1 cent, 2 centi, 5 centi, 10, centi, 20 de centi, 50 de centi, 1 euro, 2 euro. Toate monedele astea sunt folosite destul de des in tarile in care Euro este la putere. Primesti rest pana la ultimul cent, poti cumpara cu ele (monedele) de cele mai multe ori fara sa primesti vreo privire sau vreo injuratura peste fata. Cu toate astea, exista si exceptii. Unele mai amuzante ca altele.

Vanzatorul (amuzant) de hot dog

Ma plimbam prin Amsterdam intr-o zi cu soare, cand, ce sa vezi, soc. Mi s-a facut foame. Am ochit o toneta de hot dog american si m-am asezat la coada. Am scos portofelul si m-am apucat sa imi numar centii care se stransesera intr-un mod haotic in buzunarul meu. Aveam vreo 30 de monede rosii, toate insumand putin peste 1 euro.

Am plusat cu inca un euro si am cerut un hot dog. In timp ce imi numara banii, vanzatorul m-a intrebat pe un ton vesel, glumet: “Canti cumva pe strada? Ce instrument ai?”. Mi-a zambit, i-am zambit si-am plecat. Sa tot strang maruntis pentru astfel de vorbe de duh

Casiera (idioata) din minimarket

Langa birou avem un minimarket de unde ne facem cumparaturile zi de zi. Ca in orice magazin care se respecta, exista si acolo o vanzatoare putin batuta in cap, genul de femeie careia niciodata nu ii convine nimic. Are un job super stresant si dinamic, deci trebuie sa o intelegem.

Cand merg sa imi cumpar apa, de fiecare data imi spune ca nu are marunt. Isi trage fata de vitel flamand si se uita la mine de parca as trebui sa-i produc monede pe loc. Mi s-a intamplat chiar sa ma puna sa folosesc cardul pentru o sticla de 20 de centi.

Ieri mi-am spart pusculita, am luat vreo 30 de monede de 1 si 2 centi si m-am dus sa imi cumpar apa. Nu intentionam sa ii folosesc neaparat, dar coincidenta a facut sa fie de serviciu vitelul, care exact in momentul ala il certa pe un tip din fata mea ca nu are marunt. Ala nici macar nu vorbea franceza, dar ea insista si insista, ce iarba ma-sii.

Eu am ajuns la casa, ea a intins mana, eu i-am varsat intreaga suma printre degete. S-a uitat la ei, dupa care mi-a aruncat o privire de parca-si primise o urzica peste pleoape. M-a bufnit involuntar rasul. Si nu doar pe mine, ci si pe vreo 2 persoane din spatele meu.

Maine mai sparg o data pusculita, sa ii dau femeii marunt doar.

Ai o intrebare in timpul cursului? De aia s-a lansat Quora. Pune-o acolo.

Notele sunt trimise doar pe RSS. Aboneaza-te la blogul profului.

Ajungi sef de grupa daca esti Mayor aka Primar pe Foursquare la toate cursurile.

Nu stii daca se poate copia la examenul XY? Nu-i nimic, cauta pe Youtube. Prietenii tai au filmat.

Daca vorbesti in timpul examenului sau ai intarizat la ora, primesti Poke. Daca stergi tabla sau ai decolteu, ai Like.

Cumperi o carte si primesti un Groupon de 2 puncte in plus la examen.

Nu intri in licenta fara cel putin 3 recomandari pe Linkedin: una de la proful de an, una de la seful grupei, iar alta de la studentul de an mai mic, (caruia i-ai vandut temele) pe care l-ai ajutat cu sfaturi utile.

Discutia in clasa are loc pe Twitter folosind #[Curs][Data]tweetmeet. Cu ocazia asta poti vedea ce s-a discutat, in caz ca ai adormit cumva.

Pe Flickr se tin copiutele.

Grupa ta are reteaua proprie pe Ning.

Azi nu se lucreaza in Franta, deci …

Zambiti

Azi m-am distrat din nou in autobuz. In stanga mea erau 3 tipi. Dupa “Salut Gheorghe”, pareau a fi romani. In dreapta mea era 1 tipa. Dupa fundul plin de proteine si minerale parea a fi frantuzoaica.

Cum ma uitam eu in dreapta, aud din stanga:

“Ce bombata e asta!”, zise unul dintre ei.
“Da ba, e buna. Salut printeso!”, zise al 2-lea aruncand o noua privire spre luneta domnisoarei.
‘Printesa’ se intoarse la ei, aruncandu-le o privire romantica de parca ar fi mirosit o branza autohtona.
“Ce te uiti? Oi fi vorbind romana mai bine ca mine!”, ii zise al 3-lea uitandu-se din nou la fundul ei.

In timp ce eu zambeam, iar ea le multumea de compliment in limba ei, cei 3 au coborat, lasand in urma un mai vechi proverb romanesc: “Tot ale noastre sunt mai bune!”

