N-am avut timp anul acesta sa urmaresc Turul Frantei, dar i-am prins pe vitezomani in Paris undeva aproape de sosire. Am evitat turma de pe Champs Elysee, mi-am luat un numar destul de mic de coate in coaste, vreo trei suieraturi de tibie si am reusit sa surprind cateva poze cu ciclistii. Pe cand si o echipa romaneasca?

 

Pentru mai multe informatii, voila www.letour.fr.

Acum vreo 2 luni, intr-o duminica lejera de 19 septembrie, cand am prins turnul intr-o ipostaza noua pentru el, am iesit cu prietena la colindat Parisul, cu ocazia Zilei Patrimoniului. Adica multe chestii gratis.

Prima oara am mers la muzeul vinului sa vedem care este treaba cu traditia asta a lor. Nu ne asteptam la mare lucru, dar fiind in drumul nostru, si destul de gratis, am intrat. Am fost placut surprinsi. Muzeul se afla intr-un fel de pestera racoroasa, dar primitoare in acelasi timp. Se pot admira diferite povestiri ale viilor din Franta, diverse tehnici de zdrobire a strugurilor, obiecte vechi si ruginite, tot tacamul. La intrare / iesire exista si un restaurant, dar sa nu intram in detalii si in euro.

 

Ne-am continuat drumul spre Universitatea Sorbona. Initial am vrut sa dam un examen, asa de test, dar cum nu era deschisa decat pentru vizitat, am zis sa o vizitam. Impresionanta cladire. Muzeu, ce universitate! Intri acolo si te poti considera deja exponat, mumie, statuie, nu student. Cam multe candelabre insa.

 

In fata primariei Parisului am gasit in plina desfasurare o actiune care incuraja oamenii la mersul pe bicicleta. Erau expuse bicicletele politistilor, biciclete atipice, electrice, roz, mai mici, mai romantice. Cei din poze jucau hochei pe biciclete. Fain, tot respectul.

 

Intrand in primarie, in marele Hotel de Ville, am dat de alt muzeu. Candelabre, portelan, aur, stofa, mobila de cactus, statui de ceara, parca eram la Peles, doar ca nu era chiar atat de frumos. Totusi am vazut niste chestii interesante: in biroul primarului poti juca polo la prima inundatie, in biblioteca Harry Potter sunt sigur ca s-ar simti ca acasa, in sala de festivitati te simti ca intr-o gradina botanica, dar cu pereti, in anti-camera poti sta ca-n sufrageria ta, recomandat in sosete; doar sala in care se voteaza e cam nasola; nu poti dormi ca-n Romania – iti bate soarele-n ochi.

 

Cercetasi, ca si mine acum 8 ani

 

Am vrut sa vizitam si Palatul lui Sarkozy, dar erau atatea funduri la coada de ar fi poluat chimic tot orasul daca ar fi mancat toti branza in acelasi timp, asa ca ne-am intins pe iarba si-am pozat cerul.

 

Din scurta calatorie in Amsterdam desigur:

Exista mai multe biciclete decat oameni.

Bicicletele au prioritate in fata masinilor. Ai dat peste un biciclist cu masina, ai dat cu paru-n dud.

Exista un pod de sub care iese cate un ecologist (prindeti aluzia) sa iti vanda cate o bicicleta, pentru a-si imbogati gradina cu plante.

Tinerii amsterditi au jocul lor nocturn, care consta in aruncarea cat mai departe a bicicletelor in canal. De preferat nu a lor. Desi se mai intampla.

Fiecare canal este format din 3 straturi: apa, biciclete si namol.

Primaria din Amsterdam colecteaza la sfarsitul fiecarei luni bicicletele din apa, le duce in afara orasului, le repara, dupa care le vinde la loc.

Ai sanse mari sa te faci cu o bicicleta daca ai incredere in tine cand urli la unul de pe strada: “Hey, that’s my bike!”. S-ar putea sa o ia la fuga.

Exista biciclete cu 2 roti, cu 4, cu 6, cu 8. Exista biciclete si fara roti probabil.

Exista parcari pe 3 etaje pentru biciclete. Sau mai multe.

Poti merge in Red District pe bicicleta daca vrei. O parchezi la intrare.

Ai mai multe sanse sa te loveasca o bicicleta decat o masina.

Femeile poarta fuste scurte pe bicicleta. Ca fapt divers.

Si tocuri.

P.S. Cateva facts le-am aflat in timpul turului de la New Europe Tours.

