Povestea orasului Sinaia poate fi spusa cel mai bine intr-o noapte racoroasa de vara, sub cerul impietrit de stele pretioase, unde vapaile focului, fosnetul codrului si susurul paraului insotesc glasul molcom al povestitorului care istoriseste pentru prima data povestea acestui oras. Asa ca, draga cititorule, te invit sa intri cu ochii inchisi si sufletul deschis intr-o alta lume, diferita de cea ilustrata de necunoscatori, o lume pe care te invit sa ti-o construiesti si tu la final, de crezi de cuviinta.

Orasul acesta este unul sfant dragii mei. Si-a primit numele dupa Manastirea Sinaia, care la randul ei a fost denumita astfel dupa Sfintele Munte Sinai, de insusi Mihail Cantacuzino. Intrati cu sfiosenie in curtea manastirii, ascultati-i rugile, ascultati-i linistea si ganditi-va ca acest loc, acum cateva sute de ani, era incojurat doar de codrul cel verde si fiarele lui, unde haiducii se ascundeau de nedreptate si fara de lege.

Nu departe de acest loc sfant, mergand pe o alee pietruita ce poarta insemnele regale ale trecutului, se inalta falnic precum un stejar, castelul Peles. Nu va uitati la el ca la orice alt muzeu, fiti mandri ca il puteti admira, cinstiti-l cum se cuvine, caci acest castel este unul dintre cele mai rasunatoare monumente din intreaga Europa. Ascultati cantecul gradinilor, adulmecati mirosul vechi al interiorului, cititi-i versurile nescrise, descoperiti-i pasajele secrete, spuneti tuturor ca un vechi sat de munte a adapostit o creatie ce ne aduce faima noua, romanilor, oriunde ne va purta pasul in lumea aceasta larga.

Daca tot ati ajuns aici, haideti sa purcedem pe o alee aparte, o alee construita in mijlocul padurii, ce uneste castelul Peles de Poiana Stanii Regale. Urcati cu atentie, dar nu prea repede. Urcati usor si admirati privelistea, dar respectati muntele in acelasi timp. Odata ajunsi in Poiana, veti fi intampinati de un covor intins, verde – violet vara, galben – marioniu iarna, galben – verzui primavara, alb – argintiu iarna. Intindeti-va pe iarba, inchideti ochii, dati drumul gandurilor si priviti-l pe regele Carol sau pe Ferdinand imbracati in haine de gala, pe regina Maria sau Elisabeta purtand cele mai fine matasuri, cum petrec alaturi de invitatii lor distinsi, aici unde nimeni nu ii poate deranja; poate doar soimii ce scruteaza zarile.

Iubiti muntele feciorii mei. Muntele inseamna creatie, dar tot el poate insemna si sfarsitul. Tratati-l cu respect si va va raspunde cu aceeasi moneda. Beti un ceai cald la cota 1400, 1500 sau la 2000, strabateti cu grija drumul vechi al cotei, ascultati povestile salvamontistilor de la Varful cu Dor, mergeti in cautarea lacurilor secrete si tintarului hotilor, innoptati la Piatra Arsa si coborati inapoi spre oras pe valea cu acelasi nume. In tot acest timp, va rog sa tineti minte ca va aflati intr-o Rezervatie Naturala, un loc amenajat special pentru voi, care va roaga sa il tratati ca pe un frate, ci nu ca pe un dusman.

Coborati pe valea Pelesului si veti primi un suvenir pe care sa il luati cu voi acasa. Este aromat, racoros, va zambeste cand aveti nevoie, poate si susura, mai fosneste din cand in cand, dar e cuminte. Nu va spun care e, va las pe voi sa il descoperiti, pentru ca e diferit pentru fiecare persoana. Poate fi un con de brad sau poate fi o castana verde. Poate fi o ramura de alun sau poate fi un clovn al regelui. Poate fi o piatra rece sau poate fi o amintire. Nu fiti timizi, luati-l acasa.

