Zilele trecute am trecut pe la ambasada Romaniei din Paris sa imi legalizez o declaratie. Nu o sa vorbesc despre asta, ci va las cu cateva pareri despre viata la ghiseu.

Daca aveti nevoie de vreun act, nu va bazati pe ce scrie pe site. Sunati inainte si intrebati, altfel faceti cale intoarsa. Ca mine.

Nu puteti vizualiza site-ul ambasadei daca nu aveti procesor Intel Pentium III 600MHz si ce mai scrie pe acolo.

Tipa de la ghiseu: Domnule sunteti roman?
Domnul: Nu doamna, sunt moldovean.
TDLG: Copii aveti?
D: Da doamna, 2 moldovence mici.

Coada este in forma de stea, poti gravita din orice parte

De orice act ai nevoie trebuie sa stai la coada, sa ajungi la casa, sa iei o cerere pe care trebuie sa o completezi, dupa care sa te bagi in fata sau sa te inghesui cu lumea. Nu ar fi mai usor ca cererea aia sa fie pe mese / la intrare, ca sa vii cu ea deja completata?

Tavanul e chiar artistic, m-a impresionat. E alb cu ceva grafica gri. Serios, chiar m-a impresionat

Unui prieten i s-a furat portofelul, cu acte, bani, carduri, tot. Ca sa ii elibereze un titlu de calatorie sa se intoarca in tara a trebuit sa plateasca suma de 65 de euro. Daca ar fi singur in Paris in situatia asta, cum ar reusi sa plateasca banii aia? Ar trebui sa fure, sa cerseasca? Nu ar putea semna ceva si sa il taxeze in tara? Poate o fi vreo metoda, dar probabil o afli doar cand esti pus in acea situatie.

Una dintre tipele de la ghiseu nu cred ca a vorbit cu vreun om fara sa tipe. Nu vorbea tare, tipa. Na, o fi in fisa postului. Probabil a dat interviul de angajare din spatele unui perete.

Tipa de la ghiseu: 60 va rog
Alt domn: Euro sau Lei doamna?
TDLG: Haideti domne, ce glume sunt astea? Cum ar fi sa acceptam lei? Chiar asa ma luati peste picior? Credeti ca am toata ziua la dispozitie? Etc? Samd?
AD: Imi pare rau doamna, am glumit si eu.

P.S. Ambasada organizeaza actiuni faine in Paris, doar ca la ghiseu e alta viata.

“Sorry” este si un cuvant olandez.

Portiile din restaurantele frantuzesti sunt chiar mai mici decat in cele din Paris. Nu am fost acolo din proprie initiativa.

Stiam ca sunt multe biciclete in Amsterdam, dar de fapt sunt mult mai multe. Sunt mari sanse ca multi olandezi sa fie nascuti pe sa. Oricum, asa da.

Calificarea englezilor in grupe a fost primita cu un calduros “Hua”.

Gunoier, sofer, postas, biznizmen, casier, vanzator, pimp; toti vorbesc engleza.

Daca nu stii bine olandeza, nu o vorbi pentru ca o sa ti se raspunda in engleza. Nu, n-am incercat eu

Transportul e scump si rar in comparatie cu Parisul; scump si aproape la fel de rar in comparatie cu Bucurestiul.

Datorita faptului ca am terminat de vizionat seria intai din serialul din titlu, am decis sa vi-l recomand si voua pentru ca e “foarte tare frate”.

Nu stiu daca m-au impresionat efectele sangelui de la sfarsitul fiecarei lupte, scenele dinamice in care mai zboara cate o mana, un cap, un picior, fetele suple fara vesminte pe ele sau poate chiar toate acestea, dar este foarte interesant sa vezi cum Spartacus, tracul nostru, ajunge in sclavie, scapa de moarte in nenumarate randuri, dupa care devine “liderul” tuturor gladiatorilor si darama casa care l-a subjugat in toata acea perioada.

Ca un critic de film ce nu sunt, tin sa precizez ca filmul are scene comice care iti fura un ranjet (ca si scenele nud de altfel), scene triste in timpul carora simti nevoia sa ii injuri pe actori desi nu ti-au facut nimic, scene care iti fac pielea gaina datorita maretiei si felului in care sunt prezentate duelurile si scene in care ti-ai fi dorit sa intri si sa porti si tu o pereche de chiloti de tabla si o sabie de lemn.

Acestea fiind spuse, abia astept sa apara seria 2 (desi s-ar putea sa nu apara prea curand, dat fiind ca actorul principal sufera de o boala grava). Pana atunci va invit sa vizionati trailerul, dupa care sa cumparati filmul

Am fost aseara pentru prima data de cand sunt in Paris la un cinematograf, la filmul Amintiri din Epoca de Aur. Am avut niste mici dubii cand am primit invitatia, gandindu-ma ca ar putea fi dublat, dar vestea ca nu este decat subtitrat m-a facut sa ma indrept agale dupa programul de lucru spre centrul orasului.

