Sambata dimineata am avut chef de un parc. De fapt am avut chef de un castel, dar cum parcul se afla in imediata apropiere, am zis sa dau o tura si pe acolo.

Dupa cum v-ati prins din titlu, am fost in Parc Floral de Paris. Cand am vazut ca e cu intrare, primul gand a fost sa il abandonez. La ce sa intru intr-un parc in care mi se cer bani? Mai fusesem acolo in urma cu vreo 3 luni si a fost gratis atunci. La sfarsitul plimbarii am fost incantat insa, si multumit ca am cheltui cei 2.50 euro cu folos.

Parcul este de fapt o gradina botanica imensa. Ca sa nu va plictisesc, o sa enumar cateva chestii ce m-au impresionat:

- are o suprafata de 22.000 metri patrati; cat niste mall-uri din Bucuresti
- au loc concerte gratuite pe scena amenajata in centrul parcului; si nu sunt manele
- mai multe flori ca acolo nu am vazut in viata mea; prea multe totusi pentru gusturile mele
- exista o gradina de fluturi, dar in care am vazut doar gandaci; probabil fluturii sunt in stadiul de vierme momentan
- exista spatii de joaca pentru copii, restaurante, terase, teatre, sali de expozitii/evenimente; de toate pentru toti dupa cum spune o anumita reclama
- exista locuri special amenajate de picnic, de plimbari cu bicicletele; o multime de posibilitati de frecat menta in stil propriu adica

Gandindu-ma la Gradina Botanica din Bucuresti pot spune ca nu exista termen de comparatie. Sunt insa de parere ca si ce avem noi in Romania poate fi cel putin la fel de frumos ca in alte tari. Nu trebuie decat putina vointa, ca bani se gasesc.

Iata si o panorama. Salut!

Citind un articol despre efectul “Polar Panorama” (zis si “Wee Planets” sau “Tiny Planets”), mi s-a facut chef sa il incerc si eu pe panoramele mele.

Cum nu am una special creata pentru asa ceva, am incercat sa experimentez pe cea de aici. Nu este cea mai potrivita, dar m-am distrat jucandu-ma cu ea

In weekend cred ca stiu ce am de facut. O sa incerc sa creez alte planete mici de prin jurul Parisului. O zi faina!

V-am promis aici ca o sa postez niste fotografii stradale facute de unu mai in Paris.  Oameni diferiti, in locuri diferite, facand lucruri diferite.

Unu mai diferit ca altul …

Toate fotografiile vor fi mutate pe noul blog foto in curand.

… artist ca altul.

Urmeaza seria de fotografii “Unu mai in Paris”.

Sau pe unde am vrea sa ajungem astazi (eu, Moldo, Adi, Ioana, Jojo):

Pe la Sacre Coeur
Pe malul Senei
American Church
Sper ca nu la d’Orsay
Louvre si vecinii
Pe langa turn

Sper sa pot surprinde cat mai bine in poze, atmosfera pariziana de unu mai. Vedem diseara ce a iesit. O zi faina!

Cum era sa nu ajung la Versailles daca tot am ajuns in Paris? Mi se batea obrazul apoi in Romania. De parca mi-ar fi pasat! Daca nu detinea titulatura de castel, sau “chateau” cum ii zic romanticii, nu cred ca m-as fi dus pana acolo. Nu e chiar aproape de unde stau, si nu as fi vrut sa simt puterea somnului in urechi, ziua in amiaza mare.

Am ajuns la destinatie intr-o duminica frumoasa, in care lebedele se unduiau pe lac, o barza falfaia lejer din aripi in albastrul cerului, si o matza se p*sa langa un pom verde. La intrare am avut un deja-vu din ala idiot din LOTR – The trilogy: armata din Mordor era toata acolo, si inca un pic. Un milion de oameni luau cu asalt castelul si rulota cu inghetata de langa. (Nota: LOTR este filmul meu preferat, a nu se intelege ca fac misto de el).

Instinctul de fata mare ne-a (ca eram mai multi) rugat sa vizitam castelul mai intai. Moca fiind. Avea vreo 3 intrari, dar la fiecare atarnau vreo cateva sute de “pasionati” de arta si design (vorba revistei artistick.ro). Nu avea rost sa ramanem la coada, sa le stam in cale in timp ce vor admira arta cu flashul dat la maxim. Am inaintat spre gradini deci. Alea vestite da. Am intrat pe carnetul de student de acum un an, rupt saracul de atata carte, si am patrus unde nimeni nu a patruns vreodata gratis.

Sunt foarte interesante trebuie sa recunosc. Mie nu mi-au placut dar ele sunt. Asa zice pe brosura aia de ti-o da la intrare, si-am mai auzit si pe altii de pe acolo zicand asta. Au vreo 4 fantani arteziene, in care nu am vazut totusi nicio tipa goala facand baie, ca aici. Pai e posibil asa ceva? Au pus oamenii aia degeaba fantanile acolo? Pe langa aceste “oaze de apa”, mai au niste carari si foarte, dar foarte multi boscheti. Au si denumiri gen: “boschetul Diana”, “boschetul Ion”, “boschetul Tufa”. Arta adica. Din cate un boschet mai sare din cand in cand cate-un sunet suav de 1000 watt. Asa e cand iesi la plimbare.

Au si lac, si rate, si lebede, si restaurant, si biciclete si WC-uri. De toate adica. Nu vi le mai descriu ca va stric placerea apoi de a le descoperi singuri. Merita sa mergeti. In jurul unui castel oricine poate sa creeze o poveste. Poate v-am spus doar aberatii, poate nu. Nu ramane decat sa va convingeti voi insiva de asta. Urmeaza si pozele peste vreo saptamana asa. Unde-i graba?