Intrati in parcul Dimitrie Ghica – fiul domnitorului Grigore Dimitrie Ghica, nu oricine – dar nu pe intrarea principala, ci dinspre valea Pelesului, dupa cum ne duce itinerariul. Va las zece minute in fata micutului cimitir sa pastrati un moment de reculegere pentru eroii cazuti in lupta in timpul revolutiei.

Cititi povestea tunurilor, ganditi-va cum v-au modelat viata, si haideti spre Cazinoul din Sinaia, o cladire care adaposteste multe secrete. Unii spun ca se aseamana cu faimosul cazinou din Monte Carlo, dar va spun eu ca sunt numai povesti; este unic in lume. Pe vremuri aici se organizau activitati sociale pentru familia regala si invitatii acesteia, dar in timp cazinoul a devenit un loc folosit in scopuri umanitare; in prezent cladirea gazduieste conferinte, evenimente de clasa, intalniri, toate sub acelasi voal al timpului trecator. Ah, dragii mei, poate nu v-am spus, dar Cazinoul i-a avut ca invitati de onoare pe Alexandru Davila, Titu Maiorescu, George Enescu, despre care o sa va spun in curand mai multe; aici puteti gasi o colectie impresionanta de tablouri ale lui Nicolae Grigorescu. Ce placere!

Nu va sfiiti sa petreceti cateva ore in parcul in care doar ce ati intrat. Aleile pline de coniferi si castani, busturile oamenilor epocii, fantana arteziana, toate va vor prinde in mrejele lor si va vor sechestra in mijlocul naturii urbane. Muzeul Rezervatiei Naturale Bucegi va intampina cu bratele deschise pentru a descoperi ceea ce nu ati gasit in scurta plimbare pe munte. Este ultima piesa din puzzle-ul Bucegilor; sau aproape ultima, unele secrete nu se vor afla niciodata.

Haideti spre gara. Nu plecam, stati linistiti, ci doar va sfatuiesc sa admirati cu atentie arhitectura acestui loc si sa observati insemnele regale. Observati placuta comemorativa de pe unul din peretii cladirii, apartinand lui Ion Gheorghe Duca, fost ministru si prim-ministru al Romaniei, simbol trist, dar reprezentativ in acelasi timp. Daca aveti timp si vreti sa patrundeti si mai adanc in istorie, asteptati Orient Express-ul si mergeti mai departe sa vizitati frumusetile altor orase din Romania.

Va spuneam de George Enescu. Am avut onoarea, noi sinaienii, sa il avem printre noi multa vreme. Venea deseori pe aici, la inceput la chemarea reginei Elisabeta, apoi poate pentru ca ii placea si se simtea bine in mijlocul naturii. In casa pe care si-a construit-o aici, chiar la marginea padurii, a compus multe din operele lui, atat de celebre astazi. Vila “Luminis”, cum era denumita acum multi ani, se numeste astazi Casa Memoriala “George Enescu” si gazduieste multe dintre obiectele artistului, printre care si pianul acestuia. Frunza, apa, vant, sunet, arcus … intelegi voi.

Inainte de a incheia aceasta calatorie, sa va spun cate ceva despre centrul orasului. Luati-va partenera / ul de mana si cutreierati-l in lung si in lat. Opriti-va un minut in fata primariei elegante, admirati hotelurile marete, ce combina modernul cu clasicul, vizitati scolile si colegiul unde cei mici invata cum sa devina mari, ascultati oamenii istorisind povestile locului, luati cu voi acasa ce este mai frumos din oras si incercati sa descoperiti fiecare bucatica din Sinaia, pentru ca sunt multe de aflat.

O rugaciune, o manastire, un sat de munte, un adapost pentru haiduci, un loc de cinste pentru regi, un oras cu traditie, o poveste spusa la gura focului; a fost odata un sat de munte numit Podul Neagului; acum ii zice Sinaia.

