Am ajuns in Sighisoara ieri pe la ora 14.30, dupa o intarziere rezonabila a trenului, de doar 40 de minute. Fiind a 5-a sau a 6-a oara cand ajungem aici, ne-am propus (eu si prietena mea – cu care fac aceasta mini-calatorie) sa vedem ce e nou prin oras si cum s-a dezvoltat in ultimii doi ani.

Suvenirurile

Sus in cetate magazinele de suveniruri si produse traditionale romanesti se gasesc la fiecare 20 de metri. Gasesti orice vrei, de la imbracaminte populara romaneasca, picturi si sabii de otel pana la magnetii si brelocurile clasice, atat de mult ravnite de turisti.

Nu cred ca am vazut alt oras din Romania care sa se promoveze asa de mult ca Sighisoara. Ce mi-a atras atentia a fost un mic stand, situat chiar in mijlocul drumului, unde gasesti niste vederi mai neobisnuite cu Sighisoara. Vedeti si voi despre ce este vorba: http://www.bornintransylvania.ro/.

Arta

Multe dintre magazinele de suveniruri au o sectiunea speciala dedicata artei. Zeci de tablouri si obiecte lucrate manual asteapta a fi cumparate, cu preturi de la cativa RON pana la cateva mii de euro. Pentru toate gusturile si toate buzunarele.

Multe case gazduiesc expozitii de arta cu vanzare, cel mai probabil creatii proprii. Trebuie doar sa le cautati pe stradutele inguste si sa va retrageti la umbra artei.

In Turnul Fierarilor are loc o expozitie de tablouri, tot cu vanzare, intrarea fiind gratuita. Singurul turn care se poate vizita pe interior, din ce am vazut. Go for it!

“Animatorii orasului”

Daca ati fost acolo cu siguranta ii stiti pe oamenii aceia imbracati in costume medievale care se plimba pe strada, bat tobele si striga “Adjudecat. Am zis. Asa sa fie.” Ei insisi sunt o promovare vie a orasului.

In plimbarea lor acestia ii invita pe turisti sa viziteze diferite parti ale orasului, le atrage atentia asupra cersetorilor, ii incurajeaza sa faca poze si sa cumpere suveniruri, toate astea in cel putin 3 limbi. Noua formula de incheiere nu mai este insa “Asa sa fie”, ci “Facem sa fie bine”

Camera de tortura

Obiectivele turistice ce pot fi vizitate pe interior sunt destul de putine in Sighisoara, insa numarul acestora este in crestere de la an la an. Unul dintre ele este “Camera de tortura”, care se afla in pasajul de sub Turnul cu Ceas.

Camera de tortura este o incapere de 10 metri patrati, in care se afla diferite obiecte de tortura si povestea camerei in timpul epocii medievale. 4 RON este o suma modica pentru a afla o particica de istorie. Daca vreti sa faceti poze inauntru, trebuie sa platiti o taxa (cam exagerata dupa parerea mea) de 30 RON.

Muzeul Scolii de germana

Turistii pot vizita gratuit (pentru moment) o clasa veche a scolii de germana din Sighisoara. Aceasta se afla la capatul de sus al scarilor acoperite. Banci de lemn vechi, o catedra antica, o tabla acoperita de o harta a lumnii si o colectie de carti vechi va asteapta sa le pozati si sa spuneti mai departe despre ele.

In spatele clasei se afla si un mini-laborator de biologie, care din ce mi-am dat seama iti este recomandat sa il vizitezi doar dupa ce faci o donatie la intrare. Clasa este un bun loc de o sesiune foto cu tematica

Casa Baroca

Acesta nu este un paragraf platit, dar pensiunea la care am stat merita promovata Se afla fix in centrul cetatii, personalul este foarte amabil, iar camera arata excelento-medieval. Cheia de aproape jumatate de kilogram, usile mari de lemn, patul din mansarda cu asternuturi de matase alba, toate iti dau senzatia ca te afli cu cateva sute de ani in urma.

