Cand m-am mutat in Chartres, am fost primit la catedrala de catre un preot. Am aflat ulterior ca el avea grija de oras, el avea grija de catedrala, el conducea orasul. Mi-a dat o camera de dormit in aripa de est a catedralei. Eram singur acolo, dar nu parea sa ma deranjeze acest lucru.

M-a rugat sa inspectez tunele de sub oras, pentru a vedea daca merita sa le promovam turistilor. Am coborat printr-un pasaj ascuns din beciul catedralei, cu frontala pe cap, si mi-am inceput plimbarea. Erau intunecate si friguroase, dar aveau o frumusete aparte. Arcadele mari ofereau o imagine extraordinara la lumina slaba a frontalei. Desi erau acolo de cateva sute de ani, nimic nu era daramat, totul fiind intr-o stare perfecta. Se puteau citi chiar si scrierile vechi de pe pereti. Mai mult decat atat, totul era extrem de curat, niciun sobolan sau paianjen nefacandu-si casa in acea zona.

Dupa o ora de plimbat am iesit la suprafata. M-am intalnit cu preotul si i-am povestit ce am gasit sub oras. Parea incantat. M-a invitat la o festivitate special organizata pentru locuitorii orasului, in aripa de nord a catedralei. Fiind prea multa lume, am decis sa mai dau o tura prin oras.

In dreptul unui pod m-am intalnit cu un pescar. Am inceput sa vorbim despre ceea ce se poate face in Chartres, despre tunele de sub oras, despre viata in general. La un moment dat m-a intrebat ce vreau sa pun in newsletter-ul pe care il voi trimite luna aceasta locuitorilor Frantei. Ah, nu v-am spus, jobul meu in Chartres era sa ma ocup de promovarea orasului. Ce job fain!

Stiti cu totii cum fac maimutele atunci cand le este foame. Incep sa schelalaie ca dracii si sa sara in toate directiile, doar doar or capata vreo banana in bot.

Ieri dimineata am vazut si eu 2 maimute din astea pe aeroport. Tipau ca din gura de sarpe, de parca ar fi fost proaspat scoase dintr-o oala de pe foc. Aveau aceleasi manifestari ca surorile lor din jungla, doar ca erau un pic mai inapoiate mintal. Loveau cu picioarele bagajele, urlau la angajatii aeroportului, tranteau camerele de fotografiat de pamant. Gesturi din astea de bun gust.

Erau ca scapate de la circ, ca sa fiu mai scurt. Am impresia ca ar trebui adusi niste dresori si montati in diverse puncte cheie: pe aeroporturi, in cluburi, in autobuze, in hoteluri, etc, pentru a proteja aceasta specie de animale care a luat-o in sensul opus disparitiei. Se dezvolta din ce in ce mai mult, si poate ajunge destul de periculoasa la un moment dat.

Pentru a scapa de aceste creaturi, solutia ar fi sa fie puse inapoi la fiert. Cum ar scoate cate un cap la iveala, sa fie pocnite cu banana in teasta, astfel incat sa treaca inapoi la starea de fierbere. Daca le vedeti pe strada nu ezitati sa anuntati autoritatile sau bodyguarzii de prin zona. Faceti un bine omenirii. Salut!

Pe ea o cunosc. Pe ala mic, nu inca. Poate zilele viitoare

Azi iar zbor. Zbor spre casa. Plec de la aeroport direct spre Sinaia, la nunta unui bun prieten de al meu. O sa fiu rapid ca polenul de pe aceasta floare (la care am si alergie de altfel). Ne citim pe luni. Salut!

Chiar in momentul acesta, in fata primariei Parisului are loc un eveniment organizat de Ministerul Turismului (cred), cu scopul promovarii Romaniei in Franta. Am trecut si eu pe acolo vreo jumatate de ora si am reusit sa vad:

- interviul cu doamna Elena Udrea

- un dans popular

… acompaniat de un solist roman bineinteles

- studenti romani promovand Romania cu pliante si brosuri

- un meci de tenis intre Elena Udrea si Ilie Nastase

Evenimentul dureaza pana la ora 18.00 si am inteles ca or sa fie invitati si Giga Hagi si Nadia Comaneci. Nu stiu exact care este programul acestui eveniment, dar sunt sigur ca organizatorii s-au gandit numai la lucruri faine pe care francezii ar trebui sa le afle despre tara noastra.

Consider ca aceasta actiune este un prim pas important pentru promovarea Romaniei in afara tarii. Ar fi interesant de urmarit aceasta noua campanie de promovare, “Romania – Land of choice”, in intreaga lume. Daca aveti mai multe informatii despre ea, nu ezitati sa imi spuneti si mie. Sunt chiar curios care este strategia pentru fiecare tara/continent. O zi faina!

Vara trecuta am reusit sa ajung in Barcelona fara sa imi doresc lucrul acesta neaparat. Eram prin Madrid si intentionam sa ajung in Romania cu Inter Rail, dar negasind niciun partener mi-am cumparat primul bilet mai ieftin la avion. Plecarea era din Barcelona dupa 7 zile.

Am ajuns acolo cu un autobuz dubios, plin de sentimente si mirosuri diferite, si m-am cazat la o prietena in prima noapte. Urmatoarele 2 nopti le-am petrecut in apartamentul altei prietene, dupa care m-am mutat intr-un hostel unde aveam sa imi petrec urmatoarele 4 zile, deoarece incepusera festivalurile locale si toti prietenii mei catalani plecasera acasa. Deci iata-ma din nou singur, intr-un hostel din Spania.

