Apa de la revolutie
Era anul 1989. Revolutia era in toi. Aveam 5 ani pe atunci, si imi duceam traiul intr-o gradinita cu program prelungit. Opt ore pe zi eram acolo, sclav pentru educatoare. Un sclav mai mic.
Tin minte ca intr-o zi am fost la baie si am baut apa. Ca de obicei. Dupa o ora am baut iar. Si iar, si iar. In acea zi, apa avea un gust deosebit pentru mine. Nu ma puteam opri. Ma facea sa ma simt non-sclav. Era dulce si in acelasi timp, sarata. Era fara gust, dar cu gust. Profitam de pauzele intre lecturi sa beau apa. Abia asteptam sa termin de facut castelul din acele cuburi mici, sa beau niste apa. Nu stiam de ce, dar imi placea. Era mai buna apa decat orice brifcor.
In tot acest timp, in Bucuresti, Timisoara, revolutia era in toi. Gloantele curgeau pretutindeni, oamenii fugeau, cozile la branza erau oprite. Mama a venit si m-a luat de la gradinita si am fugit rapid acasa. Era speriata. M-a intrebat daca sunt bine. I-am zis ca da. Mi-a zis ca azi nu bem apa, ca teroristii au otravit-o pe Valea Prahovei. Mi-a cumparat suc in schimb. Eu nu am zis nimic. Imi era frica. Stiam doar ca pentru mine a fost speciala. Mi-a placut. Nu o sa uit niciodata acea zi.
Oare sunt afectat de atunci?
Poate vrei sa mai citesti si:
Mha, nu cred
)
tin minte, ca nu ne lasa sa ne uitam pe geam, si parca atunci imi doream sa ma uit pe geam mai mult…si ma suiam pe canapeaua de la bucatarie si ma uitam…la nimic…dar nimic…dar ma uitam pe geam