Am iesit din scara blocului. Prietenul meu ma astepta la cealalta scara. “Hai sa intram”, mi-a zis. Eram nedumerit. “Unde sa intru? In scara vecina? Ce sa fac acolo?” Inauntru era o sala mare, de spectacole. Nu era o scara de bloc, nu erau apartamente, nu erau vecini, nu erau amintirile mele din copilarie. Era o sala de teatru, ascunsa in acea scara de bloc.

Avea chiar si o casa de bilete la intrare. Un cunoscut de-al meu era vanzatorul, cu toate ca nu mi-l aminteam sa fi locuit vreodata acolo. Ne-a spus ca ii pare rau, dar nu mai avea bilete. Ne-am rugat putin de el si ne-a lasat totusi sa intram, printr-un geam lasat deschis. O cortina portocalie era pe scena, invaluita de o lumina calda. In sala oamenii discutau, mai tare sau mai incet. Nu cunoasteam pe nimeni. Nu era niciunul din ei vreun vecin de-al meu. Totul era asa de ciudat! Doar gropitele de risca mai existau in podea!