Situatia 1

Iesi in pauza de masa si vezi un tip intr-un halat alb ce trece prin fata unei farmacii si se indrepta spre o clinica. Te gandesti: “Daca imi rup acum piciorul, ma repara imediat doctorul asta”. In momentul ala cazi intr-un canal si incepi sa tipi la el dupa ajutor. Prea tarziu. Deja a intrat intr-o saormerie si si-a luat brisca in mana. Tot ce mai poti face este sa ceri la chifla sau la lipie.

Situatia 2

Intri intr-un spital cu o rana deschisa pe ureche. Fugi la primul in halat alb si il rogi sa-ti puna ceva acolo, ca nu mai auzi. Chimistul scoate o eprubeta cu ceva acid sau baza si te linisteste instant.

Situatia 3

Vezi o tipa buna intr-un halat alb. Te dai cu capul de bordura sa o faci sa vina la tine si sa-ti faca respiratie gura la gura. Cand ajunge deasupra ta, cu un ochi abia ii observi eticheta de pe halat: “Sex Shop Mariana”, in timp ce celalalt iti este invinetit de dildo-ul ce-i cade din buzunar.

Situatia 4

Ti-ai rupt un deget si vezi un om in halat alb. Te duci la el si il rogi sa iti faca ceva, ca nu mai poti de durere. Macelarul scoate cutitul.

Situatia 5

Vrei sa iti cumperi un halat alb si habar nu ai cine si unde vinde asa ceva, dar ai prieteni care poarta astfel de imbracaminte. Pe cine suni? Pe prietenul din facultate care acum vinde hamsii si crapi, pe John care se face ca lanseaza rachete la NASA, pe Ozgumburbur care ascunde ingredientele intr-o saorma mai repede decat Copperfield sau pe medicul de familie care iti e mereu aproape la rau?

Esti confuz, indecis, nu vrei sa ii superi pe niciunul dintre ei, asa ca te mai dai o data cu capul de bordura si o chemi pe tipa aia buna sa te salveze.

Paris, moda, fashion, trend, style, lux. Vad tot felul de chestii pe aici, care mai de care mai colorate, cu mai multe unghiuri decat am invatat la matematica, cu mai multe umbre decat face un stejar vara.

Cu toate astea, nu tot ce e la moda trebuie purtat. Exista accesorii, haine, prostii care nu ar trebui purtate de barbatul normal. Cel ghei face ce vrea, nu ma bag. Ia sa vedem ce nu ar trebui sa poarte barbatii:

Poseta pentru barbati

Nu exista. Este o aberatie creata de vreo femeie pentru a face barbatul sa para mai slab in fata ei. Ce-ai putea pune intr-o poseta si nu ar incapea intr-un rucsac? Nu te simti un pic gheit cand simti ca iti atarna ceva pe un singur umar si nu e geanta cu adidasii si pantalonii murdari de noroi? Oricat ar incerca prietena sa te convinga ca asa se poarta, ca e la moda sau ca si “vedeta aia” are, pune-o pe mut si da o tura prin magazinele de munte.

Hainele unisex

Nici astea nu exista. Ce e unisex e pentru femei. Chiar vrei sa vezi pe strada o tipa cu blugii la fel ca ai tai si sa auzi de la prietenii: “Ia uite frate, ai aceleasi gusturi ca tipa aia. Ti-am zis noi ca te banuim de ceva.” Cu siguranta prietena ta iti va recomanda sa iti iei o camasa ca a ei: “Hai dragule, uite ce frumoasa e. Ce ne-am mai potrivi. E unisex, uite”. Minciuni. Iesi rapid din magazin si asteapt-o la iesire. Sau in magazinul de lenjerie de visavis, doar esti curios care este ultima moda in materie de boxeri si nu ai nicio treaba cu tipele de acolo care tot probeaza chestii.

