N-am avut timp anul acesta sa urmaresc Turul Frantei, dar i-am prins pe vitezomani in Paris undeva aproape de sosire. Am evitat turma de pe Champs Elysee, mi-am luat un numar destul de mic de coate in coaste, vreo trei suieraturi de tibie si am reusit sa surprind cateva poze cu ciclistii. Pe cand si o echipa romaneasca?
Pentru mai multe informatii, voila www.letour.fr.
Desi am pescuit de vreo 3 ori in viata mea, nu pot spune ca sunt fan pescuit. Totusi, cand am vizitat Normandia la sfarsitul lunii mai, am avut ocazia sa merg la o partida de pescuit pe ocean impreuna cu fostul meu coleg de apartament, fratele lui si tatal sau. A fost o experienta interesanta, asa ca merita povestita si ilustrata in cateva imagini. (pont: pozele sunt “legate” intre ele, asa ca le puteti vizualiza pe toate in slideshow)
6.00 Era o insorita dimineata de duminica de mai, asa ca pe la ora 6 m-am trezit si eu. M-am simtit a fi cel dintai cocos din casa, pana sa vad ca tatal si fratele prietenului meu deja scosesera barca in curte si isi puneau pe ei hainele de pescuit. Pe la 6.15 s-a trezit si prietenul meu.
6.30 Mi-am pus pe mine singurii pantaloni pe care ii aveam, un hanorac pe spate, adidasii in picioare si m-am declarat gata de pescuit. Prietenul meu la fel. Cand ne-a vazut maica-sa, s-a speriat putin, asa ca ne-a aruncat inca vreo 2 perechi de pantaloni, 2 geci si 2 incaltari. Nu stiam de ce, dar ne-am imbracat cu ele, sa fim politicosi.
6.35 Eu cu prietenul ne-am suit in barca, tatal cu fratele in tractor. Nu mergi oricum spre balta. Ei erau cauciucati din cap pana in picioare. Plastic Man era slab pe langa ei. Soarele desena niste umbre frumoase in oras.
6.45 Am ajuns la ocean. Alte 10 tractoare erau parcate pe plaja imensa. Era reflux. Mi s-a spus ca daca nu calculezi bine ora de intors te poti trezi fara tractor. Mareea e foarte puternica in zona aia. Si foarte deasa.
6.50 Cei doi in cauciuc s-au dat jos din tractor si au inceput diverse manevre, timp in care eu cu prietenul ne faceam poze. Doar eram in adidasi.
7.00 Toti 4 eram in barca, priveam spre orizont. In spate soare, in fata negura.
7.02 Negura peste tot. Ploaie, vant. Noi intaintam spre mijlocul Pamantului (wow).
7.05 Un val imi muta capul de pe directie. Sunt jumatate fleasca, dar e ok. Bag camera in rucsac, nu vreau sa o inec. Totul e ok.
7.06 Un alt val ii intra prietenului pe sub toate hainele, tiuindu-i urechile in acelasi timp. Si el e ok.
7.10 Un imens val ne spulbera pe amandoi. Nu e chiar asa sarata apa. Cele 3 perechi de sosete imi pleoscaie aiurea. Transpir din afara spre interior.
7.15 Tatal scoate doua perechi de geci si pantaloni impermeabili. Bine ca nu ni le-a dat cand deja aveam pesti in chiloti. Bine ca ni le-a dat. Inaintam cu valurile in ochi, dar protejati.
7.40 Ne oprim undeva in pustietate, unde sonarul (voila) arata ca ar fi un banc de pesti. Primesc o undita cu momeala din aia artificiala, sub forma de pene, si 5 ace.
8.00 Sunt intrebat daca am rau de mare, daca mi-e frig, sete, daca ma dezechilibrez. Nu. Sunt ok. Arunc acele in apa (sau cum s-o zice).
8.02 Simt ca trage. Trag. Oare am prins ceva? Trag aiurea asa? Se poate sa prind peste fara mamaliga / paine / rame? Se poate. Ridic 2 pesti de vreo 25 cm. Cate unul pe fiecare ac. Fuck me, I’m famous!
8.10 Mai ridic un peste. Pe la vreo 30 cm. Ceilalti 3 nimic. Ne mutam, ca nu trage decat la roman. Si incepator. Le-am zis si un banc cu pesti intre timp. Ma simteam pescar.
8.40 Ajungem in alt loc in care sonarul indica alt banc de pesti. Drumul pana acolo a fost garnisit cu ploaie, vant si glume bune. Jumatate in franceza, jumatate in engleza.
8.50 Aruncam iar. Mai prind un peste. Prinde si prietenul meu unul. Lung de 60 cm. Gros de 1 cm. Peste sfoara. Ne mutam iar din loc.
