Am ajuns la alt hostel. O fi hostel? Francezii astia dau gresit aceasta denumire unui astfel de loc. Pe unde am umblat eu, hostelurile aveau alte facilitati, cum ar fi: camere de 1 – 16 persoane cu dulapior cu lacat/cod pentru fiecare persoana, capacitate de 30 – 50 de persoane, living cu televizor si canapele unde sa iti pierzi vremea seara cu tineri din cel putin 3 – 4 tari, wireless, un mini-bar, tot felul de harti, staff prietenos, voie buna.

In ultimele 3 “hosteluri” din Paris in care am stat am descoperit cu totul alte lucruri: camere de 1 – 4 persoane fara dulapior incuiat (se merge pe incredere), capacitate de 300 – 400 de persoane, fara living, wireless pe bani sau doar la receptie, oameni dubiosi, un tonomat de apa plata si Snickers, atmosfera de gheata. Hoteluri in toata regula, dupa parerea mea. Probabil platesc mai putine taxe daca isi dau numele de hostel.

La fel se intampla si in Romania cu pensiunile de 6 etaje, piscina, restaurant, parcare, heliport. Nici alea nu sunt hoteluri, ci niste simple pensiuni. E mai ieftin asa. Ia vedeti poate e mai ieftin un hostel decat o pensiune! Impanziti tara de hosteluri, ca pensiuni avem destule. Salut!

E tristete mare pe strada. Asa in general. Chiar daca afara ploua, chiar daca nu. Unii spun ca ploaia e trista. Altii spun ca e romantica. Cand e romantica? Atunci cand iti picura pe buze? Atunci cand iti uda ochelarii sau te face sa clipesti mai des? E trista atunci atunci cand nu poti vedea la 2m in fata? Atunci cand poti confunda picaturile cu niste boabe de mazare? Nici macar atunci. Ploaia nu e trista. Nici ziua. Nici toamna cea maronie, sau pomii fara frunze. Natura nu e trista, oamenii sunt tristi.

Asa erau si azi. Am iesit din casa in timp ce ploua, sa imi rezolv treburile la banca. Nu mai iesisem de mult pe ploaie. Eram entuziasmat. Pe trotuar, pe strada, prin parcuri, erau numai furnici. Mergeau in toate directiile, grabite. Ca niste furnici-cai. Vedeau doar in fata, gandeau doar in fata. Fiecare cu treaba ei-lui. Toate aveau geci de aceeasi culoare: negru sau maro. Asa sunt furnicile. De cand am invatat eu despre ele la biologie. Rar vezi cate una mai rosie sau mai galbena, mai zglobie. Suntem ca intr-un musuroi. Inchisi, separati, singuri. Poate acest lucru aduce tristetea pana la urma. Cat poti suporta sa vezi numai maro si negru in fata ochilor? Nu destul de mult probabil. Atunci ajungi sa fi trist. Nu natura, ci tu!

Semnat,
O furnica rosie!

Din lipsa de inspiratie m-am uitat pe B1 TV la o emisiune de moda. Caprite de tot felul isi pierdeau timpul pe scena. Cu rochii ce stateau bine pe ele, sau nu. Cu zambete, fara zambete, cu buzele tuguiate. De pitzipoance. Asta e moda. Cere sacrificii.

Ei si cum ma uitam eu asa, un gand ma trece. Cum fac ele cand merg la baie? Rochiile alea cu voal si alte prostii pe ele, au lejer un metru in diametru. Si minim alt metru in lungime. Apare o problema aici. Cu mai multe variabile:
- Cum intri in baie, pe jos sunt diverse lichide. Ai pe tine o rochie cu diametrul mai sus mentionat. Ce faci cu ea? Solutia: o ridici, dar sigur sigur ceva tot scapa pe ea. O imbibi un pic in lichid. Asa de test. Asta ar fi un motiv pentru care femeile pierd vremea aiurea in baie. Sa isi usuce rochiile la feon.
- Reusesti sa treci de lichide. Ai jucat Tomb Raider cand erai mica. Ai aceeasi rochie diametrala. Ajungi pe tron. Aici apare problema. Cum faci tu treaba (oricare din ele) cu rochia aia de 3 ori mai mare ca tine? Sub nicio forma nu o poti tine pe tine. Poate doar daca ai ceva manevre la circ. Sau daca vrei sa o imbibi iar. O dai jos deci. Dupa ce te-ai chinuit o ora sa o aranjezi pe tine. Asta e. Alt motiv de pierdut vremea la baie.

