'Frantuzeste'

Inca o idee buna frantuzeasca (wow)

Fac eu misto de francezii astia, dar au si idei bune. Mai rar, dar na, daca s-au nascut cu filmele dublate.

Lunea de Rusalii este libera in Franta. Ca si in Romania (de putina vreme) de altfel. Partea asta cu “libera” este insa discutabila. Ziua este considerata vacanta, dar trebuie recuperata candva in timpul anului, fie in alta zi de vacanta, fie intr-un weekend.

Intr-o astfel de zi se pierd o duna de bani la nivel national, asa ca prin 2004 o mana de romantici au hotarat ca o zi libera pe an (aceasta) sa fie de fapt recuperata, iar toti acei bani sa mearga spre ajutorul batranilor. Atat de simplu si atat de eficient. Nu stiu daca toti banii aia sunt doar pentru batrani. Or fi si pentru oamenii strazii, orfani, spitale, dar in orice caz sunt folositi in scopuri umanitare. S-o aplica si in alte tari metoda asta?

Colegele mele au fost cam revoltate cand li s-a spus ca trebuie sa recupereze vacanta in alta zi, asa ca s-au hotarat sa lucreze luni. Treaba lor. Eu luni dimineata sunt in Olanda, iar pe dupa-masa prin Belgia. Mi-am programat insa ziua in care voi recupera vacanta asta scurta: 14 iulie, de ziua Frantei. La munca zic, nu la frecat Camembertul!

Curieratul frantuzesc

Din ciclul, la noi ca la noi, dar nici cu ai lor nu mi-e rusine, sa va spun cate ceva despre curieratul frantuzesc, acest serviciu care inca mai poate fi imbunatatit 100 de ani de acum inainte. Nu o sa va plictisesc cu aberatii, cugetari sau alte analize literare, ci va voi povesti 4 intamplari ce-i implica pe francezi si curieratul intern si international.

Berlin – Paris

Un prieten si-a comandat un pachet din Germania si l-a trimis la mine in Paris, compania neavand posibilitatea sa faca livrari in Romania. Pachetul a ajuns intr-o vineri pe la ora pranzului, cand, soc, eram cu totii la birou. Postasul ne-a lasat un bilet, cum ca vine a 2-a zi, sambata, intre 8.00 si 12.00 dimineata. Pe bilet scria ca in cazul in care nu ne gaseste, sa il ridicam de la posta.

Sambata am fost acasa toata ziua, postasul nu a aparut. Na, e sambata, poate a dormit si omul mai mult. Nu-i problema, il iau luni de la posta zic.

Se face luni. Programul postei e pana la 19.00, deci ma gandesc ca am timp destul sa il iau dupa orele de munca. Pe la 17.00 primesc mail din Germania: pachetul a fost returnat pentru ca nu l-am ridicat la timp. Mai, dar esti prost? L-au trimis astia instant inapoi, de parca primisem o basculanta cu ingrasaminte, nu un pachetel de 1kg. L-am primit peste alte 15 zile; de fapt portarul blocului, nu eu.

Tara Galilor – Paris

Pe la inceputul lui iulie 2010, agentia in care lucrez a participat la un eveniment in Tara Galilor, undeva pe langa Cardiff. Am trimis acolo niste materiale promotionale, printre care si niste roll-up-uri, care trebuiau returnate in Paris dupa eveniment. Am ales curieratul.

Am fost asigurati ca le vom primi in maxim o saptamana dupa finalizarea evenimentului. Le-am primit in doua luni, undeva prin septembrie, dupa zeci de telefoane, mailuri si faxuri. Problema? Habar nu am. Nu ne-au spus nimic concret. Ba ca hotelul, ba ca englezii, ba ca francezii. Si daca il punea pe tren la nas si tot ajungea mai repede. Timp pierdut, bani pierduti.

Lille – Paris

Am comandat zilele trecute niste adidasi de pe decathlon.fr. Sistemul de livrare e interesant: iti alegi un loc din oras (exemplu: spalatorie, chiosc, alimentara) care are contract cu Decathlon sa primeasca produsele comandate online. Astfel, costurile de livrare sunt mai mici, mereu fiind aceleasi locuri, iar clientul isi poate alege destinatia cea mai apropiata de casa. Bine, exista si varianta sa iti vina acasa, dar e mai costisitoare.

