Am intrat azi dimineata in bucatarie sa imi fac un ceai. In timp ce muiam pliculetul, semi-adormit, unul dintre colegii mei de apartament, un francez, a intrat, mi-a dat cu “Ca va”-ul si s-a indreptat spre chiuveta, nu inainte sa imi arate o pata mare de noroi uscat ce se pozitionase langa usa. Mi-a explicat ca e vina lui, ca a plouat afara si nu si-a dat seama, etc. In timp ce amestecam zaharul i-am plasat si eu un “OK” scurt, ca doar nu cazuse acoperisul pe el. E o pata, o speli si gata.

Atunci romanticul asta incurabil a apucat un burete de vase, din cei 4 care pazesc instalatia, si s-a apucat sa frece pata. Freca cu atata pasiune de parca-l angajasem ca femeie de serviciu. Nu stiam daca sa il intreb de ce foloseste buretele in loc de mop, dar am zis ca e ok, oricum avem 4 deci putem scapa de 1.

Ceaiul era gata, francezul era gata si el cu spalatul. A pus buretele inapoi pe chiuveta si a plecat. Eu l-am luat si l-am aruncat. Oare sa le arunc pe toate, sau doar pe francez?

In apartamentul in care stam proprietara s-a decis sa faca niste renovari pentru ca vrea sa il vanda in cateva luni. Ca ma mut iar in aprilie sau ca sunt curios cum vrea sa il vanda, cladirea urmand sa fie demolata, este alta poveste.

Ei, si tipa asta a angajat un meserias care sa repare tevile, sa dea cu lavabila, treburi din astea. Sa il numim Francois bun-la-toate (Francois BLT – a se citi BELETE, cu accent pe fiecare E).

Se apuca Francois BLT de treaba. Vine doar cand suntem la servici, ca sa nu ne deranjeze. Frumos din partea lui. Oricum nu stim in ce zi lucreaza in ce camera, pana la urma noi platim aici, deci el poate sa faca ce vrea, cand vrea.

Am ajuns acasa saptamana trecuta si mare mi-a fost mirarea sa vad baia de culoarea oului de rata. Toata. Prosopul, samponul, periuta de dinti, mobila, oglinda, toate formau un tot unitar verde. A dat Francois asta cu pensula de parca a pictat-o pe Mona Lisa 3D.

Nu a contat ca noi aveam toate lucrurile in baie, el a dat. Daca in ziua aia lucram de acasa si faceam dus in momentul ala, ma vopsea asta cu totul. Cred ca ar fi pictat-o si pe ma-sa, daca se afla cumva in baie in perioada lui de maxima glorie artistica.

Ii avem si noi pe ai nostri, dar nici francezii nu duc lipsa.

Am iesit acum cateva minute sa imi cumpar un snack pre-pranzic, sub forma unui quiche de legume. Patiseria se afla in mijlocul unei piete de legume si fructe, unde auzi urlete la fiecare secunda cu “an euro, an euro”, de parca ai ajuns in cel mai ieftin oras din lume.

In fata unei tarabe de ardei, ceapa si pepene galben o tipa la vreo 30 de ani facea poze. Cum pietele sunt asa un punct turistic important in Franta – chiar sunt – probabil vroia sa isi completeze albumul cu Louvre, Eiffel, Sans Elize si cu o poza cu ceapa proaspata.

Nu a apucat tipa sa declanseze blitul ca francezul non-francez a inceput sa tipe la ea: “an euro fotografi, an euro fotografi”. Tipa s-a oprit din “lucru” si a plecat usor dezamagita.

Ceapa lor costa si daca te uiti la ea, nu doar daca plangi langa ea. S-or considera si ei ceva artisti romantici, daca sunt in stare sa cresteze un pepene si sa aseze ardeii in gramada. Sunt curios cati turisti ar plati un tarabier dubios, cu look de bisnitar, pentru a-i fotografia cepele. Macar daca erau demne de stock.

In cealalta parte, la 40 de metri distanta, vanzatorii unui magazin de peste pozau in fata turistilor, jucandu-se cu pestele, preparandu-l, jongland cu el.

Unii stiu sa faca afaceri, altii stiu doar sa ceara.

Astazi in metrou am avut o alta conversatie despre Franta si ai ei locuitori cu colega mea frantuzoaica. Din vorba in vorba am ajuns sa ii spun ca nu prea imi place mancarea lor, ca e prea mica, prea insuficienta, prea fitoasa.

A parut mirata. Vai! Cum nu imi place cuzinul frantuzesc? Cand e asa de elegant, de minutios, de gustos.

Am mancat si chestii bune la francezi, dar eu vorbeam la modul general, asa ca am rugat-o sa imi dea un exemplu de mancare frantuzeasca mai speciala si mai atractiva.

Mi-a dat: omleta. O avea ea si origini frantuzesti, dar cu omleta te lauzi la straini?

Pamflet desigur!

Chiar daca Franta a castigat de cateva ori in fata Angliei, fie in lupta dreapta si corecta, fie in fotbal, iata cateva motive pentru care romanticii nu ar putea castiga un eventual razboi cu insularii:

Un tricou marimea L in Franta este egal cu acelasi tricou marimea S in Anglia.
Se compara Francois cu John la talie?

Micul dejun frantuzesc consta in croissant, lapte si gem. Englezii servesc fasole, sunca, oua si carnati.
Pai cum sa se prezinte ei pe campul de lupta cu un corn si un pahar de lapte in stomac? N-ar putea nicidecum sa ridice sabia; poate doar sa fluiere ceva in bataia vantului.