Terasa de afara este un cadru perfect sa iti inchei seara, singurul minus fiind ca nu servesc mancare. Am impresia ca data viitoare tot acolo voi sta

P.S. Sunt curios ce SEOist le-a sugerat numele site-ului http://www.cazare-cetatea-sighisoara.ro (merge si .com)

Sighisoara vizuala

De final

Astazi la 15.30 (dupa exact 25 de ore) am plecat din gara Sighisoara – care apropo, arata foarte fain. Imediat ajunge trenul in Brasov, asa ca ne auzim mai pe seara sau maine. Vreme faina!

Ieri, 16.08.2010

E bine de stiut ca Salina Turda se afla in Turda. Cum nu e chiar in centru, se poate ajunge acolo fie cu ceva autobuz, fie cu taxi-ul (5 RON). Pe langa salina propriu-zisa, in complex puteti pierde vremea si la niste lacuri cu apa sarata, dintre care unul adanc de 80 de metri, sau la strand.

De la 35 de grade intri la 10 – 12. E o mica oaza de racoare inauntru. Un afis iti sugereaza sa te imbraci, dar va zic eu ca e destul de lejer in tricou acolo. Daca mi-as putea instala biroul pe fundul salinei ar fi perfect. 15 RON (8 RON pentru studenti) chiria pe zi nu e asa mult.

Ca intri in salina sau ca treci cu nava Enterprise printr-un cerc de inele stelare, este cam acelasi lucru. Urmeaza un tunel lung cu pereti de sare si aer conditionat din plin.

Zona cea mai importanta este galeria Rudolf, din care se coboara in galeria Maria Tereza. Daca ati vazut filme cu orase subterane atunci va puteti face o idee despre cum arata zona. Singura diferenta este ca dati peste oameni, nu peste viermi gigantici, testoase ninja sau Batman.

Jos exista doua piste de bowling, un mini-golf, un teren sintetic de fotbal, un mini-amfiteatru pentru spectacole cu ecou inclus, o roata gen “Satul de vacanta”, in care puteti admira acelasi lucru, dar intr-un mod plictisitor sau business si o serie de constructii cu mese si scaune, pentru stat si inspirat sare.

In continuare se pot cobori inca 40 de metri pana in galeria Maria Tereza, unde pe langa constructiile futuriste se afla un lac subteran pe care va puteti plimba cu barca. E interesant sa vaslesti la (cel putin) 150 de metri sub pamant cu o casca de inginer pe cap, pentru a te proteja de pericolul drobului de sare, dar si mai interesant este sa te izbesti de peretii de sare, alaturi de alti profesionisti in ale barcuitului.

Pozele de mai jos reflecta destul de putin senzatia pe care o ai in salina, deci cam trebuie sa o vizitati pentru a va bucura de oaza subterana. Ne auzim din Sighisoara.

Ieri, 15 August 2010

Am aterizat pentru prima oara in Cluj si singurul lucru ciudat mi s-a parut a fi descinderea din avion. In timp ce coboram scarile ma uitam la ceilalti pasageri care stateau in fata avionului si vorbeau. Pareau a fi la o receptie stilata, organizata fix pe pista. Am stat si eu inca 10 minute, bucurandu-ma de cele 15 grade diferenta dintre Paris si Cluj. Cum autobuzul pe care il asteptam (cel putin eu) nu a venit, am pornit cu totii spre cladire, urmand-o indeaproape pe tipa cu vesta verde fosforescent. Mergeam incet, tiptil, ardeleneste.

Desi aeroportul e mic, este curat si linistit, numai bine pentru inceperea unei calatorii.