P.S. Acest articol l-am inscris in concursul “Povestea orasului tau”, asa ca m-am gandit sa vi-l arat si voua

Parisul a ajuns, de ceva timp chiar, una dintre cele mai ravnite atracii turistice din Europa. Esti in dubiu ce premiu sa oferi la concursul organizat de tine? Da o excursie la Paris (sau un iPad). Vrei sa ii faci un cadou romantic partenerei? Parisul este cea mai buna alegere. Vrei sa te dezvolti personal sau profesional? In Paris au loc toate conferintele, finalele anumitor competitii, in Paris se ofera internshipuri, burse Erasmus, proiecte de diploma, stagii de doctorat, chiar si joburi. Parisul e pe trend.

Chiar daca orasul este plin de straini, romanticii nu se lasa mai prejos in a-l vizita. Orice francez e curios ce priveliste ofera ultimul etaj din turn, cati oameni pot incapea pe scarile de la Sacre-Coeur sau cat de scump si elegant este Lize-ul. Un weekend in Paris este de multe ori alegerea perfecta. Probabil majoritatea copiilor francezi asteapta cu sufletul la gura sa vada vestitul oras, pe cand adultii isi planifica sa iasa la o plimbare prin parcuri, pe strazile inguste, dar elegante sau pe malurile Senei.

Avand in vedere cele de mai sus, Bucurestiul pare a fi situat la polul opus in materie de romani dispusi sa il viziteze in scopuri tursitice (nu veniti cu afaceri sau cu intentia de a merge la Ikea). Orasul are frumusetile lui desigur. O sumedenie de muzee, parcuri, ditai Casa Poporului, alei cu umbra, zone vechi, dar acestea nu sunt promovate romanului din provincie asa cum ar trebui. Se “chinuie” ministerul sa atraga strainii, cand sa mai aiba grija si de ai nostri?

Degeaba bagi milioane de euro intr-o campanie de promovare a Romaniei, implicit a Bucurestiului ca si capitala, daca strainul are prieteni din afara Bucurestiului. Acestia cu siguranta l-ar sfatui ca nu prea are ce sa vada in capitala in afara de 2 parcuri si o cladire veche. Stim cu totii ca parerile prietenilor sunt cele mai importante, asa ca milioanele se duc usor usor de rapa.

N-am auzit romani sa zica: “Iuhuuu, mergem in weekend in Bucuresti”, sau “Hai sa mergem si noi in concediu in Bucuresti vara asta”. Poate ar trebuie gandita o campanie de promovare interna inainte de a ne deschide Europei, in caz ca aceasta nu exista. Sau daca exista, poate ar trebui putin adaptata ca rezultatele nu sunt asa vizibile.

Sunt asociatii, grupuri de prieteni (www.bucurestiulintrozi.ro, www.orasul.ro si altele) care au inceput sa faca ceva pentru a descoperi Bucurestiului si a dezvalui adevarata lui frumusete, deci se poate. Muzeele, instituturile culturale au inceput la randul lor activitati care mai de care mai interactive pentru a-si atrage vizitatori, deci se poate.

Ca si concluzie, Bucurestiul are la fel de mult de oferit romanilor cat are si Parisul francezilor, la fel ca si alte capitale locuitorilor tarii respective, doar ca orice roman ti-ar recomanda sa vizitezi intai alta parte a tarii, si nu capitala, care teoretic ar trebuie sa fie primul punct de plecare in descoperirea unei noi tari. Ajungem noi si acolo. Pana atunci, calatorie placuta

Ce s-a intamplat de ziua lui Pacala…

… in Anglia

Regina anunta ca za UK se va numi Regatul Marii Britanii, Irlandei de Nord si Frantei de sud. Bijuteriile Coroanei sunt furate; e pacaleala doar daca hotul este prins. Badmintonul detroneaza fotbalul in clasamentul fanilor. La meteo se anunta soare.

… in Franta

Sarkozy anunta marea unire cu Anglia. Noul regat se va numi Franta. Brutarii dau un comunicat de presa ca inlocuiesc bagheta cu painea feliata si croissantul cu covrigii. Francezii dau in continuare basini, spunand ca branza miroase asa. Mickey Mouse emigreaza.

