Cuicui asta poate pleca unde departe sau isi poate petrece tot timpul in barul din fata blocului. Nu prea conteaza asta. Oriunde ar fi, el este cel mai tare. Merge cu mistouri de cocalar, cu impresii de businessman dubios si plin de el, cu aere de bagaboanta cu nasul pe sus. In tot acest timp, el se prinde cum merg lucrurile. Stie care e faza, care e spilul. Ba chiar se si indragosteste de careva, aceea fiind de fapt persoana opusa lui ca mod de viata, gandire, actiune. Cea cu care se cearta mai mereu. Ea/el afla mai incolo ca acest Cuicui avea alt plan la inceput. Aici intervin lacrimile, supararea, si gata. Se termina tot. Nu ii mai vorbeste pentru inca vreo 10 minute. Probabil deja stiti cum merge treaba nu?

Apare o perioada in care toti sunt tristi si suparati pe Cuicui. Totul merge foarte bine, dar Cuicui nu mai e acolo. La un moment dat, totul incepe sa se darame. Atunci apare Cuicui si salveaza situatia, ii face pe oameni sa se imbratiseze (de ce oare nu stiu), iar el se combina cu sexul opus la sfarsit. Persoana aia cu care se certa mai tot timpul. El e eroul. El e punctul de la 11 metri. Ati inteles de fapt care e problema nu?

Astea sunt filmele “clasice”. Dibuiesti actiunea si finalul inca din primele 5 minute, dar merita sa te uiti la ele ca sa le poti spune celorlalti celebra fraza: “Ti-am zis eu ca asa face asta?” De parca nu toti suntem destepti! Noroc!