Am dat zilele trecute peste o baba perversa. Sau ea a dat peste mine de fapt. Sa va povestesc.

Cum iarna a navalit peste romantici ca Ion peste Maria, traficul in Paris s-a aliniat si el la standardele romanesti si a incetat sa mai functioneze in limite normale. Autobuzele au inceput sa vina mai rar, oamenii si-au lasat masinile acasa ca sa foloseasca autobuzele, deci un mic haos eiffelian s-a creat instant.

Dupa doua coate-n stomac si o crema naturala aplicata pe adidasi, am reusit sa patrund in marea de oameni ce populau cutia de metal la acea ora matinala a diminetii. De plictiseala am inceput in gandul meu sa calculez integrale, sa fac rime, chestii obisnuite pe care le face orice om in drum spre birou.

Atunci a inceput distractia. Ceva ma izbeste din plin si ramane acolo. O baba se gandise ca ce bine ar fi daca ar da cu fundul in mine. “O fi aglomerat, saraca nu are loc si a fost impinsa la randul ei”, ma gandesc eu, lasand integrala la o parte. Ma uit in fata ei, nimeni. Baba se aplecase doar doar sa ma izbeasca mai cu putere. Fac un pas inapoi. Sigur are probleme cu spatele. Baba face si ea si iar ma izbeste. Nu se misca, nu se uita la mine. Eu ma uit la ea. Cu putina teama.  In spate nu mai e loc. Fac un pas in lateral sa scap de perturbatii. Face si ea.

“Esti nesimtita?”, se intreaba gandul lansand si rimele la o parte. Deja eram in pericol. Franceza nu prea ma ajuta sa ii explic vreo doua, asa ca m-am intors pe o parte si am numarat secundele pana in statia de autobuz. Am coborat. Eram in siguranta. Ce-o fi apucat-o pe baba? Avea oare ceva istorie in lap dance?

Majoritatea ati prins filmele dublate pe care le vedeam la video cand Iliescu facea pe Gandalf al Romaniei. Daca nu le-ati prins inseamna ca cititi acest articol in timpul orei de dirigentie sau de muzica. Nu e nimic rau in asta desigur.

Era ok. Nu se invata engleza ca pana acum, nu se puteau folosi subtitrarile (cred). Eram obisnuiti sa auzim aceeasi voce, de cele mai multe ori, in toate filmele straine. Cu timpul insa, romanul a progresat si a ales sa foloseasca vocile normale insotite de subtitrari. Doar desenele animate alea noi si proaste mai folosesc dublari. Alea cu personaje urate, colturoase, deloc amuzante. Nu ma mir daca in curand vor aparea si hentai-urile la televizor duminica dimineata. Dublate desigur.

In Franta, aici la romantici, majoritatea filmelor din cinematografe sunt dublate. Nu stiu de alea de la televizor, ca nu ma uit, dar e foarte posibil sa fie si ele la fel. O idiotenie, parerea unui bun prieten de-al meu. Sunt sigur ca toti dusmanii lui Arnold s-ar speria teribil daca acesta ar baga un “Je reviens!” din adancul gatului.

Curios din fire si din nastere, am intrebat cativa bastinasi care e ideea din spatele acestei traditii. Raspunsul a fost ca majoritatea nu se pot concentra sa fie atenti la dialog si sa citeasca in acelasi timp. Si eu care credeam ca francezii sunt comunisti…

N-am mai scris pe blog de ceva vreme. De aproape 10 zile. Nu din vina mea. Nu stiu din a cui, dar din a mea sigur nu.

Intre timp am reusit sa observ Parisul cum se imbraca in haine de Sarbatoare. Orasul romantic, orasul luminilor, orasul culorii. Cam asa este alintat de intreaga lume. Nu e urat, dar nici nu pot spune ca am dat cu fundul de pamant cand am iesit din metrou.

Sans Elize-ul este mai luminat de masinile aflate in trafic decat de pomi. Au si ei ceva luminite, dar un trafic generos rupe tot. Sa nu mai zic de colindele traditionale frantuzesti scoase de soferii aflati pe strada. Magazinele in schimb incearca sa se intreaca in a-i atrage pe posibilii clienti in mrejele lor. Turcii cu ai lor kebab bat la orice ora insa pe Luis Buton. Da, aia de fac gentile alea prostesc de scumpe.

