Suna romantic titlul, dar nu asta e scopul articolului
Pastele de anul acesta l-am petrecut in familie, la Sinaia. Nu am stat decat 2 zile, din motive corporatiste, dar a fost fain. Nu ma asteptam sa gasesc flori la ce frig am auzit ca a fost prin Romania, dar Poiana Stanii mi-a dovedit contrariul.
Datorita faptului ca am terminat de vizionat seria intai din serialul din titlu, am decis sa vi-l recomand si voua pentru ca e “foarte tare frate”.
Nu stiu daca m-au impresionat efectele sangelui de la sfarsitul fiecarei lupte, scenele dinamice in care mai zboara cate o mana, un cap, un picior, fetele suple fara vesminte pe ele sau poate chiar toate acestea, dar este foarte interesant sa vezi cum Spartacus, tracul nostru, ajunge in sclavie, scapa de moarte in nenumarate randuri, dupa care devine “liderul” tuturor gladiatorilor si darama casa care l-a subjugat in toata acea perioada.
Ca un critic de film ce nu sunt, tin sa precizez ca filmul are scene comice care iti fura un ranjet (ca si scenele nud de altfel), scene triste in timpul carora simti nevoia sa ii injuri pe actori desi nu ti-au facut nimic, scene care iti fac pielea gaina datorita maretiei si felului in care sunt prezentate duelurile si scene in care ti-ai fi dorit sa intri si sa porti si tu o pereche de chiloti de tabla si o sabie de lemn.
Acestea fiind spuse, abia astept sa apara seria 2 (desi s-ar putea sa nu apara prea curand, dat fiind ca actorul principal sufera de o boala grava). Pana atunci va invit sa vizionati trailerul, dupa care sa cumparati filmul
Dupa cum v-ati prins din titlu, m-am mutat. Am stat un an de zile singur intr-o garsoniera si acum am decis ca e timpul sa fac o mica schimbare. Nu pot sa zic ca nu mi-a placut, dar uneori mai simti nevoia sa vorbesti cu oamenii fata in fata si nu doar pe skype. O sa ii duc dorul vreo 2-3 zile, dar o sa imi treaca repede.
M-am mutat in zona La Defense, intr-un apartament cu 5 camere. Mai locuiesc aici un francez, un italian si o frantuzoaica. Toti lucreaza, toti sunt tineri, toti par a fi de treaba. E totul ok momentan
Singura chestie care nu e cea mai potrivita pentru simturile mele fine e ca stau putin mai departe de munca, gen in celalalt capat al Parisului. De maine trebuie sa ma apuc sa cronometrez si sa caut cele mai rapide variante sa ajung la birou. Chiar tin la trezirea deloc matinala.
Nu mai stau singur, dar tot pot sa va primesc pe la mine. Camera este destul de mare, sufrageria e si mai mare, asa ca daca veniti pe aici si am loc, va primesc cu placere. Daca nu inchiriez garsoniera veche zilele urmatoare, puteti sta acolo pana la sfarsitul lunii. Nici Andreea Marin nu detine in chirie 2 imobile in Paris.
Cam atat pentru moment ca vreau sa testez cele 2 saltele pe care le am in pat. Am impresia ca maine una din ele o sa dispara, asa ca vreau sa ma bucur cat mai mult de ele
Sunt in tren spre Liege, merg la un eveniment BEST care are loc undeva la un castel/ferma. Probabil regele care l-a construit era un bou. (Nu consider regii boi, dar asa mi-a venit sa spun )
In Liege am un tren spre un alt oras, Bomal, la 10 minute diferenta. Bilete am, dar sper ca trenul asta sa nu scada sub 150 km/h, ca sa ajung si eu la destinatie. Altfel trebuie sa astept o ora, dupa care sa ma indrept agale spre ferma 6 km pe jos. Nu e usor sa ajungi la castelul fermei.
In momentul asta scriu din tren. Are wifi, are prize, are niste scaune mai confortabile decat buda mea de acasa de pe care citesc cu placere etichetele ustensilelor din baie. Cel mai important e ca merg cu spatele si inca ma simt bine.
