Categoric cele mai frumoase amintiri din perioada de studentie din Porto sunt serile petrecute in “Woodhouse”.

Woodhouse numesc casa in care locuiesc de cand am sosit in Porto, in care m-am imprietenit neasteptat de bine cu toti cei care locuiesc in ea: 3 slovaci, 2 austrieci, 1 italian, 1 englezoaica, 1 brazilianca si o foarte buna prietena de-a mea, colega de facultate. Woodhouse este de fapt strada pe care locuim, dar numele se potriveste ca o manusa casei pe care deja o indragim, desi in fiecare zi ceva se strica sau devine total nefunctional.

Spre rusinea fetelor din casa, sau nu, toti baietii stiu sa gateasca, in special italianul, care ne-a incantat cu o varietate nesfarsita de paste. Decizia de a cina impreuna vine ad-hoc, cumparaturile se fac instantaneu intr-un hypermarket langa stadionul Dragao (FC Porto – pentru necunoscatori ) dupa care revenim in bucatarie, unde din fericire incapem cu totii si ne facem mai mult sau mai putin utili. Farmecul apare atunci cand se gateste, cand ciocnim un pahar de vin de Porto, cand ne uitam la desene animate, cand cantam la chitara cu brazilienii, cand jucam tot felul de jocuri, cand ne prinde dimineata in sufragerie si ne trezim cu o bataie cu apa.

Ce poate fi mai frumos decat sa faci asta de cate ori ai chef si sa fie atat de natural incat ti-ar placea sa nu se mai termine niciodata perioada asta, in care esti pe cont propriu, fara responsabilitati si inconjurat de prieteni?

Dupa mult timp in care am simtit din plin vremea buna si spiritul vacantei aici in Porto, revin cu impresii portugheze. Am simtit nevoia sa scriu intamplari din weekendul trecut, dintr-o excursie organizata pentru studentii Erasmus din Porto. Poate multi au auzit deja de Erasmus Network, dar pentru cei care nu a auzit, acestia sunt un grup de studenti care beneficiaza de sprijinul universitatii din care fac parte pentru a face mai usoara si mai frumoasa viata studentilor Erasmus.

Din fericire pentru mine, Porto este unul dintre multele orase din Europa in care ESN activeaza. Prin urmare, una din activitatile organizate de ei a fost o excursie in sudul Portugaliei, la un pret foarte bun pentru un student. Nu am avut cum sa rezist tentatiei. Prin urmare, m-am aflat si eu intr-unul din cele 2 autocare cu studenti care au parcurs Lisabona si s-a indreptat spre Albufeira, colindand coasta de vest a Iberiei.

Prima noapte am petrecut-o intr-un hostel pentru studenti, situat printre cladiri cu o arhitectura modernista, tendinta usor de remarcat pe aceste taramuri: unele inalte, cu corabii pe acoperis, altele in forma de evantai si alte forme geometrice greu de descris.

Seara incepe in Lisabona in aceeasi maniera cu cea din Porto: cutreierand strazile, vizitand barurile, discutand cu lumea in aer liber. La cat de mici sunt pub-urile in Portugalia, oamenii petrec cel mai mult timp afara, fiind o adevarata provocare sa parcurgi o strada dupa miezul noptii.

Trecand la alta pasiune de a mea, plajele, acestea sunt caracterizate aici cel mai mult prin simplitate si faptul ca majoritatea nu au fost invadate inca de turisti, sau mai precis de hotelieri si nebunia aferenta lor. Un peisaj salbatic si neatins de civilizatie este ideal pentru relaxare si meditatie, pentru volei cu prietenii si incercari esuate de a imi infrange frica de apa. Un weekend pe plaja, cunoscand lume noua din Brazilia, India, Tailanda, Mexic, impartasind experiente de viata si schimband poze traznite, dansand pe cele mai nebune ritmuri, alergand pe plaja si dormind cum se poate mai neconfortabil in autocar; cam asta a insemnat un weekend fain si implicit un set de amintiri unice.

