Când soarele apuse, Irene ajunse la marginea podului. Era lung cât îl priveai cu ochii, dar în zare se ivi în sfârşit clopotul de piatră care ascundea cheia cea mult căutată.

Păşi pe pod cu teamă, dar încrezătoare în acelaşi timp. Ţipetele de pe insulă îi dădeau putere, o ajutau să meargă mai departe. Trecu în fugă pe lângă cuştile de oţel, de unde ochi în lacrimi o priveau, unii tăcuţi, alţii dimpotrivă.

Peretele ce proteja clopotul nu consta un impediment pentru Irene. Îl escaladă cât ai clipi şi pătrunse în clopot. Mare îi fu mirarea când în locul cheii găsi o hartă. Un şuvoi de apă era desenat stângaci alături de o cutie ce se afla la baza şuvoiului. Eroina scrută zărea. În aer domnea liniştea şi pacea, dar privirea îi fu atrasă de o bucată de pământ care părea că ascunde o cascadă.

Deşi nu se auzea niciun zgomot de cădere de apă, Irene plecă în recunoaştere. Nu trecu mult şi ajunse într-un loc de unde cândva izvora o cascadă. Totul era verde în jur, dar nici urmă de apă. Dezamăgirea îi trecu repede atunci când îşi dădu seama că locul nu era cel ilustrat pe hartă.

Mai făcu vreo doi paşi şi trei adieri de vânt şi ajunse la o peşteră. Lăsă în spate florile şi cerul învolburat de norii spumoşi şi intră în întuneric. Peşteră era caldă şi primitoare însă; un gol mare de aer, fără cotloane ascunse, fără încăperi suprapuse. Ajunsese la X-ul de pe hartă, dar ia apa de unde nu-i. Cascada era secata, iar cutia nici vorbă.

Irene ieşi în fugă din peşteră şi aruncă o ultimă privire la podul şi la clopotul pe care avea să le re-vadă cât de curând, atunci când se va întoarce să elibereze ochii din întuneric. Speranţa că va găsi cheia închisorii încă îi sclipea în ochi.

Şi dacă aţi ajuns până aici, vă las să şi vizualizaţi povestea. Poate că textul a fost ireal, dar fotografiile sunt reale şi sunt realizate în parcul Buttes Chaumont din Paris.

 

Podul este destul de sub-populat pentru aceasta ora a serii. Probabil ca frigul innabusitor de +7 grade C ii tine pe localnici in casa. Doua romance discuta linitite pe o banca, un chinez haiduc pozeaza un cos de gunoi, un grup de mosuleti si mosulete servesc un picnic si urmaresc stelele printr-un telescop propriu. Cei doi barbati care se tin de mana se ridica de pe banca si pleaca, sobolanul Mickey se ascunde dupa un stalp, un el ii face unei ei o poza telefonica.

Imi pun trepiedul.

Primul jogger imi provoaca un mini-cutremur in poza, al 2-lea tot in poza. Al 3-lea si restul joggerilor imi sunt indiferenti, mi-am mutat trepiedul de pe lemn pe concret. Doi copii se invart fericiti in jurul meu, rad si urla in noapte. Trepiedul nu e incantat, asa ca incearca sa le puna o piedica. Il opresc in ultimul moment; nu vreau sa vad o mutra sparta. E scump sa schimbi mutra unei camere.

Fac poze.

Sobolanca Minnie sare intr-un sant, doi rusi trecuti de 60 de ani trec prin umbre, vantul adie. Un francez vine acasa la barca lui, doua rate stau de paza, alta barca trece.

Strang trepiedul si asez camera in geanta.

P.S. Stiati ca unele lucruri arata mai bine din spate decat din fata? Notre Dame-ul de exemplu.

 

Sambata trecuta am iesit la o plimbare scurta prin Paris, dornic sa testez noul trepied primit cadou de ziua mea (si super-bula asta, care da culoare aparatului ).

Plimbarea n-a fost scurta, dar a fost frumoasa si productiva zic eu. Am incercat un ceai negru afumat intr-o cafenea mica frantuzeasca, am mancat un Fondue de branza, ne-a plouat romantic, am facut primele mele fotografii HDR.

Fiind prima oara cand fac astfel de fotografii, eu zic ca rezultatele au iesit ok. Mi se pare interesanta tehnica, dar mi se pare si mai interesant sa reusesti sa nu exagerezi cand produci fotografii HDR. Eu sper ca nu am exagerat.

Rezultatele le gasiti mai jos. Orice feedback e bine-venit. Doar e 50

 

Sambata am observat ca parcurile din Paris au cam fost curatate de frunze. Copacii sunt goi, uscati, pe jos se asterne praful. Oare nu frunzele dadeau imaginea frumoasa a unei toamne tarzii? Sunt curios care a fost logica sa mature toate frunzele. Presupun ca nu se gandeau ca vor aluneca pe ele toti oamenii care vor vizita parcul.

Avand aceste lucruri in minte, am ales sa petrec duminica in natura, intr-o padure de la marginea Parisului – Bois de Vincennes, ca sa compensez lipsa de frunze din parcuri. Si a fost o idee buna.

As putea scrie o poezie, un vers, as putea inventa o metafora, o comparatie, sau chiar un epitet, dar nu am de gand sa fac asta. Las pozele sa vorbeasca de la sine.