Turnul ofera o priveliste frumoasa toata noaptea. Nu sunt sigur ca Gustav ar fi vrut sa vada intreg curcubeul pe schela lui, dar na, Franta face turism.

La Defense, zona afacerista a Parisului, seamana cu New York-ul. Este impresionanta, mareata, luminata SF-istic. Recomand pasionatilor de Star Wars, Star Craft si Lara Croft sa viziteze acea zona. Singurul dezavantaj ar fi ca nu face nimeni mici prin preajma. In rest, e ok.

Vestitele galerii La Fayette vin cu o oferta de iluminatie interesanta pe interior si absurda pe exterior. Daca holul principal te trimite cu gandul la marii clasici ai Frantei, exteriorul cladirii te trimite cu gandul la revolutia ghemului de ata de la 1911. Mai jos are onoarea de a fi pe acest blog o mica panorama din interiorul cladirii

All in all, vorba francezului, orasul lasa o buna impresie oricarui turist. Nu este ceva nemaivazut, dar este placut ochiului. Se vede totusi un interes marit de a oferi publicului ceva frumos, ceva nou, ceva despre care sa discute si sa ia acasa pe un card de memorie. Luati un Blu sau un Wiz si veniti la Paris. Salut!

Cam asa isi promovau scotienii saorma proprie. Porcul e ok, dar soricul necesita niste dinti de fier.

Pofta buna!

El stie intotdeauna cele mai vechi povesti despre orasul in care a locuit. A fost primul care i-a strans mana noului rege, a fost primul care i-a oferit reginei o floare din gradina lui. El iti poate spune de ce casele au fost construite pe malul stang al raului si de ce parcul orasului se afla pe malul drept.

Batranelul iti poate spune legenda fiecarei cladiri, fiecarei famili, fiecarui pub. Personajele, fie ca sunt imaginare sau reale, se muleaza la perfectie dupa traditiile locului si te fac sa te simti cu un pas in trecut. Toate povestile lui poarta culoarea timpului, comportamentul oamenilor.

Te ia de mana, te bate prieteneste pe umar, iti zambeste bland ori de cate ori iti intersectezi privirea cu a lui. Stie ca ai alta treaba, dar vrea sa iti spuna ce s-a intamplat in ultimii ani in orasul in care tu esti doar un simplu turist. Isi da seama ca vrei sa pleci si incearca sa iti ofere si mai multa informatie, si mai multe povesti, doar doar sa il mai asculti un minut.

Probabil a mai spus aceeasi poveste la alte cateva sute de turisti, dar nu s-a plictisit de ea niciodata. Iti povesteste de orasul in care a trait, in care a iubit, in care a visat. Tu il asculti, nu zici nimic. La inceput ai impresia ca e un mos nebun care nu are ce face pe acasa, dar treptat incepi sa ii acorzi atentie, incepi sa adulmeci misterul din spusele lui.

Ii pui intrebari la care iti raspunde cu repeziciune, grabindu-se sa termine povestea pana sa ajunga la intersectie. Stie ca tu o vei lua intr-o parte, iar el in cealalta. E multumit ca a aprins in tine dorinta de a afla mai multe lucruri despre  acel loc. Iti zambeste pentru ultima oara, te saluta si pleaca, fara sa se opreasca din vorbit. Vorbeste pentru el, dar vorbeste ca un intelept.

Batranelul de acum o saptamana ne-a gasit intr-o intersectie si ne-a istorisit povestea orasului in 20 de minute. A inceput cu cea mai veche taverna din Irlanda si a terminat cu un zambet si un salut, continuand sa vorbeasca in timp ce se indeparta de noi.

El era batranul orasului Dublin.

Restaurantul vietnamez la care merg ofera in general 4 tipuri de supe: de peste, de porc, de vaca si de pui. Cum nu apartin fan clubului de porc si peste, le-am incercat pe celelalte doua.

