Era acum vreo 3 ani de zile, intr-un birou de prin Lacul Tei. Pe acolo misunau oameni stilati, adica aveau stil ca sa zic asa. Participau la show-uri de mobila din Milano, luau interviuri la vedete de top din Romania, stiau ce gust are maslina de pe Dorobanti. Eu eram venit din inima Regiei, din mijlocul regatului, ca sa imi exersez skill-urile in ale design-ului. Eram si eu cazut pe-acolo, mai ceva ca musca-n lapte.

Venisem in acea dimineata cu o foame strasnica pe mine. Probabil nimeni din camera nu se sinchisise sa cumpere paine cu o seara in urma, asa ca a trebuit sa astept sa ajung la servici. Aici vrei nu vrei trebuie sa mananci ceva, ca sa nu lesini pe monitor de exemplu. M-am dus in Bila sau Billa, si mi-am cumparat ceva. O sa aflati mai incolo ce. Eram nespus de fericit. Mergeam cu hrana spre birou, in timp ce in gura mea fantana din Barcelona incepuse sa cante. Cred ca o daduse pe populara de foame ce imi era.

Ajuns la birou, m-am napustit in bucatarie ca osul pe Grivei. Am inceput sa imi prepar bunatatea de mancare cu un zambet larg in coltul gurii. In 10 minute am terminat procesul de salivare si am inceput festinul. Eram fericit. Si eu si cascada. In acelasi timp, am auzit pe cineva intrand in birou. Era sefa dupa glas. A rostit o fraza pe care si acum mi-o amintesc: “Phew, ce pute aici! Isi face Radu mici in bucatarie cumva?”

Mici imi facusem. Transformasem intreg biroul intr-o poienita cu tot cu rau si copaci in ea. In principiu mirosea peste tot, dar eu eram fericit langa micii mei. Nu am mai repetat experienta, ca sa nu ajung sa imi exersez skill-urile de designer si bucatar in camera de camin. Salut!

Targul de Florii 2006 | Moto – Show 2006 | Bebelusele in 2006

Bah si m-am dus la baie. Logic. La barbati era ocupat, deci am facut ceea ce era normal sa fac. Am intrat la femei. In timp ce fluieram, apa din toaleta (ca sa nu ii zic veceu) a inceput sa faca bule. Parca incepuse sa fiarba. Au inceput sa imi treaca prin cap imagini din desenele animate, la care ma uitam copil fiind, cu broaste care sareau din veceu, cu tot felul de lighioane. Ce dreacu se intampla mah? Fluieratul nu prea mai avea chef de nimic. Stateam amandoi (eu si fluieratul) si asteptam pericolul iminent. Deodata, un pitic maro si lung a aparut. Pleosc! Asa brusc, fara sa zica nimic. Domnul de la toaleta barbatilor tocmai trasese apa. Bravo mah!

Tare Bucurestiul asta vechi. Si boem in acelasi timp.
Hai salut!

“Fata ti-ai tras-o azi?”
“Nu fata, nu am avut timp. Tu?”
Devenea interesant!
“Mi-am tras-o la xerox. Lucreaza repede baietii. Cinci minute a durat.”
“La care xerox?”
“In ASE, unde?”
“Bine fata, atunci ma duc sa mi-o trag si eu.”

Gata am inteles. Daca vrei sa ti-o tragi mergi in ASE. Te rezolva baietii de la xerox in 5 minute. Salut!

Ma intreb uneori de ce sa nu mananci ceea ce iti place la cinema. Masline de exemplu. Ca pe bomboane. Sau nuci. La care iti iei si un ciocanas (din 601), si le spargi pe marginea scaunului, in gaura aia pentru floricele. E special facuta sa nu dai pe jos. Sau de ce nu, hamsii. Sa stie si cei din spatele salii ce mananci. Doar ai venit sa iti petreci o seara romantica. La un film de groaza cu prietena ta si fostul ei prieten. Sau prieteni.

Sa revin. Imi iau o punga de floricele si o apa la super pret. Asa e la film. Scobitori am pregatite de acasa. Incepe. Dialoguri, vrajeli, prostii din astea. Bah, si prin minutul 12 – 25 asa, sa sar de pe scaun nu alta. Sare si somnul cu mine. Trage unul cu pistolul de muta din loc sexul frumos/slab din scaun. Inca 2 – 3 impuscaturi. E deja agitatie in sala. Panica e instaurata. Arunca unul o bomba si aud din spate: “Sa vezi acum frate ce sar astea”. Si-au sarit.

Daca esti tare-n ureche, mergi la filmele astea de razboi/groaza/porno. Te simti ca pe campul de lupta/taiere/sex. Doar ca e mai cald. Sau mai frig. Toate astea nu prea mai conteaza. E Orange film. E promotie. Suntem (Am fost) si noi studenti. Sanatate!

Ajung acolo, intru la casierie. Surpriza! O prietena de a mea, pe care nu am mai vazut-o de vreo 2 ani, face parte din staff-ul magazinului. O salut, facem un mic chit-chat si cobor in depozit. Intre timp ma gandesc ca e posibil sa citeasca blogul. Il mai promovez pe yahoo din cand in cand. Status, nu mass. Asta e!

In depozit, aflu ca husa nu mi-a ajuns. Nu ma enervez. M-am dus degeaba pana acolo. Macar am cunoscut zona, cainii, bastinasii. Toate astea pe intuneric. Sa fie pericolul mai mare. I-am sunat acum si mi-au spus ca a ajuns. Husa da. Mai dau o tura. Cunosc zona acum. Salut!

Ieri. Asteptand un telefon de la ei sa imi confirme ca a ajuns husa, am uitat de ea. Sun azi sa ii intreb daca gasesc pe cineva acolo ziua, sa trec sa o ridic. Poate au si angajati de lucreaza pe lumina. Au cativa. Husa insa nu mai este. Imi spun ca daca nu am venit sa o iau aseara au vandut-o. Nu prea stiam ce sa zic. Mi-au vandut propria mea husa. Intr-un interval destul de scurt: aseara ora 19:00 si azi dimineata ora 12:00. Dubios.

Azi. M-au chemat la 18:00, ca vine alta intre timp. La 18:01 sunt acolo, infipt in usa. Gata sa infrunt oamenii din noapte. Cum ar fi sa pierd 2 huse in 24 de ore? Salut!

Ceva suiera pe acolo. A degeaba. Cei doi oameni se indeparteaza. Statia ramane pustie. Ma invart pe acolo, sa gasesc schimbul spre linia M1 sau M2. Una din ele. Nu exista. La casierie nimeni (aha, deci se intra pe moca pe aici). Doar suieratul. Ma duc in partea cealalta. Nimeni. Nici macar suieratul. Usile sunt inchise. Sunt prins.

Ma invart pe acolo ca un ou intr-o caldare intrebandu-ma ce poti face in aceasta statie. Bilete nu iti poti cumpara. De vorbit cu oamenii nu prea poti. Poti doar sa suieri. E un loc de cugetat. Ssshhh!

“Fata ce-as bea un suc!”
“Pai nu ai baut fata limonada acum jumatate de ora?”
“Pai ce, aia era suc? Era limonada.”

Bah ce bine ca am fost in camin. Am invatat un lucru nou. Limonada nu e suc. Sucul e doar acea bautura de contine E-uri cat cuprinde. Si desigur coloranti. Cine a zis ca viata de camin nu te invata nimic? Hai noroc!