Sunt mai multe motive, dar ascunse de noi momentan. Nu e usor sa vrei sa iesi in evidenta si sa si mergi la baie. De fapt, poti sa te abtii tot shoul. Dobandesti acel ranjet elegant pe fata. Sau bei un ceai de menta. Astfel, esti sigura ca nu ai probleme. 90 ar trebui sa aiba la sani nu? Neah! Nu prea am vazut. Sanatate!

Este o problema generala cu cei ce iti ofera servicii. De curierat, de telefonie mobila, de consultanta. Nu te poti sincroniza cu ei niciodata. Te contacteaza exact atunci cand nu trebuie. Sunt antrenati pentru asta. Sa luam cateva exemple concrete.

Ieri am comandat un produs de pe net si le-am spus ca sunt acasa dupa ora 12. Se face azi. Logic. Ora 9. Eu dorm. Logic. Aud interfonul. Deschid un ochi si il ignor. Nu poate fi curierul, doar el vine la 12. Suna telefonul. El e. Clasic. Sincronizare perfecta. Ii raspund la telefon, ii raspund la interfon, ii deschid usa, semnez, inchid usa, ma culc.

Pe la 1 comand o husa de laptop. Primesc mail in care scrie ca or sa ma sune ei pentru confirmare. Astept jumatate de ora. Nimic. Inca jumate. Nimic. Ma duc sa mananc. Termin de mancat, iau cosul de gunoi si ma plimb cu el prin camera sa strang diversele lucruri nefolositoare. Asa ca dupa masa. Suna telefonul. Sincronizare perfecta. La fix m-au nimerit. Duc cosul in bucatarie, raspund la telefon, fac confirmarea, inchid telefonul, iau iar cosul, termin curatenia.

Asa fac si cei de la Vodafone. Au obiceiul ca sambata dimineata sa iti dea sms. Sa iti reaminteasca dreptul tau la a-ti plati factura. Sambata pe la maxim 8 dimineata. Sa iti incepi bine weekendul. Sunt curios unde se fac aceste traininguri de sincronizare. Salut!

Mah e foarte tare sa dai mass-uri personalizate. Eu fac asta dintr-un singur motiv. Atunci cand nu am ce face si vreau sa socializez cu cineva. In plus, exista si neinspiratia care ma ajuta sa fac lucrul acesta. Sa luam exemplul de acum 5 minute: “Salut, cum merge cu sesiunea?”. Am intreprins o serie de discutii cu 5 – 6 prieteni datorita acestei intrebari. Secretul e sa nu il dai asa aiurea la toata lista de ym. Ci targetat. Pe grupuri.

Alt motiv pentru care poti da asa ceva, este pentru a afla un raspuns la o intrebare. “Auzi, noi de ce nu am facut sex pana acum?” Ca sa urmam threadul unui forum popular din Romania. Chestia asta merge pe principiul “Pica, bine, nu pica, asta e. Si nici nu m-am chinuit deloc. A fost un simplu mass. De 10 secunde.” Cu rezultate masurabile.

Cu un mass poti face si spam. Te poti alege cu felicitari pentru superbul link, sau cu 0 (zero) prieteni in lista. Toti ti-au dat ignore. Este o intreaga poveste despre spam-ul pe messenger. Este foarte puternic, dar in acelasi timp, foarte distrugator. Trebuie folosit cu cap. Nu oricine il poate stapani. Este asemenea unui cal salbatic. Controleaza-l si vei fi rasplatit. Altfel, …

Parerea mea este ca pentru a folosi acest serviciu, de mass, trebuie sa platesti. Astfel, nu oricine ti-ar invada intimitatea cu mesaje aiurea. Prost gandite. Nu ar plati pentru asa ceva, doar sa iti spuna ca are inele de aur la 10 ron. Daca ar vinde masini de 10K ar fi alta treaba. Ai da un simplu ignor. Unul la 10 zile. Daca ti-ar fi prieteni, discutia ar putea merge in alta directie. Le-ai acorda tu credit sa iti dea mass. Ai avea incredere in ei. Nu te-ai teme.

“Salut, mi-ai vazut poza pe h*5? Da si tu un comment :*”. Nu!

Ce face un barbat cand isi ia o camasa? O cumpara, merge cu ea acasa si o pune in dulap. Sau pe umeras. A 2-a seara, cand sta cu prietenii la o bere, zice:
“Bah mi-am luat o camasa ieri.”
“Si cum iti vine mah?”
“Habar nu am, ia sa vad”.
Probeaza omul camasa. Nu ii vine.
“Bah nu iti vine”
“Asa e, o vrei tu?”
“Ia sa vad”. Ii vine. Si o ia. Dupa ce pleaca baietii, prietena intreaba: “Si, cum iti vine camasa?”. El ii povesteste folosind diverse metafore, ca nu ii venea, asa ca i-a dat-o la Ion. “Cum, nu probezi hainele cand ajungi acasa?”. Mai draga, in mare, sa fiu sincer, nu. “Nu e posibil”, se gandeste ea. “Cum sa iti cumperi ceva nou si sa nu probezi. E absurd.” O fi.

