Restaurantul vietnamez la care merg ofera in general 4 tipuri de supe: de peste, de porc, de vaca si de pui. Cum nu apartin fan clubului de porc si peste, le-am incercat pe celelalte doua.

Supa de vaca lunetista

Supa de vaca constituie de fapt felul I, felul II si desertul. Bolul in care este servita este putin mai mic decat troaca folosita la tara pentru a hrani o familie de porcusori. Contine in primul rand zeama necesara oricarei supe respectabile, in cantitate de cel putin 750 ml. Vaca este si ea prezenta cu o parte din corp in acel excelent bol, impreuna cu o parte din fanul destinat ei. Cantitatea de carne dintr-o supa trebuie masurata in timpul in care reusesti sa o eliberezi apoi dintre masele. Daca petreci cel putin 10 minute alaturi de scobitoare dupa o astfel de masa, inseamna ca supa a fost buna.

Pastele din supa tin loc de felul II. Cantitea lor este egala cu o portie intreaga de spaghete dintr-un restaurant de lux frantuzesc. Poate un pic mai mare. Daca zeama poate fi atacata cu lingura, pastele cer prezenta betigaselor chinezesti. Nu recomand folosirea lingurii pentru ele decat celor care au chef de frecat menta in pauza de masa.

Desertul din supa vine sub forma unui pumn de alune si a unei legaturi de menta, ambele fiind foarte utile pentru om. Menta ajuta la o respiratie mai lejera, iar alunele ajuta vaca sa se integreze mai bine intre dinti.

Supa de pui grenadier

Supa de pui contine aproape aceleasi ingrediente ca supa de vaca, doar ca in loc de vaca are pui. Nu va asteptati la asta cred. Puiul insa nu e orice pui. E curry pui. Adica din ala galben si picant de-ti sare omuletul din gat. Acest meniu este recomandat atunci cand iesi cu o fata la masa, sau vrei sa impresionezi alta aflata deja in restaurant.

Un avantaj ar fi ca iti face buzele extrem de romantice. Galbenul dat de curry te va face sa iesi in evidenta in fata oricui, in special a fetei de langa tine. Te va remarca si va zambi cu pasiune. Daca vrei sa ii arati si calitatile tale de artist, tot ce trebuie sa faci e sa scapi cate o spagheta in zeama. Aceasta miscare va declansa proiectia picaturilor galbene de curry pe tricoul tau sau al ei, formand un desen abstract pe imbracamintea respectiva. Sunt recomandate hainele albe pentru aceasta schema.

La finalul mesei vei avea zambetul ca soarele. Galben, dar stralucitor. Menta va conta doar pentru subconstientul tau. Fata va fi doar a ta si a omuletului ce ti-a sarit din gura din cauze necunoscute.

Recomand cu incredere ambele supe. Fiecare este unica in felul ei si te ajuta sa iti transforma pranzul intr-o mica poveste. Salut!

Hamsiile

In Romania
Sunt niste pesti. Uneori put, alteori nu. Pentru mine put frumos, deci sunt delicioase. Hamsiile constituie masa principala atunci cand ajung pe litoral. Chiar si in Bucuresti le vanez. Prin supermarket, pe la terase, pe la prieteni. Nu sunt fan peste, desi sunt peste, dar hamsiile reprezinta o masa copioasa si vesela.

Multi le urasc. Altii le injura. Pitipoancele nu sunt demne sa le manance capul. Capul la peste nu le place. Daca mananci hamsii pari ieftin. Pari student.

In Spania
Hamsiile sunt delicatese. Nu le gasesti la fast-fooduri, nu le gasesti la tarabe. Ti se servesc ca si aperitiv in restaurantele elegante. Lumea le mananca finut, rontaind cu delicatete atat coloana vertebrala, cat si mandibula.

Cand am dat de ele, fiind invitat de o companie la cina, imi ploua in gura cand le priveam si ma gandeam cum as baga cate 5 deodata. Desi trebuia sa imbuc una la cel putin 20 de secunde, am reusit performanta de 1 la 2 secunde. Destul de bine zic eu. Asta da delicatesa!

Pateul

In Romania
Cine mananca pateu nu are bani. Nu conteaza ca are gust bun. Daca mananci pateu esti sarac.Prostie! Nimic nu se compara cu o felie cu pateu, branza si mustar.

In Franta
Pateul este o delicatesa. Nu tot pateul, dar pateul in general. Ti se serveste tot ca un aperitiv. Trebuie sa il mananci delicat cu furculita si cutitul. Cam greu! L-am intins pe paine si mi-am adus aminte de serile petrecute pe munte, cand un ceai cald insotea masa copioasa formata din pateu, slana, branza si rosii.

