Cum a oprit avionul, am zbughit-o pe usa. Mai ceva ca Twetty fugarita de motanul ala urat. Am izbit-o (pe usa) cu rucsacul din spate in timp ce un “orvoar” mi-a scapat printre buze. O tipa din fata mea se apropia de scarile rulante. Stiam ca nu am niciun minut de pierdut asa ca am flancat-o pe partea stanga si am depasit-o. Am lasat scarile in urma. La shuttle am intrat primul. Nu ma gandeam decat ca toata cursa fusese degeaba daca avea de gand sa ii astepte pe toti melcii. Nu i-a asteptat. Intr-un minut am plecat. Si eu, si shuttle-ul.

Am iesit din el cu un zambet in coltul gurii. Ceilalti ramasesera in urma. M-am pus la coada si am stat. Mi s-a parut ca trecusera 30 de minute. Nu au fost decat 5 insa. Mi-au validat pasaportul si am continuat fuga prin aeroport. Eram doar eu la un moment dat. Cu un rucsac in fata, unul in spate, si telefonul in mana. Numaram minutele.

Tonomatul nu mi-a acceptat cardul, sa imi pot lua un bilet. Am zarit intr-un colt un ghiseu deschis si am fost salvat de o cucoana de acolo. M-am urcat in tren. A pornit in 2 minute. Eram fericit. La statia finala am coborat si am luat-o la goana pe scari. Ochii imi fugeau in toate directiile, sa vad linia 1. Din colt in colt, din poarta in poarta, am prins metroul exact cand a ajuns in statie. Am sarit in el si mi-am sters transpiratie de pe frunte.

Am coborat la a 6-a statie sa schimb linia. Pe coridoare nu mai erau oameni. Parca nici frig nu mai era. Doar curentul facut de mine in fuga. Am ajuns pe peron. Mai aveam de asteptat 2 minute. M-am uitat la ceas. Noua minute si 6 statii. Trebuia sa fie OK. M-am urcat in el si am inceput sa numar. O singura oprire in plus daca ar fi facut, s-ar fi terminat totul. Si scarile rulante, si shuttle-ul, si trenul, si primul metrou.

Am ajuns la 00:01 la suprafata. Am vazut autobuzul. Mi-am aruncat rucsacii in spate si am inceput sa fug. Din nou. Aveam in cap toate filmele proaste in care ratai in ultima secunda avionul, autobuzul, vaporul. La 00:02 am intrat in el. Nu mi-am mai sters sudoarea. Era prea multa. La 00:03 a pornit. A fost o cursa ca-n filme. Ca-n filmele bune. Noapte buna!

Va doresc un Paste fericit si distractie faina in aceste zile. Am facut pauza de scris, dar nu si de poze. Un Paste fericit si din partea Canon-ului meu:

Stateam azi de vorba cu Ioana (care sper sa ne scrie in curand despre experienta ei din Grenoble), si mi-am adus aminte de o intamplare de pe vremea cand lucram la o revista.

Era acum vreo 3 ani de zile, intr-un birou de prin Lacul Tei. Pe acolo misunau oameni stilati, adica aveau stil ca sa zic asa. Participau la show-uri de mobila din Milano, luau interviuri la vedete de top din Romania, stiau ce gust are maslina de pe Dorobanti. Eu eram venit din inima Regiei, din mijlocul regatului, ca sa imi exersez skill-urile in ale design-ului. Eram si eu cazut pe-acolo, mai ceva ca musca-n lapte.

Venisem in acea dimineata cu o foame strasnica pe mine. Probabil nimeni din camera nu se sinchisise sa cumpere paine cu o seara in urma, asa ca a trebuit sa astept sa ajung la servici. Aici vrei nu vrei trebuie sa mananci ceva, ca sa nu lesini pe monitor de exemplu. M-am dus in Bila sau Billa, si mi-am cumparat ceva. O sa aflati mai incolo ce. Eram nespus de fericit. Mergeam cu hrana spre birou, in timp ce in gura mea fantana din Barcelona incepuse sa cante. Cred ca o daduse pe populara de foame ce imi era.