Ce face o femeie cand isi cumpara chilotei? Ajunge acasa, pac, nud. “Ia sa vad cum imi sta cu ei”. Se gandeste. Se uita in oglinda, in spatele ei (sa se vada si din spate), din diferite unghiuri. Foarte bine ii sta. La fel ca si cu ceilalti. Cum altfel. Daca isi cumpara minim o bluza (prin minim se intelege macar 1 bluza, sau cateva tricouri, pantaloni, sosete) e petrecere. Cheama toate fetele sa probeze ea bluza (minim una). Sa fie sigura ca ii vine mai bine decat in magazin. E ok sa complici lucrurile atunci cand poti. Adaugi vietii a 4-a dimensiune. Sau a 5-a? Salut!

Cand plecam in alta tara mi se parea ca e foarte greu sa traiesti cu euro. Bine ca stateam maxim 2 3 saptamani de fiecare data. Cum ajungeam in tara, cum incercam sa scap cat mai repede de el. Pentru ca era greu. Daca nu reuseam, il depozitam undeva, unde sa nu am acces asa usor la el. Pentru ca e greu rau.

Aseara vorbeam cu o prietena din Estonia despre chestia asta. Si ei i se pare la fel. Ca euro este foarte greu. Nu il suporta. Abia astepta sa ajunga acasa sa isi foloseasca moneda proprie. Nu e grea.

De cand sunt aici mi se pare la fel de greu euro. Trebuie sa il suport de acum incolo, deci trebuie gasita o metoda ergonomica pentru asta. Imi rupe buzunarul cantitatea de monede pe care le-am strans in ultimele zile. Toata lumea iti da rest monede. La 10 euro poti primi 9 euro in monede. De ce nu? E foarte greu euro asta. Zice lumea ca leul e greu. De unde. Nici nu prea folosim monedele de 10 si 50 de bani. Bancnota e la putere.
Cum zic … aaa … e greu cu euro asta! Noroc!

Stiti cum e cand razi de cineva/ceva sau cand faci misto de un lucru. Te simti bine. Parca iti place. Iti mai relaxezi muschii fetei. Treaba e ca nu razi de raul acelui cineva, ci doar razi. Ce poti face altceva?
Mi-am cam dat seama recent ca de multe ori de ceea ce razi, ajungi sa faci. Hai sa vedem de ce:

Capitolul 1.
Pe vremea cand eram tanar, in liceu, imi placea franceza la nebunie. Asa mult, incat in fiecare an o luam de la capat. Nu doar eu, ci toata clasa. Ma amuza extraordinar. Numai accentul acela era de vina. Parca fiecare vorba era o lauda. La fiecare ora de franceza faceam misto de limba asta si o stalceam in toate felurile.
Iata-ma acum. In Paris. Amuzandu-ma inca, pe strada, de oamenii care o vorbesc. Probabil ca in curand ma voi amuza si de mine.

Capitolul 2.
Sunt fan Photoshop. De vreo 7 – 8 ani. Nu ma vad jucandu-ma in alt program de editare foto. E o manie de-a mea probabil. Nu stiu. Acum un an tin minte ca vroia Costi (membru BEST Bucuresti) sa instaleze Paint.Net (parca asa se numeste) pe calculatoarele din sediul BEST. Tare. Nu ma puteam privi lucrand in Paint.Net. Ma bufnea rasul. Costi no offense. E vorba de PN nu de tine.
Acum la birou am un singur soft licentiat. PN da. Nu PS. Nu am licenta la el.

Capitolul 3.
(special pentru membrii BEST, ei il pot intelege din prima)
Cu totii facem misto de Educo. De asta a si fost infiintat comitetul. Sa se distreze si membrii BEST. Si eu la randul meu am facut asta. Respectam ceea ce faceau ei, dar ma si distram pe seama lor in acelasi timp.
Acum sunt nevoit sa fac cercetare pe diverse teme educationale si chiar sa merg la conferinte si simpozioane pe teme de educatie. Incepe sa imi placa. O sa apelez la ei pentru ajutor. Hai sa rad si de mine acum.

Capitolul 4.
Am uitat ce vroiam sa scriu in capitolul asta. Sigur vroiam ceva. Il scriu in alt post daca imi aduc aminte.
Nu rade!