9.30 Ajungem langa o alta barca. Vedem un mos cum scoate 4 pesti pe un singur fir. Scoatem si noi. Eu doi,ei inca vreo 3. Destul de mari. Fratele da la liniuta, la rapitori. Nu prinde, dar are stil. Tatal isi admira fii si pe mine. E calm, spre deosebire de marea care ne balangane barca in toate directiile.
10.00 Plecam iar. Ploaie, vant, fratele ne spune ca trebuie sa schimbe apa la pesti. Se deschide la slit si incepe sa o schimbe. Isi tine bine echilibrul.
10.30 Mai prind trei pesti, ei alti doi si ne hotaram sa ne intoarcem la tarm. Avem vreo 12 pesti, deci pranzul e asigurat. Ei imi povestesc ca cea mai mare captura a lor in 3 persoane a fost de 110 pesti. Acum nu e chiar sezon de pescuit, dar au iesit ca sa ne faca noua pe plac. Mi-a placut.
11.15 Ajugem la tarm. Eu cu prietenul facem poze cu pestii, cu peisajul, cu barca. Tatal si fratele suie barca pe remorca tractorului si pornim spre casa.
Mai tarziu… A fost bun pestele pe gratar.
Ieri am trecut pe la carnavalul tropical din Paris, carnaval ce s-a desfasurat pe intregul Sans Elizee, spre tristetea amatorilor de cumparaturi scumpe si atat. Am aflat de el total intamplator, duminica dimineata, dar am aflat apoi ca evenimentul are loc in fiecare an, in prima duminica din iulie.
Ajuns la fata locului, am intocmit rapid niste statistici pentru jurnalistii care au de gand sa scrie despre carnaval:
Gasiti mai jos doua serii de poze, sa vedeti cat de colorat m-am distrat 
Flori, chipuri sau culori
Bebelusele, dans
P.S. Tipa din penultima poza a fost regina carnavalului
La Carnavalul Tropical din Paris.
Si ca sa inchei seria articolelor despre salonul aviatic din Paris, va las cu niste impresii generale si o serie de fotografii care, zic eu, prezinta imaginea evenimentului de anul acesta.
Zburatoare de otel
Show aviatic
Chinook (by Boeing)
Oamenii aerului
US Air Force Galaxy
Romania
Armata de oameni
Miercuri si joi am fost prezent la salonul aviatic din Paris (de fapt e pe langa Paris), celebrul Le Bourget. Am fost cu treaba acolo (azi merg pentru relaxare), dar am avut timp in pauze sa fac ceva poze si sa vizitez diverse zone ale salonului. Iata cateva impresii / idei / intamplari:
Castigatoarea editiei a 2-a a competitiei Airbus Fly Your Ideas Challenge a fost echipa Wings of Phoenix, formata din studenti din China, locul 2 fiind ocupat de echipa Condor din Chile. Am muncit la proiectul asta timp de 1 un alaturi de alte 2 agentii, asa ca finalul a fost impresionant pentru (noi) toti. In filmuletul de mai jos aveti un rezumat al ceremoniei de premiere alias sfarsitul editiei de anul acesta.
In timp ce mancam un hot dog, am auzit ceva romana pe langa mine. Am intrat in vorba cu cei 2 tipi si am aflat ca unul dintre ei era reprezentatul Ministerului Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri (daca asta e denumirea oficiala). Am aflat ca la salon sunt prezente 19 companii din Romania si ca scopul ministerului este sa le ajute sa incheie parteneriate cu firme din afara. I-am promis tipului ca o sa ii dau datele de contact unei persoane de la Airbus, poate poate s-o realiza vreo colaborare.
Am facut si o statistica rapida: la salon au fost mai multi barbati decat femei. Mult mai multi. Foarte multi. Cei mai multi. Procedeul de masurare a fost simplu: La toaleta barbatilor era coada, pe cand la femei nu. Unde ati mai vazut asa ceva?
Nu am facut foarte multe poze, dar promit ca recuperez azi. Aruncati o privire pe fotografiile de mai jos ca sa va faceti o idee despre ce se intampla pe la (le) Bourget.
… de cand nu am mai scris pe blog
Incep prin a spune ca sunt un fan al serialului Merlin File din Poveste. Daca nu ati auzit de el, atunci trebuie sa stiti ca actiunea se petrece in timpul printului Arthur, un mascul in floarea varstei, fiul lui tacsu’ Uther, in vestitul Camelot. Probabil toti il stiti pe Merlin ca un vrajitor batran si puternic, dar in serial el este un baiat de vreo 20 de ani, care invata cum sa invarta cate o alba neagra sau cum sa scoata cate un dragon din palarie in timpul liber.