Esarfa

Orice are sub 100 de grame, 5 metri lungime si poate inlocui o strecuratoare de ceai nu se numeste fular, deci nu trebuie purtat. Esarfa e buna doar daca vrei sa te spanzuri cu ea, sa intri la Meli Melo sau sa-ti aperi camera de tantari.

Ochelarii de soare

Sunt ochelari de soare finuti, frumosi, eleganti si sunt ochelari de soare de neam prost. Multi aleg varianta a doua. O mare parte din vina o au si producatorii. Cum le iese vreun rebut, cum il baga ca si cel mai scump si de fite ochelar (a se observa noul cuvant). Altii aleg ochelarii destinati femeilor, pentru ca li se pare ca le sta bine. Gresit. Aceia pot fi cel mult purtati in somn sau dimineata cand te speli pe dinti. A se evita in rest contactul cu publicul. Nici in club nu merg.

Accesoriile

Orice are mai mult de o margea/bila nu trebuie purtat. Orice are o culoare pe care nu o poti denumi in maxim 5 secunde nu trebuie purtat. Daca o gaina sau o gasca si-a donat penele pentru a infrumuseta accesoriul, este clar ca e pentru femei, deci nu il cumpara. Daca expresia “la soare te poti uita, dar la chestia asta ba” se aplica la ce vezi in vitrina, mergi mai departe, sigur nu e pentru tine.

Acestea fiind spuse, inspiratie maxima la shopping.

El stie intotdeauna cele mai vechi povesti despre orasul in care a locuit. A fost primul care i-a strans mana noului rege, a fost primul care i-a oferit reginei o floare din gradina lui. El iti poate spune de ce casele au fost construite pe malul stang al raului si de ce parcul orasului se afla pe malul drept.

Batranelul iti poate spune legenda fiecarei cladiri, fiecarei famili, fiecarui pub. Personajele, fie ca sunt imaginare sau reale, se muleaza la perfectie dupa traditiile locului si te fac sa te simti cu un pas in trecut. Toate povestile lui poarta culoarea timpului, comportamentul oamenilor.

Te ia de mana, te bate prieteneste pe umar, iti zambeste bland ori de cate ori iti intersectezi privirea cu a lui. Stie ca ai alta treaba, dar vrea sa iti spuna ce s-a intamplat in ultimii ani in orasul in care tu esti doar un simplu turist. Isi da seama ca vrei sa pleci si incearca sa iti ofere si mai multa informatie, si mai multe povesti, doar doar sa il mai asculti un minut.

Probabil a mai spus aceeasi poveste la alte cateva sute de turisti, dar nu s-a plictisit de ea niciodata. Iti povesteste de orasul in care a trait, in care a iubit, in care a visat. Tu il asculti, nu zici nimic. La inceput ai impresia ca e un mos nebun care nu are ce face pe acasa, dar treptat incepi sa ii acorzi atentie, incepi sa adulmeci misterul din spusele lui.

Ii pui intrebari la care iti raspunde cu repeziciune, grabindu-se sa termine povestea pana sa ajunga la intersectie. Stie ca tu o vei lua intr-o parte, iar el in cealalta. E multumit ca a aprins in tine dorinta de a afla mai multe lucruri despre  acel loc. Iti zambeste pentru ultima oara, te saluta si pleaca, fara sa se opreasca din vorbit. Vorbeste pentru el, dar vorbeste ca un intelept.

Batranelul de acum o saptamana ne-a gasit intr-o intersectie si ne-a istorisit povestea orasului in 20 de minute. A inceput cu cea mai veche taverna din Irlanda si a terminat cu un zambet si un salut, continuand sa vorbeasca in timp ce se indeparta de noi.

El era batranul orasului Dublin.

Oare cat primesc tipii astia (din ciclul “Schimbarii garzii”) sa defileze pe o asemenea caldura?

Or fi din cadrul armatei si sunt obligati sa faca treaba asta? Nu cred.

O fi vreo mandrie pentru ei sa fie prezenti acolo? Posibil.

