El stie intotdeauna cele mai vechi povesti despre orasul in care a locuit. A fost primul care i-a strans mana noului rege, a fost primul care i-a oferit reginei o floare din gradina lui. El iti poate spune de ce casele au fost construite pe malul stang al raului si de ce parcul orasului se afla pe malul drept.

Batranelul iti poate spune legenda fiecarei cladiri, fiecarei famili, fiecarui pub. Personajele, fie ca sunt imaginare sau reale, se muleaza la perfectie dupa traditiile locului si te fac sa te simti cu un pas in trecut. Toate povestile lui poarta culoarea timpului, comportamentul oamenilor.

Te ia de mana, te bate prieteneste pe umar, iti zambeste bland ori de cate ori iti intersectezi privirea cu a lui. Stie ca ai alta treaba, dar vrea sa iti spuna ce s-a intamplat in ultimii ani in orasul in care tu esti doar un simplu turist. Isi da seama ca vrei sa pleci si incearca sa iti ofere si mai multa informatie, si mai multe povesti, doar doar sa il mai asculti un minut.

Probabil a mai spus aceeasi poveste la alte cateva sute de turisti, dar nu s-a plictisit de ea niciodata. Iti povesteste de orasul in care a trait, in care a iubit, in care a visat. Tu il asculti, nu zici nimic. La inceput ai impresia ca e un mos nebun care nu are ce face pe acasa, dar treptat incepi sa ii acorzi atentie, incepi sa adulmeci misterul din spusele lui.

Ii pui intrebari la care iti raspunde cu repeziciune, grabindu-se sa termine povestea pana sa ajunga la intersectie. Stie ca tu o vei lua intr-o parte, iar el in cealalta. E multumit ca a aprins in tine dorinta de a afla mai multe lucruri despre  acel loc. Iti zambeste pentru ultima oara, te saluta si pleaca, fara sa se opreasca din vorbit. Vorbeste pentru el, dar vorbeste ca un intelept.

Batranelul de acum o saptamana ne-a gasit intr-o intersectie si ne-a istorisit povestea orasului in 20 de minute. A inceput cu cea mai veche taverna din Irlanda si a terminat cu un zambet si un salut, continuand sa vorbeasca in timp ce se indeparta de noi.

El era batranul orasului Dublin.

In urmatoarele 2 saptamani voi pasi pe insula de 3 ori, in 3 locuri diferite:

1. Peste 2 zile dau o tura prin Londra. Merg la trainingul “Introduction to Blogs & Social Media for Businesses” si pot spune ca sunt destul de entuziasmat. Voi intalni primii bloggeri englezi, voi avea sansa sa discut cu ei, sa le ascult parerilor despre folosirea blogurilor in cadrul companiilor si sa acumulez niste experienta in acest domeniu. Voi scrie cu siguranta un articol post eveniment cu impresii de acolo. Ah, si abia astept sa merg cu TGV-ul Eurostar-ul pe sub mare

2. Sambata plec in Edinburgh. Am de tinut lunea viitoare un workshop in cadrul unei conferinte, unui grup de studenti din toate colturile Europei. Pana atunci, weekendul e doar al meu. Am in plan castele, catacombe si scotieni cu kilt (fara vreo aluzie la ceva gay). Nimeresc fix in mijlocul meciului de rugby Scotia – Australia. Poate prind si o serie de fotografii pre si post meci. Sper sa bata Scotia!

3. Vinerea viitoare merg cu niste prieteni la Dublin. Dupa atata munca meritam si noi o relaxare zic eu.

Anglia, Scotia, Irlanda, pazea ca vin. Poate reusesc sa strecor si Tara Galilor in programul din decembrie, sa nu se simta lasata la o parte. Salut!

Cand a intrat in padure, frunzele s-au oprit din fosnit. Privighetoarea din brad si-a sters lacrima din coltul ochiului si si-a luat zborul. Bursucul din scorbura s-a retras timid alaturi de bursuca lui. Papadia a incercat sa isi ascunda petalele galbene de ceea ce va urma. Doar vantul mai indraznea sa deranjeze linistea ce se instaurase cu asa mare repeziciune peste intregul taram.

