Iancu Jianu tocmai scapase din ghearele boierilor si se indrepta spre manastirea Sinaii, calare pe murgul sau (pe care de fapt il furase). Izvorul pe langa care tocmai trecuse susura exact ca cele trei tipe ce intrasera in metrou si se asezasera langa mine.

Fuste, cizme lungi, ceva noroi, picioare. Cam asta puteam vedea in dreapta cartii. Nu mi-am ridicat privirea pentru ca probabil erau imbracate oricum. Am continuat sa citesc.

Iancu tocmai ce se adapostise in biserica de la Pestera Ialomitei, cand deja simteam ca ciripiturile cristaline de cioara imi sparg timpanul. Nu mai auzeam nicio litera, asa ca mi-am ridicat privirea sa le vad pe faptase. Trei parasute in miniatura se hlizeau de zor. Probabil erau in drum sa isi faca buletinele si se bucurau de ultimele zile de generala.

Cand ursul a atacat stana de oi, pe mine m-a atacat o poseta in fata. Ursul a murit, eu m-am intors un pic cu spatele. M-am apucat de bara ca sa echilibrez situatia, deoarece pozitia nu era printre cele mai comode. Nu m-am tinut prea mult, pentru ca o parasutista a decis ca ala e locul ei de sprijinit.

N-am zis nimic. Nu vroiam sa filozofez in franceza cu ele. Nici cand m-a calcat cu 3/4 din cizma nu am zis nimic. Nici ele. In niciun moment de contact cu mine. Cand au iesit din metrou parca pornise alarma de incediu. Da, se facusera observate. Isi atinsesera scopul acelei calatorii.

Frantuzoaice dichisite, elegante, stilate? Pe dreacu! Babuine-n toata regula. Si fara buletin.

Azi m-am distrat din nou in autobuz. In stanga mea erau 3 tipi. Dupa “Salut Gheorghe”, pareau a fi romani. In dreapta mea era 1 tipa. Dupa fundul plin de proteine si minerale parea a fi frantuzoaica.

Cum ma uitam eu in dreapta, aud din stanga:

“Ce bombata e asta!”, zise unul dintre ei.
“Da ba, e buna. Salut printeso!”, zise al 2-lea aruncand o noua privire spre luneta domnisoarei.
‘Printesa’ se intoarse la ei, aruncandu-le o privire romantica de parca ar fi mirosit o branza autohtona.
“Ce te uiti? Oi fi vorbind romana mai bine ca mine!”, ii zise al 3-lea uitandu-se din nou la fundul ei.

In timp ce eu zambeam, iar ea le multumea de compliment in limba ei, cei 3 au coborat, lasand in urma un mai vechi proverb romanesc: “Tot ale noastre sunt mai bune!”