Campionatul mondial a inceput, iar eu am ajuns la o concluzie destul de logica din punctul meu de vedere: Daca vad meciul alaturi de suporteri ai oricarei echipe de pe teren, intr-o atmosfera ideala, niciuna nu va castiga. Cum de ce?

Uruguay – Franta l-am vazut alaturi de 6 francezi intr-o curte. Canapeaua era pe iarba, plasma era scoasa afara, gratarul sfaraia carnita de vita indragostita. 0 – 0

Anglia – America l-am vazut intr-un nou pub englezesc din piata Trocadero. Chelneritele erau machiate in culorile Angliei, majoritatea spectatorilor erau americani si se relaxau cu burgerul in fata. 1 – 1

Italia – Paraguay l-am vazut cu colegul de camera, italianul, in sufragerie. Am anulat pizza in ultimul moment si am savurat ceva Cordon Bleu. Cred ca de aia. 1 – 1

Vreti sa faca egal Brazilia cu Coreea de Nord? Ma opresc intr-un restaurant soricesc si stau la meci. Sau poate o chem pe ea sa il vedem impreuna

Va fi un meci interesant

Hai Anglia!

 

Sa ne jucam putin in photoshop si in timpul campionatului, nu?

Hai Romania

 

Cand ma intorc din centru acasa imi place sa ma plimb. In seara aceea eram preocupata intens de proiectul meu de licenta si la cat sunt eu de zapacita, daca ma si plimb cu gandul la vreo problema, mai mult ca sigur ma trezesc in celalalt capat al orasului. Asa ca am hotarat sa iau autobuzul: numarul 9, pleaca la fiecare 15 minute din ambele capete ale liniei.

M-am dus in statie si tocmai cand cantaream mai intens in gand problema cu linia mea de productie, apar foarte galagiosi, un irlandez si un indian. Nu i-am bagat in seama prea mult, dar discutau de ora la care trebuia sa vina urmatorul autobuz. Si brusc incep sa casc. O data. De doua ori. De trei ori. Nu ma mai opream. Cascam in continuu. M-am si speriat, gandindu-ma ca poate am o alergie mai ciudata. Am inceput sa ma plimb prin parcul de langa statie. M-am oprit din cascat.

Dupa cinci minute de invartit printre pomi si flori, m-am intors in statie. Indianul era tot acolo, dar cu un alt irlandez. Vorbeau despre fotbal. Se pare ca Manchester e “o echipa de femei” si ca fotbalul e ca o relatie: te implici trup si suflet. Fix cand imi reprosam ca tipicul meu barbatesc de suporter de fotbal, cu burta, chelie si o cutie de bere in mana, excludea “nedrept” orice urma de romantism, incep iar sa casc. Eu nu cascasem niciodata de cinci ori la rand. Ceva era clar necurat. Si cum ma uitam nedumerita prin jur sa descopar ce anume din statia aia ma facea sa casc asa, it hits me!

Nu stiu exact cum functioneaza reflexul cascatului cand vezi o alta persoana cascand, dar eu dintotdeauna am fost un pic mai sensibla. Nu trebuie sa vad o persoana cascand; mi-e deajuns sa vad ca ii vine sa caste, ca incep si eu. Si cel mai usor imi dau seama de asta, daca persoana careia ii vine sa caste, vorbeste. Incepe asa usor-usor sa dilate cuvintele, pana nu se mai intelege nimic. Eu am auzit multe versiuni de engleza (engleza-romaneasca, engleza-greceasca, engleza-turca, engleza- ungureasca, etc), dar nu auzisem niciodata engleza-hindusa. Cu putina intuitie si noroc intelegi despre ce e vorba, dar indianul acela pronunta fiecare cuvant de parca nu mai dormise de trei zile si urma sa traga un cascat de pomina, pentru toate cele 72 ore. Pentru mine era un calvar! Cum zicea ceva, intelegeam-nu intelegeam, cascam o data. Mai zicea ceva, iar mai cascam.

I-as mai fi ascultat cu drag perspectiva romantica despre sportul balonului, dar m-am retras zambind printre zambilele din parc, gandindu-ma ce simt al umorului ciudat trebuie sa aiba D-zeu de ne-a tunat cu reflexul asta.