Concluzie
In Romania lumea nu pretuieste delicatesele. Toti pretuiesc pretul!

Am avut un branz (echivalentul romanesc la brunch) foarte lent si foarte lung. Am fost la vietnamezi sa ma simt si eu ca pe campul de lupta in pauzele de masa. Acolo m-a intampinat atot-mereu-zambitorul vietnamez cu un “Hello” scurt. In 3 propozitii de fiecare, am reusit sa comand niste vaca, am aflat ca merge la o nunta in Cluj saptamana viitoare, ca pastele vietnameze sunt de vreo 3 feluri si ca statul francez incurajeaza coruptia in gradinite. Am fost productivi adica.

Priponit la masa ca un cal la pascut, am inceput sa adulmec frunzele ce constituiau topping-ul de pe vaca ce o comandasem. Vecinul meu de masa, un veteran de razboi, mi-a pus niste ceai de iasomie in pahar, pentru o mai buna digestie. Ca sa nu ma plictisesc, nu am insfacat clasica furculita, ci doua betigase chinezesti. Atunci a inceput branzul meu cel lung.

Mana mea dreapta se facuse cu inca 2 degete. Erau 7 acum dar toate proaste. Normal ca m-a bufnit rasul cand au inceput sa sara taiteii din farfurie. Se c*cau pe ei de ras morcovii cand se uitau la mine mancand. De ceapa nu mai zic. Radea cu lacrimi. Si aia ai dreacu, nu m-ar fi ajutat unul sa manevrez sofisticatele device-uri. Mosuletul se mai uita la mine, mai lua o gura de ciorba, iar se uita, iar manca. A plecat la un moment dat, ca eu nu dadeam semne de progres. Dupa 45 de minute am reusit sa termin farfuria si am trecut la desert; o prajitura. Cand mi-a aterizat in farfurie am intors-o pe toate partile, ca sa ii aflu originea. Nu am reusit, asa ca am mancat-o. Era doar o prajitura verde facuta din plante, dupa cum am aflat ulterior.

Mi-am propus sa devin expert in artele martiale cu doua betigase, poate chiar sa tin un curs sau un training. Temele pot fi multiple: “Ia branzul in 45 de minute fara nicio frica”, “Dezvoltarea personalitatii multiple pe baza betigaselor”, “Tehnici avansate de mancare”. Va astept pe toti. Salut!

De ce toata lumea mananca sandvisuri in pauza de masa? Inteleg ca sunt mai rapide, ca le poti manca oriunde, chiar si pe laptop, dar trebuie sa te relaxezi macar o jumatate de ora departe de birou, in compania unei mese calde.

Recunosc, am mancat si eu, dar azi am vrut sa incerc altceva si m-am dus la un fel de cantina, sa gust ceva rapid, bun si cald. Ajung acolo, scanez meniul si aleg un ditai carnatul cu sos de rosii. Abia asteptam sa il infulec. Asortez cu o bucata de branza neagra, ca asa e in Franta si iau o garnitura cu morcovi si telina fiarta. Arata interesant asa ca am zis sa incerc. Bag in viteza si un castron cu salata verde, mai mult asa de pofta.

Ajuns la masa, m-am infipt in carnat ca un boier in teapa si nu mica mi-a fost mirarea cand nu am gasit strop de carne acolo, ci o pasta alba ciudata. Habar nu am ce continea. Ramanea sa ma consolez cu garnitura si salata, in timp ce mestecam falsul carnat. Garnitura si mai buna. Niste morcovi fierti fara pic de sare sau sos, acompaniati pe aceeasi idee de telina. Cand am patruns in salata, m-au lovit amintirile din copilarie, pe vremea cand inca mancam macrish si mai dadeam de cate-o frunza ce semana cu el. Cinci frunze diferite am numarat in castron, si niste fire de iarba. I-ar fi curs balele unui cal daca ar fi vazut ce mananc. Branza am mancat-o ca desert, mai mult din inertie.

Am avut un pranz extrem ca sa zic asa. Am plecat de acolo uimit de specialitatile frantuzesti. Ce mai era de facut? Mi-am luat un sandvis. Noroc!

Sau din Peru. Localul este asemanator cu cele spaniole. Lemn la greu, fete de masa marca Ceausescu, ospatari cu cioc si creasta. Un copil urla aiurea intr-un colt. Ne ducem sus sa nu fim afectati de el. Suntem singuri acolo. Pana vine ospatarul, se mai ocupa 3 mese. De teama copilului probabil. Cred ca am descoperit o traditie peruviana atunci cand ospatarul a inceput sa ia comanda in sens invers acelor de ceasornic. Noi aflandu-ne la ultima limba. Astia din Piranha trebuie sa aiba patron de prin Peru cu siguranta.