Un tip gonea azi pe trotuar cu bicicleta. Un mosulet romantic urla la el: “Ba, mergi pe strada. Ce cauti pe trotuar?”

Mi-am adus pe loc aminte de motto-ul romanului aflat la volan, atunci cand vede un biciclist pe strada: “Treci ba pe trotuar. Ti-a luat ma-ta strada?”

Lipsa pistelor de biciclete se simte peste tot se pare. Pana cand vor aparea, tot bordura ramane cel mai sigur loc pentru biciclisti. Salut!

Sa circuli cu bicicleta in Bucuresti este o adevarata provocare. Si nu in cel mai bun sens. Oricand iti poti lua o Libertatea in ceafa, o oglinda-n coaste sau un odorizant de masina in spite. Sa nu mai spun ca poti trai cu intensitate cele mai tragice scene din filmele de groaza, atunci cand ditai tirul iti claxoneaza la 2 metri in spatele tau, ca si cand ar urla aia mica si cu parul pe ochi care iese din fantani. Partea buna ar fi ca in fiecare zi poti afla cuvinte noi, majoritatea din ele neaflandu-se in dictionar.

In Franta se pare ca se acorda un mai mare respect pentru biciclisti. Exista intr-adevar piste mai bine organizate, dar sunt si locuri in care acestea lipsesc. Am vazut multi oameni cum goneau pe strazi pe biciclete, uneori chiar pe mijlocul soselei, alteori pe lateral, dar nimeni nu ii claxona, nimeni nu ii trimitea spre origini. Chiar si autobuzele asteaptau pentru ca cel de pe bicicleta sa gaseasca o zona prin care sa inainteze in siguranta.

Cum o fi fost invatata comunitatea romantica sa aprecieze biciclistii? Poate au vreun sfat si pentru noi.

In apropierea biroului exista o consignatie. Din aia clasica. Cumpara orice, vinde orice. Ba chiar permite si trocul pe fata. E pe genul “cand vine vara, da-ti caloriferul pe un ventilator, cand vine iarna, da-ti amanta si ia-ti caloriferul inapoi”.

I-am facut si eu ieri o vizita, cu scopul de a cumpara o bicicleta. Vazusem ca au adus cateva acum ceva zile si eram curios de pretul si calitatea lor. Am pus imediat ochii pe una care arata mai bine, asa ca am intrebat-o pe vanzatoare ce probleme are, vrand sa incep investigatia cu o parere autorizata. “E perfecta”, a fost raspunsul ei. I-a luat cam o secunda sa imi raspunda, deci am crezut-o.

M-a invitat chiar sa o testez, dar i-am zis ca vreau sa ma uit la ea intai. Eram curios daca cel care a adus-o si-a dat seama ca vine iarna, sau avea alte motive. Cred ca avea alte motive.

Poate ca:

• omul vroia sa isi cumpere pantaloni noi. Sunt sigur ca toti i-au fost rupti de catre foaia cea mare, lipsita de vreo aparatoare, fie ea si din plastic.

• vroia sa mearga la doctor. Frana de pe spate nu cred ca l-a ajutat prea mult atunci cand a dat de un copac.

• vroia sa dea in judecata copacul pentru ca i-a rupt 2 spite din fata.

• vroia sa ii cumpere un cadou prietenei. Cu siguranta din cauza ei a ajuns sa lipeasca saua cu ciment.

• e un om bun si vroia doar sa ofere si altora aceleasi aventuri urbane pe bicicleta.

Sunt sigur insa ca vanzatoarea nu stia de motivele lui. Ea stia ca bicicleta era buna.

Era mic si cu un zambet larg. Parca mancase un sfert de Colgate. Venea spre mine cu o viteza relativ mare pentru cele 20 de kilograme ale lui. Calarea o bicicleta frantuzeasca pe 2 roti, ca mai multe nu avea.

Ma uitam la el cum se apropia si ma bufnea rasul. Parca ma ataca. Mai si urla ca din gura de sarpe. Imaginati-va si voi: un copil negru mic, pe o bicicleta si mai mica, venind cu viteza spre voi, urland de parca ar fi fost urzicat in fund.

Mah si tocmai dupa ce a trecut de mine si rasul a inceput sa imi piara, am auzit un “zdrang, buf, ^&##@”. “Rambo” al Parisului calare pe bicicleta se izbise frontal de un stalp. Statea acolo pe jos si sarea intr-un picior. Nu inceta sa urle. Dar parca suna altfel urletul. Nu a patit nimic, dar m-a distrat. E bine sa vii pe jos de la munca. Distractie mare. Salut!