tuyomyo” – banca ta si a mea

“Artistii romani trebuie promovati, artistii straini trebuie remarcati!”

Aveam o p**are nastrusnica in mine. Aproape ca ma bufnea rasul. Am coborat la toaleta si am tras cu nadejde de clanta de la barbati. Ce sa vezi? Soc si groaza. Era ocupat. Am aruncat o privire interesanta toaletei femele, dar gentleman-ul din mine a zis: “Wait, non acolo!”.

Bun, am zis sa astept. Topaiam de zor foarte discret, sa nu fiu surprins de vreo femeie la randul ei nastrusnica. Cand am vazut clanta miscandu-se, gentleman-ul din mine s-a si descheiat la slit. Dupa 2 secunde s-a incheiat iar. Din toaleta barbatilor a iesit o femeie! Data viitoare nu il mai ascult.