Sambata am observat ca parcurile din Paris au cam fost curatate de frunze. Copacii sunt goi, uscati, pe jos se asterne praful. Oare nu frunzele dadeau imaginea frumoasa a unei toamne tarzii? Sunt curios care a fost logica sa mature toate frunzele. Presupun ca nu se gandeau ca vor aluneca pe ele toti oamenii care vor vizita parcul.

Avand aceste lucruri in minte, am ales sa petrec duminica in natura, intr-o padure de la marginea Parisului – Bois de Vincennes, ca sa compensez lipsa de frunze din parcuri. Si a fost o idee buna.

As putea scrie o poezie, un vers, as putea inventa o metafora, o comparatie, sau chiar un epitet, dar nu am de gand sa fac asta. Las pozele sa vorbeasca de la sine.

Va prezint toamna si pasarile ei asa cum le-am vazut in padurea Vincennes. Pe categorii, ca sa nu va incurc

Pasarile

 

Toamna

 

Ieri mi-am lasat Canon-ul 350D pe raft, alaturi de un 28-90mm si un 50mm, si am iesit la plimbare cu noile mele jucarii:

• Canon 60D
• Tamron 17-50mm F/2.8
• Sigma 70-300mm F/4-5.6

Inca invat sa folosesc toate functiile camerei si noile obiective, dar prima impresie este foarte buna. 60D-ul e o camera buna, iar obiectivele se completeaza unul pe altul. O sa revin cu impresii despre fiecare dupa ce o sa ma mai joc cu ele.

Sfaturile, criticile sunt foarte binevenite

 

In fiecare an o parte din cheiul Senei este transformat in loc de plaja. Nisip, hamace, terase, concerte, sezlonguri, exista de toate, mai putin apa de scaldat. “Evenimentul” Paris Plages are loc intre 21 iulie si 21 august, iar accesul in zona este gratuit. Nu e usor sa prinzi un hamac liber, dar nici imposibil. Trebuie doar sa te scoli devreme, sa fii la 8 “pe plaja”, sau sa stai de panda ca bufnita.

Cum s-ar numi in Bucuresti evenimentul asta? Bucuresti Plaje? Plajele Bucurestiului? Hai Bucuresteni la Plaja?

Dar in Londra?

 

Rar vezi asa de putini turisti in piata Concorde din Paris. Probabil nu au fost pe faza si au pierdut cele cateva ore cu soare din multele zile ploioase care fac vara celui mai “romantic” oras din lume. Sau poate au fost toti la plaja.

Acum vreo 2 luni, intr-o duminica lejera de 19 septembrie, cand am prins turnul intr-o ipostaza noua pentru el, am iesit cu prietena la colindat Parisul, cu ocazia Zilei Patrimoniului. Adica multe chestii gratis.

Prima oara am mers la muzeul vinului sa vedem care este treaba cu traditia asta a lor. Nu ne asteptam la mare lucru, dar fiind in drumul nostru, si destul de gratis, am intrat. Am fost placut surprinsi. Muzeul se afla intr-un fel de pestera racoroasa, dar primitoare in acelasi timp. Se pot admira diferite povestiri ale viilor din Franta, diverse tehnici de zdrobire a strugurilor, obiecte vechi si ruginite, tot tacamul. La intrare / iesire exista si un restaurant, dar sa nu intram in detalii si in euro.

 

Ne-am continuat drumul spre Universitatea Sorbona. Initial am vrut sa dam un examen, asa de test, dar cum nu era deschisa decat pentru vizitat, am zis sa o vizitam. Impresionanta cladire. Muzeu, ce universitate! Intri acolo si te poti considera deja exponat, mumie, statuie, nu student. Cam multe candelabre insa.

 

In fata primariei Parisului am gasit in plina desfasurare o actiune care incuraja oamenii la mersul pe bicicleta. Erau expuse bicicletele politistilor, biciclete atipice, electrice, roz, mai mici, mai romantice. Cei din poze jucau hochei pe biciclete. Fain, tot respectul.

 

Intrand in primarie, in marele Hotel de Ville, am dat de alt muzeu. Candelabre, portelan, aur, stofa, mobila de cactus, statui de ceara, parca eram la Peles, doar ca nu era chiar atat de frumos. Totusi am vazut niste chestii interesante: in biroul primarului poti juca polo la prima inundatie, in biblioteca Harry Potter sunt sigur ca s-ar simti ca acasa, in sala de festivitati te simti ca intr-o gradina botanica, dar cu pereti, in anti-camera poti sta ca-n sufrageria ta, recomandat in sosete; doar sala in care se voteaza e cam nasola; nu poti dormi ca-n Romania – iti bate soarele-n ochi.

