Autobuzul cu care merg spre casa este unul destul de dubios. Sa va explic de ce. Are o destinatie ca oricare alt autobuz. Logic. Sa ii zicem “Oaie”. Destinatia asta insa este afisata in 3 moduri diferite, de fiecare data cand merg cu el. Nu stiu daca sunt afisate random sau in functie de calatorii transportati. Este foarte probabil ca soferul sa pandeasca la calatori, si apoi sa apese pe unul din cele 3 butoane, in functie de mecla acestora.

Cele 3 destinatii sunt:
- primaria Oaie
- castelul Oaie
- cimitirul Oaie

Pe prima o inteleg. Orice oras are o primarie. Chiar si orasul nostru, Oaie. A 2-a mi-ar fi placut sa o inteleg. Chiar as fi mers pana la capat doar ca sa intru in castelul Oaie, dar el nu exista. Nu am idee de ce o fi trecut ca destinatie. De al 3-lea nu mai zic nimic. Nu stiu ce ganduri are soferul cand apasa pe butonul 3, dar sper ca nu este infricosat de pasageri in asa hal, incat sa vrea sa scape de ei cat mai repede. Sunt si eu pasager totusi. Plec spre Oaie. Salut!

Am intrat astazi intr-o cafenea sa imi cumpar ceva de mancare si am observat ca tipa de acolo pregatea niste sandvisuri interesante. Punea in ele multa branza. Acea branza provenea dintr-o bucata imensa (pentru francezi), de genul aceleia pe care o gasesti pe tarabele din pietele romanesti.

In principiu, aici in Franta, nu am gasit o branza normala. Toate au maxim 300 de grame, sunt puturoase, sau nu au niciun gust. Am intrebat-o de unde a cumparat-o, cu o sclipire in ochi asemenea unui copil ceausist la vederea unei clatite cu inghetata, sau a unei pitipoance la vederea aceleiasi clatite.

Raspunsul m-a dat pe spate. Bucatile de branza de dimensiuni mari se vand doar cafenelelor, restaurantelor, hotelurilor. Nu orice om poate manca branza buna in cantitati mari. Ce ^&#@-ii? Salut!

De vreo 2 saptamani tot incerc sa ma conving sa ma tund. Imi e cam frica de frizer sincer sa fiu. Il vad ca pe un dentist al parului. Chiar mai rau un pic. Nu poti sti ce punker, rocker, manelar vei iesi din mainile lui. Este mereu o surpriza ce va ingloba capul tau la final. Stau mereu pe scaunul ala asa timid, urmarindu-i briciul in jurul gatului, sa fiu pe faza daca face vreo prostie cu el. Tin pumnii incordati si privirea dibace. Sunt ca un soim.

M-am pregatit intens pentru intalnire, fiind prima oara cand sunt tuns de un aroman. Am plecat cu premisa ca poate o stii engleza, dar mi-am facut pregatirile necesare ca sa fiu sigur. Am rugat o colega sa imi traduca un text gen “Vreau sa ma tund asa, pe aici asa, …”, pe care l-am printat cu un font frumos ca sa il poata intelege asa cum era scris. Am cautat in arhiva niste poze in care aveam parul mic si mi-am printat vreo 3 sa i le pun langa oglinda sa stie despre ce vorbesc. O poza face cat o mie de cuvinte, vorba aia.

Am ajuns in frizerie, am luat loc pe scaun si l-am intrebat “Do you speak English?”. Am primit raspunsul asteptat “Non”. Am scos rapid din buzunar foaia si i-am inaintat-o. L-a bufnit rasul pe turc. Nu i-am zis ca sunt roman, gandindu-ma ca poate stie putina istorie si face vreo prostie. Am scos si pozele, i le-am aratat si a inceput sa rada din nou. El radea, eu nu. Cum sa razi intr-o asemenea ipostaza?

A inceput procesul de inlaturare a pletei. Eu cu pumnii incordati, el cu briciul la gat, cu foarfeca in cap. Ca la orice frizer. Mai taia un smoc, mai vorbea cu al lui coleg, mai zambea la mine. La sfarsit aratam ca in poze. Surpriza! Ma tunsese normal. Am platit, am lasat bacsis si am plecat. Ca in Romania. Ce chestie. Peste tot lumea se tunde la fel. Unde mai e diversitatea Europeana?

Sunt intrebat de vreo 2 saptamani cine e primarul Parisului. De unde sa stiu? Nici macar nu cred ca i-as putea pronunta numele. Treaba lui. Sa fie, vorba unui mare om.

Azi, cand stateam la masa cu ale mele colege, ele mancand delicat un sandvisuc, eu manjindu-ma cu ketchup de la pizza pe bot, a venit vorba de primarul Parisului. De curiozitatea prietenilor mei am intrebat cine e individul. Mi s-a raspuns ca e gay, dar ca e super de treaba. Este in al 2-lea mandat si e printre singurii din randurile politicienilor care a recunoscut ca ii plac barbatii. Cica ar fi multi din astia prin politica. Este apreciat pentru sinceritatea lui si pentru munca depusa pentru Paris.