Si un live blogging in viteza:
- o nemtoaica doarme langa mine in timp ce copii ei nu dorm
- pomii au iesit la jogging
- nasul nu ia spaga
- doua englezoaice au vorbit pana au adormit
- ai la dispozitie o harta interactiva in care vezi unde te afli, cat mai ai pana la destinatie, chestii din astea invechite
- nu se aud manelele; viteza e de vina
- am vazut o oaie; cred ca era un muzeu in jurul ei
- pe usa scrie: “wifi inside”; cum o fi “wifi outside”?
Na, cam atat, ca vreau sa ma uit pe geam. Drum bun mie si weekend fain voua
Azi am mers la cantina in pauza de masa, cu o pofta oarecare de mancare gatita. Schema e astfel: dintr-un loc iti poti lua mancare gatita, din altul gratar. La mancare de obicei e coada, la gratar nu e nimeni.
Ochiul meu ager a vazut niste curcan umplut cu branza, asa ca am decis sa stau la coada. Estimasem ca frantuzoaicele termina cei 40 de oameni din fata mea in vreo 10 minute. Au talentul asta.
Cu 5 persoane inainte sa ajung sa comand, curcanul dispare atat de pe tabla cat si de pe masa. Fùtù-i. Mai aveau decat friptura de ton, ceva pui mort si o chestie dubioasa de vita. Stiam ca nu imi place niciuna, dar am continuat sa stau la coada. Nu era frumos din partea mea ca dupa 10 minute de stat sa nu vorbesc cu bucatareasa, asa ca i-am cerut o friptura, desi stiam ca nu de aici se comanda. Evident m-a trimis in partea cealalta, dar macar am avut bunul simt sa comand ceva. Totul sta in comunicare.
Acolo era un nene. I-am cerut-o bine facuta, cu muschi pe ea, cum imi place mie. Nu ma dau in laturi nici de la cele mai in sange, dar azi imi luasem un tricou alb si nu vroiam sa-l patez. Mai mancasem de vreo 3 ori friptura acolo si de fiecare data mi-o daduse in sange, desi il rugasem sa fie mai “bien chiui”.
Si acum surpriza. Tot in sange era. Am clenfanit la ea vreo 20 de minute ca la o guma Barbie. Chiar sunt curios cum mi-ar gati friptura daca i-as cere-o in sange. Mi-ar aduce vaca proaspat ciopartita sa musc din ea? Mi-ar aduce si-o lingura sa nu pierd nimic?
Regina anunta ca za UK se va numi Regatul Marii Britanii, Irlandei de Nord si Frantei de sud. Bijuteriile Coroanei sunt furate; e pacaleala doar daca hotul este prins. Badmintonul detroneaza fotbalul in clasamentul fanilor. La meteo se anunta soare.
… in Franta
Sarkozy anunta marea unire cu Anglia. Noul regat se va numi Franta. Brutarii dau un comunicat de presa ca inlocuiesc bagheta cu painea feliata si croissantul cu covrigii. Francezii dau in continuare basini, spunand ca branza miroase asa. Mickey Mouse emigreaza.
… in Rusia
Se interzice folosirea de AK 47 la persoanele sub 7 ani. Se incepe lucrul la trotuarul dintre Moscova si Ekaterinburg. Se taie orice sursa de apa potabila cu scopul de a incuraja populatie sa consume si alte bauturi. Capitala tarii devine Ucraina.
… in Japonia
Se interzice folosirea cainilor in mancare. Se decide ca fiecare insula sa devina o tara proprie; atlasul devine almanah. Tokyo cere ajutor financiar de la romani. Se introduce Euro.
… in India
Benny Lava este numit ambasador al Indiei in America. Se lanseaza e-india.gov.in, proiect in valoare de 1 euro; romanii il hackuiesc de oftica. Sportul national devine hocheiul pe gheata. Si oina.
… in Egipt
Se anunta un nou proiect de restaurare a piramidelor; acestea vor fi transformate in igluuri. Urmasii faraonilor incep revendicarea lor. Se creeaza un Fan Page al Pasionatilor de Castele de Nisip. La meteo se anunta inundatii.
… in Ungaria
Se introduce romana ca limba oficiala. Alte glume nu sunt permise
… in Bulgaria
Geoana este numit presedinte. Granita este mutata mai la nord; cu tot cu Dunare. Preturile cresc.