Fiind pasionat de castele, de multe ori mi-am dorit sa vizitez “Camelot”, aflandu-ma in fata monitorului cu ochii pe Morgana si Guinevere. Nu m-as fi gandit ca as putea face asta mergand doar 40 de minute cu trenul. Cum serialul e unul britanic, m-as fi asteptat ca locul de filmare sa fie undeva in UK. Nu! E in Franta, in oraselul Pierrefonds, la 80 km de Paris (informatii practice la sfarsitul articolului).
Weekendul trecut, inarmat cu doi prieteni si cu al meu Canon, am pornit dis-de-dimineata – adica lejer, pe la 10 – sa exploram Castelul Pierrefonds. Daca vreti istoria lui, cititi pe wiki, ceea ce va urma nu e deloc istorie
Am ajuns in oras pe la 12.00, iar pe la 12.15 eram la poarta castelului, dupa o scurta vizita la oficiul de turism. Frantuzoaicele de la casa ne-au spus ca de la 13.00 se inchide castelul pentru o ora, doar trebuie sa manance si castelanii, asa ca nu putem intra pentru ca nu avem timp sa il vizitam. Un pic dezamagiti, am acceptat situatia si ne-am propus sa facem altceva in timpul ala: sa vizitam “the lower town” si dealurile dimprejur, pentru a admira castelul in toata maretia lui. Asa am facut.
Pierrefonds e un oras mic. Mic rau. Are o biserica, o primarie, cateva magazine si restaurante, ceva case, un lac si o posta. Toate pe 2km patrati; plus lacul. Daca merita vizitat? Da, cum sa nu. Majoritatea cladirilor pastreaza arhitectura medievala, simbolurile istorice, amprenta vremii. Nu o sa gasiti fierari, cavaleri, piete in aer liber, dar o sa gasiti un oras prietenos, fara prea multi oameni, dar care se asterne tacut la poalele maretului castel.
Dealurile dimprejur ascund si ele case micute, dar ingrijite, cu gradini mari si pline de francezi. Ele iti ofera si o imagine frumoasa a locului unde un dragon a stat inchis mii de ani acum cateva alte mii de ani (observati expresia).
La 14.00 si cateva secunde ne aflam din nou la poarta castelului. Am luat bilete si am intrat, ascunzandu-ne in acelasi timp de ploaia care ne-a insotit de cand am ajuns in Pierrefonds. Din curtea interioara se pot vizita 4 lucruri: o expozitie, capela si doua parti ale castelului.
Camerele sunt spatioase, vechi si iti trezesc automat un zambet insotit de un clantanit de dinti. Dar nu asta conteaza. Nu o sa spun ca m-am simtit ca in film, ca nu se compara decorul de acolo cu pustietatea din castel. Am observat ca multe locuri in care trebuiau sa se afle anumite obiecte erau acum goale si triste. Nici camerele pe care le-am putut vizita nu au fost prea multe la numar. Probabil e extra-sezon.
Cripta in schimb umple putin goliciunea castelului. Statuile “moarte” ale regilor si reginelor Frantei, alaturi de imaginile fantomelor lor pe pereti, ofera un mister aparte locului. Am petrecut ceva timp acolo jos.
Curtea interioara este cea care mi-a adus cel mai bine aminte de scenele din film. Il vedeam pe Merlin si Arthur cum coborau scarile de la intrarea principala, in timp ce Morgana ii privea de la una din ferestre, pe care am si identificat-o. Zidurile cetatii sunt uleiul din salata, fara ele castelul neavand niciun rost de a fi vizitat (wow). Chiar daca ceea ce am vazut este o reconstructie a vechiului castel Pierrefonds, schitele si pozele afisate in expozitie dovedesc faptul ca “noul” seamana destul de bine cu “vechiul”.
Curtea exterioara si padurea din jurul castelului nu fac decat sa imi aminteasca de razboaie, evadari din castel, lupte nocturne sau magii pe furis. Numai lucruri frumoase adica
Pentru un pasionat de castele, in special medievale, si pentru fanii serialului, castelul Pierrefonds este un trebuie-vazut – varianta romaneasca a lui “must-see”. Pentru ceilalti, e un alt obiectiv turistic din excursia in Franta, in caz ca s-au saturat de croasante, eifel sau de strada cu site.
Vizita placuta! Poate ne vedem pe acolo cand o fi soare, sa vad castelul si din alte unghiuri
Bonus: panorama lac
La multi ani, ca asa se incepe orice prim articol in ianuarie.
Initial am vrut sa scriu ceva despre niste oameni prosti, dar m-am razgandit, ca sa nu incep anul vorbind despre nebuni. Il scriu zilele viitoare. Revenind.
Pe la sfarsitul lui noiembrie 2010 am dat o tura prin Edinburgh impreuna cu 2 prieteni. In acelasi weekend din 2009 am fost in Dublin, asa ca ne-am hotarat sa ne facem o traditie din a calatorii impreuna in noiembrie. Sa vedem daca ne tinem de ea.