Ajuns la birou, m-am napustit in bucatarie ca osul pe Grivei. Am inceput sa imi prepar bunatatea de mancare cu un zambet larg in coltul gurii. In 10 minute am terminat procesul de salivare si am inceput festinul. Eram fericit. Si eu si cascada. In acelasi timp, am auzit pe cineva intrand in birou. Era sefa dupa glas. A rostit o fraza pe care si acum mi-o amintesc: “Phew, ce pute aici! Isi face Radu mici in bucatarie cumva?”

Mici imi facusem. Transformasem intreg biroul intr-o poienita cu tot cu rau si copaci in ea. In principiu mirosea peste tot, dar eu eram fericit langa micii mei. Nu am mai repetat experienta, ca sa nu ajung sa imi exersez skill-urile de designer si bucatar in camera de camin. Salut!

Excelenta melodie, excelenta interpretare live!

Nu iti vine sa pleci de acasa?

Nu e neaparat nevoie sa te muti in alta tara. E suficient si sa te muti intr-un alt oras; trebuie doar sa fie un oras in care nu ai mai locuit pana atunci si sa fie suficient de departe de prieteni si familie, incat sa nu-ti poti permite sa ii vizitezi la fiecare sfarsit de saptamana. Si mai trebuie sa o faci singur.

Ma refer la perioada fix dinainte sa vezi cum functioneaza treaba cu omul care “sfinteste locul”. Dupa ce treci de faza cand realizezi ca daca racesti, va trebui sa iti faci singura supa, daca mergi intr-un bar nu mai rade nimeni de tine ca iti iei lapte si ca la oricine te-ai raporta din jur, nu esti decat o alta fiinta, fara personalitate, trecut sau realizari, vine un moment prin care ma bucur ca am trecut acum, la cei aproape 23 de ani ai mei, asa superficiali si dezorientati cum sunt.

Te masori pe tine, cu tine insati. Cati metri cubi din propria ta viata iti poti umple? Cat de suficienta iti esti; tu cu tine insati si nimeni altcineva? Cat de multumita esti de tine asa cum te vezi tu? Care sunt pilonii tai?

Nu e nimic egoist in analiza asta si in nici un caz nu e o experienta usoara, dar ca si primul sarut, ca si prima despartire, cu putin curaj si incredere in tine insati, ajungi sa inveti lucruri pe care nu vad cum altfel le-as fi putut afla.

Cocktailul
De fiecare data cand merg in pub-ul asta si vreau sa imi iau ceva de baut, nu pot sa platesc. De obicei suntem un grup, si din politete, partea masculina face cinste. M-am impotrivit eu de cateva ori la inceput, dar acum ma conformez. Ultima data insa, eram singura. M-am bucurat ca nu mai trebuia sa-mi iau ce isi iau si ceilalti, asa ca dupa o explorare temeinica a meniului, am pus ochii pe un cocktail de diverse sucuri de fructe. L-am comandat, iar dupa 6 minute a aparut impodobit cu o umbreluta. Cand dau sa platesc, barmanul imi zice ca e din partea casei. Insist. Insista si el. Ce-mi ramanea sa fac, decat sa multumesc?

Dar cum sorbeam eu de zor din vitaminele multicolore, pac imi trage barmanul o privire strengareasca!… “Mai baiatule,” ii zic eu in gand cu aceeasi intonatie cu care ar face-o si Dan Brasoveanu, ”nu stiu carui fel de fete ii faci tu de obicei cinste, dar eu accept galanterii dintr-astea numai de la cavaleri!”

Decolteul
La inceput nici nu am observat; eram concentrata la ale mele. Dar de cand am vazut cum sta treaba, am inteles ca numai asa sta. Mai exact, e un individ care cand danseaza cu mine isi propteste privirea fix in decolteul meu. Ii zic “decolteu”  de rusine, dar si daca port maleta, hanorac sau daca imi aranjez strategic esarfa si practic “decolteul” nu exista, el tot acolo se uita. Parca e hipnotizat. Tot dansul, 4 minute, 5 minute, el doar acolo priveste. Nici nu vede daca intram in alta pereche sau daca ajungem langa o masa. Nu stiu exact ce sa cred, dar am eu o banuiala ca e grav defect!

