Cum tot e ziua lui Patrick azi, un leprican m-a rugat sa postez cateva cuvinte si poze din Dublin, mai precis de la fabrica Guinness.

So … cum fabrica nu era departe de hostelul nostru, ne-am decis sa mergem pe jos pana acolo. Nu ne speriasem de cele doua picaturi de ploaie care aparusera la orizont. Dupa 45 de minute de mers prin ploaia torentiala care a urmat dupa acele doua picaturi, am ajuns in principiu leoarca si ne-am asezat la coada.

Un bilet costa 13.50 euro, daca ai terminat facultatea, si include vizita fabricii si o bere gratis. Turul incepe cu o mica istorie a berii, relatata de un ghid, care iti si spune ca tu de fapt te afli intro halba de Guinness la marime exagerata. Amuzant. Urmeaza ceva gen cascada, unde lumea arunca bani (probabil din obisnuinta, pentru ca sigur irlandezii nu au nevoie de maruntisul ala, la cat costa viata lor), iar apoi este prezentat procesul de selectie si prajire al hameiului.

Plimbarea continua printre butoaiele de Guinness si istoria lor. Poti vedea cat dureaza constructia unui astfel de butoi si diferitele tehnici de prelucrare a lemnului. Pe tot parcursul vizitei poti descoperi de asemenea tot felul de statistici despre berea lepricanilor.

Cum inaintezi prin fabrica (e un muzeu de fapt, nu va asteptati sa curga rauri de bere pe langa voi), intri intr-o sala in care poti degusta niste bere si face poze cu barmanita. La urmatorul etaj treci prin tot ceea ce inseamna marketing, de la creatia paharelor pana la cele mai noi reclame Guinness.

Turul fie il inchei la ultimul etaj, unde ai posibilitatea sa bei o bere si sa privesti orasul de undeva de sus, fie la un etaj anterior unde iti poti turna de unul singur o halba de bere si primi un certificat de Turnator de Guinness in Halba.

Fabrica merita cu siguranta vizitata doar alaturi de prieteni si nu trebuie ratata daca ajungeti in Dublin. Macar pentru panorama de 360 de grade de la ultimul etaj.

Poate inscriu vreuna din aceste poze in concursul de fotografie Guinness

 

El stie intotdeauna cele mai vechi povesti despre orasul in care a locuit. A fost primul care i-a strans mana noului rege, a fost primul care i-a oferit reginei o floare din gradina lui. El iti poate spune de ce casele au fost construite pe malul stang al raului si de ce parcul orasului se afla pe malul drept.

Batranelul iti poate spune legenda fiecarei cladiri, fiecarei famili, fiecarui pub. Personajele, fie ca sunt imaginare sau reale, se muleaza la perfectie dupa traditiile locului si te fac sa te simti cu un pas in trecut. Toate povestile lui poarta culoarea timpului, comportamentul oamenilor.

Te ia de mana, te bate prieteneste pe umar, iti zambeste bland ori de cate ori iti intersectezi privirea cu a lui. Stie ca ai alta treaba, dar vrea sa iti spuna ce s-a intamplat in ultimii ani in orasul in care tu esti doar un simplu turist. Isi da seama ca vrei sa pleci si incearca sa iti ofere si mai multa informatie, si mai multe povesti, doar doar sa il mai asculti un minut.

Probabil a mai spus aceeasi poveste la alte cateva sute de turisti, dar nu s-a plictisit de ea niciodata. Iti povesteste de orasul in care a trait, in care a iubit, in care a visat. Tu il asculti, nu zici nimic. La inceput ai impresia ca e un mos nebun care nu are ce face pe acasa, dar treptat incepi sa ii acorzi atentie, incepi sa adulmeci misterul din spusele lui.

Ii pui intrebari la care iti raspunde cu repeziciune, grabindu-se sa termine povestea pana sa ajunga la intersectie. Stie ca tu o vei lua intr-o parte, iar el in cealalta. E multumit ca a aprins in tine dorinta de a afla mai multe lucruri despre  acel loc. Iti zambeste pentru ultima oara, te saluta si pleaca, fara sa se opreasca din vorbit. Vorbeste pentru el, dar vorbeste ca un intelept.

Batranelul de acum o saptamana ne-a gasit intr-o intersectie si ne-a istorisit povestea orasului in 20 de minute. A inceput cu cea mai veche taverna din Irlanda si a terminat cu un zambet si un salut, continuand sa vorbeasca in timp ce se indeparta de noi.

El era batranul orasului Dublin.

Weekendul asta am aterizat in Dublin, dupa cum va si spuneam in ultimul cantec. Pozele si impresiile generale despre oras le tin momentan pe hard si in memorie, ca sa va zic ce m-a uimit pe-acolo.

Irlandezele

Frumoase sau nu, scurte sau fane de-ale lui Pasarila, vorbitoare de engleza sau ciripitoare de irlandeza, toate erau imbracate in fuste ridicol de scurte. Ridicol in sensul bun. Daca ar fi fost vara nu as fi avut nimic impotriva, dar parca sfidau intentionat sexul masculin inhamat din gat pana in picioare cu echipament de iarna. Nascut si crescut in Sinaia, nu ma plang de frig prea des, dar la 2 grade purtam totusi geaca de iarna.

Fetele nu aveau treaba. Faptul ca le clantaneau dintii in gura nu le oprea sa poarte niste fulare in loc de fuste. Si nu una, doua. Toate! Parca am vazut una cu pantaloni, dar asta doar din cauze necunoscute inca in acea zona.

Am ajuns la concluzia ca fie ele iesite de pe bancile scolii, sau trecute de 60 de ani, irlandezele sunt pro turturi si clantanit. Aveti mai jos cateva exemple in viata.

Cand am ajuns in Paris m-am uitat pe strada sa vad daca nu cumva se adoptase acest trend peste weekend, ca femeile sa umble in fuste. Nu se adoptase. Romanticile sunt mai sensibile, prefera pantalonii iarna. Ai lor sau nu.

Update: Mersi Dan de ‘reminder’. Aflati pe strazile din Dublin, am ajuns la concluzia ca datorita frigului si fustelor, tipele din Irlanda nu au pasarica. Au pinguin.

Am plecat spre Dublin.

Un weekend fain!