Pe langa clasica plimbare prin oras ne-am decis sa experimentam putin traditia locala, asa ca ne-am dus sa vedem meciul de rugby dintre Scotia si Africa de Sud, stiind prea bine ce inseamna acest sport pentru scotieni. Centrul orasului era plin de politisti care te trimiteau spre niste autobuze speciale (multe la numar) care duceau pe oricine direct la stadion.
Ploaie, ceata, vreme excelenta pentru mers la meci. In fata stadionului Murrayfield erau sute de oameni, unii in kilturi, altele in fuste. Desigur ca nu se mai vindeau bilete, asa ca am fost nevoiti sa le cumparam de la “baieti” la extra pret. Bilete pentru turisti desigur; nu cred ca exista scotian fara abonament. Chiar politia te trimite sa cumperi de la ei. 30 de euro biletul in loc de 20.
In curtea interioara, surpriza. Doua corturi mari, unul cu bere la halba, altul cu bere la sticla. Cine s-ar fi gandit ca scotienilor le place berea? Cozi mai mari decat la intrare. Ploaia si frigul declanseaza setea, se stie.
Spre surpriza noastra, erau foarte multi suporteri ai Africii de Sud. In special suporterite blonde si zambarete (dupa cum puteti observa si in poze). In tribune stateau cu totii impreuna, nu se vedea nici urma de dusmanie, intentie de a arunca de torte sau de a rupe scaune. Sport nobil.
A fost placut sa urmarim meciul, sa urlam si noi (mai mult la misto) alaturi de suporteri, sa vedem cum Scotia castiga – am aflat ulterior ca nimeni nu se astepta ca ei sa castige meciul. Am vazut tati alaturi de baietii lor, am vazut cupluri de 20 de ani, cupluri de 70 de ani, am vazut grupuri de baieti in kilturi si fete atrase de kilturi, am vazut o atmosfera foarte primitoare si vesela.
Senzatia de la un meci de rugby e diferita fata de cea de la un meci de fotbal. Suporterii chiar arata ca isi iubesc idolii, pretuiesc valoarea echipei adverse, cum a facut si Timisoara la 8 – 1 cu Steaua acum cativa ani, pleaca impreuna acasa dupa meci.
Sper sa mai merg si la alte meciuri de rugby, ca foarte fain a fost. Poate chiar la un meci de-al Romaniei, de ce nu?
Panorame
Acum vreo 2 luni, intr-o duminica lejera de 19 septembrie, cand am prins turnul intr-o ipostaza noua pentru el, am iesit cu prietena la colindat Parisul, cu ocazia Zilei Patrimoniului. Adica multe chestii gratis.
Prima oara am mers la muzeul vinului sa vedem care este treaba cu traditia asta a lor. Nu ne asteptam la mare lucru, dar fiind in drumul nostru, si destul de gratis, am intrat. Am fost placut surprinsi. Muzeul se afla intr-un fel de pestera racoroasa, dar primitoare in acelasi timp. Se pot admira diferite povestiri ale viilor din Franta, diverse tehnici de zdrobire a strugurilor, obiecte vechi si ruginite, tot tacamul. La intrare / iesire exista si un restaurant, dar sa nu intram in detalii si in euro.
Ne-am continuat drumul spre Universitatea Sorbona. Initial am vrut sa dam un examen, asa de test, dar cum nu era deschisa decat pentru vizitat, am zis sa o vizitam. Impresionanta cladire. Muzeu, ce universitate! Intri acolo si te poti considera deja exponat, mumie, statuie, nu student. Cam multe candelabre insa.
In fata primariei Parisului am gasit in plina desfasurare o actiune care incuraja oamenii la mersul pe bicicleta. Erau expuse bicicletele politistilor, biciclete atipice, electrice, roz, mai mici, mai romantice. Cei din poze jucau hochei pe biciclete. Fain, tot respectul.
Intrand in primarie, in marele Hotel de Ville, am dat de alt muzeu. Candelabre, portelan, aur, stofa, mobila de cactus, statui de ceara, parca eram la Peles, doar ca nu era chiar atat de frumos. Totusi am vazut niste chestii interesante: in biroul primarului poti juca polo la prima inundatie, in biblioteca Harry Potter sunt sigur ca s-ar simti ca acasa, in sala de festivitati te simti ca intr-o gradina botanica, dar cu pereti, in anti-camera poti sta ca-n sufrageria ta, recomandat in sosete; doar sala in care se voteaza e cam nasola; nu poti dormi ca-n Romania – iti bate soarele-n ochi.
Cercetasi, ca si mine acum 8 ani
Am vrut sa vizitam si Palatul lui Sarkozy, dar erau atatea funduri la coada de ar fi poluat chimic tot orasul daca ar fi mancat toti branza in acelasi timp, asa ca ne-am intins pe iarba si-am pozat cerul.