Cam atat am de zis. Acum stiti cine e primarul Parisului. Daca vreti sa ii aflati si numele, vedeti pe google. Bafta!

Francezii au o problema cu spatiile mari. Totul aici este foarte mic, foarte inghesuit, deci foarte enervant. Sa va explic de ce:

Trotuarele
In sinea lor nu sunt mici, dar terasele amplasate pe ele le fac sa fie incredibile de inguste. Parca ar fi facute pentru prietenii lui Guliver, aia mici si-ai dreacu. Nu te poti plimba pe strada fara sa ai posibilitatea sa primesti un cot in oo, sau sa dai un altul in capului mancatorului de ciorba de la masa. Pana si distribuirea meselor este de ne-apreciat. Toate sunt puse una langa alta, astfel incat poti citi mesajele de pe telefonul vecinului de la masa alaturata, sau chiar numara taiteii din farfurie. Sa nu mai spun ca este o adevarata provocare sa gasesti loc de depozitare pentru rucsac, poseta sau alte accesorii de carat suvenirurile prin oras.

Baile
Ca sunt in apartamente sau in cafenele, nu prea conteaza. Toate sunt mici sau extrem de mici. Daca vrei sa faci un stretching inainte de a invada veceul, nu prea ai cum. Nu poti citi in lejeritatea ta nici macar un ziar cu paginile de mai multi centimetri. Chiar si atunci cand iesi din dus, trebuie sa iti stabilesti singur o pozitie de rotire in care sa te stergi cu prosopul, altfel nu ai nicio sansa sa iesi uscat din baie.

Camerele
Daca baile sunt inguste, de ce nu ar fi si camerele la fel? Dai de ele in hoteluri, in hosteluri, in blocuri, in case. In mare parte, cam peste tot. Exista si din categoria mari si spatioase intr-adevar, dar alea mici sunt de o micime prost gandita. In loc de o camera patrata in care poate ai reusi sa iti aranjezi lucrurile cat de cat, poti nimeri intr-una de zici ca e hol. Numai un sarpe ar putea locui acolo. (A mea e ok pentru ca a fost amanajata de un roman si un grec ).

Metroul
E de o inghesuiala cel putin dubioasa. Amplasarea scaunelor lasa extrem de mult de dorit. Pe cele asezate doua cate doua, fata in fata, cu greu pot sta 4 oameni. Cu dificultate incap trei, cat de cat ok incap doi, lejer ar incapea unul. Este un “challenge”, vorba romanului, sa te strecori printre craci de romantici si parfumuri cat mai “rafinate”.

Ce bine ar fi sa nu se importe toate obiceiurile astea “moderniste” si la noi. Cu terasele deja au inceput. Poate se opresc aici. Salut!

Pe strada pe care lucrez (la birou, nu fix pe strada) sunt vreo 5 frizerii. Cate una la fiecare 30 de metri. Nu ai scuza sa vii la birou cu plete sau perciuni, pentru ca astia tund non-stop. Prima impresie pe care am avut-o a fost ca stau pe strada parului. Nu mi s-a parut foarte ciudat, ci destul de riscant pentru rockerii angajati si pentru frica mea de frizer si foarfeca lui suspecta.

Ieri m-am suit in tren si am plecat spre o suburbie a Parisului, la vreo 40 de kilometri distanta. Intr-o statie, am vazut nu mai putin de 3 frizerii. Toate gramada la un loc. Erau despartite de un banal perete alb. Dubios, cel putin. Atunci m-am prins care e treaba in Franta cu aceste frizerii.

Romanul are obiceiul sa zica seara: “Mergem la o bere?” sau “Hai la o cafea”. Semn de socializare dupa parerea mea. In Franta e un pic diferit. Ei seara nu merg la bere sau la cafea, ci merg la tuns. O seara normala poate incepe cu ceva de genul “Hai la un tuns” sau “Te bagi la o freza?”.

Ce bine e sa calatoresti. Afli lucruri noi in fiecare seara. Salut, ma duc sa ma tund!

In drum spre casa, am zarit un magazin mic si verde undeva pe dreapta. Nu aveti cum sa il ratati. Parea fresh si amuzant asa ca am intrat. Inauntru parca era alta lume. Micimea aia de magazin s-a transformat rapid in ceva imens. Era ca o Ikea mai mica. Toate prostiile se gaseau pe-acolo. Lucruri pe care nici nu ai stii cum sa le folosesti. Exact ca in Ikea.

Mi-am luat si eu cate ceva. Unele poate nu o sa le folosesc niciodata dar asa se face cand mergi in Ikea, fie ea si versiunea mignona. Iei ce vezi, fara sa te gandesti daca o sa le folosesti sau nu. E ieftin doar. Pozele ar fi fost mai faine, dar imi e cam lene acum sa trag cateva:
- strecuratoare albastra pentru paste non frantuzesti
- cana de ceai alba cu ochi negri si cu palarie, pentru infuzie logic
- pahar cu ancora mov, foarte util oricui
- perna albastra, de relaxat fundul
- 6 lumanari parfumate cu aroma de mar, de fapt fara niciun miros (aflat ulterior)
- pahar cu 3 buburuze cel putin dubioase
- caserole (mov, albastra, galbena, verde) de facut ceva cu ele
- pahar verde si atat
- razatoare galbena pentru branza aliment, nu pentru aia basina

Daca mai stateam mult pe acolo imi transformam casa in curcubeu fara sa-mi dau macar seama. Mai e si maine o zi. Noroc!

