Porumbelul … si eu
L-am vazut cum statea singur intr-un colt de turn. Probabil se bucura de soarele de afara. Sau poate astepta pe cineva. O fi avand si el porumbita lui, altfel de ce sa stai singur intr-o frumoasa zi cu soare, pe turnul unei cetati medievale?
M-am apropiat de el. Am incercat sa vad ce gandeste. Nu parea sa se sinchiseasca sa ma observe. Nu contam prea mult probabil. Eram doar un alt turist ce vroia sa ii faca o poza pentru portofoliul personal.
In urmatoarea secunda m-a observat. M-am oprit. Se uita la mine, ma uitam la el. Niciunul dintre noi nu stia ce gandeste celalalt, dar incerca sa afle. Eu poate mai mult decat el.
Plictisit probabil de faptul ca nu reuseste sa imi vada gandurile, s-a intors. Auzise probabil ciripitul porumbitei ce venea de departe. Eu nu mai eram de mare interes pentru el. De ce as fi, cand sufletul pereche e in zbor spre tine?
M-am apropiat si mai mult. Parea ca se aranjeaza pentru marea intalnire. Oare vroia sa o ceara de casatorie? Oare plecau amandoi cu vreun mesaj, spre alta tara? Sau cautau vreo ramura de vasc sa se plimbe cu ea prin cioc prin oras?
Am auzit un sfarait de aripi, am declansat, si l-am vazut cum dispare in albastrul cerului. Nu mai era singur. Erau doi acum. Eu ramasesem singur pe acel turn medieval, intr-o frumoasa zi cu soare!
--
Poate vrei sa mai citesti si:
mah, eu zic ca ti-e dor de cineva si nu mai stii cum sa te exprimi