Multi mi-au “atras atentia” ca azi nu mai e vineri, asa ca: Zambiti; e sambata

Zambiti

Am descoperit pizza cu branza si cartofi. Merge!

In statiile de metrou din Paris se face reclama intensa la filmul Jeniffer’s Body.
O porcarie!

Am intrat intr-o cafenea numita “Soups and sandwiches”. Nu aveau nici supa, nici sandvisuri. Doar salate!

Un tip a castigat ghidul de calatorii Eastern Europe, pe site-ul dailycotcodac.ro. Felicitari!

Erdal imi reaminteste de fiecare data sa folosesc tagul NSFW atunci cand este nevoie. Mersi!

Sa circuli cu bicicleta in Bucuresti este o adevarata provocare. Si nu in cel mai bun sens. Oricand iti poti lua o Libertatea in ceafa, o oglinda-n coaste sau un odorizant de masina in spite. Sa nu mai spun ca poti trai cu intensitate cele mai tragice scene din filmele de groaza, atunci cand ditai tirul iti claxoneaza la 2 metri in spatele tau, ca si cand ar urla aia mica si cu parul pe ochi care iese din fantani. Partea buna ar fi ca in fiecare zi poti afla cuvinte noi, majoritatea din ele neaflandu-se in dictionar.

In Franta se pare ca se acorda un mai mare respect pentru biciclisti. Exista intr-adevar piste mai bine organizate, dar sunt si locuri in care acestea lipsesc. Am vazut multi oameni cum goneau pe strazi pe biciclete, uneori chiar pe mijlocul soselei, alteori pe lateral, dar nimeni nu ii claxona, nimeni nu ii trimitea spre origini. Chiar si autobuzele asteaptau pentru ca cel de pe bicicleta sa gaseasca o zona prin care sa inainteze in siguranta.

Cum o fi fost invatata comunitatea romantica sa aprecieze biciclistii? Poate au vreun sfat si pentru noi.

In apropierea biroului exista o consignatie. Din aia clasica. Cumpara orice, vinde orice. Ba chiar permite si trocul pe fata. E pe genul “cand vine vara, da-ti caloriferul pe un ventilator, cand vine iarna, da-ti amanta si ia-ti caloriferul inapoi”.

I-am facut si eu ieri o vizita, cu scopul de a cumpara o bicicleta. Vazusem ca au adus cateva acum ceva zile si eram curios de pretul si calitatea lor. Am pus imediat ochii pe una care arata mai bine, asa ca am intrebat-o pe vanzatoare ce probleme are, vrand sa incep investigatia cu o parere autorizata. “E perfecta”, a fost raspunsul ei. I-a luat cam o secunda sa imi raspunda, deci am crezut-o.

M-a invitat chiar sa o testez, dar i-am zis ca vreau sa ma uit la ea intai. Eram curios daca cel care a adus-o si-a dat seama ca vine iarna, sau avea alte motive. Cred ca avea alte motive.

Poate ca:

• omul vroia sa isi cumpere pantaloni noi. Sunt sigur ca toti i-au fost rupti de catre foaia cea mare, lipsita de vreo aparatoare, fie ea si din plastic.

• vroia sa mearga la doctor. Frana de pe spate nu cred ca l-a ajutat prea mult atunci cand a dat de un copac.

• vroia sa dea in judecata copacul pentru ca i-a rupt 2 spite din fata.

• vroia sa ii cumpere un cadou prietenei. Cu siguranta din cauza ei a ajuns sa lipeasca saua cu ciment.

• e un om bun si vroia doar sa ofere si altora aceleasi aventuri urbane pe bicicleta.

Sunt sigur insa ca vanzatoarea nu stia de motivele lui. Ea stia ca bicicleta era buna.

Azi m-am distrat din nou in autobuz. In stanga mea erau 3 tipi. Dupa “Salut Gheorghe”, pareau a fi romani. In dreapta mea era 1 tipa. Dupa fundul plin de proteine si minerale parea a fi frantuzoaica.

Cum ma uitam eu in dreapta, aud din stanga:

“Ce bombata e asta!”, zise unul dintre ei.
“Da ba, e buna. Salut printeso!”, zise al 2-lea aruncand o noua privire spre luneta domnisoarei.
‘Printesa’ se intoarse la ei, aruncandu-le o privire romantica de parca ar fi mirosit o branza autohtona.
“Ce te uiti? Oi fi vorbind romana mai bine ca mine!”, ii zise al 3-lea uitandu-se din nou la fundul ei.

