Ati jucat risca?
Mai tineti minte cum se juca “rishca”? In Sinaia asa i se zicea. E posibil sa aiba un nume diferit in alte parti ale tarii. Era jocul acela cu “shtantze”, cercuri de metal sau bani nefolositi. Ni le aduceau parintii de la uzina, de obicei. Erau niste resturi de materiale. Nefolositoare lor. Pentru noi insa niste aducatoare de faima. Ce fericiti eram cand primeam o punga de stante. Sau “elefantzei” cum obisnuiam sa ii clasificam. Dupa marime, culoare, grosime. Il jucam in 3 variante: gropita, liniuta si incalecatea.
La gropita castigai daca bagai toate stantele in gropita. Normal. Era o gaura facuta fie in scara de bloc (daca aveai noroc sa ai asa ceva), fie in pamant. Le aruncai de la o distanta de vreo 2 – 3 metri, iar apoi cu diverse tehnici ale degetelor, trebuia sa le introduci in gaura. Trebuia antrenament ca sa dobandesti aceste tehnici. Zile intregi de frecat degetele de pupitru. Creat strategii, gandit tutoriale. Ales degetul de sustinere, cel de foc, cel de frecat menta. O intreaga arta. Si cand ajungeai “pe teren” incepeai sa injuri, sa te certi, sa te bati. Totul pentru niste motive destul de intemeiate normal. “Te fac o risca mah? Te tine?”, erau cuvintele de unde incepea totul. Nu mai conta nimic. Vroiai sa fii cel mai tare, cel mai smecher din bloc.
Liniuta avea niste reguli simple. Aruncai banutul spre o linie. Cel care era cel mai aproape castiga. Acest joc era folosit in momente cheie. Scopul principal era de a detensiona atmosfera. Ceva de genul “Bah hai sa jucam liniuta, ca ma c*c pe voi cu norocul vostru!”. De obicei aici se terminau toate disputele. Iti luai inapoi banii pierduti si plecai acasa. Multumit ca nu ai buzunarul gol. Nu erai cel mai tare dar nici cel mai prost de pe scara.
Incalecatea era altceva. O jucam atunci cand nu aveam chef de celelalte doua de mai sus. Ca regula de joc, stateam 2 – 4 copii intr-un cerc si dadeam drumul la stante de la o distanta de 1m. Cand incalecai ceva, luai tot ce era jos pana in acel moment. Simplu. Era considerat relaxant si lipsit de dispute. Era jucat si de fete. Le auzeai pe scara “Te-am incalecat fata!” Iti dadeai coate cu partenerii de risca, si incepeai sa faci diverse glume pe seama lor. De cele mai multe ori, proaste. Glumele.
Nu o sa incep acum sa zic despre copilarie, noua generatie, prostii de astea. Nu are rost. Poate cineva mai joaca acest joc, undeva pe langa o scara de bloc. O sa povestesc ceva intamplari in curand. Noroc!
Etichete: amintiri, prieteni--
Poate vrei sa mai citesti si:
In Constanta, rişca era un joc mai simplu si mai dur.
Se juca in doi, unul dintre combatanti dadea cu banul si striga “cap sau pajura”. Daca partenerul lui de joc nu ghicea, atunci primea un ditamai pumnul in umar. La alegere, stang sau drept.
Jocul continua asa pana adversarul ghicea fata monedei si atunci venea randul lui la dat pumni. Totul pana unul dintre noi ceda de durere.
Iti dai seama cat respect capatai daca erai “last man standing” la rişca!
aici risca asta era in varianta gropitza, liniutza si tzaca.
cu singura diferenta ca toate erau pe surprize turbo sau lazer, si “Tzaca” se juca cu portofele facute din coperti de caiet (se mai numea si portofele). Trebuia sa scoti un teanc de surprize dintr-un cerc cu creta. daca nu reuseai din prima, dadeai de unde se oprea portofelul. Daca nimereai un alt portofel atunci “era tzaca” si toata lumea arunca din nou. Castigatorul primea surprizele din cerc (miza). Se putea juca si afara si pe holul blocului pana te fugareau vecinii ca faci galagie.
Si mai jucam ŢURCA, dar asta la tara la bunici. Asta se juca cu niste palete de lemn (gen tocatoare) si cu un obiect care aducea a penis daca nu ar fi fost ascutit la ambele capete. Regulile erau mai multe. Ideea jocului era sa ii dai in cap la ţurcă, să sară în sus, si de acolo să o “serveşti” cât mai departe cu tocătorul. Conta distanta.