Stie careva mai mult despre ei? Chiar sunt curios.

Nu suport trollerele. Toti prietenii mei stiu asta. Le consider (pe ele, pe trollere) niste inamici ai calatoriei, niste dusmani ai rucsacului.

Sunt incomode atunci cand te afli in multime. Sunt incomode atunci cand ai de urcat niste scari. Sunt incomode (si fac ca dreacu) cand le tarasti pe piatra cubica sau pe peronul garii. Sunt incomode pe zapada, pe noroi, pe nisip, pe iarba, pe zgura, pe … -ii. Destul de incomode nu?

Exemplu
Imi aduc aminte ziua in care o prietena m-a rugat sa ii duc trollerul din Regie pana la Automatica. Sau cel putin asa fusesem informat. Era o zi frumoasa de vara, era sfarsit de sesiune. Multumita soarelui eram cufundat intr-o mica Niagara ce imi siroia pe ochi, nas si urechi. Pe langa cei 3 studenti care se intorceau din campus cu cate o mapa in mana, eram eu, transpirat ca ultima maimuta, tragand un troller dupa mine si inaltand praful in urma mea ca un toreador focos.

Mergeam agale pe ne-asfaltul din Poli, injurand de zor porcaria cu 2 – 4 roti din spatele meu. Nu facusem mai mult de 200 de metri cand chestia a naparlit. Si-a lasat rotiile in urma mea, obligandu-ma sa o (pe chestie) iau in brate. Pe el, pe troller. Nici nu va imaginati cate pozitii am incercat impreuna pana la destinatie. Cand sa ajung, telefonul a sunat si am fost informat ca tinta se modificase. Era la Leu acum. Resemnare. Cand am ajuns acolo chestia neagra era mai multa moarta decat vie. Eu deja aveam alta culoare si alt limbaj. Limba romana deja se redusese la 4 – 5 cuvinte foarte relevante pentru situatia creata.
sfarsit de exemplu

Multi au incercat sa ma convinga sa folosesc trollerul, dar fara succes. Nu consider ca este mai incapator, mai folositor, mai “atragator” decat un rucsac. Daca ma vedeti vreodata ca trag vreun troller si este al meu, sa imi dati o palma va rog. Nu am nimic cu cei ce le folosesc, dar eu unul nu as cumpara asa ceva vreodata. Gusturile nu se discuta, dar se pot comenta. Salut!

Clasa intai
Era un calvar pentru mine. Eu care inainte ma jucam cu puii, pisicile, ratustele, boboceii, eu care ma cataram pana in varful oricarui copac daca vreun fruct imi facea rumen cu ochiul, eu care ma invarteam in jurul cuptorului pana placintele bunicii isi faceau curaj sa iasa aburinde de emotie, trebuia la varsta de opt ani sa imi schimb radical obiceiurile. Adio praf, julituri, extenuare placuta a expeditiilor prin gradina si bine-ati-venit pagini interminabile de liniute, cerculete si mai apoi cifre si litere. Cu toate protestele, nemultumirile si regretele mele, pastrez de atunci una dintre cele mai dragi amintiri: eram la birou, in bratele tatalui si desi eu eram cea care avea stiloul, tata imi tinea manuta in mana lui si se asigura ca pagina se umple de liniute corecte si egale, care urmau sa fie verificate exigent de mama. Cum pentru mine treaba practic mergea de la sine, cand tata a vrut sa vada de ce nu-mi mai simte greutatea, eu eram deja in varful picioruselor si ma uitam peste birou, pe fereastra sa vad daca au iesit copiii la joaca.