… in Rusia

Se interzice folosirea de AK 47 la persoanele sub 7 ani. Se incepe lucrul la trotuarul dintre Moscova si Ekaterinburg. Se taie orice sursa de apa potabila cu scopul de a incuraja populatie sa consume si alte bauturi. Capitala tarii devine Ucraina.

… in Japonia

Se interzice folosirea cainilor in mancare. Se decide ca fiecare insula sa devina o tara proprie; atlasul devine almanah. Tokyo cere ajutor financiar de la romani. Se introduce Euro.

… in India

Benny Lava este numit ambasador al Indiei in America. Se lanseaza e-india.gov.in, proiect in valoare de 1 euro; romanii il hackuiesc de oftica. Sportul national devine hocheiul pe gheata. Si oina.

… in Egipt

Se anunta un nou proiect de restaurare a piramidelor; acestea vor fi transformate in igluuri. Urmasii faraonilor incep revendicarea lor. Se creeaza un Fan Page al Pasionatilor de Castele de Nisip. La meteo se anunta inundatii.

… in Ungaria

Se introduce romana ca limba oficiala. Alte glume nu sunt permise

… in Bulgaria

Geoana este numit presedinte. Granita este mutata mai la nord; cu tot cu Dunare. Preturile cresc.

… in Romania

E 1 aprilie in fiecare zi

El stie intotdeauna cele mai vechi povesti despre orasul in care a locuit. A fost primul care i-a strans mana noului rege, a fost primul care i-a oferit reginei o floare din gradina lui. El iti poate spune de ce casele au fost construite pe malul stang al raului si de ce parcul orasului se afla pe malul drept.

Batranelul iti poate spune legenda fiecarei cladiri, fiecarei famili, fiecarui pub. Personajele, fie ca sunt imaginare sau reale, se muleaza la perfectie dupa traditiile locului si te fac sa te simti cu un pas in trecut. Toate povestile lui poarta culoarea timpului, comportamentul oamenilor.

Te ia de mana, te bate prieteneste pe umar, iti zambeste bland ori de cate ori iti intersectezi privirea cu a lui. Stie ca ai alta treaba, dar vrea sa iti spuna ce s-a intamplat in ultimii ani in orasul in care tu esti doar un simplu turist. Isi da seama ca vrei sa pleci si incearca sa iti ofere si mai multa informatie, si mai multe povesti, doar doar sa il mai asculti un minut.

Probabil a mai spus aceeasi poveste la alte cateva sute de turisti, dar nu s-a plictisit de ea niciodata. Iti povesteste de orasul in care a trait, in care a iubit, in care a visat. Tu il asculti, nu zici nimic. La inceput ai impresia ca e un mos nebun care nu are ce face pe acasa, dar treptat incepi sa ii acorzi atentie, incepi sa adulmeci misterul din spusele lui.

Ii pui intrebari la care iti raspunde cu repeziciune, grabindu-se sa termine povestea pana sa ajunga la intersectie. Stie ca tu o vei lua intr-o parte, iar el in cealalta. E multumit ca a aprins in tine dorinta de a afla mai multe lucruri despre  acel loc. Iti zambeste pentru ultima oara, te saluta si pleaca, fara sa se opreasca din vorbit. Vorbeste pentru el, dar vorbeste ca un intelept.

Batranelul de acum o saptamana ne-a gasit intr-o intersectie si ne-a istorisit povestea orasului in 20 de minute. A inceput cu cea mai veche taverna din Irlanda si a terminat cu un zambet si un salut, continuand sa vorbeasca in timp ce se indeparta de noi.

El era batranul orasului Dublin.