Comandam un suc bastinas, dar se pare ca nu au. Ne este recomandata o Cola in schimb. Fuck nu! Au totusi o chestie din mure cu apa sau lapte. Prefer cu apa, sa nu le stric aiurea veceul. Primul fel este o ciorba tip crema, din cartofi si ceapa verde. Ambele pasate. Un deliciu. La second dish, vorba romanului, 30 de cm cubi de spaghete cu pui fript. Alt deliciu. Cand ajunge sosul totul devine un deja vu. Deja vu creolian. Iau o gura totusi, ca asa e frumos. Ceva lacrimi incep sa curga, asa de proba. Amestecatura de mure cu apa devine dintr-odata de nepretuit.

Ca sa trag o concluzie, ca in orice articol pentru presa sau ora de romana, pot spune ca sunt incantat de aceste traditii. Nu e asa usor sa iti mananci mancarea in cm cubi. Noroc!

In orasele mari din Europa, centrele de turism sunt foarte dezvoltate si bine amenajate. Au sute de harti, pliante, brosuri. Chiar si manuale intregi. Timp sa ai. Ca de vizitat ai ce vizita. In Barcelona tin minte ca era o coada de vreo 50 de persoane care asteptau sa puna intrebari si sa ia o harta. Numai una. Si toate astea se intamplau undeva sub strada. Vedeai carnaciorul de oameni cum sta pe trotuar. Si o ia in jos. Metropolele astea!

In Romania, turismul a cunoscut un boom in ultimii 10 ani. Au inceput sa apara centre de turism in mai toate orasele. Inclusiv in cele medii si mici. Cum e Sinaia de exemplu. Daca mergeai acum 4 ani, habar nu aveai in ce directie sa o iei. Aveai doar Posta. Gaseai acolo o harta, dar daca intrebai unde e Muzeul X nu stia sa iti spuna. Poate doar daca iti taia factura pentru asta. Acum este o cladire micuta, cu multe geamuri, cu tot felul de informatii despre ceea ce poti face in oras. In afara sa arunci banii aiurea pe toate prostiile. Sau sa iti plimbi noua prietena de weekend cu ATV-ul. Sau sa te faci ca o inveti sa schieze. Ne-am modernizat.

Sa luam Brasovul, Sighisoara si Sibiul de exemplu. Sunt orase cu o mare parte a arhitecturii apartinand erei medievale. Sunt speciale. Au ceva aparte in felul lor si contribuie la imbogatirea imaginii Romaniei. Centrele de informatie incearca si ele sa mentina o balanta intre vechi si nou. Sunt moderne, dar, in acelasi timp, incearca sa mentina arhitectura vremurilor trecute. Marketing. Sunt un mare fan al acestor orase. Mi-as petrece timpul liber acolo, pe cat de mult posibil.

Un oras asemanator lor, este Tallinn. Capitala Estoniei. Partea veche desigur. Am ramas placut impresionat de centrul lor de informatii pentru turisti. Nu trebuie sa zic mai mult. Pozele spune totul. Noroc!

Azi mi-am dat seama ca in cele 2 saptamani in Paris nu am gustat deloc din bucataria frantuzeasca. Poate doar niste branza. Care iti cam iti rupea nasul. E ca o vraja ce te trimite cu gandul la un sconcs, la bocancii de munte, cu tot cu sosete, dupa o tura de 12 ore in Crai, la un buchet de orhidee si apa in care au stat timp de 10 zile. Dar buna la gust.

In rest, nu cred sa fi gustat ceva. Poate doar bagheta de paine de 2 euro invelita in plastic. Alungita si fina. Ieftina si nu prea. Care te imbie sa o mananci dintr-o bucata atunci cand o deschizi. Nu pentru ca e prea buna, ci pentru ca se strica imediat.

Nu am mancat nimic frantuzesc. Poate doar sandvisurile de pe Shanselize. Sandvisuri de 7 – 8 euro ce au in ele numai delicatesuri Eiffeilene. Salam, rosii, salata, cascaval, maioneza. Violet, rosu, verde, galben, alb. Culorile Parisului. Albastru e doar cerul. Toate, parfumate cu cele mai fine arome de Paris. Scumpe si atat. Fara gust de sandvis. Cu gust de metropola.