Am ajuns aseara destul de devreme pe aeroportul din Berlin, neavand chef sa stau la cozi transpirate si speriate de kilogramele in plus de la bagajele.

Am predat rucsacul cel mare la check-in, iar tipul m-a rugat sa il pun pe alta banda, undeva in spatele ghiseelor, ca sa nu se blocheze. Probabil banda aia era doar pentru ciudatele trollere. L-am asezat politicos pe cealalta banda, timp in care o tipa de la securitate a venit sa il scaneze.

“Ce aveti aici in capac? Pare metal”, zice ea.
“”Hmmm”, zic eu, uitandu-ma la briceag.
“Pare a fi un cutit”, adauga ea, zambind.
“Este un cutit. Dar e mic. De camping.”
A zambit si a plecat. Totul era ok.

Am plecat de acolo, lasandu-mi briceagul in rucsac, si am ajuns la zona de control a bagajului de mana. Rucsacul cel mic in cazul meu. Am scos laptopul, l-am pus deoparte, m-am dezbracat, am golit buzunarele de servetele second-hand si am trecut prin poarta. Normal ca a tiuit. Cand plecasem din Paris eram imbracat aproape la fel, dar totul fusese ok. Se mai intampla.

“Gusht te zaitung”, zice el ceva in germana in timp ce ma verifica de metale pretioase cu detectorul.
“Engleza”, ii raspund eu cu un zambet asemanator lui.
“Engleza, da. Ooo, BEST?”, ma intreaba, vazandu-mi tricoul cu logo-ul BEST pe spate.
“Dap. BEST”
“Sa iti verificam picioarele. Ce ascunzi aici?”, ma intreaba el razand parsiveste.
“In principiu, nimic.” Si am avut dreptate. Eu nu ascundeam nimic, el radea.

Cand am vrut sa imi ridic laptopul, o alta tipa de la securitate m-a invitat intr-o alta sala, pentru o verificare mai amanuntita a lui. Poate ascundeam in el vreo 3 pistoale si un ghiveci de iarba. Cine stie? Ajuns in “back-office”, m-au rugat sa il scot din husa si sa il deschid. Tare mi-era ca vroiau sa mi-l si porneasca si sa imi stearga ultimele torrente.

Au scos o bucata de hartie si au inceput sa imi stearga laptopul cu ea. Eram fericit. Avea ceva praf pe el. Apoi au introdus foaia intr-un aparat special, cu niste lumini albastre. Ei radeau de zor, eu ma uitam cu dubiosenie la ei. Nu gasisera nimic. Nici amprentele unui hot de caramizi, nici ghiveciul cu iarba. Am plecat.

Ce ne-am mai distrat pe aeroport! Si eu, si ei. Salut!

E prea tare

Ursuletul alb se juca p’afara in Groenlanda lui. La un moment dat intra subit in casa si o-ntreaba pe ma-sa:
- Mama, tata sigur era urs polar?
- Da puiule, sigur!
Dup-un sfert de ora: – Mama, da’ si bunicu’ era urs polar?
- Sigur, puiule, si bunicu’!
Dup-un ceas: – Mama, da’ tu esti foarte sigura ca si strabunicu’ era urs polar?
- Da draga, da! Dar de ce ma tot intrebi?
- Nush’ ce p*la mea mi-e asa frig…

Citind ieri articolul lui Ovidiu si cel al lui Visurat, mi-am adus aminte de 2 situatii pe aceeasi tema parfumata. Sa le iau in ordine cronologica deci.

In liceu

Eram la liceu, elev prin clasa a X-a. Tocmai venise iarna si o data cu ea si sesiunea de teze. Prima o aveam la romana. Era cea mai grea. De fiecare data trebuia sa ma gandesc “ce a vrut sa zica autorul”. Intrebarea asta ma bantuia in fiecare seara inaintea unei ore de romana. Oare ce vroia sa zica de fapt autorul? Cu siguranta nimic din ceea ce as fi crezut eu.

In ziua cu teza, profesoara a intrat in clasa, ne-a dat foile si a inchis geamurile ca sa nu intre frigul. De ce sa fie aer curat, cand te puteai sufoca lejer, pe nuantele de gri ale lui Bacovia? Cum scriam eu de zor, un sentiment fin m-a facut sa tresar. Imi venea sa ma cac. Am ignorat sentimentul si mi-am continuat opera. Dupa 5 minute, sentimentul s-a agravat. Nu puteam cere voie la baie, ca se stia prea bine ca toate copiutele acolo se aflau. Daca ieseam trebuia sa predau si lucrarea.

