… ca tot e incredibil de cald afara.

Bordeucsii au o modalitate in plus de racorire. Voila!

A se consemna ca nu am fost de placere in Red Light District. Tocmai terminasem de vizualizat o colectie impresionanta de tablouri renascentiste, dupa o plimbare lunga si racoroasa printre niste coloane bizantine, cand am nimerit in zona rosie a Amsterdamului. N-am idee cum am ajuns acolo, dar am petrecut ceva timp prin zona. Pura curiozitate

Zona nu este una periculoasa. Sunt multe bagaboante, multi dealeri, dar sunt de 100 de ori mai multi turisti, care furnicaie strazile si trotuarele. Sanse sa ramai fara portofel sunt. Gangurile late de 60 cm pline cu fetite, si pe stanga si pe dreapta, sunt arhipline de iubitori de arta. Este foarte posibil sa uiti de portofel, cu ochii pe pereti.

Am inteles ca sunt sanse sa auzi si cate o manea daca vreo domnisoara romanca deschide usa. Te poti simti ca acasa in compania ei. Cu siguranta iti poate oferi gratis si niste seminte.

Din semnele pe care ti le fac fetele, un examen oral e vreo 20 – 30 de euro, pe cand licenta incepe de la 50. Chiar daca iti face vreuna cu ochiul, iti zambeste, se da la tine, tot pe bani e. Nu te gandi ca ai cucerit-o aero-spatial.

Tentativa repetata a unui tip de a plati cu cardul mi-a dat de inteles ca tipele nu poseda POS, desi cu siguranta au contract de publicitate cu bancile din zona. Fiecare te indruma spre un bancomat anume, in functie de contractul de servicii incheiat cu banca.

Altfel, sunt multe fete dragute si deschise. Nu am facut poze, primind sfaturi ca pot sfarsi cu un pahar de urina (zis si pisu) pe mine, cu aparatul de fotografiat strivit de zid sau cu vreun papuc in figura. Nici sa fugi nu ai unde, ca nu prea ai loc. Oricum, Google este prietenul tau si te ajuta cum poate.

Oameni multi in Red District; toti veniti sa priveasca tablouri, furisandu-se nocturn printre coloanele bizantine.

Am gasit cablu, am gasit timp sa va arat ceva poze din Amsterdam; asa, ca un rezumat.

Urmeaza mai multe (teoretic)

“Sorry” este si un cuvant olandez.

Portiile din restaurantele frantuzesti sunt chiar mai mici decat in cele din Paris. Nu am fost acolo din proprie initiativa.

Stiam ca sunt multe biciclete in Amsterdam, dar de fapt sunt mult mai multe. Sunt mari sanse ca multi olandezi sa fie nascuti pe sa. Oricum, asa da.

Calificarea englezilor in grupe a fost primita cu un calduros “Hua”.

Gunoier, sofer, postas, biznizmen, casier, vanzator, pimp; toti vorbesc engleza.

Daca nu stii bine olandeza, nu o vorbi pentru ca o sa ti se raspunda in engleza. Nu, n-am incercat eu

Transportul e scump si rar in comparatie cu Parisul; scump si aproape la fel de rar in comparatie cu Bucurestiul.

Mi-am luat de dimineata pe mine tricoul cu Irlanda pentru ca parea mai curat. La pranz vietnamezul m-a intrebat daca am fost recent in Dublin. In timp ce 10 ochi s-au intors spre mine, i-am spus ca am fost anul trecut. Am mancat linistit. Eu cu oile mele de pe tricou.

Intre timp Franta a luat bataie, eu mi-am luat rucsacul in spate si m-am indreptat spre gara.  Acelasi tricou, aceiasi ochi dubiosi. La chioscul de sandvisuri tipa de la casa a inceput sa rada, aratand spre tricoul meu. Sotul ei s-a uitat si el, de parca eram exponat de muzeu, a zis un “Dublan, non, non” si a plecat. Si eu.

M-am urcat in tren. A 2-a oara cu Thalysul, de data asta spre Amsterdam. Pana vineri sunt la un training, Marketing in the Digital Age, dupa care il astept pe fratele meu sa ne bucuram in weekend de oras. Ii multumesc pe aceasta cale digitala lui Neba si lui Marius pentru gazduire

Desi e confortabil si merge repede, e cam enervant azi trenul. Netul se deconecteaza din 2 in 2 minute, curentul vine si pleaca din laptop, mai ceva ca turistii din Red District, rezolutia oscileaza intre varianta Windows 95 si 98. Noroc cu tipa din stanga ca citeste ceva in olandeza.

Pe la 23:00 ajung in Amsterdam. Nu au nimic olandezii cu irlandezii nu?

Nu pot sa spun ca sunt mare fan Beatles, dar imi place muzica lor. O ascult cu placere de fiecare data cand se iveste ocazia.

“The Beatles Story Exhibition” din Liverpool prezinta viata artistilor, de la formarea echipei pana la despartirea lor si activitatea ulterioara a fiecaruia. De asemenea, racorosul muzeu va pune la dispozitie primul pub in care Beatles-ii au cantat, unde ii puteti asculta, cu privirile atintite asupra tablourilor lor.

Tip: Din magazinul de suveniruri mi-am cumparat un tricou si un pin; pinul fiind foarte ieftin mi-a fost oferit gratuit de catre tipul de la casa

In Romania daca un restaurant arata mai altfel, daca este mai aranjat, mai frumos, mai cu o vaza-n plus decat restul, automat pretul este mai mare. In restaurantul ala micul nu se mananca, micul se admira si apoi se serveste.

Dai pe el de 4 ori mai mult decat ai da intr-un restaurant/pub normal, deci nu il terfelesti cu nepasare prin mustar, care la randul lui poate fi din gama dihor-dijon; din ala cu basini, graunte, personalitate.

Restaurante frumoase, speciale, altfel, dar ieftine, am gasit prin mai multe tari. Chiar si Franta are, desi nu ma asteptam. Cel de mai jos este din Liverpool. Un mic restaurant american cu produse englezesti. Un mic dejun haiducesc, compus din fasole, carnati, oua, sunca si inca ceva prajeli, ne-a costat in jur de 3 lire.

Este genul de restaurant care te atrage cu frumusetea altfelului, care iti trezeste interesul la prima vedere. Daca sunteti interesati unde se afla, poate va ajuta Andreea, ca eu nu prea stiu

P.S. O sa mai postez despre astfel de restaurante “altfel”; numai foame sa-mi fie

Raul Mersey, biserica Chris the King si Albert Dock.

In ordinea asta:

Acum vreo 3 saptamani am fost in Manchester la o prietena de-a mea. Am decis sa ne vedem in Liverpool inainte, sa il vizitam o zi si-o noapte, ca-n filmele alb-negru. Despre cum ne-am intalnit sau faze ca-n filmele cu prosti, voila:

Cum trebuia sa se intample

Dupa ce aterizez, pe la 22.30, ma urc in autobuzul X si cobor la statia Y unde ma asteapta ea. Cand ajung in aeroport ii dau bip ca sa aproximeze timpul necesar, dupa care mergem amandoi la hostelul unde facuse ea rezervare. Eu aveam noul ei numar de telefon, ea il avea pe al meu. Ea stia numele si adresa hostelului, eu mergeam pe incredere.

Cum s-a intamplat

Aterizez la ora exacta si reperez autobuzul. Ii dau bip. Nu merge. Mai dau unul. Nope. What the fuck?, ma gandesc eu, aflandu-ma pe taram strain. Mai incerc o data. Nimic. Ma uit la numar. Mda, cam lung. Avea o cifra in plus. Bravo eu!

Ma urc totusi, gandindu-ma ca ma va suna ea, doar stie cand trebuie sa ajung. Il intreb pe sofer unde este statia Y, iar el ma asigura ca ma anunta cand ajung acolo. Ma asez linistit si scot o carte, in asteptarea telefonului.

Precaut cum ma stiu, ii dau SMS unui prieten sa ii cer numarul Andreei (ca asa o chema pe tipa). Nu imi raspunde, asa ca imi continui calatoria. La un moment dat vad pe geam o cladire care avea numele apropiat cu numele statiei unde trebuia sa cobor. Soferul nimic. La urmatorul stop il intreb cat mai e. Ma anunta ca doar ce am trecut, isi cere scuze si ma lasa sa cobor in mijlocul interesectiei.

Vineri seara, ora 23.10, eu in Liverpool cautand o tipa sau un hostel cu un nume care se termina in “Inn”. Probabil as putea gasi vreo cateva zeci. Ma intorc in statie si stau, asteptand un semn. Trei englezi ies dintr-un pub urland, indreptandu-se spre mine. Asta e semnul, asa ca plec de acolo. Langa o opera 2 fete fumeaza o tigara. Le intreb unde ar putea fi un hostel cu ceva “Inn” in el. Imi raspund ca e unul undeva dupa colt. Izul de sampanie imi inspira incredere asa ca le urmez sfatul.

Gasesc hostelul, intru. Ta naaa: Andreea cu un telefon in mana. Si ea imi notase numarul gresit si incercase sa il afle de la acelasi prieten caruia ii dadusem si eu SMS sa aflu numarul ei. Ne imaginam deja la o sa se gandeasca cand o sa vada ambele mesaje.

Ca-n filmele cu prosti, dar m-am descurcat perfect, cu o intarziere de numai 15 minute. Academic.

Sa vedeti cum am plecat din Liverpool Dar pana atunci, revin cu poze si intamplari din ambele orase.

Sunt in tren spre Liege, merg la un eveniment BEST care are loc undeva la un castel/ferma. Probabil regele care l-a construit era un bou. (Nu consider regii boi, dar asa mi-a venit sa spun )

In Liege am un tren spre un alt oras, Bomal, la 10 minute diferenta. Bilete am, dar sper ca trenul asta sa nu scada sub 150 km/h, ca sa ajung si eu la destinatie. Altfel trebuie sa astept o ora, dupa care sa ma indrept agale spre ferma 6 km pe jos. Nu e usor sa ajungi la castelul fermei.

In momentul asta scriu din tren. Are wifi, are prize, are niste scaune mai confortabile decat buda mea de acasa de pe care citesc cu placere etichetele ustensilelor din baie. Cel mai important e ca merg cu spatele si inca ma simt bine.

Si un live blogging in viteza:
- o nemtoaica doarme langa mine in timp ce copii ei nu dorm
- pomii au iesit la jogging
- nasul nu ia spaga
- doua englezoaice au vorbit pana au adormit
- ai la dispozitie o harta interactiva in care vezi unde te afli, cat mai ai pana la destinatie, chestii din astea invechite
- nu se aud manelele; viteza e de vina
- am vazut o oaie; cred ca era un muzeu in jurul ei
- pe usa scrie: “wifi inside”; cum o fi “wifi outside”?

Na, cam atat, ca vreau sa ma uit pe geam. Drum bun mie si weekend fain voua