O duminica relaxanta inseamna pentru francezi statul degeaba la o masa pe trotuar si privitul la lume, spre deosebire de englezi, care nu ar pierde vremea aiurea incurcandu-i pe pietonii. Ei ar sta eventual in pub, in picioare.
Un soldat care sta mai mult jos decat sus are cele mai mari sanse sa zambeasca unei sageti in viteza.

Cu 4 euro mananci in Anglia ditai friptura de vitel cu mazare, piure si salata. In Franta cu 9 euro mananci o rata apucata cu 2 frunze de trifoi.
Deci cu acelasi buget, Anglia ar forma o armata de 2 ori mai mare decat Franta si nu s-ar apuca sa impuste ratele din lacuri si ogoare, cum ar face francezii ca sa nu flamanzeasca pe drum spre batalie.

Intr-adevar limba frantuzeasca e armonioasa, invaluita de petale de trandafir si roua proaspata, dar parca altfel suna un “Chaaarge!” spus cu pasiune.

Azi am mers la cantina in pauza de masa, cu o pofta oarecare de mancare gatita. Schema e astfel: dintr-un loc iti poti lua mancare gatita, din altul gratar. La mancare de obicei e coada, la gratar nu e nimeni.

Ochiul meu ager a vazut niste curcan umplut cu branza, asa ca am decis sa stau la coada. Estimasem ca frantuzoaicele termina cei 40 de oameni din fata mea in vreo 10 minute. Au talentul asta.

Cu 5 persoane inainte sa ajung sa comand, curcanul dispare atat de pe tabla cat si de pe masa. Fùtù-i. Mai aveau decat friptura de ton, ceva pui mort si o chestie dubioasa de vita. Stiam ca nu imi place niciuna, dar am continuat sa stau la coada. Nu era frumos din partea mea ca dupa 10 minute de stat sa nu vorbesc cu bucatareasa, asa ca i-am cerut o friptura, desi stiam ca nu de aici se comanda. Evident m-a trimis in partea cealalta, dar macar am avut bunul simt sa comand ceva. Totul sta in comunicare.

Acolo era un nene. I-am cerut-o bine facuta, cu muschi pe ea, cum imi place mie. Nu ma dau in laturi nici de la cele mai in sange, dar azi imi luasem un tricou alb si nu vroiam sa-l patez. Mai mancasem de vreo 3 ori friptura acolo si de fiecare data mi-o daduse in sange, desi il rugasem sa fie mai “bien chiui”.

Si acum surpriza. Tot in sange era. Am clenfanit la ea vreo 20 de minute ca la o guma Barbie. Chiar sunt curios cum mi-ar gati friptura daca i-as cere-o in sange. Mi-ar aduce vaca proaspat ciopartita sa musc din ea? Mi-ar aduce si-o lingura sa nu pierd nimic?

Vorba aia: “Eu cand nu vreau sa mestec, mestec!”

In apropierea biroului exista o consignatie. Din aia clasica. Cumpara orice, vinde orice. Ba chiar permite si trocul pe fata. E pe genul “cand vine vara, da-ti caloriferul pe un ventilator, cand vine iarna, da-ti amanta si ia-ti caloriferul inapoi”.

I-am facut si eu ieri o vizita, cu scopul de a cumpara o bicicleta. Vazusem ca au adus cateva acum ceva zile si eram curios de pretul si calitatea lor. Am pus imediat ochii pe una care arata mai bine, asa ca am intrebat-o pe vanzatoare ce probleme are, vrand sa incep investigatia cu o parere autorizata. “E perfecta”, a fost raspunsul ei. I-a luat cam o secunda sa imi raspunda, deci am crezut-o.

M-a invitat chiar sa o testez, dar i-am zis ca vreau sa ma uit la ea intai. Eram curios daca cel care a adus-o si-a dat seama ca vine iarna, sau avea alte motive. Cred ca avea alte motive.

Poate ca:

• omul vroia sa isi cumpere pantaloni noi. Sunt sigur ca toti i-au fost rupti de catre foaia cea mare, lipsita de vreo aparatoare, fie ea si din plastic.

• vroia sa mearga la doctor. Frana de pe spate nu cred ca l-a ajutat prea mult atunci cand a dat de un copac.

• vroia sa dea in judecata copacul pentru ca i-a rupt 2 spite din fata.

• vroia sa ii cumpere un cadou prietenei. Cu siguranta din cauza ei a ajuns sa lipeasca saua cu ciment.

• e un om bun si vroia doar sa ofere si altora aceleasi aventuri urbane pe bicicleta.

Sunt sigur insa ca vanzatoarea nu stia de motivele lui. Ea stia ca bicicleta era buna.

… in Franta sunt asa de multi oameni ce merg de’an prostulea pe strada, ori cu spatele ori pe diagonala, nereusind sa te fereasca?

… francezii care stiu sa vorbeasca engleza nu vor sa o foloseasca si sunt nepoliticoso – idioti cu cei ce o vorbesc?

… bagheta frantuzeasca are gust de t(z)ambra de gard dupa o zi de la nastere?

… fiecare statie de metrou pute a suc natural de om?

… Parisul este considerat cel mai romantic oras din Europa cand toata lumea il aseamana cu branza aia puturoasa?

Habar nu am!