Mi se spune ca pe 24 ianuarie pot sa ridic comanda. Pe 23 verific situatia si vad ca pachetul e blocat intr-o posta din Montreuil. OK. Verific dupa 2 zile, la fel. Intarzie; e ok, nu e graba. Pe 27 primesc mail ca pachetul mi-a fost returnat in Lille. Na belea. Ii sun. Mi se spune ca a fost o eroare si ca ma suna ei la inceputul saptamanii viitoare sa imi spuna pe unde e pachetul. A trecut inceputul, ii sun eu maine.

Paris – Nantes

Prin septembrie 2010 am participat la o conferinta in Nantes, unde a trebuie sa trimitem, din nou, materiale. Am expediat din Paris 2 cutii a cate 15kg fiecare. Eu am luat trenul ca sa le-o iau inainte, sa le primesc cum se cuvine. A sosit doar una. Telefoane, mailuri, faxuri – ca de obicei – dar nimic.

S-a terminat conferinta, a trecut luna, pachetul nimic. Ne-a fost despagubit insa. Cum exact pierzi o cutie de 15kg, 1m inaltime, pe o distanta de 400km? A cazut in Sena? L-a inghitit omul invizibil? A fost mancat de molii pe drum?

Vrei o aFacerE profitabila? Da drumul la o firma de curiErat impecabila in servicii. X

Afaceristii francezi din piete

Am iesit acum cateva minute sa imi cumpar un snack pre-pranzic, sub forma unui quiche de legume. Patiseria se afla in mijlocul unei piete de legume si fructe, unde auzi urlete la fiecare secunda cu “an euro, an euro”, de parca ai ajuns in cel mai ieftin oras din lume.

In fata unei tarabe de ardei, ceapa si pepene galben o tipa la vreo 30 de ani facea poze. Cum pietele sunt asa un punct turistic important in Franta – chiar sunt – probabil vroia sa isi completeze albumul cu Louvre, Eiffel, Sans Elize si cu o poza cu ceapa proaspata.

Nu a apucat tipa sa declanseze blitul ca francezul non-francez a inceput sa tipe la ea: “an euro fotografi, an euro fotografi”. Tipa s-a oprit din “lucru” si a plecat usor dezamagita.

Ceapa lor costa si daca te uiti la ea, nu doar daca plangi langa ea. S-or considera si ei ceva artisti romantici, daca sunt in stare sa cresteze un pepene si sa aseze ardeii in gramada. Sunt curios cati turisti ar plati un tarabier dubios, cu look de bisnitar, pentru a-i fotografia cepele. Macar daca erau demne de stock.

In cealalta parte, la 40 de metri distanta, vanzatorii unui magazin de peste pozau in fata turistilor, jucandu-se cu pestele, preparandu-l, jongland cu el.

Unii stiu sa faca afaceri, altii stiu doar sa ceara.

Cuzinul frantuzesc

Astazi in metrou am avut o alta conversatie despre Franta si ai ei locuitori cu colega mea frantuzoaica. Din vorba in vorba am ajuns sa ii spun ca nu prea imi place mancarea lor, ca e prea mica, prea insuficienta, prea fitoasa.

A parut mirata. Vai! Cum nu imi place cuzinul frantuzesc? Cand e asa de elegant, de minutios, de gustos.

Am mancat si chestii bune la francezi, dar eu vorbeam la modul general, asa ca am rugat-o sa imi dea un exemplu de mancare frantuzeasca mai speciala si mai atractiva.

Mi-a dat: omleta. O avea ea si origini frantuzesti, dar cu omleta te lauzi la straini?

Niste babuine, ce mai!

Iancu Jianu tocmai scapase din ghearele boierilor si se indrepta spre manastirea Sinaii, calare pe murgul sau (pe care de fapt il furase). Izvorul pe langa care tocmai trecuse susura exact ca cele trei tipe ce intrasera in metrou si se asezasera langa mine.

Fuste, cizme lungi, ceva noroi, picioare. Cam asta puteam vedea in dreapta cartii. Nu mi-am ridicat privirea pentru ca probabil erau imbracate oricum. Am continuat sa citesc.

Iancu tocmai ce se adapostise in biserica de la Pestera Ialomitei, cand deja simteam ca ciripiturile cristaline de cioara imi sparg timpanul. Nu mai auzeam nicio litera, asa ca mi-am ridicat privirea sa le vad pe faptase. Trei parasute in miniatura se hlizeau de zor. Probabil erau in drum sa isi faca buletinele si se bucurau de ultimele zile de generala.