Lui nu ii zic nimic in gand, dar de fiecare data cand se aproprie de mine cu vreo intentie coregrafica, il anunt scurt, dintr-o privire, ca orice ar vrea el sa caute in decolteul meu, nu se gaseste!

Proiectul
Am lucrat la un proiect cu un coleg irlandez. Sincer vorbind, eu am lucrat, el a dat copy-paste de pe ici pe colo. Dar macar s-a pregatit frumos pentru prezentare.

Cand sa printam proiectul, care avea un numar substantial de pagini, se vede treaba ca l-au cam apucat remuscarile pentru ca mi-a zis pe un ton spasit :”Well, you’ve done most of the work and all…Let me pay for the printing!”. “Prietene roscat ca un morcov, vezi sa nu ne suparam!”

Cine-a zis ca romanii sunt mandri, sa fie sanatos!

De 2 zile stau la mine 2 polonezi (un el si o ea) si folosim o metoda foarte gratis de comunicare. Se pare ca Orange Polonia permite trimiterea de sms-uri gratuite catre orice numar din retelele poloneze.

Pasi de urmat:
- text 1: numarul de telefon in formatul local (ex: 724 123 456)
- text 2: numele vostru sau numarul de telefon
- checkbox: lasati-l asa bifat, nu am idee ce face
- dropdown: nu stiu ce face nici asta, daca aflati spuneti-mi
- text 3: introduceti codul din imagine
- send: apasati pe butonul de sub cod

Deci daca aveti prieteni polonezi, incercati serviciul acesta. Il puteti gasi aici.

Nu cred ca mai e nevoie sa spun ca se afla in Paris. Este chiar deasupra lui daca stau bine sa ma gandesc. Deasupra romanticilor, deasupra metroului, deasupra si atat.

Daca va e lene sa folositi scarile sa ajungeti la el, puteti folosi funicularul. Orice bilet de metrou, fie el de o zi, de o luna, este valabil. Nu e prea interesant, dar daca lenea e mare sau vreti sa aveti o experienta cu adrenalina la minim, asta e locul cel mai potrivit.

La fiecare 30 de turisti exista un negru cu niste bratari in mana. El o sa va fugareasca sa va faca o Hakuna Matata. Nu e ceva porno, ci doar doreste sa va lege de mana o bratara, pe care apoi veti fi nevoiti sa o cumparati. Daca aveti chef lasati-va alergati de ei. In filme au un final fericit.

In fata basilicii nu va sfiiti sa serviti o cina romantica pe scari, admirand Parisul noaptea. Puteti servi vin, bere, fara nicio problema, ca toti ceilalti de pe acolo. Probabil puteti cumpara de la politisti daca nu aveti la voi.

Atat!

Daca nu ati ajuns la Paris in urma volumului 2 din Gratis la Paris, mai aveti inca o sansa. Site-ul tare.ro va ofera aceasta ocazie daca participati la concurs. Tot ce trebuie sa faceti este sa vizionati filmul “Weekend cu mama” la cinematograf, iar apoi sa lasati un comentariu cu parerea voastra pe pagina filmului.

Premii:
- Locul I: weekend prelungit in Paris
- Locul II: un rol de figuratie intr-un film si un pictorial profesionist
- Locul III: 100 de bilete la CinemaPro
Mai multe detalii despre concurs aici.

Succes si sa ne vedem in Paris!

O romanca ce avea parul roz si niste strampi de un albastru intens; il stie bine pe SpiderMan probabil

Un grup de 14 femei cu un ghid barbat; la ce s-or fi gandit oare?

26 de sexshop-uri pe 100 de metri; toate aveau femei inauntru

Luna

Un bulangiu de vanzator care nu mi-a acceptat cardul, ca nu era frantuzesc; m-a lasat sa tin foamea in piept pana am ajuns acasa