Obicei indian
Plec azi de la birou alaturi de colega mea din India. Cum iesim pe usa ea raspunde la telefon si incepe sa vorbeasca. Logic. Eu incui usa. Ea zice ceva in engleza. Chem liftul. Mi se pare ca nu inteleg ce zice. O fi galagie de la lift. Iesim din cladire. Vorbeste ciudat. Indiana probabil. Mergem 50 de metri. Vorbeste in engleza. Inca 50. Indiana. Si tot asa vreo 5 minute. Stilul alternativ.
In tot acel timp imi trec prin minte nenumarate idei: isi face raportul saptamanal ma gandesc eu. Poate se inregistreaza pe telefon. Dar daca vorbeste cu 2 tipi. Cu unul in engleza si cu unul in indiana. Daca il invata pe logodnicul ei engleza, si ii traduce fiecare propozitie pe care i-o spune in indiana. Daca nu.
Termina la un moment dat. Isi saluta un prieten pakistanez ce are un magazin in zona si continua drumul. Curios si eu ca tot romanul am intrebat-o care a fost ideea convorbirii. Trebuia sa vad care varianta a mea era adevarata. Ca trebuia sa fie una. Imi zice ca este un obicei indian, mostenit probabil din timpul invaziei britanice. Ei invata de la 4 ani engleza. In timpul scolii fac unele materii in engleza. Altele in limba materna. Mi-a zis ca nu poate sa duca o conversatie la capat doar in indiana. Nu poate. Se intampla chiar si intr-o singura propozitie sa foloseasca cuvinte englezesti. E bine de stiut. Mai sunt multe de aflat.
Buna seara!
Poate vrei sa mai citesti si:
it’s true…ei intre ei vorbesc si in engleza…si it’s a must a sti engleza pentru ca difere destul de mult limba lor materna in functie de zona…