Supa de vaca lunetista

Supa de vaca constituie de fapt felul I, felul II si desertul. Bolul in care este servita este putin mai mic decat troaca folosita la tara pentru a hrani o familie de porcusori. Contine in primul rand zeama necesara oricarei supe respectabile, in cantitate de cel putin 750 ml. Vaca este si ea prezenta cu o parte din corp in acel excelent bol, impreuna cu o parte din fanul destinat ei. Cantitatea de carne dintr-o supa trebuie masurata in timpul in care reusesti sa o eliberezi apoi dintre masele. Daca petreci cel putin 10 minute alaturi de scobitoare dupa o astfel de masa, inseamna ca supa a fost buna.

Pastele din supa tin loc de felul II. Cantitea lor este egala cu o portie intreaga de spaghete dintr-un restaurant de lux frantuzesc. Poate un pic mai mare. Daca zeama poate fi atacata cu lingura, pastele cer prezenta betigaselor chinezesti. Nu recomand folosirea lingurii pentru ele decat celor care au chef de frecat menta in pauza de masa.

Desertul din supa vine sub forma unui pumn de alune si a unei legaturi de menta, ambele fiind foarte utile pentru om. Menta ajuta la o respiratie mai lejera, iar alunele ajuta vaca sa se integreze mai bine intre dinti.

Supa de pui grenadier

Supa de pui contine aproape aceleasi ingrediente ca supa de vaca, doar ca in loc de vaca are pui. Nu va asteptati la asta cred. Puiul insa nu e orice pui. E curry pui. Adica din ala galben si picant de-ti sare omuletul din gat. Acest meniu este recomandat atunci cand iesi cu o fata la masa, sau vrei sa impresionezi alta aflata deja in restaurant.

Un avantaj ar fi ca iti face buzele extrem de romantice. Galbenul dat de curry te va face sa iesi in evidenta in fata oricui, in special a fetei de langa tine. Te va remarca si va zambi cu pasiune. Daca vrei sa ii arati si calitatile tale de artist, tot ce trebuie sa faci e sa scapi cate o spagheta in zeama. Aceasta miscare va declansa proiectia picaturilor galbene de curry pe tricoul tau sau al ei, formand un desen abstract pe imbracamintea respectiva. Sunt recomandate hainele albe pentru aceasta schema.

La finalul mesei vei avea zambetul ca soarele. Galben, dar stralucitor. Menta va conta doar pentru subconstientul tau. Fata va fi doar a ta si a omuletului ce ti-a sarit din gura din cauze necunoscute.

Recomand cu incredere ambele supe. Fiecare este unica in felul ei si te ajuta sa iti transforma pranzul intr-o mica poveste. Salut!

Weekendul asta am aterizat in Dublin, dupa cum va si spuneam in ultimul cantec. Pozele si impresiile generale despre oras le tin momentan pe hard si in memorie, ca sa va zic ce m-a uimit pe-acolo.

Irlandezele

Frumoase sau nu, scurte sau fane de-ale lui Pasarila, vorbitoare de engleza sau ciripitoare de irlandeza, toate erau imbracate in fuste ridicol de scurte. Ridicol in sensul bun. Daca ar fi fost vara nu as fi avut nimic impotriva, dar parca sfidau intentionat sexul masculin inhamat din gat pana in picioare cu echipament de iarna. Nascut si crescut in Sinaia, nu ma plang de frig prea des, dar la 2 grade purtam totusi geaca de iarna.

Fetele nu aveau treaba. Faptul ca le clantaneau dintii in gura nu le oprea sa poarte niste fulare in loc de fuste. Si nu una, doua. Toate! Parca am vazut una cu pantaloni, dar asta doar din cauze necunoscute inca in acea zona.

Am ajuns la concluzia ca fie ele iesite de pe bancile scolii, sau trecute de 60 de ani, irlandezele sunt pro turturi si clantanit. Aveti mai jos cateva exemple in viata.

Cand am ajuns in Paris m-am uitat pe strada sa vad daca nu cumva se adoptase acest trend peste weekend, ca femeile sa umble in fuste. Nu se adoptase. Romanticile sunt mai sensibile, prefera pantalonii iarna. Ai lor sau nu.

Update: Mersi Dan de ‘reminder’. Aflati pe strazile din Dublin, am ajuns la concluzia ca datorita frigului si fustelor, tipele din Irlanda nu au pasarica. Au pinguin.