Azi am gasit in frigider un salam. Scria pe el “Salam frantuzesc”. Eram fericit. Mancam in sfarsit ceva traditional. Chiar daca nu eram in Franta. Franta era in Bucuresti. In timp ce il taiam, am citit pe eticheta: “Produs in Pascani”. Moldovenii astia! Noapte buna!

Plec la pranz cu a mea colega din India. Mergem la un restaurant creolez/creolian/creolic. Nu stiu exact cum e forma corecta. Sunt o combinatie intre indieni, africani si europeni. Ii puteti gasi in insulele din Oceanul Indian. Meniul restaurantului inclina spre partea indiana. Cea africana e vis-a-vis de drum. Alta data.

Ne serveste la inceput cu paine si sos de rosii cu seminte. Pareau dubioase. Asa ca aperitiv inaintea aperitivului. Ma invita sa pun pe paine si sa gust. Pare picant, asa ca pun putin. Gust cu teama. Sa imi sara urechile nu alta. Puteam sa scuip 1 2 flacari. Asa de test. Ma intreaba daca imi place. Ii zic, “daaa, e bun. Un pic picant.” Abtinandu-ma sa nu plang. Beau niste apa de sete. Nu de iutime. In timpul ala imi spune sa nu beau asa multa, ca chilly e pe baza de apa si mai mult mi-l intind in gura. Bah, asa e. Am paralizat pentru vreo 2 minute.

Aperitivul consta in niste plante pane. Facute insa fara ou. Faina si iaurt. Interesante la gust dar nimic special. Ma roaga sa pun niste sos pe ele ca au gust mai bun. Siiigur, ma gandesc eu. Sa imi sara iar urechile. O refuz politicos si mai beau niste apa. Felul principal consta in carnati cu usturoi, sos indian, orez si niste fasole mai mica. Tipic indian imi zice. Mie imi pare a carnat polonez. La gust, ca orice carnat. Bun, dar nu asa special. Ospatarita mai aduce o canita de sos. “Vrei?” Ma intreaba. “Nuuu!”. Zic eu, si mai beau niste apa.

Data viitoare mergem la creolienii de vis-a-vis. Poate cei din Africa nu umbla cu trucuri din astea paralizante. Salut!

La pranz merg la un restaurant algerian. Micut, situat la un colt de strada. Pe langa meniul zilei, iti poti alege direct din restaurant salate sau gratar, direct din frigider. In cazul salatelor, iei o farfurie si iti pui in ea cat poti. Ca la Spring. Printre sortimente se afla si oo fierte decojite. Ma gandeam cum ar fi fost sa imi fac o piramida de oo in farfurie. E salata domne. Asta imi place. Fripturile puteai sa ti le alegi. Din frigider, cum am zis mai sus. Cruzi asa. Iei una (pe bat), i-o dai la bucatar si el ti-o perpeleste. Fara nicio problema. Fara certuri ca nu are 200 gr sau ca vroiai pulpa dreapta a oii.

Comand o portie de spaghete cu friptura de curcan si lamaie. Colega o ciorba de miel cu ceva plante si niste carnati de porc. Ea zice ca sunt facuti special. Imi da sa gust. Porc de oltenia. Ca al nostru. De ciorba nu m-am atins. Imi vine si mie mancarea. Un curcan intreg imi este turnat in farfurie. Asa, de neam prost. Il mananc ce sa fac. Delicios. Cu tot cu lamaie. Si el si spaghetele cu sos de curcan (sper ca nu “al curcanului”). Mananca bine astia prin Africa. Ciudat. Ciao!

Pauza de 5 minute in birou. Intreb si eu care e treaba cu vacanta de Paste aici. Pot merge acasa o zi in plus, sau trebuie sa sarbatoresc Pastele catolic impreuna cu ei? Vedem. Trebuie sa vorbesc cu sefa despre asta.

O intreb pe colega mea din India ce religie e. Hindu. Ei nu au Paste sau Craciun. Ei au Zei. 32.000 de Zei. Fix. Imi zice ca mai importanti asa sunt vreo 6. Restul apartin diverselor regiuni ale Indiei. Fiecare cu Zeii sai. Nu are cum sa ii stie pe toti. Destul de logic.

Incepem si vorbim despre sarbatori religioase indiene:
Una din ele ar fi Holi. Sau sarbatoarea culorii. Toti oamenii se vopsesc pe tot corpul cu diverse culori. Initial culorile proveneau din diverse plante. Acum se folosesc si chimicale.
A 2-a sarbatoare este Diwali. Sau sarbatoarea luminii. Se fac diverse candele, ornamente cu lumanari, si desigur artificii.
Mai multe detalii despre aceste sarbatori sper sa aflu in curand. Smile