Cand a ajuns la lac s-a dezbracat, si-a strans pletele, si-a intins bratele, si a sarit! Soarele o facea sa semene cu o umbra ce zbura printre norii ingreunati de trecut. Inainta cu viteza unui ghepard flamand ce isi prinsese prada in propriul orizont. O singura miscare gresita i-ar fi fost fatala. Fusese invatata bine. Nu oricine putea patrunde in templul gandurilor.

Dar ea a putut. Nu avea altceva in fata ochilor. Stia ca nu va intampina niciun pericol daca va urma exact planul initial. Important era doar sa intre. Si-a facut loc printre gandurile plutitoare, a dat la o parte scoicile negre ce incercau sa o opreasca din aventura ei, a inchis ochii atunci cand trebuia. A ajuns.

Si-a tras rasuflarea, si-a desprins parul, si a zambit. Era singura in pestera. Ajunsese in templu. A zambit iar. In fata ei se afla o oglinda mare, cat ea de inalta. Atat. Ce ii trebuia mai mult? Pentru oglinda asta muncise toata viata. Ca sa ajunga la ea a cerut ajutorul batranilor. Pentru a se oglindi in ea a cerut sfatul prietenilor. A zambit iar. Stia ca dupa ce va sari, numele ii va ramane imprimat pentru a aparea in visele celor ca ea.

Si-a facut curaj, a zambit iar si a sarit. Intr-o secunda a disparut, timp in care o raza de lumina a iesit din oglinda. Cand raza a disparut si ea, un singur cuvant a ramas intiparit: Dorinta!

Stiti cu toti gluma asta studenteasca:

De cate tipuri este sexul?
1. Cand ai cu cine si n-ai cu ce – tragic
2. Cand ai cu ce si n-ai cu cine – trist
3. Cand ai cu cine, ai cu ce si n-ai unde – studentesc
4. Cand ai cu cine, ai cu ce, ai unde, dar DE CE? – filozofic

Cred ca exista si o varianta post-studenteasca care apare in momentul in care intri cu fata in campul fortei de munca. Nu atunci cand intri de capul tau, ci cand te izbesti cu acelasi cap de acest zid al muncii. Daca stam sa analizam “poezia” de mai sus munca ar putea fi de 4 tipuri:

1. Cand ai unde si nu vrei – studenteasca
2. Cand vrei, dar nu ai unde – crizata
3. Cand vrei, ai unde, dar “n-ai cu cine, niste tarani” – clasica
4. Cand vrei, ai unde, ai cu cine, dar te intrebi DE CE? – mai mult decat filozofica

Catalogarea este subiectiva desigur. Sunt sigur ca fiecare are parerea lui despre munca. Eu sper sa mi-o schimb pe a mea in curand. Vine concediul

Niciodata nu apuc sa iau micul dejun. Si cand zic asta, chiar ar trebuie sa ma credeti. Niciodata inseamna cam 365 de zile pe an. Poate exagerez si sunt doar vreo 364, dar momentan nu imi aduc aminte cand am mancat ultima oara dimineata. Eu merg pe principiul ca mai bine dorm in plus, decat sa ma trezesc si sa mananc linistit. Principiul asta il aplic mereu, chiar daca este destul de ineficient, ca sa nu zic prost.

La birou
In fiecare dimineata lucratoare, pentru unii, ma trezesc cu fix 10 minute inainte sa plec. Deschid ochii, ii inchid, ii deschid iar, fug la baie, fac diverse si plec. Uneori dureaza 11 minute sa fiu gata pentru ca “ma opresc sa urmaresc razele firave ale soarelui cum gadila perdeaua” alias “dorm mai mult”. Treaba nasoala apare dupa vreo 2 ore de munca. Atunci ma ia o foame din aia cu lesin, dar rezist. Am principiile mele.