Cautam ieri niste bilete de tren spre Grenoble si am ajuns pe site-ul TGV-ului. Prima impresie pe care mi-a facut-o a fost una extrem de buna. E foarte dinamic, colorat si diferit. Este total  necomunist, daca stau sa ma gandesc la alt site “mai” autohton. Contine filmulete, testimoniale, optiuni pentru user, toate astea sub o grafica extrem de “trendy” si o structura foarte “user-friendly”.

Dupa ce mi-am luat bilet (fictiv, ca practic nu l-am cumparat) am ajuns la optiunea sa imi aleg locul in tren. Ca la avion. Chestia asta se facea cu ajutorul unui trenulet facut in Flash, copie fidela a celui real. Pe langa asta, iti poti alege loc cu DVD sau PSP, avand astfel posibilitatea de a inchiria o consola de playstation sau un DVD, care sa iti tina de urat pe toata perioada calatoriei. E o idee foarte faina, care poate tine ocupat tot drumul un calator ce se plimba de unul singur, sau niste copii prea dinamici de exemplu.

Deasemenea, poti opta pentru vagonul de tip “party”, unde lumea poate vorbi, asculta muzica, sau pentru vagonul “quiet” unde este interzis orice zgomot, toti avand la dispozitie casti, perne si alte chestii din astea silentioase.

Toate aceste detalii conteaza destul de mult in construirea imaginii TGV-ului in jurul calatorilor. Se simta mana unei echipe ce lucreaza la brandingul acestui serviciu, care contribuie la randul lui la brandingul de tara. La noi CFR-ul este vazut destul de murdar si plictisitor. Probabil ca nimeni nu se ocupa de aceasta imagine. Ce rost are nu? Daca iese banul? Macar conditii sa nu fie.

Citeam aseara articolul “Lord of the Cheese”, pe Daily Cotcodac, si mi-am adus aminte de intamplarea mea cu teribila inventie.

Imi cumparasem una bucata branza din asta e-speciala. Nu miroasea chiar asa rau la inceput. Daca ma apropiam de ea parca se basea unul mic in nasul meu, dar altfel era respirabila. Am reusit sa profit de ea vreo 3 zile. In a 4-a, am mai cumparat o bucata, pentru ca am observat ca prima era pe sfarsit. Cand le-am pus pe amandoua in frigider, totul a luat alta culoare. Lumea de acolo se schimbase. Maslinele incepusera sa isi bage ceapa in nari ca sa poata trai. Era o adevarata basinologie in acea lume de gheata.

Cum il deschideam, cum narile mele incepeau sa planga. Nu eram sigur daca aveam ceva stricat acolo, deoarece stiam ca branza aia era acceptabila totusi. Atunci am inteles de ce le cumperi invelite in cutii. Strategie de marketing sa nu omori posibilii clienti. Am inceput sa miros rosiile, salamul, maslinele. Nu pareau a fi stricate. Cu toate ca nu mancasem decat o mica gura, asa de pofta, din a 2-a bucata, le-am aruncat pe amandoua in tomberonul din fata geamului. Nu meritau sa ajunga in cosul de gunoi. De ce oare sa inventezi asa ceva? Stau prost cu narile astia de consuma la scara larga asemenea duhori. Aici nu poti niciodata sa acuzi pe cineva ca s-a basit. Poate fi branza de vina. Noroc!

Inainte sa ajung in Paris ma asteptam sa nu aud prea multi francezi vorbind engleza. Mai stiam eu una alta despre razboiul dintre Anglia si Franta, despre cearta pe care au avut-o in trecut. Stiam de frazele de genul “Fuck you mah romanticule” sau “Que morte des toi vrais?”.

Uite ca am ajuns aici si mi-am dat seama ca asa e. Nu au nicio treaba cu engleza. Nu am prins nicio vanzatoare cu care sa pot schimba 3 cuvinte. Nu am prins niciun ospatar care sa stie adevaratul inteles al expresiei “Fuck off”.

In schimb toti paznicii din magazine vorbesc aproape la perfectie engleza. Prima oara am zis ca e el mai special. A 2-a oara am crezut in coincidente. Cand am vorbit insa cu mai mult de 5 paznici/gardieni in engleza, am zis sa aflu mai multe despre ei, si cum se face ca ei vorbesc si alta limba decat banala franceza.

Tipul era din Africa, dar muncise pentru 2 ani in America. Mi-a spus ca nu merita sa stai in tara aia, ca sunt salarii mici, oameni lenesi, viitor zero. Mi-a confirmat ca majoritatea anagajatilor din firmele de paza nu sunt francezi, si ca e indicat sa le cer lor sfatul daca ma pierd printr-un magazin. Oameni simpli cu joburi simple, dar cu o gandire complexa. Uite ca sunt si din astia pe aici. Noroc!