Cand ursul a atacat stana de oi, pe mine m-a atacat o poseta in fata. Ursul a murit, eu m-am intors un pic cu spatele. M-am apucat de bara ca sa echilibrez situatia, deoarece pozitia nu era printre cele mai comode. Nu m-am tinut prea mult, pentru ca o parasutista a decis ca ala e locul ei de sprijinit.

N-am zis nimic. Nu vroiam sa filozofez in franceza cu ele. Nici cand m-a calcat cu 3/4 din cizma nu am zis nimic. Nici ele. In niciun moment de contact cu mine. Cand au iesit din metrou parca pornise alarma de incediu. Da, se facusera observate. Isi atinsesera scopul acelei calatorii.

Frantuzoaice dichisite, elegante, stilate? Pe dreacu! Babuine-n toata regula. Si fara buletin.

La cantina romantica

Azi am mers la cantina in pauza de masa, cu o pofta oarecare de mancare gatita. Schema e astfel: dintr-un loc iti poti lua mancare gatita, din altul gratar. La mancare de obicei e coada, la gratar nu e nimeni.

Ochiul meu ager a vazut niste curcan umplut cu branza, asa ca am decis sa stau la coada. Estimasem ca frantuzoaicele termina cei 40 de oameni din fata mea in vreo 10 minute. Au talentul asta.

Cu 5 persoane inainte sa ajung sa comand, curcanul dispare atat de pe tabla cat si de pe masa. Fùtù-i. Mai aveau decat friptura de ton, ceva pui mort si o chestie dubioasa de vita. Stiam ca nu imi place niciuna, dar am continuat sa stau la coada. Nu era frumos din partea mea ca dupa 10 minute de stat sa nu vorbesc cu bucatareasa, asa ca i-am cerut o friptura, desi stiam ca nu de aici se comanda. Evident m-a trimis in partea cealalta, dar macar am avut bunul simt sa comand ceva. Totul sta in comunicare.

Acolo era un nene. I-am cerut-o bine facuta, cu muschi pe ea, cum imi place mie. Nu ma dau in laturi nici de la cele mai in sange, dar azi imi luasem un tricou alb si nu vroiam sa-l patez. Mai mancasem de vreo 3 ori friptura acolo si de fiecare data mi-o daduse in sange, desi il rugasem sa fie mai “bien chiui”.

Si acum surpriza. Tot in sange era. Am clenfanit la ea vreo 20 de minute ca la o guma Barbie. Chiar sunt curios cum mi-ar gati friptura daca i-as cere-o in sange. Mi-ar aduce vaca proaspat ciopartita sa musc din ea? Mi-ar aduce si-o lingura sa nu pierd nimic?

Vorba aia: “Eu cand nu vreau sa mestec, mestec!”

Filmele dublate

Majoritatea ati prins filmele dublate pe care le vedeam la video cand Iliescu facea pe Gandalf al Romaniei. Daca nu le-ati prins inseamna ca cititi acest articol in timpul orei de dirigentie sau de muzica. Nu e nimic rau in asta desigur.

Era ok. Nu se invata engleza ca pana acum, nu se puteau folosi subtitrarile (cred). Eram obisnuiti sa auzim aceeasi voce, de cele mai multe ori, in toate filmele straine. Cu timpul insa, romanul a progresat si a ales sa foloseasca vocile normale insotite de subtitrari. Doar desenele animate alea noi si proaste mai folosesc dublari. Alea cu personaje urate, colturoase, deloc amuzante. Nu ma mir daca in curand vor aparea si hentai-urile la televizor duminica dimineata. Dublate desigur.

In Franta, aici la romantici, majoritatea filmelor din cinematografe sunt dublate. Nu stiu de alea de la televizor, ca nu ma uit, dar e foarte posibil sa fie si ele la fel. O idiotenie, parerea unui bun prieten de-al meu. Sunt sigur ca toti dusmanii lui Arnold s-ar speria teribil daca acesta ar baga un “Je reviens!” din adancul gatului.

Curios din fire si din nastere, am intrebat cativa bastinasi care e ideea din spatele acestei traditii. Raspunsul a fost ca majoritatea nu se pot concentra sa fie atenti la dialog si sa citeasca in acelasi timp. Si eu care credeam ca francezii sunt comunisti…

Frantuzoaice sinucigase

Ieri am vazut doua tipe sinucigase. Cred ca erau sinucigase, altfel nu imi explic ce exact faceau.