Clasa a treia.
Tabla inmultirii mi-a creat cateva circumvolutiuni bune. A doua zi aveam lucrare la matematica si dupa o ora de studiu intens, cand a venit mama sa ma verifice, eu nu stiam decat tabla inmultirii cu 1 si tabla inmultirii cu 2, dar numai daca intrebarea incepea cu “1 x …”, respectiv “2 x …”. Mama este moldoveanca si a fost suficient sa se uite la mine “in acel fel” ca restul inmultirilor sa le invat intr-o ora si jumatate. Si daca se mai incrunta putin, cred ca faceam in gand si inmultiri cu numere din doua cifre.

Clasa a douasprezecea.
Dupa a doua proba de oral, eram hotarata ca nu mai are rost sa merg la restul probelor de BAC. Calma ca inaintea unui dezastru, le-am explicat parintilor ca atat timp cat dupa un an in care efectiv nu facusem absolut nimic altceva decat sa invat, nu am cum sa ma protejez in fata unui examinator ce vorbeste engleza cu cel mai sincer accent rusesc cand imi pune un 9.50 nedrept, nu vreau sa mai merg la BAC. Stiam cat invatasem, nu aveam nevoie de nicio nota. Au inteles imediat ca era una din hotararile mele categorice, deci era nevoie de o interventie de urgenta: tata mi-a adus un pahar de vin rosu de la bunicul, mama mi-a facut placinta cu branza si supa de pui. Si uite-asa, sub influenta alcoolului si sub aburii placintei, am hotarat ca daca tot bunicul a luptat in al doilea razboi mondial, daca tot bunica a crescut sase copii, daca tot mamaia si tataiu’ au construit singuri doua case, doar nu era sa nu ma prezint eu la un amarat de BAC.

Dintotdeauna am impartit egal, la trei, emotiile si bucuriile fiecarui examen. Cu siguranta nici unul dintre noi nu a crezut ca in mod gratuit va veni acest moment, dar azi, in timp ce prezentam proiectul de licenta in fata comisiei Departamentului de Inginerie Mecanica si Inginerie Industriala de la GMIT, m-am gandit cu dor si recunostinta la parintii mei.

Un monument turistic este degeaba daca nu are un carusel idiot langa el. Toata maretia, umbrele istoriei, valoarea timpului, isi pierd din semnificatie daca nu au atasate curcubelul acela de fiare insotit de ringtone-uri de mobil, cu grija alese de specialisti in ale circului.

Prima oara am vazut papagalul de fier in parcarea Plaza Mall. Nu era amplasat langa un monument, dar cladirea de birouri si mall-ul in sine dadeau o nuanta futuristica zonei de blocuri. Papagalul reusise sa strice toata imaginea zonei. Se vindeau acolo niste maimutoaie europene (din Europa), si vreo 3 – 4 bilete pe saptamana. In fiecare zi ma intrebam ce cauta chestia aia acolo. Dupa ce au inchis-o, m-am simtit mai bine. Isi daduse seama romanul ce porcarie a facut.

A 2-a oara l-am intalnit pe papagal langa turnul Eiffel. Degeaba ajungi la turn daca nu te dai o tura in celebrul carusel. Este leit cu celelalte, dar este la Eiffel. Are valoare cum s-ar zice. Urmatorul l-am dibuit langa Sacre Coeur. Orice biserica ar trebui sa aibe o asemenea jucarie langa. De ce nu s-or gandi si romanii la asta? Nu cred ca e mare lucru sa trantesti o porcarie din asta de fier langa fiecare biserica pe care o avem. Ditai afacerea ai face in Moldova.

Nici castelele nu au scapat de ele. Am refuzat sa le fac poze insa, dar imi apar mereu in minte. Cand se va obisnui lumea sa imbine prezentul cu trecutul doar atunci cand este nevoie? E cam adevarat ca viitorul strica trecutul. Sau or fi doar oamenii?

Romanticii astia, zisi si francezi de catre interlopi, nu stiu sa aprecieze zilele libere. Adica habar nu au. Sau au dar nu ma prind eu. Oricum intre noi este o mare gaura de comunicare. Niciodata nu am stiut de ce.