In timp ce eu zambeam, iar ea le multumea de compliment in limba ei, cei 3 au coborat, lasand in urma un mai vechi proverb romanesc: “Tot ale noastre sunt mai bune!”

Ca tot am fost in Berlin zilele trecute, iata o poza din Madrid.

Imi place ceaiul. Cand sunt racit il beau de nevoie, cand sunt sanatos il beau de placere. Cu toate astea, cred ca am baut maxim 3 – 4 ceaiuri intr-o singura zi. Zi din aia cu 12 ore. Cand dorm nu imi place ceaiul.

Astazi la pranz am vazut o tipa care ori nadusea de sete, ori era ceai hooligan. A baut 7 cani de ceai in 20 de minute, timp in care a si devorat o portie acceptabila de spaghete. Sapte.

Nu a exagerat oare? Nici Alba ca Zapada nu putea dovedi cei 7 pitici in 20 minute. Tipa a dat gata insa cele 7 cani fara nicio problema. I-a facut si placere, sunt sigur.

Cam atat de la pranz. Salut!

Am ajuns aseara destul de devreme pe aeroportul din Berlin, neavand chef sa stau la cozi transpirate si speriate de kilogramele in plus de la bagajele.

Am predat rucsacul cel mare la check-in, iar tipul m-a rugat sa il pun pe alta banda, undeva in spatele ghiseelor, ca sa nu se blocheze. Probabil banda aia era doar pentru ciudatele trollere. L-am asezat politicos pe cealalta banda, timp in care o tipa de la securitate a venit sa il scaneze.

“Ce aveti aici in capac? Pare metal”, zice ea.
“”Hmmm”, zic eu, uitandu-ma la briceag.
“Pare a fi un cutit”, adauga ea, zambind.
“Este un cutit. Dar e mic. De camping.”
A zambit si a plecat. Totul era ok.

Am plecat de acolo, lasandu-mi briceagul in rucsac, si am ajuns la zona de control a bagajului de mana. Rucsacul cel mic in cazul meu. Am scos laptopul, l-am pus deoparte, m-am dezbracat, am golit buzunarele de servetele second-hand si am trecut prin poarta. Normal ca a tiuit. Cand plecasem din Paris eram imbracat aproape la fel, dar totul fusese ok. Se mai intampla.

“Gusht te zaitung”, zice el ceva in germana in timp ce ma verifica de metale pretioase cu detectorul.
“Engleza”, ii raspund eu cu un zambet asemanator lui.
“Engleza, da. Ooo, BEST?”, ma intreaba, vazandu-mi tricoul cu logo-ul BEST pe spate.
“Dap. BEST”
“Sa iti verificam picioarele. Ce ascunzi aici?”, ma intreaba el razand parsiveste.
“In principiu, nimic.” Si am avut dreptate. Eu nu ascundeam nimic, el radea.

Cand am vrut sa imi ridic laptopul, o alta tipa de la securitate m-a invitat intr-o alta sala, pentru o verificare mai amanuntita a lui. Poate ascundeam in el vreo 3 pistoale si un ghiveci de iarba. Cine stie? Ajuns in “back-office”, m-au rugat sa il scot din husa si sa il deschid. Tare mi-era ca vroiau sa mi-l si porneasca si sa imi stearga ultimele torrente.

Au scos o bucata de hartie si au inceput sa imi stearga laptopul cu ea. Eram fericit. Avea ceva praf pe el. Apoi au introdus foaia intr-un aparat special, cu niste lumini albastre. Ei radeau de zor, eu ma uitam cu dubiosenie la ei. Nu gasisera nimic. Nici amprentele unui hot de caramizi, nici ghiveciul cu iarba. Am plecat.

Ce ne-am mai distrat pe aeroport! Si eu, si ei. Salut!

E prea tare

Ursuletul alb se juca p’afara in Groenlanda lui. La un moment dat intra subit in casa si o-ntreaba pe ma-sa:
- Mama, tata sigur era urs polar?
- Da puiule, sigur!
Dup-un sfert de ora: – Mama, da’ si bunicu’ era urs polar?
- Sigur, puiule, si bunicu’!
Dup-un ceas: – Mama, da’ tu esti foarte sigura ca si strabunicu’ era urs polar?
- Da draga, da! Dar de ce ma tot intrebi?
- Nush’ ce p*la mea mi-e asa frig…