Din scurta calatorie in Amsterdam desigur:

Exista mai multe biciclete decat oameni.

Bicicletele au prioritate in fata masinilor. Ai dat peste un biciclist cu masina, ai dat cu paru-n dud.

Exista un pod de sub care iese cate un ecologist (prindeti aluzia) sa iti vanda cate o bicicleta, pentru a-si imbogati gradina cu plante.

Tinerii amsterditi au jocul lor nocturn, care consta in aruncarea cat mai departe a bicicletelor in canal. De preferat nu a lor. Desi se mai intampla.

Fiecare canal este format din 3 straturi: apa, biciclete si namol.

Primaria din Amsterdam colecteaza la sfarsitul fiecarei luni bicicletele din apa, le duce in afara orasului, le repara, dupa care le vinde la loc.

Ai sanse mari sa te faci cu o bicicleta daca ai incredere in tine cand urli la unul de pe strada: “Hey, that’s my bike!”. S-ar putea sa o ia la fuga.

Exista biciclete cu 2 roti, cu 4, cu 6, cu 8. Exista biciclete si fara roti probabil.

Exista parcari pe 3 etaje pentru biciclete. Sau mai multe.

Poti merge in Red District pe bicicleta daca vrei. O parchezi la intrare.

Ai mai multe sanse sa te loveasca o bicicleta decat o masina.

Femeile poarta fuste scurte pe bicicleta. Ca fapt divers.

Si tocuri.

P.S. Cateva facts le-am aflat in timpul turului de la New Europe Tours.

A se consemna ca nu am fost de placere in Red Light District. Tocmai terminasem de vizualizat o colectie impresionanta de tablouri renascentiste, dupa o plimbare lunga si racoroasa printre niste coloane bizantine, cand am nimerit in zona rosie a Amsterdamului. N-am idee cum am ajuns acolo, dar am petrecut ceva timp prin zona. Pura curiozitate

Zona nu este una periculoasa. Sunt multe bagaboante, multi dealeri, dar sunt de 100 de ori mai multi turisti, care furnicaie strazile si trotuarele. Sanse sa ramai fara portofel sunt. Gangurile late de 60 cm pline cu fetite, si pe stanga si pe dreapta, sunt arhipline de iubitori de arta. Este foarte posibil sa uiti de portofel, cu ochii pe pereti.

Am inteles ca sunt sanse sa auzi si cate o manea daca vreo domnisoara romanca deschide usa. Te poti simti ca acasa in compania ei. Cu siguranta iti poate oferi gratis si niste seminte.

Din semnele pe care ti le fac fetele, un examen oral e vreo 20 – 30 de euro, pe cand licenta incepe de la 50. Chiar daca iti face vreuna cu ochiul, iti zambeste, se da la tine, tot pe bani e. Nu te gandi ca ai cucerit-o aero-spatial.

Tentativa repetata a unui tip de a plati cu cardul mi-a dat de inteles ca tipele nu poseda POS, desi cu siguranta au contract de publicitate cu bancile din zona. Fiecare te indruma spre un bancomat anume, in functie de contractul de servicii incheiat cu banca.

Altfel, sunt multe fete dragute si deschise. Nu am facut poze, primind sfaturi ca pot sfarsi cu un pahar de urina (zis si pisu) pe mine, cu aparatul de fotografiat strivit de zid sau cu vreun papuc in figura. Nici sa fugi nu ai unde, ca nu prea ai loc. Oricum, Google este prietenul tau si te ajuta cum poate.

Oameni multi in Red District; toti veniti sa priveasca tablouri, furisandu-se nocturn printre coloanele bizantine.

Am gasit cablu, am gasit timp sa va arat ceva poze din Amsterdam; asa, ca un rezumat.

Urmeaza mai multe (teoretic)

 

“Sorry” este si un cuvant olandez.

Portiile din restaurantele frantuzesti sunt chiar mai mici decat in cele din Paris. Nu am fost acolo din proprie initiativa.

Stiam ca sunt multe biciclete in Amsterdam, dar de fapt sunt mult mai multe. Sunt mari sanse ca multi olandezi sa fie nascuti pe sa. Oricum, asa da.

Calificarea englezilor in grupe a fost primita cu un calduros “Hua”.

Gunoier, sofer, postas, biznizmen, casier, vanzator, pimp; toti vorbesc engleza.

Daca nu stii bine olandeza, nu o vorbi pentru ca o sa ti se raspunda in engleza. Nu, n-am incercat eu

Transportul e scump si rar in comparatie cu Parisul; scump si aproape la fel de rar in comparatie cu Bucurestiul.

Mi-am luat de dimineata pe mine tricoul cu Irlanda pentru ca parea mai curat. La pranz vietnamezul m-a intrebat daca am fost recent in Dublin. In timp ce 10 ochi s-au intors spre mine, i-am spus ca am fost anul trecut. Am mancat linistit. Eu cu oile mele de pe tricou.

Intre timp Franta a luat bataie, eu mi-am luat rucsacul in spate si m-am indreptat spre gara.  Acelasi tricou, aceiasi ochi dubiosi. La chioscul de sandvisuri tipa de la casa a inceput sa rada, aratand spre tricoul meu. Sotul ei s-a uitat si el, de parca eram exponat de muzeu, a zis un “Dublan, non, non” si a plecat. Si eu.

M-am urcat in tren. A 2-a oara cu Thalysul, de data asta spre Amsterdam. Pana vineri sunt la un training, Marketing in the Digital Age, dupa care il astept pe fratele meu sa ne bucuram in weekend de oras. Ii multumesc pe aceasta cale digitala lui Neba si lui Marius pentru gazduire

Desi e confortabil si merge repede, e cam enervant azi trenul. Netul se deconecteaza din 2 in 2 minute, curentul vine si pleaca din laptop, mai ceva ca turistii din Red District, rezolutia oscileaza intre varianta Windows 95 si 98. Noroc cu tipa din stanga ca citeste ceva in olandeza.

Pe la 23:00 ajung in Amsterdam. Nu au nimic olandezii cu irlandezii nu?