Monumentul lui Mihai Viteazu

Primul lucru pe care l-am vizitat, dupa o masa copioasa, a fost monumentul lui Mihai Viteazu. Nu aveam nicio idee ca se afla in apropiere, chiar spre drumul – cu o usoara deviere de vreo 5 km – spre Cheile Turzii. Este cam ascuns din pacate. Niste indicatoare ruginite, indoite si acoperite de vreme sunt singurele care te indreapta spre acel loc, unde se odihneste trupul marelui Mihai Viteazu – capul aflandu-se in alta parte.

In parcul monumentului se afla in constructie o catedrala, proiect care poate o sa aduca mai multi turisti pe viitor. Fiind duminica, nu am dat de muncitori, ci de 2 tipe intinse la soare chiar langa masina lor, 2 turisti rataciti si 3 localnici iesiti la o discutie la iarba verde.

Niste fotografii, o plimbare si o parere despre dezvoltarea turistica a locului si-am plecat mai departe.

Cheile Turzii

Pana sa intri in chei, cum vii dinspre Campia Turzii, ai la dispozitie o zona intinsa, plina de iarba si dealuri. Drumul tinde spre “forestier”, dar piciorul drumetului nu-l supara.

Intrarea in chei este impodobita de gratare, corturi si cantari. Interiorul este racoros, umbrit, o alta lume mai mica. N-am inaintat prea mult, deoarece podul al 2-lea era cam inexistent, dar macar ne-am odihnit la marginea apei.

Cu cortul sau la cabana, Cheile par a fi o destinatie perfecta pentru a scapa de zgomotul orasului si a petrece cateva zile in interiorul naturii.

Campia Turzii

Seara am vizitat rapid centrul orasului si am aflat ca locuitorii il numesc de putin timp orasul fantanilor. Peste tot sunt arteziene, cantatoare sau nu. In fata Casei de Cultura se poate vizita momentan o expozitie de pictura si fotografie a artistilor locali.

Echipa lor de fotbal, Industria Sarmei, se afla in Divizia C, dupa ce a fost abandonata de actionarul principal, Fabrica Mechel Industria Sarmei, care a fost preluata nu de mult timp de rusi.

Pe langa Sfanta Maria, 15 august inseamna pentru localnici si Ziua Metalurgistului, zi libera pentru lucratorii fabricii in fiecare an. Festivalul orasului inseamna o lume a fripturilor, frigaruilor si micilor, o panza de terase, un super joc de artificii (a concurat cu cel de Ziua Frantei din Paris – fara gluma) si un concert incheiat de Zdob si Zdub (adusi de rusi cel mai probabil) si Loredana.

Orasul este impartit in case si blocuri, o zona mai colorata, o fabrica Nokia prin zona, oameni linistiti si pasnici.

A 2-a zi, adica azi, am vizitat Salina de la Turda. Un alt obiectiv turistic ce nu trebuie ratat daca ajungeti prin zona. Tineti aproape

Iei o cladire veche din Liverpool, decupezi in ea o sectiune – cu tot cu geamuri, betoane, tevi – ii aplici 3 axe si o pui sa se roteasca. Prima reactie e WTF, apoi WOW, dupa care CLICK.

Hai ca v-am dat idee de proiect de diploma.

Vedeti roata in actiune aici.

Undeva intr-un sat olandez, destul de aproape de Amsterdam, unde chiar si mustele iau amenda daca bazaie prea tare.

… ca tot e incredibil de cald afara.

Bordeucsii au o modalitate in plus de racorire. Voila!

A se consemna ca nu am fost de placere in Red Light District. Tocmai terminasem de vizualizat o colectie impresionanta de tablouri renascentiste, dupa o plimbare lunga si racoroasa printre niste coloane bizantine, cand am nimerit in zona rosie a Amsterdamului. N-am idee cum am ajuns acolo, dar am petrecut ceva timp prin zona. Pura curiozitate

Zona nu este una periculoasa. Sunt multe bagaboante, multi dealeri, dar sunt de 100 de ori mai multi turisti, care furnicaie strazile si trotuarele. Sanse sa ramai fara portofel sunt. Gangurile late de 60 cm pline cu fetite, si pe stanga si pe dreapta, sunt arhipline de iubitori de arta. Este foarte posibil sa uiti de portofel, cu ochii pe pereti.

