Dupa cum stiti si v-ati dat seama, azi am fost in Cora. Pe langa oul Kinder ce m-a impresionat adanc, altceva m-a impresionat si mai adanc. Cardul Cora.

Ajung la casa si sunt intrebat: “Aveti card Cora?”. Nu aveam. Avea colegul meu de apartament (Onu). Ii zic: “Am, da”. Si astept. “Sa il vad”, zice ea. I-l dau. Nu stiu ce face cu el. Imi da puncte, imi face reducere, imi da ceva pe gratis, habar nu am. Nu am incredere in cardul asta. Ei intreaba insa pe fiecare client daca poseda un astfel de card

Stiu doar ca am fost tot cu Onu acum vreo 2 luni in magazinul special dedicat cardului. Tot din Cora. Acolo poti vedea produsele ce le poti cumpara cu acest card. Gratis. Contra punctelor. Facem noi un calcul. Cel mai scump produs este un casetofon. Are CD player, radio, baterii. Ca sa ti-l iei trebuie sa faci cumparaturi de 4 miliarde. Casetofonul o fi vreo 50 de RON. Hai 100. Ce afacere buna este acest card! Oare cate prostii trebuie sa mai inventam pentru a ne atrage clientii?

… un cersetor optimist. De fapt o cersetoare. O batranica. Imbracata banal, ca multi altii din Bucuresti. In maro. Statea la gura de metrou si radea. Cred ca si topaia un pic. Aducea un aer de veselie tristetii care inconjura zona. Ca era din cauza vremii, a stresului, a cainilor publici, nu stiu. Sau poate a shaormeriei de la colt.

Am trecut in graba pe langa ea. “Hai mamaie, iti cant ceva?” A apucat sa ma intrebe. Mi-a smuls un zambet trist in timp ce intorceam capul. Exista si oameni sarmani, si totusi optimisti. Niciodata nu m-am indoit de asta, dar e bine sa iti mai reamintesti din cand in cand. Salut!

Ies azi din metrou. Grabit. Nu stiu de ce, dar sunt grabit. Fac celebrul slalom printre oamenii zig-zag. Rasa pe care o gasesti peste tot. Stiam eu ca nu e de origine pariziana. Simt ca ne va invada pe viitor. Cand ajung la scarile rulante se termina totul. O armata de oameni se ingramadeste. Undeva. Asezati in monom de 2. Nu de 1 cum ar trebui, pe partea dreapta. Nu se cunosc, dar stau unii langa altii. Poate agata ceva. Ma pun si eu langa unul. Sa pierdem vremea impreuna pana sus. Si asa nu am ce vedea. Unde-i graba?

Metrorexul nu cred ca a gandit foarte mult problema atunci cand a vopsit scarile cu 1, respectiv 2 urme de picioare. Nu sunt sugestive. Sunt prea metaforice pentru “romanul s-a nascut poet”. (Are Toe un proiect gandit in legatura cu subiectul asta. O sa auziti despre el cand se va concretiza ideea.) In alte orase din a noastra Europa nu tin minte sa fi pierdut asa multa vreme pe scari, ca in Bucuresti. Poate doar in Sofia. Sau in Constanta. Pana cand se va schimba ceva, nu putem sa facem decat un singul lucru. Sa stam pe dreapta! Sau pe stanga! Unde-i graba?

Trec azi peste Dambovita, denumita si Bega in limbaj studentesc. Acolo un om lanseaza in apa o plasa mare. Sa prinda peste probabil. In 5 ani de stat in Regie am observat foarte multi oameni cu acelasi obicei. Ii poti vedea dimineata pe la 6 – 7 proptiti la marginea Begai, cu o undita, cu un navod, … Fiecare insa cu acelasi gand. Nu prea poti prinde peste in Regie. Chiar daca prinzi, ori e mort ori e murdar. Deci gandul e altul. Sa pleci de acasa.

Ce poate fi mai lejer daca vrei sa evadezi, decat sa zici ca mergi la peste. Iti iei un six-pack, un telefon cu melodii, niste pantaloni verzi, si iei un loc langa apa. Undita o lasi acolo, nu ai treaba cu ea. E suficient sa bei o bere si sa urmaresti studentele emotionate in drum spre facultate. Macar ai plecat de acasa. Aici esti in lumea ta. O lume fara griji, fara vorbe. O lume creata dupa imaginatia ta. Si a pestelui.

Pe inserat, un drum prin “Care fur” este necesar. Doar trebuie sa cumperi ce ai prins azi. Iei 1 – 2 kg de peste si mergi cu el acasa. Esti fericit. Ai avut o zi plina doar pentru tine. Intre studenti. Te-ai simti tanar din nou. Fir intins!