Dedication
Clasa intai
Era un calvar pentru mine. Eu care inainte ma jucam cu puii, pisicile, ratustele, boboceii, eu care ma cataram pana in varful oricarui copac daca vreun fruct imi facea rumen cu ochiul, eu care ma invarteam in jurul cuptorului pana placintele bunicii isi faceau curaj sa iasa aburinde de emotie, trebuia la varsta de opt ani sa imi schimb radical obiceiurile. Adio praf, julituri, extenuare placuta a expeditiilor prin gradina si bine-ati-venit pagini interminabile de liniute, cerculete si mai apoi cifre si litere. Cu toate protestele, nemultumirile si regretele mele, pastrez de atunci una dintre cele mai dragi amintiri: eram la birou, in bratele tatalui si desi eu eram cea care avea stiloul, tata imi tinea manuta in mana lui si se asigura ca pagina se umple de liniute corecte si egale, care urmau sa fie verificate exigent de mama. Cum pentru mine treaba practic mergea de la sine, cand tata a vrut sa vada de ce nu-mi mai simte greutatea, eu eram deja in varful picioruselor si ma uitam peste birou, pe fereastra sa vad daca au iesit copiii la joaca.
Clasa a treia.
Tabla inmultirii mi-a creat cateva circumvolutiuni bune. A doua zi aveam lucrare la matematica si dupa o ora de studiu intens, cand a venit mama sa ma verifice, eu nu stiam decat tabla inmultirii cu 1 si tabla inmultirii cu 2, dar numai daca intrebarea incepea cu “1 x …”, respectiv “2 x …”. Mama este moldoveanca si a fost suficient sa se uite la mine “in acel fel” ca restul inmultirilor sa le invat intr-o ora si jumatate. Si daca se mai incrunta putin, cred ca faceam in gand si inmultiri cu numere din doua cifre.
Clasa a douasprezecea.
Dupa a doua proba de oral, eram hotarata ca nu mai are rost sa merg la restul probelor de BAC. Calma ca inaintea unui dezastru, le-am explicat parintilor ca atat timp cat dupa un an in care efectiv nu facusem absolut nimic altceva decat sa invat, nu am cum sa ma protejez in fata unui examinator ce vorbeste engleza cu cel mai sincer accent rusesc cand imi pune un 9.50 nedrept, nu vreau sa mai merg la BAC. Stiam cat invatasem, nu aveam nevoie de nicio nota. Au inteles imediat ca era una din hotararile mele categorice, deci era nevoie de o interventie de urgenta: tata mi-a adus un pahar de vin rosu de la bunicul, mama mi-a facut placinta cu branza si supa de pui. Si uite-asa, sub influenta alcoolului si sub aburii placintei, am hotarat ca daca tot bunicul a luptat in al doilea razboi mondial, daca tot bunica a crescut sase copii, daca tot mamaia si tataiu’ au construit singuri doua case, doar nu era sa nu ma prezint eu la un amarat de BAC.
Dintotdeauna am impartit egal, la trei, emotiile si bucuriile fiecarui examen. Cu siguranta nici unul dintre noi nu a crezut ca in mod gratuit va veni acest moment, dar azi, in timp ce prezentam proiectul de licenta in fata comisiei Departamentului de Inginerie Mecanica si Inginerie Industriala de la GMIT, m-am gandit cu dor si recunostinta la parintii mei.
--
Poate vrei sa mai citesti si:
si cine-i autoarea?
si GMIT???
GMIT = Galway-Mayo Institute of Technology, Irlanda.
Autoarea sunt eu, JoJo, studenta la IMST la Politehnica in Bucuresti si acum Erasmus la GMIT in Galway, Irlanda. Cateva detalii despre experienta mea aici, poti gasi in urmatoarele post-uri: http://www.unquest.ro/category/viata-de-erasmus/jojo-in-irlanda