Eram in metrou si admiram cu lejeritate proprie peretii de metal ai vagonului. Intr-o statie s-au urcat doua tipe, dar nu au intrat pe usa. S-au asezat intre vagoane, dupa cum am putut observa pe geam. Primul gand a fost ca vagonul in care eram era de genul primul vagon, din acela cu o cabina separata. Nu era asa.

Vreo 2 statii tipele au stat intre vagoane, pe o mica bucata de metal, razand una la cealalta. Cand au coborat, toti se uitau cu atentie sa vada pe ce stateau fetele. Probabil isi dadusera seama ca erau sinucigase. Nu le-a iesit de data asta.

Cu bicicleta pe strada

Sa circuli cu bicicleta in Bucuresti este o adevarata provocare. Si nu in cel mai bun sens. Oricand iti poti lua o Libertatea in ceafa, o oglinda-n coaste sau un odorizant de masina in spite. Sa nu mai spun ca poti trai cu intensitate cele mai tragice scene din filmele de groaza, atunci cand ditai tirul iti claxoneaza la 2 metri in spatele tau, ca si cand ar urla aia mica si cu parul pe ochi care iese din fantani. Partea buna ar fi ca in fiecare zi poti afla cuvinte noi, majoritatea din ele neaflandu-se in dictionar.

In Franta se pare ca se acorda un mai mare respect pentru biciclisti. Exista intr-adevar piste mai bine organizate, dar sunt si locuri in care acestea lipsesc. Am vazut multi oameni cum goneau pe strazi pe biciclete, uneori chiar pe mijlocul soselei, alteori pe lateral, dar nimeni nu ii claxona, nimeni nu ii trimitea spre origini. Chiar si autobuzele asteaptau pentru ca cel de pe bicicleta sa gaseasca o zona prin care sa inainteze in siguranta.

Cum o fi fost invatata comunitatea romantica sa aprecieze biciclistii? Poate au vreun sfat si pentru noi.

Alte obiceiuri frantuzesti si nu numai

Pe langa branza puturoasa, vinul scump si scheletul din fier, romanticii astia mai au cateva obiceiuri iesite din comun. Acestea se pot observa in special in piete, pe trotuar, in magazine, in fata liftului, in p/m%^#@-ii.

Cotul in coaste este cel mai frecvent intalnit. Il poti lua de pretutindeni si nu implica nicio conversatie cu interlocutorul. Nimeni nu isi va cere scuze, pentru ca nu ar avea de ce. Nu ai fost lovit de fapt. Te-ai lovit (vorba lui Teo).

Caruciorul in glezne il poti primi de la femeile trimise singure la piata. Pe langa masa carutului, de vreo 5 kilograme, se adauga si masa plodului, de minim 6 kilograme, in functie de posibilitatile frigiderului. Daca ti-ai imaginat ca o simpla glezna nu poate duce lejer cel putin 11 kile, te-ai gandit bine. Durerea se va instaura fara nicio intarziere, iar scuzele din partea mamiferei vor putea fi doar visate. Acestea nu isi vor gasi menirea verbala niciodata.

Prostul de pe picior e cel mai clasic produs. Nu cred ca este de neam frantuzesc, deoarece se poate gasi oriunde. A nu se confunda cu persoana care te calca din greseala si isi cere scuze. Prostul nu isi va cere scuze niciodata, ba dimpotriva, chiar se va incrunta la tine. Cum de ti-ai perms sa intri in contact direct cu soricul lui?

Leguma in stomac este des intalnita in piete. De cele mai multe ori primesti acel kilogram de legume fix in zona burtoasa, zisa si stomac in termeni medicali. Norocosii primesc un kil de rosii, de piersici prea coapte, de struguri in stare aproape de fermentare. Greii insa, nu se lasa pana lacasul suprem nu interactioneaza cu un kil de cartofi dintre cei mai tari, cu ceapa cea mai inghetata, cu porumbul cel mai al dreacu.

Mana in coa*e este cea de care ar trebui sa te feresti cel mai mult (se aplica la toti barbatii si la unele femei). Niciodata nu stii cand treci pe langa vreun atlet ce merge mai repede cu mainile decat cu picioarele. Ti-o poti lua deasemenea si de la cei ce se opresc subit in mijlocul drumului ca doua capre timide. Cu siguranta vreunuia dintre ei ii va veni o super idee si o va gesticula la tine in oo. Ai grija!

Interactiunea cu oamenii este cea mai importanta pana la urma in aceasta viata. Tot ce conteaza este sa nu iti iei vreo palma-n oo. Restul e miere si lapte. Salut!