Promisesem aici ca o sa postez niste fotografii de la Sacre Coeur. Mi-am reparat camera acum (iuhuuu) si productia a reinceput.

Se anunta o simpla seara de iesit in oras cu colegii. Un pub cu bere, cocktailuri, muzica si voie buna. Nu era in centrul orasului. Figurile si basinile (aerele) nu pluteau in jurul lui. Era oarecum singur, langa o banala statie de autobuz.

La intrare 4 tipi mi-au spus “Bon soir”. De ce 4, de ce toti o data, nu stiu. Stiu doar ca m-am simtit bine. In primul hol am observat o masa lunga, care nu era facuta nici din lemn, nici din sticla, nici din metal. Niste ecrane imense, vreo 5 la numar, formau lungimea mesei. Toate transmiteau stiri din diverse domenii. Totul intr-o atmosfera discreta, luminata de un felinar si niste lumanari.
Tavanul, peretii, erau negrii. In mod normal nu mi-ar fi placut, dar aici parca era altfel. Erau acoperiti cu scrieri din creta. In engleza, indiana, chineza, si multe alte limbi. Poate chiar si romana, dar era prea mare sa il analizez pe tot. Fiecare masa era diferita. Fiecare grup de scaune de la fiecare masa era diferit. Ai fi putut sta cu usurinta pe butuci de lemn sau pe fotolii de piele. Barul era alb. Alb realizat din lumini ce strapungeau negrul peretilor. Totul era altfel.

Am intrat in baie si m-am simtit ca intr-un hotel de 5 stele. Era diferit. In interiorul cabinelor de toaleta ceva era la fel de diferit. Tavanul negru cuprindea un ecran pe care se difuzau stirile. Ca in primul hol. Totul era altfel aici, si in acelasi timp frumos.

Restaurantul se numeste Mama Shelter. Miroase a arta de la intrare pana la iesire. Arta creata de un artist, Philip Starck. Ne vedem acolo. Salut!

//Pozele sunt luate de pe www.mamashelter.com

In fiecare luna, in primul weekend, toate muzeele din Franta permit accesul gratuit tinerilor sub 26 de ani.

E interesant si de apreciat proiectul. Indeamna tineretul la cultura asa pe fata. Ar prinde si in Romania probabil, si-asa nu e prea mare coada la muzee. Nici macar cand sunt pe moca. Salut!

Ce de sex-shopuri! Stau toate intr-un loc, ingramadite langa Moulin Rouge. In alta parte daca ar fi fost amplasate nu ar mai fi fost celebre. Muzeu erotic, mall erotic, metrou erotic. Zona este plina de pasari deci. Ah, au si castane coapte. Nu am venit degeaba pe aici. Trebuie sa scapam de sexualitatea apasatoare de pe strada. Mai si ploua afara. Acum s-a gasit? Sa-mi ude bunatate de camera? Pub francez, restaurant francez, pub francez. Nu, nu, astea sunt nasoale, nu te poti intelege cu lumea dinauntru. Uite unul irlandez, astea-s ‘cool’ rau. Sigur au butoaie de lemn pe care sa stai si irlandezi celebrii, in ale berii.

Intram. Totul e rosu inauntru. Hmm, or fi gay irlandezii astia. Peretii sunt acoperiti de catifea rosie si tablouri goale. Nu scapam nici aici de fetele despuiate. Nici afara nu putem iesi, asta e, ramanem. Muzica irlandeza lipseste si ea. De ce ai pune chill-out intr-un pub? Sau poate nici chill-out nu e. Daca e vreo balada erotica? Aiurea, hai sa mergem, am stat destul.

Cat pe-aci sa fiu lovit de o pasare nocturna. Astea nu vad noaptea? Unde se cred? Cum ar fi sa ma feresc de pasari si pe intuneric? Strazile Parisului sunt pustii. Suntem doar noi 3, plimbandu-ne aiurea. A da, si pasarea aia. Stai! Uite un om! Ce vrea de la noi de striga asa? Ah, s-a prins ca nu suntem francezi, ne lasa in pace. Ce bine!

Ne indreptam spre turn. Niste oameni stau la intrarea in parc. Poshtesc ceva, sau poate trag un fum. Treaba lor. Nu am timp sa ii bag si pe ei in seama. Ah si cat zgomot. Asa multa lume e noaptea afara? Nu mai bine se uita la turn ziua, ca sa il vada mai bine? Oameni nebuni. Noi oare ce cautam aici? Ia uite mah, ce de pitipoance. Eu cu geaca de iarna, ele in fustita. Ti-ale dreacu’

Plecam spre metrou. Intram si iesim. Asa e la metrou. “Vorbiti engleza?”, le intreb eu pe 2 fete ce citesc o harta. “Yes of course, we’re British.” Le-am nimerit. Ne-au indreptat spre un pub scotian. Daca si astia sunt ca irlandezii aia gay noi plecam. Toata lumea canta, danseaza, vorbeste tare. Nu par zgarciti. Da, e fain aici. Au si concurs de golf intre puburi. Faina ideea, dar golf? Ceva mai “feminin” nu puteau gasi 2 proprietari de puburi, fiecare la 1.90 si 110 kg? Lumea continua sa se distreze, tablourile cu scotieni de pe pereti parca prind viata. Ne simtim scotieni, nici decum francezi. Mare diferenta.

Hai ca sunt obosit. Mi-a ajuns o jumatate de zi de plimbat si gandit. Mai las si pe maine. Nu vreau sa epuizez toate gandurile intr-o seara. Salut!