Am inteles ca sunt sanse sa auzi si cate o manea daca vreo domnisoara romanca deschide usa. Te poti simti ca acasa in compania ei. Cu siguranta iti poate oferi gratis si niste seminte.

Din semnele pe care ti le fac fetele, un examen oral e vreo 20 – 30 de euro, pe cand licenta incepe de la 50. Chiar daca iti face vreuna cu ochiul, iti zambeste, se da la tine, tot pe bani e. Nu te gandi ca ai cucerit-o aero-spatial.

Tentativa repetata a unui tip de a plati cu cardul mi-a dat de inteles ca tipele nu poseda POS, desi cu siguranta au contract de publicitate cu bancile din zona. Fiecare te indruma spre un bancomat anume, in functie de contractul de servicii incheiat cu banca.

Altfel, sunt multe fete dragute si deschise. Nu am facut poze, primind sfaturi ca pot sfarsi cu un pahar de urina (zis si pisu) pe mine, cu aparatul de fotografiat strivit de zid sau cu vreun papuc in figura. Nici sa fugi nu ai unde, ca nu prea ai loc. Oricum, Google este prietenul tau si te ajuta cum poate.

Oameni multi in Red District; toti veniti sa priveasca tablouri, furisandu-se nocturn printre coloanele bizantine.

Am gasit cablu, am gasit timp sa va arat ceva poze din Amsterdam; asa, ca un rezumat.

Urmeaza mai multe (teoretic)

“Sorry” este si un cuvant olandez.

Portiile din restaurantele frantuzesti sunt chiar mai mici decat in cele din Paris. Nu am fost acolo din proprie initiativa.

Stiam ca sunt multe biciclete in Amsterdam, dar de fapt sunt mult mai multe. Sunt mari sanse ca multi olandezi sa fie nascuti pe sa. Oricum, asa da.

Calificarea englezilor in grupe a fost primita cu un calduros “Hua”.

Gunoier, sofer, postas, biznizmen, casier, vanzator, pimp; toti vorbesc engleza.

Daca nu stii bine olandeza, nu o vorbi pentru ca o sa ti se raspunda in engleza. Nu, n-am incercat eu

Transportul e scump si rar in comparatie cu Parisul; scump si aproape la fel de rar in comparatie cu Bucurestiul.

Mi-am luat de dimineata pe mine tricoul cu Irlanda pentru ca parea mai curat. La pranz vietnamezul m-a intrebat daca am fost recent in Dublin. In timp ce 10 ochi s-au intors spre mine, i-am spus ca am fost anul trecut. Am mancat linistit. Eu cu oile mele de pe tricou.

Intre timp Franta a luat bataie, eu mi-am luat rucsacul in spate si m-am indreptat spre gara.  Acelasi tricou, aceiasi ochi dubiosi. La chioscul de sandvisuri tipa de la casa a inceput sa rada, aratand spre tricoul meu. Sotul ei s-a uitat si el, de parca eram exponat de muzeu, a zis un “Dublan, non, non” si a plecat. Si eu.

M-am urcat in tren. A 2-a oara cu Thalysul, de data asta spre Amsterdam. Pana vineri sunt la un training, Marketing in the Digital Age, dupa care il astept pe fratele meu sa ne bucuram in weekend de oras. Ii multumesc pe aceasta cale digitala lui Neba si lui Marius pentru gazduire

Desi e confortabil si merge repede, e cam enervant azi trenul. Netul se deconecteaza din 2 in 2 minute, curentul vine si pleaca din laptop, mai ceva ca turistii din Red District, rezolutia oscileaza intre varianta Windows 95 si 98. Noroc cu tipa din stanga ca citeste ceva in olandeza.

Pe la 23:00 ajung in Amsterdam. Nu au nimic olandezii cu irlandezii nu?