Ma stiam destul de voinic, asa ca eram sigur ca voi putea rezista pana la sfarsit. Dupa ceva vreme, vreo 2 minute, au inceput sa ma treaca transpiratiile, mana sa-mi tremure. “Bah, ai emotii?”, ma intreaba colegul. “Cum sa am? Ma cac pe ele de emotii?”, desi as fi putut. Cand m-a vazut profa asa rosu la fata, m-a intrebat: “Radu, ce-ai? Nu ai invatat?”. “Ba da, doamna, stiu tot, dar mi-e cald”. “Lasa ca iti trece”, mi-a zis ea.

Cum nu imi doream sa astept sa-mi treaca, in secunda urmatoare am fugit spre catedra, i-am lasat foaia si am plecat. In fuga spre baie deja ma imaginam in pozitia schiorului. Ajuns la locul faptei, mi-am intrat in rol si am reusit. Eram calm si linistit. Ma cacasem in ea de teza. La propriu.

In facultate

In timpul facultatii, prin anul 2, lucram part time la o revista. Eram DTP, foto editor, fotograf, tehnician, IT-ist, etc. Aveam jobul clasic al romanului adica. Bun la toate. Intr-o zi ma suna sefa sa merg sa fac niste poze la un nou salon de mobila. Mi-am luat camera personala, rucsacul cu merinde, trepiedul la fel de personal, si am plecat. Cand am ajuns la locul cu pricina, sefa deja ma astepta cu aparatul si trepiedul de servici, deoarece vroia sa le folosesc pe acelea. Nu stia ca Nikon-ul lor e mai slab decat Canon-ul meu. Nimic interesant pana acum.

Cand mi-am terminat treaba, am fost rugat sa iau cu mine aparatura si sa o aduc a 2-a zi la birou. Zis si facut. M-am suit in autobuz cu 2 trepiede, 2 genti foto si cu rucsacul in spate. Eram mandru. Ma simteam ditai fotograful. Cum aveam de mers din Lacul Tei pana in Regie, m-am sprijinit de o bara, sa par sexi tot drumul.

Cum stateam eu si ma benoclam la niste liceence, si ele la mine, gandindu-ma ce le-as mai trage in poze, am simtit iar sentimentul din liceu cum se trezeste in mine. Am strans bara in mana, sperand sa nu fie decat o iluzie. Nu a fost. Cacarea era iminenta. Din fotograful “de moda” ma transformasem in fotograful de balta. Eram transpirat tot, cu o privire de clovn constipat, si o pozitie deloc comoda, datorita celor doua trepiede, gentilor si rucsacului din spate. Observati repetitia. Ma si imaginam plin de cacat in mijlocul autobuzului, dar cu aparatele in mana, zambind prea larg.

Cand autobuzul a ajuns la gara, eram aproape cacat pe mine. Am coborat in viteza, am sarit in primul taxi, si l-am rugat sa ma duca in Regie, sub motivul ca mi-e rau. Taximetristul m-a intrebat daca vreau sa merg la spital, dar i-am explicat, scrasnind din dinti, ca ma descurc eu de la camin.

Cand am ajuns, am luat-o la fuga pe scari, zgariind peretii cu ustensilele mele. Speram sa nu fie vreun coleg de camera in baie, ca ar fi fost nasol. Nu era. Am intrat in toaleta ca Baiazid in Romania, am aruncat bagajele peste tot, si l-am lasat. Abia mai respiram, dar eram linistit. Invinsesem si de data asta. La propriu.

Ma gandeam sa fac chestia asta acum ceva vreme, dar lenea si memoria m-au sfatuit sa nu. Azi am gasit la Makavelis leapsa asta, asa ca am zis sa dau un sut in fund lenei si sa nu ma mai bazez pe memorie.

Acestea sunt blogurile care apar la mine in browser la introducerea fiecarei litere din alfabet:

A – Arhi si Artistick; B – Buddha; C – Capslock; D – Dailycotcodac si Dece; E – Erdal; F – FoodCrew; G – Groparu; H – Hoinarila; I – Idaho; J – Jeg; K – hmm, nimic; L – livescore ; M – Makavelis; N – Nenea; O – Ovi Sirb; P – Piticu; R – Refresh; S – Ca si la O se pare; T – Titus; U – nope; V – Visurat; Y – nu nu; Z – RaZvan.

Cei ce citesc articolul asta si nu se vad in lista, sa stea linistiti ca sigur sunt in bookmarks si ii citesc Cam atat! Salut!

De maine raman singur pana duminica, ea trebuind sa plece cu o treaba, asa ca in seara asta m-a intrebat:

Ea: “Iti fac o mazare? Ai ce manca zilele astea?”

Eu: “Nu e nevoie, stai linistita. Ma descurc.”

Ea: “Da, sigur. Maine seara mananci o pizza, poimaine iti arunci o bucata de carne pe gratar, iar vineri mananci alta pizza, ca iti cumperi o cutie cu 2. In weekend sigur pleci pe undeva, abia duminica mai mananci cum trebuie, cand vin eu.”

Ce sa mai zic? Are dreptate