Deeeci … student Erasmus … am intalnit multi la viata mea, mai ales ca in cei 5 ani de facultate am tot avut studenti Eramus in grupa. Dar nu am inteles prea bine care este ritmul lor de viata pana nu am ajuns si eu in ipostaza lor, si am tot zis ca pot controla situatia si nu ma las purtata de vant. Ei bine, nu a fost vantul, a fost briza oceanului Atlantic.
Sunt cam de o luna jumatate in Porto, un oras curat, frumos, strabatut de un rau (Douro) renumit pentru vinurile care se produc din strugurii de pe vaile lui, si care se varsa intr-un mod de-a dreptul idilic in ocean. Nu sunt deloc poetica, asa ca expresia asta e una dintre cele mai stralucite. Dar nu ma opresc aici din descriere, pentru ca sunt multe lucruri deosebite care te vrajesc din prima zi pe care o petreci aici: cele 7 poduri ce traverseaza raul – dovada de maiestrie inginereasca de la Eiffel pana in zilele noastre, casele care par sa aiba 2 metri latime, 10 inaltime si peretii comuni cu vecinii, faianta de toate culorile ce tapeteaza exteriorul, ce creeaza in fiecare zi impresia unei expozitii de rufe la geamurile locuitorilor. Asta in partea mai veche a orasului, printre strazile care nu-ti permit sa mergi in acelasi timp cu masina, ba trebuie chiar sa te lipesti de zid ca sa fluidizezi traficul. Desigur remarcati tonul meu putin ironic dar plin de admiratie totusi, pentru ca toate aceste detalii descriu un decor care imi este foarte drag. Ah, si sa nu uit palmierii, favoritii mei, care umplu peisajul si mi-aduc mereu aminte ca sunt atat de aproape de plaja!
Viata de Eramus…grea rau de tot…stai mult mai bine ca la camin, daca ai noroc (cum l-am avut eu) sa stai intr-o casa cu 2 etaje, intr-un cartier rezidential, cu inca 11 studenti Eramus, pret rezonabil, toate facilitatile, colegi numai baieti care stiu sa gateasca, toti uniti in cuget si simtiri. Dar ca sa devin iar serioasa, exista riscul sa te acomodezi muuuult prea mult si sa tot amani inceputul scolii. Ei bine, cum necum reusim sa ne mobilizam si sa punem si mana pe carte, asta pentru ca aici, conditiile din universitate sunt cu mult deasupra a ceea ce suntem noi obisnuiti. Un singur exemplu, biblioteca facultatii de inginerie: are 6 etaje, dintre care 4 sunt impartite pe specializari, cu calculatoare, carti, mese individuale si de dezbateri si alte 2 pentru etaje cu sali de reuninuni si sali de studiu pentru grupuri restranse. Prin grup restrans a se intelege un grup de 2 persoane…da, exact, camarute de cate 2 persoane, cu geam, masa, scaun si…usa; poate poate iti vine cheful de invatat.
Dar asta se intampla in timpul zilei, eventual seara. Bine, facultatea e deschisa toata noaptea, dar studentii sunt in club imediat dupa ora 2, ca doar atunci incepe distractia. Pana atunci nimeni nu calca in club. Se colinda pub-urile si se mananca de zor, pentru a avea energia necesara toata noaptea. Cand se termina party-ul? Pey, cand se umple metroul de 6:30 a.m. Apogeul: 4:30 a.m.
Cam asa ma simt eu acum, dupa ce am intrat in ritmul de viata portughez, nu foarte greu de preluat, relaxat, open-minded si orientat spre lucrurile frumoase ale vietii. Si asta se reflecta pe strada, in privirile oamenilor, in cuplurile de toate varstele care se tin de mana pe strada, in tinerii fara inhibitii si ospitalitatea locuitorilor.
Ei bine, totul roz dar eu tot trebuie sa deslusesc cum o sa functioneze mecanismul hidraulic pentru proiectul meu de diploma, si asta pana joi, cand s-au gandit profesorii sa vada cum au evoluat studentele romance – “cele care stiu mult mai multe decat studentii lor”, desi nu au beneficiat de laboratoarele cu care se mandresc ei.
Sa numim articolul acesta o introducere. Sunt multe de povestit despre viata intr-o tara latina, prin ochii unei studente la Poli…care vine din P10, din Regie 
), de la mama am invatat care e cel mai bun moment sa adaugi mirodeniile in functie de cat de intensa vrei sa fie aroma, s.a.m.d.