In hostel
In toate hostelurile micul dejun se serveste de obicei intre 7.00 si 8.30. Uneori chiar mai devreme. Cat de englez sa fiu sa ma trezesc la 7 doar ca sa dovedesc niste lapte cu cereale? Pai nici visul nu mi se termina atunci. De ce-as parasi cetatea pentru o cana de lapte si o felie de paine?

La hotel
Nu stau in hoteluri decat atunci cand merg la vreun eveniment. Cel mai tare este ca mereu apare cate un coleg mai istet care propune sa ne vedem la micul dejun sa planuim ziua. Eu nu planuiesc nimic la ora aia, imi pare rau. Aia e ora de trezit, nu de planuit.

De Sarbatori
E cel mai lejer! Stim cu totii ca trebuie sa ne trezim devreme dar nu o facem. Unde e graba sa mancam la prima ora? E criza, combinam micul dejun cu pranzul.

Poate ca o sa incerc sa mananc si dimineata, dar nu o am de gand sa inlocuiesc micul dejun cu somnul. S-or gasi si alte metode de mancat: pe fuga, in mers, la pranz, un gem (de foame). Suntem romani, ne descurcam. Salut!

Ma gandeam azi cum ar fi sa calatoresc, sa stau in hosteluri, sa vizitez orase, sa scriu articole si sa fiu platit pentru asta. Nu stiu daca este posibil sau daca vreo agentie/site ofera acest lucru, dar eu sunt sigur ca am de gand sa continui sa visez la asta.

In cel mai rau caz o sa platesc pentru aceste lucruri. Ah, stai. Calatoresc singur de ceva vreme si fac si asta. Hai cu jobul ala!

Se gandea zilele astea ca e o problema atunci cand din cauza serviciului nu mai poti face anumite chestii, gen hobby-urile tale. Cum ar fi ca munca sa te opreasca din scris, din plimbat, din fotografiat, din stat? Cel putin aiurea, zise el.

Cand nu apuci sa faci o poza, sa scrii un articol aberant, sa razi de unul singur uitandu-te la o oaie, atunci stii ca deja ai muncit prea mult. Nici branza mancata dis de dimineata in loc de croissant parca nu iti mai aduce zambetul pe buze. Nici cainele vecinilor parca nu se mai stramba la tine cand te strambi si tu la el si il injuri de cateaua de masa, atunci cand te intorci seara acasa, proaspat si plin de energie.

Deci, cum ar veni si in concluzie, mai lasa-o dreacu de munca si treci la pozat, la scris, la ras, la calatorit, la strambat, la cantat, la mancat branza aia puturoasa a lor. Treci la “treaba” Radule! Lasa munca! Se gandi gandul si deschise frigiderul…

Cand locuiesti singur, daca iti lasi toate hainele pe scaun nu inseamna ca esti dezordonat. Te gandesti doar ca iti poate fi frig la spate, asa ca le lasi acolo intr-un numar cat mai mare. Cu cat sunt mai multe cu atat iti este mai cald.

Cand locuiesti singur nu e nevoie sa speli geamurile. Atata timp cat bate lumina de afara e ok. Stii sigur ca asa e mai bine, doar poti sa vezi “Prison Break” dimineata, chiar daca e soare afara. Praful de pe geam te protejeaza impotriva razelor violente.

Cand locuiesti singur e normal sa lasi vasele in chiuveta pana le folosesti pe toate. Daca nu mai au loc in forma de turn, baga pe langa, doar orice turn are si un zid imprejur. Toti musafirii vor vedea ce instarit esti. Ai 10 farfurii in toata casa!

Cand locuiesti singur patul nu trebuie strans ziua. Nu mai bine dormi 5 minute in plus si pleci in graba, decat sa te trezesti cu noaptea-n cap, cu 5 minute mai devreme, ca sa strangi si asternutul? Mai bine il faci seara cand vii. Sau mai bine nu, ca doar oricum tot tu dormi in el.