 

Cercetasi, ca si mine acum 8 ani

 

Am vrut sa vizitam si Palatul lui Sarkozy, dar erau atatea funduri la coada de ar fi poluat chimic tot orasul daca ar fi mancat toti branza in acelasi timp, asa ca ne-am intins pe iarba si-am pozat cerul.

 

Veneam azi dimineata spre birou, trecand nepasator pe langa Opera din Bastille, cand observ un grup de oameni adunati in fata unei intrari. N-aveau cum sa stea la coada, ca nu or fi nebuni sa cante aia la ora 9 dimineata, proaspat spalati pe dinti.

De fapt, se holbau razand la o masina ce statea izbita intr-una din usile cladirii. Pot exista mai multe explicatii despre ce exact s-a intamplat:

1. Un francez monden, dornic sa ajunga cat mai repede la casa de bilete

2. Un sofer dubios, avand in vedere ca de la strada pana la usa sunt cel putin 10 – 15 metri de trotuar

3. O tipa

4. Un artist parizian, dornic de afirmare (chiar mi-a trecut prin gand ca o fi arta, prima oara cand am vazut situatia, dar politistii din zona mi-au ‘negat’ acest lucru)

Se mai intampla

 

Cand fotografiezi ceva renumit trebuie sa gasesti acel unghi, acea perspectiva, acel cadru care sa faca diferenta intre creatia ta si restul lumii. Trebuie sa aduci valoare imaginii prin asocierea cu elemente aditionale, stari de spirit sau situatii neobisnuite.

Voila

 

Semnele fac parte dintr-o campanie de promovare a turismului prin suburbiile Parisului. Pe langa ele mai existau panouri cu diferite tari, orase, locuri care ar merita vizitate.

Daca nu ne promovam noi, macar altii sa o faca …

 

Tipul asta jongleaza mingea ori de cate ori are chef, timp de 10 – 20 de minute/spectacol, in fata a sute de turisti, zilnic. Strange aplauze, incurajari, fluieraturi, poate si numere de telefon sau invitatii la cina. Spectacolul are loc undeva deasupra Parisului, in fata vestitei bazilici Sacre Coeur.

Ia lejer 100 de euro pe zi facand ceea ce ii place, nefiind nevoit sa suporte “cantecele” colegelor de birou sau sa primeasca “ordine” de la vreun sef.

E artist. Scena lui e strada. Sau felinarul ala

 

N-am mai scris pe blog de ceva vreme. De aproape 10 zile. Nu din vina mea. Nu stiu din a cui, dar din a mea sigur nu.

Intre timp am reusit sa observ Parisul cum se imbraca in haine de Sarbatoare. Orasul romantic, orasul luminilor, orasul culorii. Cam asa este alintat de intreaga lume. Nu e urat, dar nici nu pot spune ca am dat cu fundul de pamant cand am iesit din metrou.

Sans Elize-ul este mai luminat de masinile aflate in trafic decat de pomi. Au si ei ceva luminite, dar un trafic generos rupe tot. Sa nu mai zic de colindele traditionale frantuzesti scoase de soferii aflati pe strada. Magazinele in schimb incearca sa se intreaca in a-i atrage pe posibilii clienti in mrejele lor. Turcii cu ai lor kebab bat la orice ora insa pe Luis Buton. Da, aia de fac gentile alea prostesc de scumpe.

Turnul ofera o priveliste frumoasa toata noaptea. Nu sunt sigur ca Gustav ar fi vrut sa vada intreg curcubeul pe schela lui, dar na, Franta face turism.

La Defense, zona afacerista a Parisului, seamana cu New York-ul. Este impresionanta, mareata, luminata SF-istic. Recomand pasionatilor de Star Wars, Star Craft si Lara Croft sa viziteze acea zona. Singurul dezavantaj ar fi ca nu face nimeni mici prin preajma. In rest, e ok.

Vestitele galerii La Fayette vin cu o oferta de iluminatie interesanta pe interior si absurda pe exterior. Daca holul principal te trimite cu gandul la marii clasici ai Frantei, exteriorul cladirii te trimite cu gandul la revolutia ghemului de ata de la 1911. Mai jos are onoarea de a fi pe acest blog o mica panorama din interiorul cladirii

All in all, vorba francezului, orasul lasa o buna impresie oricarui turist. Nu este ceva nemaivazut, dar este placut ochiului. Se vede totusi un interes marit de a oferi publicului ceva frumos, ceva nou, ceva despre care sa discute si sa ia acasa pe un card de memorie. Luati un Blu sau un Wiz si veniti la Paris. Salut!