In urmatoarele 2 saptamani voi pasi pe insula de 3 ori, in 3 locuri diferite:

1. Peste 2 zile dau o tura prin Londra. Merg la trainingul “Introduction to Blogs & Social Media for Businesses” si pot spune ca sunt destul de entuziasmat. Voi intalni primii bloggeri englezi, voi avea sansa sa discut cu ei, sa le ascult parerilor despre folosirea blogurilor in cadrul companiilor si sa acumulez niste experienta in acest domeniu. Voi scrie cu siguranta un articol post eveniment cu impresii de acolo. Ah, si abia astept sa merg cu TGV-ul Eurostar-ul pe sub mare

2. Sambata plec in Edinburgh. Am de tinut lunea viitoare un workshop in cadrul unei conferinte, unui grup de studenti din toate colturile Europei. Pana atunci, weekendul e doar al meu. Am in plan castele, catacombe si scotieni cu kilt (fara vreo aluzie la ceva gay). Nimeresc fix in mijlocul meciului de rugby Scotia – Australia. Poate prind si o serie de fotografii pre si post meci. Sper sa bata Scotia!

3. Vinerea viitoare merg cu niste prieteni la Dublin. Dupa atata munca meritam si noi o relaxare zic eu.

Anglia, Scotia, Irlanda, pazea ca vin. Poate reusesc sa strecor si Tara Galilor in programul din decembrie, sa nu se simta lasata la o parte. Salut!

Cand a intrat in padure, frunzele s-au oprit din fosnit. Privighetoarea din brad si-a sters lacrima din coltul ochiului si si-a luat zborul. Bursucul din scorbura s-a retras timid alaturi de bursuca lui. Papadia a incercat sa isi ascunda petalele galbene de ceea ce va urma. Doar vantul mai indraznea sa deranjeze linistea ce se instaurase cu asa mare repeziciune peste intregul taram.

Cand a ajuns la lac s-a dezbracat, si-a strans pletele, si-a intins bratele, si a sarit! Soarele o facea sa semene cu o umbra ce zbura printre norii ingreunati de trecut. Inainta cu viteza unui ghepard flamand ce isi prinsese prada in propriul orizont. O singura miscare gresita i-ar fi fost fatala. Fusese invatata bine. Nu oricine putea patrunde in templul gandurilor.

Dar ea a putut. Nu avea altceva in fata ochilor. Stia ca nu va intampina niciun pericol daca va urma exact planul initial. Important era doar sa intre. Si-a facut loc printre gandurile plutitoare, a dat la o parte scoicile negre ce incercau sa o opreasca din aventura ei, a inchis ochii atunci cand trebuia. A ajuns.

Si-a tras rasuflarea, si-a desprins parul, si a zambit. Era singura in pestera. Ajunsese in templu. A zambit iar. In fata ei se afla o oglinda mare, cat ea de inalta. Atat. Ce ii trebuia mai mult? Pentru oglinda asta muncise toata viata. Ca sa ajunga la ea a cerut ajutorul batranilor. Pentru a se oglindi in ea a cerut sfatul prietenilor. A zambit iar. Stia ca dupa ce va sari, numele ii va ramane imprimat pentru a aparea in visele celor ca ea.

Si-a facut curaj, a zambit iar si a sarit. Intr-o secunda a disparut, timp in care o raza de lumina a iesit din oglinda. Cand raza a disparut si ea, un singur cuvant a ramas intiparit: Dorinta!

Stiti cu toti gluma asta studenteasca:

De cate tipuri este sexul?
1. Cand ai cu cine si n-ai cu ce – tragic
2. Cand ai cu ce si n-ai cu cine – trist
3. Cand ai cu cine, ai cu ce si n-ai unde – studentesc
4. Cand ai cu cine, ai cu ce, ai unde, dar DE CE? – filozofic

Cred ca exista si o varianta post-studenteasca care apare in momentul in care intri cu fata in campul fortei de munca. Nu atunci cand intri de capul tau, ci cand te izbesti cu acelasi cap de acest zid al muncii. Daca stam sa analizam “poezia” de mai sus munca ar putea fi de 4 tipuri:

1. Cand ai unde si nu vrei – studenteasca
2. Cand vrei, dar nu ai unde – crizata
3. Cand vrei, ai unde, dar “n-ai cu cine, niste tarani” – clasica
4. Cand vrei, ai unde, ai cu cine, dar te intrebi DE CE? – mai mult decat filozofica