Va prezint toamna si pasarile ei asa cum le-am vazut in padurea Vincennes. Pe categorii, ca sa nu va incurc

Pasarile

 

Toamna

 

Ieri mi-am lasat Canon-ul 350D pe raft, alaturi de un 28-90mm si un 50mm, si am iesit la plimbare cu noile mele jucarii:

• Canon 60D
• Tamron 17-50mm F/2.8
• Sigma 70-300mm F/4-5.6

Inca invat sa folosesc toate functiile camerei si noile obiective, dar prima impresie este foarte buna. 60D-ul e o camera buna, iar obiectivele se completeaza unul pe altul. O sa revin cu impresii despre fiecare dupa ce o sa ma mai joc cu ele.

Sfaturile, criticile sunt foarte binevenite

 

In fiecare an o parte din cheiul Senei este transformat in loc de plaja. Nisip, hamace, terase, concerte, sezlonguri, exista de toate, mai putin apa de scaldat. “Evenimentul” Paris Plages are loc intre 21 iulie si 21 august, iar accesul in zona este gratuit. Nu e usor sa prinzi un hamac liber, dar nici imposibil. Trebuie doar sa te scoli devreme, sa fii la 8 “pe plaja”, sau sa stai de panda ca bufnita.

Cum s-ar numi in Bucuresti evenimentul asta? Bucuresti Plaje? Plajele Bucurestiului? Hai Bucuresteni la Plaja?

Dar in Londra?

 

Rar vezi asa de putini turisti in piata Concorde din Paris. Probabil nu au fost pe faza si au pierdut cele cateva ore cu soare din multele zile ploioase care fac vara celui mai “romantic” oras din lume. Sau poate au fost toti la plaja.

Acum vreo 2 luni, intr-o duminica lejera de 19 septembrie, cand am prins turnul intr-o ipostaza noua pentru el, am iesit cu prietena la colindat Parisul, cu ocazia Zilei Patrimoniului. Adica multe chestii gratis.

Prima oara am mers la muzeul vinului sa vedem care este treaba cu traditia asta a lor. Nu ne asteptam la mare lucru, dar fiind in drumul nostru, si destul de gratis, am intrat. Am fost placut surprinsi. Muzeul se afla intr-un fel de pestera racoroasa, dar primitoare in acelasi timp. Se pot admira diferite povestiri ale viilor din Franta, diverse tehnici de zdrobire a strugurilor, obiecte vechi si ruginite, tot tacamul. La intrare / iesire exista si un restaurant, dar sa nu intram in detalii si in euro.

 

Ne-am continuat drumul spre Universitatea Sorbona. Initial am vrut sa dam un examen, asa de test, dar cum nu era deschisa decat pentru vizitat, am zis sa o vizitam. Impresionanta cladire. Muzeu, ce universitate! Intri acolo si te poti considera deja exponat, mumie, statuie, nu student. Cam multe candelabre insa.

 

In fata primariei Parisului am gasit in plina desfasurare o actiune care incuraja oamenii la mersul pe bicicleta. Erau expuse bicicletele politistilor, biciclete atipice, electrice, roz, mai mici, mai romantice. Cei din poze jucau hochei pe biciclete. Fain, tot respectul.

 

Intrand in primarie, in marele Hotel de Ville, am dat de alt muzeu. Candelabre, portelan, aur, stofa, mobila de cactus, statui de ceara, parca eram la Peles, doar ca nu era chiar atat de frumos. Totusi am vazut niste chestii interesante: in biroul primarului poti juca polo la prima inundatie, in biblioteca Harry Potter sunt sigur ca s-ar simti ca acasa, in sala de festivitati te simti ca intr-o gradina botanica, dar cu pereti, in anti-camera poti sta ca-n sufrageria ta, recomandat in sosete; doar sala in care se voteaza e cam nasola; nu poti dormi ca-n Romania – iti bate soarele-n ochi.

 

Cercetasi, ca si mine acum 8 ani

 

Am vrut sa vizitam si Palatul lui Sarkozy, dar erau atatea funduri la coada de ar fi poluat chimic tot orasul daca ar fi mancat toti branza in acelasi timp, asa ca ne-am intins pe iarba si-am pozat cerul.

 

Veneam azi dimineata spre birou, trecand nepasator pe langa Opera din Bastille, cand observ un grup de oameni adunati in fata unei intrari. N-aveau cum sa stea la coada, ca nu or fi nebuni sa cante aia la ora 9 dimineata, proaspat spalati pe dinti.

De fapt, se holbau razand la o masina ce statea izbita intr-una din usile cladirii. Pot exista mai multe explicatii despre ce exact s-a intamplat:

1. Un francez monden, dornic sa ajunga cat mai repede la casa de bilete

2. Un sofer dubios, avand in vedere ca de la strada pana la usa sunt cel putin 10 – 15 metri de trotuar

3. O tipa

4. Un artist parizian, dornic de afirmare (chiar mi-a trecut prin gand ca o fi arta, prima oara cand am vazut situatia, dar politistii din zona mi-au ‘negat’ acest lucru)

Se mai intampla

 

Cand fotografiezi ceva renumit trebuie sa gasesti acel unghi, acea perspectiva, acel cadru care sa faca diferenta intre creatia ta si restul lumii. Trebuie sa aduci valoare imaginii prin asocierea cu elemente aditionale, stari de spirit sau situatii neobisnuite.

Voila