Cand locuiesti singur cuptorul cu microunde si gratarul sunt cei mai buni prieteni ai tai. Toti stiu ca esti in stare sa pregatesti mii de sosuri, sute de ciorbe delicioase, zeci de aperitive, dar nu vrei asta. Supa la plic, pizza congelata si puiul/micii pe gratar sunt cele mai bune optiuni. De ce sa gatesti ceva bun cand nu te poate lauda nimeni?

Cand locuiesti singur te distrezi in fiecare zi. Te distrezi in felul tau!

Un monument turistic este degeaba daca nu are un carusel idiot langa el. Toata maretia, umbrele istoriei, valoarea timpului, isi pierd din semnificatie daca nu au atasate curcubelul acela de fiare insotit de ringtone-uri de mobil, cu grija alese de specialisti in ale circului.

Prima oara am vazut papagalul de fier in parcarea Plaza Mall. Nu era amplasat langa un monument, dar cladirea de birouri si mall-ul in sine dadeau o nuanta futuristica zonei de blocuri. Papagalul reusise sa strice toata imaginea zonei. Se vindeau acolo niste maimutoaie europene (din Europa), si vreo 3 – 4 bilete pe saptamana. In fiecare zi ma intrebam ce cauta chestia aia acolo. Dupa ce au inchis-o, m-am simtit mai bine. Isi daduse seama romanul ce porcarie a facut.

A 2-a oara l-am intalnit pe papagal langa turnul Eiffel. Degeaba ajungi la turn daca nu te dai o tura in celebrul carusel. Este leit cu celelalte, dar este la Eiffel. Are valoare cum s-ar zice. Urmatorul l-am dibuit langa Sacre Coeur. Orice biserica ar trebui sa aibe o asemenea jucarie langa. De ce nu s-or gandi si romanii la asta? Nu cred ca e mare lucru sa trantesti o porcarie din asta de fier langa fiecare biserica pe care o avem. Ditai afacerea ai face in Moldova.

Nici castelele nu au scapat de ele. Am refuzat sa le fac poze insa, dar imi apar mereu in minte. Cand se va obisnui lumea sa imbine prezentul cu trecutul doar atunci cand este nevoie? E cam adevarat ca viitorul strica trecutul. Sau or fi doar oamenii?

Romanticii astia, zisi si francezi de catre interlopi, nu stiu sa aprecieze zilele libere. Adica habar nu au. Sau au dar nu ma prind eu. Oricum intre noi este o mare gaura de comunicare. Niciodata nu am stiut de ce.

De Paste au avut libera ziua de luni si weekendul de dinainte. Logic. Cum s-au distrat: au baut o cafea la strada; s-au uitat la oamenii care mergeau pe strada; s-au plimbat pe strada; au stat pe banca in parc; au mancat branza; au stat de vorba. S-au distrat adica. Distractie frantuzeasca. Cum vi se par activitatile astea? Aiurea, stiu. Pai romanul a bagat mici la burdihan, a mers pe munte, a ciocnit oo, a mers la chefuri, a mers la concert, a jucat fotbal. Cand sa mai si bea o cafea sau sa se plimbe pe Magheru? S-au distrat adica. Distractie romaneasca.

Sunt curios ce fac ei de 1 mai. Nu am fost aici de Paste sa ii observ (ce am zis mai sus sunt povestile colegelor mele, deci nu am inventat chiar tot), dar acum sunt cu ochii pe ei. Am in plan vizite la castele, plimbari cu biciclete, descoperiri de paduri, distractie cu prietenii, glume pe seama romanticilor, sedinte foto. Si nu am pomenit nimic de branza, a se nota asta. O sa relatez de la fata locului comportamentul lor de aceasta sarbatoare mult asteptata de mana de lucru a intregii lumi. Sunt foarte curios ce fac ei de acest 1 mai. Sunt cu ochii pe ei cum ziceam. Spor la treaba!