La cantina romantica
Azi am mers la cantina in pauza de masa, cu o pofta oarecare de mancare gatita. Schema e astfel: dintr-un loc iti poti lua mancare gatita, din altul gratar. La mancare de obicei e coada, la gratar nu e nimeni.
Ochiul meu ager a vazut niste curcan umplut cu branza, asa ca am decis sa stau la coada. Estimasem ca frantuzoaicele termina cei 40 de oameni din fata mea in vreo 10 minute. Au talentul asta.
Cu 5 persoane inainte sa ajung sa comand, curcanul dispare atat de pe tabla cat si de pe masa. Fùtù-i. Mai aveau decat friptura de ton, ceva pui mort si o chestie dubioasa de vita. Stiam ca nu imi place niciuna, dar am continuat sa stau la coada. Nu era frumos din partea mea ca dupa 10 minute de stat sa nu vorbesc cu bucatareasa, asa ca i-am cerut o friptura, desi stiam ca nu de aici se comanda. Evident m-a trimis in partea cealalta, dar macar am avut bunul simt sa comand ceva. Totul sta in comunicare.
Acolo era un nene. I-am cerut-o bine facuta, cu muschi pe ea, cum imi place mie. Nu ma dau in laturi nici de la cele mai in sange, dar azi imi luasem un tricou alb si nu vroiam sa-l patez. Mai mancasem de vreo 3 ori friptura acolo si de fiecare data mi-o daduse in sange, desi il rugasem sa fie mai “bien chiui”.
Si acum surpriza. Tot in sange era. Am clenfanit la ea vreo 20 de minute ca la o guma Barbie. Chiar sunt curios cum mi-ar gati friptura daca i-as cere-o in sange. Mi-ar aduce vaca proaspat ciopartita sa musc din ea? Mi-ar aduce si-o lingura sa nu pierd nimic?
Vorba aia: “Eu cand nu vreau sa mestec, mestec!”
Etichete: cantina, francezi, mancare--
Poate vrei sa mai citesti si:
Comentarii: