Am intrat joi in cladirea in care lucram. In care lucrez. In fata mea stateau 2 scobitoare umane imbracate in negru si incaltate cu 2 cizme cu cel putin 2 marimi mai mari. Am bagat cheia in usa, ea a bagat un zambet prostesc. Am intrat amandoi in cladire. In cladirea in care lucram. In care lucrez.

Am intrat in lift. A intrat si ea. Eu in spate, ea in fata. Ma tot uitam la ea si nu imi dadeam seama cum a iesit asa din casa. Niste “egari” mulati stateau pe ea ca o lipitoare pe o hamsie. Nu sunt inca sigur ca “egari” ar fi numele ideal pentru ei, dar doar pe ei ii purta. Pantalonii probabil ca ii uitase acasa. Primul gand a fost ca o fi vreo colega noua din cladire. O banuiam a fi pe marketing sau vreo asistenta de sef. Gen secretara. A coborat la acelasi etaj ca si mine. Ea s-a dus in dreapta, eu in stanga.

Dupa vreo ora de munca am iesit din birou sa imi relaxez clapele. Atunci am vazut-o. Era tot ea. Tot cu 2 scobitori. Tot indoite intr-un plastic negru. Am vazut chiar si din ce birou iesea: “Training pentru agenti de securitate”. Ba da-o dreacu. Ea agent? Ea de securitate? Pai un singur chibrit i-ar desfinta intreaga realitate proprie in care traieste. Nu vreau sa stiu ce cauta ea acolo. Poate facea vreun internship. Poate facea pe victima. Poate amandoua la un loc!

Nu exista criza. Exista doar persoane fara imaginatie. Ironic vorbind. Salut!

Azi am intrat pe Facebook. Doar e miercuri. Intentia-mi era clara: ma loghez, updatez harta cu orasele vizitate, ies. Imi estimasem timpul petrecut a fi egal cu inghitirea unei bucati din sandvisul cu orez pe care doar ce il cumparasem.

Ce-a urmat:
Dau sa ma loghez. Eroare! Soc si groaza!
Mai stau un pic. As sparge-o vaza!
Ma reloghez. Totu-i OK.
Imi fac treaba, doar nu sunt gay!

Vad un blink blink! Cic-am mesaje!
Dau click sa vad. Destul de slow, ce tricotaje!
Eroare iar. Ce mama dreacu?
E site-ul jos, si-a gasit leacu?

Nici vorba! Am aflat raspunsul mai tarziu: Facebook-ul fusese “floodat” de colega care nu si-a gasit altceva de lucru azi si a ales sa vada poze, sa faca teste, sa dea clickuri, sa comenteze, sa converseze, sa astea. Cate clickuri o fi dat? Nu stiu. Important e ca am incercat sa fac o rima. Salut!

Articol scris acum vreo 200 de minute, in mediul offline.

Stau asa aiurea. Internetul nu merge de ieri, si nici nu am laptopul cu mine acum. Daca il aveam, imi gaseam ceva de facut. Mai am vreo 5 episoade de LOST de vazut sa termin si eu seria 2.

Am dat o tura prin cladire sa vad care e treaba. Nu e niciuna. Toti muncesc. Eu stau pe un calculator fara net si fara personalitate. Adica personalitatea mea nu e aici.

Tonomatul de jos e bulangiu. Am vrut sa imi ocup timpul cu o ciocolata calda sau un ceai, dar el nu are apa. In plina zi el nu are apa. Cine a mai pomenit asa ceva?

Colegele fac ceva pe aici prin birou, dar nu stiu ce. Nu am timp sa verific, am treaba sa scriu in notepad despre nimic. Una din ele vad ca rasfoieste niste foi. Asa aiurea cred. Ori se plictiseste ori vrea sa isi faca vant cu ele, alt motiv nu vad.

Un tip de la Internet Orange a venit acum vreo 20 de minute si a plecat. A zis ca trebuie sa verifice cablajul din cladire. Eu cred ca a plecat la baie, chiar daca nu e asa.

Un post-it sta in fata mea lipit vertical. Parca nici nu sta. Parca se chinuie sa supravietuiasca in aceasta lume a bitilor. Saracul de el! Stie doar 2 cuvinte. Nu ca fratele lui de pe birou. Ala stie vreo 50 – 60. E bogat. E dat dreacu, cum ar zice un alt post-it, verde de data asta.

Gata, m-am apucat de treaba. Citesc niste carti de la Lonley Planet. Nimic nu se intampla, dar nu fara niciun rost.

Va ziceam acum ceva vreme ca am niste musafiri nepoftiti la WC-ul din cladirea in care lucrez. Le zic ghiolbani de birou, pentru ca doar acolo este locul in care ma intersectez cu mustele astea de oameni.

Sa va spun ce face exact ghiolbanul de birou in viata lui de musca maro:
- fumeaza in singura toaleta de pe etaj, lucrul ce nu m-ar deranja in mod deosebit, dar are o sincronizare perfecta in a termina tigara exact cand termina treaba. Mucul de tigara impreuna cu scrumul aferent ajunge desigur in bazin, sau si mai bine, pe jos sau pe pereti.
- mananca seminte sau biscuiti in timp ce se odihneste pe tron si arunca pe jos toate resturile: coji, firimituri, ambalaje. Unde e mai frumos sa mananci daca nu pe WC?
- cand nu mananca se joaca, cu hartia igienica pe care o arunca pe jos, ca doar asa l-a invatat masa cand intra si iesea din grajdul familiei.
- cand pleaca de la baie nu uita sa nu opreasca apa de la chiuveta, pe care in prealabil o da la maxim. E amuzant sa stropesti peretii si sa iesi din toaleta cu un zambet idiot, fericit de ceea ce ai facut nu?
- e prost rau saracul, nu face nimic special, dar e prost.

Am in plan sa le scriu niste mesaje personalizate pe care sa le lipesc pe la toaleta. Nu stiu inca daca sa le fac in engleza, franceza sau romana. O sa ma gandesc la asta, depinde de cat de mult mi-as dori sa ma recunoasca. ‘ti-ai dreacu de ghiolbani!

Am reusit azi sa atrag atentia unei tipe din cladirea in care lucrez. Mi-am pregatit in “bucatarie”, la microunde, niste sandvisuri apetisante cu parizer si cascaval topit, dupa care m-am indreptat spre birou.

Mergand destul de falnic pe hol cu farfuria aburind a parizer, am putut observa o tipa care a trecut pe langa mine si a intors capul inapoi sa ma priveasca. Ar fi mancat si ea ceva parizer cred. A ajuns sigur in birou cu gura plouata si gandul la parizer.

Asa se impresioneaza tipele in Franta: cu parizer, nu cu ciocolata, trandafiri, sampanie si alte prostii din astea. Salut!

Pe etajul unde am biroul suntem vreo 4 barbati. Restul femei. Logic. Asa e viata. Inca nu muncim alaturi de animale. Desi, poate, uneori. Avem de impartit o singura baie cu un singur WC, ceea ce e ok. Ca-n camin, doar ca am mereu la indemana hartie igienica, sapun si apa calda.

De vreo luna de zile, companie vecina organizeaza niste traininguri la care vin numai barbati. Pe ce or fi nu stiu; pe agatat, pe frecat menta in grup, pe sporturi, pe gayala. Habar nu am. Ceea ce conteaza e ca bulangii imi tot ocupa veceul, si de multe ori se intampla sa imi mute nasul din loc atunci cand incerc sa patrund in spatiul destinat o patrime mie.

Ce e si mai rau e ca in fiecare zi sunt altii, dar parca toti au acelasi lucru in cap: sa-mi dea mereu de gandit atunci cand ma indrept agale spre closet. La inceput de training sunt sigur ca au instructie clara: “Din sfert in sfert de ora, fiecare trebuie sa dea cate o tura la baie. Sa fim siguri ca are Radu ce scrie pe blog.” Ia mai terminati cu trainingurile voastre ca imi umpleti wc-ul de cultura. Salut!

M-a spart cu gluma o colega acum 2 minute.

Eu in fiecare dimineata ajung primul la birou. Nu ca sunt eu angajatul model, dar pot ajunge ori la 9 fix, ori la 9 si 20, din pricina autobuzului. In fiecare dimineata eu deschid biroul, eu aerisesc, eu cant de nebun pe aici. Asta cand e sefa in calatorie de afaceri, caci altfel ea e mereu prima.

In seara asta, sau acum 3 minute, am ramas eu si cu o colega ultimii. Dintr-o confuzie de chei, o usa va trebui sa stea deschisa pana maine, ramanand o singura cheie pentru alta usa. I-am spus ca poate sa o ia, ca nu ma supar. Stiam ca vine sefa maine si oricum pot intra in birou. Ce-mi spune ea: “Nu nu, tu o iei ca esti ultimul. Asta inseamna ca trebuie sa vii primul maine. Ha ha ha ha ha ha”.

Bah da-o dreacu de treaba. Ce glume bune le ies la unii la sfarsit de program!

In fiecare vineri, o parcare imensa din zona biroului se transforma in Crangasi. Zeci de oameni se inghesuie pe locurile de parcare sa cumpere toate prostiile posibile. Gasesti cu usurinta tricouri cu miros de peste, canapele cu orez, cizme vii, si alte lucruri la fel de folositoare unui om normal.

La intrarea in piata o rulota sta aiurea. Are in fata un gratar cat casa, vertical. Se perpelesc in acelasi timp, pe numarate, 20 de pui intregi, 40 de carnati, 60 de pulpe, 30 de aripi si inca vreo 20 de chestii mici rau. Seamana cu niste pui foarte mici. Au picioare, corp, gat si privirea specifica unui pui mort. Un euro bucata. Mi-a fost frica sa imi iau. Cine stie ce broaste suspecte as fi mancat. Am aflat ulterior ca ar fi porumbei. Cam ieftini insa. Cu un euro porumbelul, as putea manca lejer porumbei toata saptamana. Prefer sa nu. Mai bine le fac poze.

Mi-am luat totusi niste carnati de pui. Nu mai vazusem pana acum. Nu umblu eu prin Sofitel, Ibis, d’astea. De-aia probabil. Uite mah ca Parisul chiar este romantic! Cu 5 euro poti lua o super cina cu carnati, la marginea unei piete. Ca-n Crangasi. Salut!

Plec azi la masa cu vreo doua colege vorbitoare de limba straina, mai precis franceza. Terminat fiind de foame accept propunerea lor sa mergem la un loc special, cu mancare buna. Nu dau nicio urma de ezitare si le urmez tiptil. Ele vorbesc, eu ma uit la cladiri. Le vad in fiecare zi, dar acum parca sunt mai frumoase, fiind acompaniate de un zumzet cristalin de parizer.

La un moment dat una se opreste in dreptul unei farmacii, cealalta continuand sa mearga. Eu raman pe undeva la mijloc, nestiind ce se intampla. Sa stau, sa merg? This is the question! Hai sa merg, sa o las in pace. Poate vrea sa isi cumpere ceva discret ce crede ca nu am vazut in viata mea. Ii propun celeilalte sa o asteptam, ea baga un “non” scurt si continuam. Din cand in cand o vad ca se uita in spate, semn ca ar astepta-o. De ce nu ne-om opri nu stiu. Trec vreo 5 minute de cand mergem, cand isi da seama ca habar nu are unde e localul. Suntem doar noi 2, fara urma de discreta.

Da un telefon si imi zice ca trebuie sa ne intoarcem ca nu mergem bine. No shit! Ne intalnim la un moment dat cu ratacita si mergem la masa. De ce om fi facut toata treaba asta, habar nu am. Niciuna nu vorbea cu mine ceva clar, fiecare cu treaba ei, eu cu cladirile mele. Probabil ca nu ati inteles mai nimic, dar nici eu sa fiu sincer. Sunt mai ceva ca “menajerele” mele. De superbul local nu mai zic. Am mancat o porcarie de sandvis si o briosa. Trag diseara din nou o tura la chinezi, sa imi revansez stomacul. Hai noroc!

Luni. Prima zi de lucru online. In Paris incepeam la 9.00. Deci aici la 10.00. Ma trezesc cu putina intarziere. La 10.33. Ajung la munca in 10 secunde, dau drumul la skype, la groove si imi fac un ceai. Azi sunt imbracat mai “leiJar”. Pantaloni scurti si tricou. Halara! Astept sa fiu interceptat de colege. Intre timp ma apuc de treaba. Continui sa astept interceptarea. Urmaresc outlook-ul din 2 in 2 minute. Trebuie sa vina un mail. Nimic.

Se face 2, deci pauza de masa. Comand de la “Bucataria catering” si mananc in fata calculatorului. Pauza scurta. Pranz romanesc. Sarmale, cascaval si ton. Combinatie noua. Posibila amenintare de fax. Back to work. Ma uit pe outlook nimic. Pe skype, nimic. Toata lumea online, dar eu sunt ignorat se pare. Imi vad de treaba si pe la 5 (4 in Franta) contactez HQ-ul. Small chat legat de weekend si gata. Niciun task nou, nicio o intrebare legata de taskurile actuale. Au incredere totala in mine se pare.

E interesant sa lucrezi de acasa, dar parca lipsa de comunicare duce la o mica demotivare si stare de relaxare. Sau poate ca sunt eu prea sociabil si simt nevoia de asa ceva. Maine bag ceva conferinte cu voce sau video, sa ma simt la birou. Sa simt ca imi platesc taxele statului francez. Marelui Bucuresti. Poate incerc si ceva in franceza. Poate. Au revoir!