Recitind textul tind sa cred ca exista riscul sa nu fiu tocmai coerenta. Este doar rezultatul faptului ca vorbesc partial in romana, foarte mult in engleza, iau cursuri de portugheza si folosesc spaniola pentru a ma descurca intr-o tara latina. Prin urmare, imi cer scuzele de rigoare

Deeeci … student Erasmus … am intalnit multi la viata mea, mai ales ca in cei 5 ani de facultate am tot avut studenti Eramus in grupa. Dar nu am inteles prea bine care este ritmul lor de viata pana nu am ajuns si eu in ipostaza lor, si am tot zis ca pot controla situatia si nu ma las purtata de vant. Ei bine, nu a fost vantul, a fost briza oceanului Atlantic.

Sunt cam de o luna jumatate in Porto, un oras curat, frumos, strabatut de un rau (Douro) renumit pentru vinurile care se produc din strugurii de pe vaile lui, si care se varsa intr-un mod de-a dreptul idilic in ocean. Nu sunt deloc poetica, asa ca expresia asta e una dintre cele mai stralucite. Dar nu ma opresc aici din descriere, pentru ca sunt multe lucruri deosebite care te vrajesc din prima zi pe care o petreci aici: cele 7 poduri ce traverseaza raul – dovada de maiestrie inginereasca de la Eiffel pana in zilele noastre, casele care par sa aiba 2 metri latime, 10 inaltime si peretii comuni cu vecinii, faianta de toate culorile ce tapeteaza exteriorul, ce creeaza in fiecare zi impresia unei expozitii de rufe la geamurile locuitorilor. Asta in partea mai veche a orasului, printre strazile care nu-ti permit sa mergi in acelasi timp cu masina, ba trebuie chiar sa te lipesti de zid ca sa fluidizezi traficul. Desigur remarcati tonul meu putin ironic dar plin de admiratie totusi, pentru ca toate aceste detalii descriu un decor care  imi este foarte drag. Ah, si sa nu uit palmierii, favoritii mei, care umplu peisajul si mi-aduc mereu aminte ca sunt atat de aproape de plaja!

Viata de Eramus…grea rau de tot…stai mult mai bine ca la camin, daca ai noroc (cum l-am avut eu) sa stai intr-o casa cu 2 etaje, intr-un cartier rezidential, cu inca 11 studenti Eramus, pret rezonabil, toate facilitatile, colegi numai baieti care stiu sa gateasca, toti uniti in cuget si simtiri. Dar ca sa devin iar serioasa, exista riscul sa te acomodezi muuuult prea mult si sa tot amani inceputul scolii. Ei bine, cum necum reusim sa ne mobilizam si sa punem si mana pe carte, asta pentru ca aici, conditiile din universitate sunt cu mult deasupra a ceea ce suntem noi obisnuiti. Un singur exemplu, biblioteca facultatii de inginerie: are 6 etaje, dintre care 4 sunt impartite pe specializari, cu calculatoare, carti, mese individuale si de dezbateri si alte 2 pentru etaje cu sali de reuninuni si sali de studiu pentru grupuri restranse. Prin grup restrans a se intelege un grup de 2 persoane…da, exact, camarute de cate 2 persoane, cu geam, masa, scaun si…usa; poate poate iti vine cheful de invatat.

Dar asta se intampla in timpul zilei, eventual seara. Bine, facultatea e deschisa toata noaptea, dar studentii sunt in club imediat dupa ora 2, ca doar atunci incepe distractia. Pana atunci nimeni nu calca in club. Se colinda pub-urile si se mananca de zor, pentru a avea energia necesara toata noaptea. Cand se termina party-ul? Pey, cand se umple metroul de 6:30 a.m. Apogeul: 4:30 a.m.

Cam asa ma simt eu acum, dupa ce am intrat in ritmul de viata portughez, nu foarte greu de preluat, relaxat, open-minded si orientat spre lucrurile frumoase ale vietii. Si asta se reflecta pe strada, in privirile oamenilor, in cuplurile de toate varstele care se tin de mana pe strada, in tinerii fara inhibitii si ospitalitatea locuitorilor.

Ei bine, totul roz dar eu tot trebuie sa deslusesc cum o sa functioneze mecanismul hidraulic pentru proiectul meu de diploma, si asta pana joi, cand s-au gandit profesorii sa vada cum au evoluat studentele romance – “cele care stiu mult mai multe decat studentii lor”, desi nu au beneficiat de laboratoarele cu care se mandresc ei.

Sa numim articolul acesta o introducere. Sunt multe de povestit despre viata intr-o tara latina, prin ochii unei studente la Poli…care vine din P10, din Regie