De Paste au avut libera ziua de luni si weekendul de dinainte. Logic. Cum s-au distrat: au baut o cafea la strada; s-au uitat la oamenii care mergeau pe strada; s-au plimbat pe strada; au stat pe banca in parc; au mancat branza; au stat de vorba. S-au distrat adica. Distractie frantuzeasca. Cum vi se par activitatile astea? Aiurea, stiu. Pai romanul a bagat mici la burdihan, a mers pe munte, a ciocnit oo, a mers la chefuri, a mers la concert, a jucat fotbal. Cand sa mai si bea o cafea sau sa se plimbe pe Magheru? S-au distrat adica. Distractie romaneasca.

Sunt curios ce fac ei de 1 mai. Nu am fost aici de Paste sa ii observ (ce am zis mai sus sunt povestile colegelor mele, deci nu am inventat chiar tot), dar acum sunt cu ochii pe ei. Am in plan vizite la castele, plimbari cu biciclete, descoperiri de paduri, distractie cu prietenii, glume pe seama romanticilor, sedinte foto. Si nu am pomenit nimic de branza, a se nota asta. O sa relatez de la fata locului comportamentul lor de aceasta sarbatoare mult asteptata de mana de lucru a intregii lumi. Sunt foarte curios ce fac ei de acest 1 mai. Sunt cu ochii pe ei cum ziceam. Spor la treaba!

Sa zicem ca ploua in Paris. Plimbare romantica? Da de unde? E urat rau pe ploaie aici. Daca vrei sa divortezi scoateti nevasta la plimbare. E despartire pe fata asta.

Eu sunt fan ploaie. De cand ma stiu ploaia m-a fascinat. Uneori chiar inainte sa inceapa. Nu am folosit umbrela in viata mea, iar pelerina am scos-o doar pe la 2000 de metri in situatii de respect pentru mine si capul meu ce urma a fi spart de pietre. Am vaslit 4 ore prin ploaie pe un rau din padurile Estoniei doar in tricou, dar nu m-as incumeta sa trag o plimbare de o ora pe Sena pe o asemenea vreme. E urat, vorba primului paragraf.

Din toate ploile pe care le-am prins aici, n-am reusit sa scot o fotografie buna din vreuna din ele. Am fost de Paste acasa si am urcat cu familia si prietena pe munte. Ne-a prins ploaia logic, dar ploaia din Sinaia parca e mai frumoasa. Mai ales daca ai si companie placuta. Poate o deveni si asta din Paris asa candva! Salut!

Nu e neaparat nevoie sa te muti in alta tara. E suficient si sa te muti intr-un alt oras; trebuie doar sa fie un oras in care nu ai mai locuit pana atunci si sa fie suficient de departe de prieteni si familie, incat sa nu-ti poti permite sa ii vizitezi la fiecare sfarsit de saptamana. Si mai trebuie sa o faci singur.

Ma refer la perioada fix dinainte sa vezi cum functioneaza treaba cu omul care “sfinteste locul”. Dupa ce treci de faza cand realizezi ca daca racesti, va trebui sa iti faci singura supa, daca mergi intr-un bar nu mai rade nimeni de tine ca iti iei lapte si ca la oricine te-ai raporta din jur, nu esti decat o alta fiinta, fara personalitate, trecut sau realizari, vine un moment prin care ma bucur ca am trecut acum, la cei aproape 23 de ani ai mei, asa superficiali si dezorientati cum sunt.

Te masori pe tine, cu tine insati. Cati metri cubi din propria ta viata iti poti umple? Cat de suficienta iti esti; tu cu tine insati si nimeni altcineva? Cat de multumita esti de tine asa cum te vezi tu? Care sunt pilonii tai?

Nu e nimic egoist in analiza asta si in nici un caz nu e o experienta usoara, dar ca si primul sarut, ca si prima despartire, cu putin curaj si incredere in tine insati, ajungi sa inveti lucruri pe care nu vad cum altfel le-as fi putut afla.