Puiul turc
Ieri am fost sa mananc la turci, avand un apetit destul de dezvoltat pentru o friptura bine facuta si ascunsa intre 2 felii de paine gen lipie. Cum stim cu totii ca este destul de greu sa te intelegi cu turcii (Erdal se exclude acum 
), ma asteptam la o intamplare cel putin dubioasa sa aibe loc in marea confruntare.
Am ajuns la “restaurant”, am adulmecat cu nasucul meu de taur carnea de pe tzapa, si am dat-o in engleza. Turcul turc. Ioc engleza. Franceza lui fiind mai buna ca a mea, am ales comunicarea in aceasta limba mirifica, plina de petale de trandafir, roua de izvor si slana cu mustar si ceapa.
Am comandat un banal sandvis cu pui si cartofi. A inceputul otomanul sa imi umple chifla, neintelegand ca vreau lipie, cu tot felul de salate si sosuri. Eram chiar curios unde o sa mai ingramadeasca si puiul. Ma gandeam deja ca o sa ma hranesc cu iarba si umbra puiului in soarele dogoritor al Parisului.
Dupa 5 minute de asteptat, l-am observat cum apuca un pui intreg din ceaun si mi-l vara in sandvis. Cand zic un pui intreg ma refer la un pui cu corp si oase, cu aripi (avea doar una de fapt) si picioare. Mi l-a trantit asa cu totul intre feliile de paine si mi-a urat celebrul “bon apetit”. Am ramas un pic curios pe mine insumi, gandindu-ma cum as putea sa-mi rup dintii in puiul turcului.
Nu m-am inteles cu turcul, dar am reusit sa ma inteleg cu puiul pana la urma. Aveam amandoi interese comune. Noroc!
Etichete: obiceiuri, turci--
Poate vrei sa mai citesti si:
Comentarii: