The “Alergatura”
In filmele lui Hitchcock apare des ideea pedepsei dure sau a acuzarii pe nedrept. Am citit undeva ca de multe ori tatal lui il trimitea la sectia de politie cu un biletel prin care ii ruga pe politisti sa il tina inchis o vreme pentru ca nu fusese cuminte. Multe din personajele marelui producator ajung in situatii pe cat de bizare si complicate, pe atat de veridice in care se intreba neputincioase: “Cu ce am gresit?”.
Mi-am amintit de astea cand am revenit in tara. Ca studentii Erasmusi au ceva de patimit cu actele pe care le predau la intoarcere, biroului Erasmus al universitatii de care apartin, stiam. Cat de crancena e treaba, n-as fi putut sa mi-o imaginez nici in cele mai negre scenarii ale mele, chiar daca eu, in definitiv, sunt o persoana pesimista.
Am ajuns in tara intr-o joi. Planul meu naiv si nebunesc era ca vineri sa rezolv toata treaba si cel tarziu sambata sa plec acasa. Needless to say, ca mi-era un dor groaznic de parinti. Ca sa ma asigur ca imi realizez obiectivul, am trimis un e-mail biroului Erasmus cu doua saptamani inainte sa vin, ca sa mai verific o data lista de acte pe care trebuia sa le aduc, si cu sase zile inainte i-am trimis e-mail unui profesor de la care aveam nevoie de o semnatura ca sa ma asigur ca il gasesc. Mai mentionez ca in contractul pe care l-am incheiat cu universitatea, exista o clauza care ma obliga sa predau toate aceste acte in maxim trei zile de la intoarcerea in tara.
Pe scurt, iata ce s-a intamplat:
Vineri: nu am plecat acasa pentru ca un domn de la departamentul financiar al universitatii s-a gandit el asa sa-mi ceara un act in plus pentru decontul biletelor de avion, act nementionat pe nicaieri anterior; cum nu am reusit sa fac rost de respectiva hartie in orele de program (3h/zi) ale stimabilului, am ratat plecarea acasa vineri.
Aveam la dispozitie un weekend intreg; puteam sa plec acasa si sa revin luni, dar lasand la o parte faptul ca drumul dus intors ar fi insemnat un total de 9h, faptul ca nu rezolvasem ce-mi propusesem nu-mi dadea pace. Asa ca am ramas.
Luni: am rezolvat cu domnul de la financiar. Surpriza, mai apare un document care avea nevoie de semnatura coordonatorului de mobilitate. Am reusit sa il prind, in fata facultatii in care preda, in timp ce se urca in masina sa plece acasa. Mi-a zis sa revin a doua zi si sa ii aduc lucrarea de licenta printata si pe un CD, si dupa ce o citeste imi semneaza documentul. N-aveam nimic de ascuns, dar cum coordonatorul meu de mobilitate e mai special (ne trimisese in anul III la o alta facultate, zicandu-ne convins ca nu exista anul IV; cand i-am aratat, cu doua saptamani inainte sa plec, pe net programa din anul patru de la facultatea mea, a zis derutat: “A, pai poate au bagat de anul asta!”) am sunat la Erasmus sa vad de unde cerinta asta; evident, era incropita ad-hoc.
Marti: am luat semnatura de la coordonator. Am dus tenculetul meu de documente la biroul Erasmus si cand credeam ca am scapat, imi indica doamnele de acolo un loc in care trebuia sa adun opt semnaturi de la diversi. In decurs de trei ore, am facut in total 23 de drumuri de la birourile din rectorat, la decanat si inapoi. La sfarsit aratam ca dupa un jogging de sase ore si deja simteam inceputurile a ceea ce avea sa fie o strasnica febra musculara.Undeva intre drumul 16 si drumul 17 ma intrebam gafaind: “Cu ce Dumnezeu Sfantu’ am gresit? Pacatele cui le ispasesc eu in pelegrinajul asta imbecil?”
Cand am predat si ultimul document, mai ca imi dadeau lacrimile de emotie; simteam nevoia sa imortalizez momentul intr-o poza, sa inchin o cupa de sampanie, sa tin o cuvantare! A fost a a doua oara in viata mea cand am avut sentimentul ca realizasem imposibilul…
P.S. Daca vreti sa vedeti cateva episoade din Alfred Hitchcock Presents sau Alfred Hitchcock’s Hour, le gasiti aici. Eu am o mare slabiciune pentru Hitchcock, dar daca ar fi sa aleg un episod, cel mai genial mi se pare “Breakdown”.
Etichete: Erasmus, studenti--
Poate vrei sa mai citesti si:
Deci te-au pus sa alergi dupa semnaturi pentru echivalare sau de ce, de fapt?
Si eu o sa plec cu Erasmus de pe 1 august (in Lituania) si am auzit o groaza de lucruri si de bine si de rau. Nu vreau sa am surprize la intoarcere, dar nu reusesc sa scot raspunsuri concrete de la coordonatorul de aici. Nici macar in privinta cuantumului final al grantului (care e intre 300 si 432 euro/luna).
Oricum, cand ma intorc trebuie sa dau cateva examene care nu pot fi echivalate pentru ca nu exista corespondente la universitatea gazda. Deci asta mi-ar mai lipsi – sa trebuiasca sa invat pentru sesiunea de aici si sa mai fac si nu stiu cate drumuri sa finalizez dosarul.
Pana una alta, am fost o fana a posturilor tale si am regretat ca nu ai scris mai des. Daca vrei sa impartasesti parte din experientele tale acolo, mi-ar face o mare placere, chiar daca disciplinele noastre de studiu sunt distincte.
Multumesc si numai bine.
Bine ca ai simtit “savoarea” Romaniei
Mie imi este dor de ea …de savoare that is..
@Roxana: In primul rand, iti multumesc ca imi urmaresti posturile! Este placut sa stiu ca se afla cineva si de cealalta parte a ecranului.:) E adevarat ca nu am fost foarte constanta, dar mai am cateva posturi planuite.
Referitor la alergatura mea, nu a avut nimic de-a face cu echivalarile. Am alergat pentru niste semnaturi care trebuie sa fie pe actele pe care tb sa le predau la intoarcere : Learning Agreement, Dispozitia de plecare, un raport, etc. Din ce am inteles, echivalarea nu mai este o problema, adica daca te intorci cu numarul de credite in regula (60 in cazul meu), materiile se echivaleaza prin simplul fapt ca acum, intrati in UE, creditele devin transferabile. Eu de exemplu, nu am nicio probleme cu primul semestru; sper sa se echivaleze si pe al doilea.
Referitor la informatiile de care ai nevoie, incearca sa obtii de la coordonatorul tau de mobilitate sau de la biroul Erasmus al universitatii tale, numere de telefon ale studentilor care au fost in Lituania inaintea ta. Si eu am avut un coordonator de mobilitate “buclucas”(de-asta nici nu sunt 100% convinsa in legatura cu sistemul de credite transferabile), dar am avut noroc cu cei care fusesera in Irlanda inaintea mea.
In final, iti urez sa ai parte de o experienta de neuitat in Lituania!
@West: Si mie imi era dor de ea si orice nuanta ar avea (savoarea, that is), ma bucur ca sunt acasa!