Catalogarea este subiectiva desigur. Sunt sigur ca fiecare are parerea lui despre munca. Eu sper sa mi-o schimb pe a mea in curand. Vine concediul

Niciodata nu apuc sa iau micul dejun. Si cand zic asta, chiar ar trebuie sa ma credeti. Niciodata inseamna cam 365 de zile pe an. Poate exagerez si sunt doar vreo 364, dar momentan nu imi aduc aminte cand am mancat ultima oara dimineata. Eu merg pe principiul ca mai bine dorm in plus, decat sa ma trezesc si sa mananc linistit. Principiul asta il aplic mereu, chiar daca este destul de ineficient, ca sa nu zic prost.

La birou
In fiecare dimineata lucratoare, pentru unii, ma trezesc cu fix 10 minute inainte sa plec. Deschid ochii, ii inchid, ii deschid iar, fug la baie, fac diverse si plec. Uneori dureaza 11 minute sa fiu gata pentru ca “ma opresc sa urmaresc razele firave ale soarelui cum gadila perdeaua” alias “dorm mai mult”. Treaba nasoala apare dupa vreo 2 ore de munca. Atunci ma ia o foame din aia cu lesin, dar rezist. Am principiile mele.

In hostel
In toate hostelurile micul dejun se serveste de obicei intre 7.00 si 8.30. Uneori chiar mai devreme. Cat de englez sa fiu sa ma trezesc la 7 doar ca sa dovedesc niste lapte cu cereale? Pai nici visul nu mi se termina atunci. De ce-as parasi cetatea pentru o cana de lapte si o felie de paine?

La hotel
Nu stau in hoteluri decat atunci cand merg la vreun eveniment. Cel mai tare este ca mereu apare cate un coleg mai istet care propune sa ne vedem la micul dejun sa planuim ziua. Eu nu planuiesc nimic la ora aia, imi pare rau. Aia e ora de trezit, nu de planuit.

De Sarbatori
E cel mai lejer! Stim cu totii ca trebuie sa ne trezim devreme dar nu o facem. Unde e graba sa mancam la prima ora? E criza, combinam micul dejun cu pranzul.

Poate ca o sa incerc sa mananc si dimineata, dar nu o am de gand sa inlocuiesc micul dejun cu somnul. S-or gasi si alte metode de mancat: pe fuga, in mers, la pranz, un gem (de foame). Suntem romani, ne descurcam. Salut!

Ma gandeam azi cum ar fi sa calatoresc, sa stau in hosteluri, sa vizitez orase, sa scriu articole si sa fiu platit pentru asta. Nu stiu daca este posibil sau daca vreo agentie/site ofera acest lucru, dar eu sunt sigur ca am de gand sa continui sa visez la asta.

In cel mai rau caz o sa platesc pentru aceste lucruri. Ah, stai. Calatoresc singur de ceva vreme si fac si asta. Hai cu jobul ala!

Se gandea zilele astea ca e o problema atunci cand din cauza serviciului nu mai poti face anumite chestii, gen hobby-urile tale. Cum ar fi ca munca sa te opreasca din scris, din plimbat, din fotografiat, din stat? Cel putin aiurea, zise el.

Cand nu apuci sa faci o poza, sa scrii un articol aberant, sa razi de unul singur uitandu-te la o oaie, atunci stii ca deja ai muncit prea mult. Nici branza mancata dis de dimineata in loc de croissant parca nu iti mai aduce zambetul pe buze. Nici cainele vecinilor parca nu se mai stramba la tine cand te strambi si tu la el si il injuri de cateaua de masa, atunci cand te intorci seara acasa, proaspat si plin de energie.

Deci, cum ar veni si in concluzie, mai lasa-o dreacu de munca si treci la pozat, la scris, la ras, la calatorit, la strambat, la cantat, la mancat branza aia puturoasa a lor. Treci la “treaba” Radule! Lasa munca! Se gandi gandul si deschise frigiderul…