Mi-am luat un loc intr-o camera de 8 persoane, intr-un hostel de langa La Rambla. Cum am intrat, o pereche de boxeri pazeau unul din paturi. Pareau destul de masculi asa ca mi-am ales un pat cumva opus, ca sa nu imi confund boxerii cu ai proprietarului. Am optat pentru patul de jos sa fiu sigur ca nu se darama cu mine cel etajat.

Ziua am fost plecat in recunoastere, iar seara m-am intors in hostel. Boxerii erau pe individ acum, si atat. Era un canadian la vreo 27 de ani, ce umbla la bustul gol prin camera si vorbea tare. Intr-unul din colturi, langa patul meu, erau 2 tipe. Am aflat ca erau din Suedia si ca erau gemene, din scurtul dialog de “get to know” cu ele de. In cealalta parte a patului meu, dormeau alte 2 tipe, despre care am aflat ulterior ca erau olandeze, la fel surori. Deci eram eu, canadianul gol, si 4 perechi de sani in camera aia, inruditi 2 cate 2.

Diminetile erau cele mai interesante. Cum nu aveam niciun gand sa ma trezesc la 8 sa iau micul dejun, ma odihneam semi-lejer in patul meu,  fiind trezit de nordice cu glasul lor specific. Cum ma intorceam pe stanga, vedeam suedezele in chiloti pregatindu-se de cereale (mentionez ca nu ar fi putut sa vada ca ma uit la ele, deoarece eram camuflat de patul de deasupra). Fiind baiat simtit, genul gentleman-ului roman, ma intorceam pe partea cealalta, sa nu le vad asa expuse si nevinovate. Intors la 180 de grade, dadeam de fundurile olandezelor ce se pregateau si ele de intalnirea cu laptele si cerealele. Diplomatul din mine ma indemna la fel sa ma intorc cu spatele.

Si uite asa in fiecare dimineata a trebuit sa ma tot foiesc prin pat, de pe o parte pe alta, din cauza scandalului facut de fetele ce se pregateau de micul dejun. Cum sa dormi cu o asa galagie in camera? Noroc cu mine ca mai dormeam pana pe la 10 – 11 dupa ce plecau ele. Noroc cu mine!

(Poate va urma )

Am reusit azi sa atrag atentia unei tipe din cladirea in care lucrez. Mi-am pregatit in “bucatarie”, la microunde, niste sandvisuri apetisante cu parizer si cascaval topit, dupa care m-am indreptat spre birou.

Mergand destul de falnic pe hol cu farfuria aburind a parizer, am putut observa o tipa care a trecut pe langa mine si a intors capul inapoi sa ma priveasca. Ar fi mancat si ea ceva parizer cred. A ajuns sigur in birou cu gura plouata si gandul la parizer.

Asa se impresioneaza tipele in Franta: cu parizer, nu cu ciocolata, trandafiri, sampanie si alte prostii din astea. Salut!

Dupa cum v-am promis, am incercat in weekend sa fac o panorama de 360 de grade, pe care sa o transform intr-o planeta. Acesta a fost singurul loc cat de cat ok, fiind destul de dificil sa gasesc un loc deschis care sa permita unui obiectiv de 28mm sa cuprinda tot, fie si pe verticala.

Eram cam singurul locuitor al planetei dupa cum se vede

Melodie cu lac, fete, foc de tabara, calatorie, luna, stele. Melodie de vara. Drum bun!

Fara videoclip de data asta

Am fost de 2 ori aplaudat in weekend, in 2 situatii total diferite. Deci, situatiile

Catedrala din Chartres are cea mai mare cripta din Franta. Este situata sub cladire, ca orice cripta care se respecta. Pentru a intra trebuie sa astepti ghidul la anumite ore si sa iesi tot odata cu el. Am intrat inauntru impreuna cu alti 40 de oameni, toti insetati de cunoastere si criptifenie (cuvant din dictionarul meu), dupa care ghidul a inchis poarta la suprafata. Ajunsi in beci, asta a inceput cu franceza lui dubioasa sa explice cum stau treburile in cripta, lucru facut de orice ghid constiincios.

Nu ca nu as fi inteles nimic, dar eu stiam cum stau lucrurile in cripta, deci mi-am continuat explorarea de unul singur. Faceam cate o poza, mai ma uitam prin locuri ascunse omului, mai ma gandeam; lucruri din astea specifice unui om din cripta. La un moment dat am observat ca sunt cam singur prin zona si ca becurile incep sa se stinga. M-am indreptat subit spre iesire si am dat nas in nas cu ghidul. Se intorcea dupa mine, dupa cat am inteles de la cei de afara. Cum am iesit am fost primit cu aplauze si bucurie ca nu m-am pierdut in intunecatele pivnite ale manastirii. Dupa ce iesisera toti, unul din ei informase ghidul ca “a ramas un baiat jos, facand poze”. Oricum le-am multumit pentru aplauze. Le meritam doar. Cum ar fi fost sa ma pierd intr-un muzeu? Trist, zic eu.

A 2-a situatie a fost un pic mai simpla. Dupa cum am zis in postul anterior, dimineata eram trezit la ora 10 de catre bulangiul hostelului, ora la care nu mai era deja nimeni in cladire. Ei, a 2-a zi, m-am trezit de buna voie cu vreo 5 minute inainte de ora 10. Bulangiul a venit la fix si mi-a zis sa termin in 10 minute ca trebuie sa inchida cladirea. Eu, om voinic si sprinten, am terminat in 5. Cand am iesit, a inceput sa aplaude. Si el si femeia de serviciu. Chior de somn, dar aplaudat, ce dreacu. Noroc!