Lasand la o parte faptul ca am intrat si am iesit flamand, nefiind inspirat sa cumpar macar un sandvis de la fast-food-ul ce se afla chiar la intrarea cladirii, pot spune ca filmul a meritat cei 7 euro (cu reducere) platiti pe bilet.

Cateva impresii generale

Comic, realist, original, romanesc, copilarie. Cam astea ar fi cuvintele pe care le-as folosi ca sa il descriu cuiva. Le-am si folosit deja.

Ca sa vezi in Franta o scena de film cu un cioban care scoate branza din butoi, proaspata si alba, fara pic de putoare sau mucegai, este ceva deosebit. La ce s-or fi gandit francezii din sala in acel moment? “Ce miros o avea?”, “Cat de veche o fi?”, “De ce e alba?”. Parca nu seamana cu fromage-ul clasic.

Nu mi-a placut cum a sunat “Saucisson de Sibiu”, dar na, asta e limba, ce sa-i faci.

Am impresia ca romanii din sala radeau mai mult decat francezii. Oare de ce?

Actori, scenariu, actiune, culori, decor, mancare, ulite, dealuri, fotografii, Photoshop comunist, porcul, caruselul, branza. Nota 20, ca asa e in Franta.

Sala era destul de mica, cu o arhitectura clasica, fara nuante mall-iniene. Perfecta pentru un astfel de film.

Film romanesc, cu actori romani, vazut cu romani, comentat cu romani, apreciat de romani. Parca esti cu un pas mai aproape de casa in momente din astea.

www.amintiridinepocadeaur.ro

Majoritatea ati prins filmele dublate pe care le vedeam la video cand Iliescu facea pe Gandalf al Romaniei. Daca nu le-ati prins inseamna ca cititi acest articol in timpul orei de dirigentie sau de muzica. Nu e nimic rau in asta desigur.

Era ok. Nu se invata engleza ca pana acum, nu se puteau folosi subtitrarile (cred). Eram obisnuiti sa auzim aceeasi voce, de cele mai multe ori, in toate filmele straine. Cu timpul insa, romanul a progresat si a ales sa foloseasca vocile normale insotite de subtitrari. Doar desenele animate alea noi si proaste mai folosesc dublari. Alea cu personaje urate, colturoase, deloc amuzante. Nu ma mir daca in curand vor aparea si hentai-urile la televizor duminica dimineata. Dublate desigur.

In Franta, aici la romantici, majoritatea filmelor din cinematografe sunt dublate. Nu stiu de alea de la televizor, ca nu ma uit, dar e foarte posibil sa fie si ele la fel. O idiotenie, parerea unui bun prieten de-al meu. Sunt sigur ca toti dusmanii lui Arnold s-ar speria teribil daca acesta ar baga un “Je reviens!” din adancul gatului.

Curios din fire si din nastere, am intrebat cativa bastinasi care e ideea din spatele acestei traditii. Raspunsul a fost ca majoritatea nu se pot concentra sa fie atenti la dialog si sa citeasca in acelasi timp. Si eu care credeam ca francezii sunt comunisti…

N-am mai scris pe blog de ceva vreme. De aproape 10 zile. Nu din vina mea. Nu stiu din a cui, dar din a mea sigur nu.

Intre timp am reusit sa observ Parisul cum se imbraca in haine de Sarbatoare. Orasul romantic, orasul luminilor, orasul culorii. Cam asa este alintat de intreaga lume. Nu e urat, dar nici nu pot spune ca am dat cu fundul de pamant cand am iesit din metrou.

Sans Elize-ul este mai luminat de masinile aflate in trafic decat de pomi. Au si ei ceva luminite, dar un trafic generos rupe tot. Sa nu mai zic de colindele traditionale frantuzesti scoase de soferii aflati pe strada. Magazinele in schimb incearca sa se intreaca in a-i atrage pe posibilii clienti in mrejele lor. Turcii cu ai lor kebab bat la orice ora insa pe Luis Buton. Da, aia de fac gentile alea prostesc de scumpe.

Turnul ofera o priveliste frumoasa toata noaptea. Nu sunt sigur ca Gustav ar fi vrut sa vada intreg curcubeul pe schela lui, dar na, Franta face turism.

La Defense, zona afacerista a Parisului, seamana cu New York-ul. Este impresionanta, mareata, luminata SF-istic. Recomand pasionatilor de Star Wars, Star Craft si Lara Croft sa viziteze acea zona. Singurul dezavantaj ar fi ca nu face nimeni mici prin preajma. In rest, e ok.

Vestitele galerii La Fayette vin cu o oferta de iluminatie interesanta pe interior si absurda pe exterior. Daca holul principal te trimite cu gandul la marii clasici ai Frantei, exteriorul cladirii te trimite cu gandul la revolutia ghemului de ata de la 1911. Mai jos are onoarea de a fi pe acest blog o mica panorama din interiorul cladirii

All in all, vorba francezului, orasul lasa o buna impresie oricarui turist. Nu este ceva nemaivazut, dar este placut ochiului. Se vede totusi un interes marit de a oferi publicului ceva frumos, ceva nou, ceva despre care sa discute si sa ia acasa pe un card de memorie. Luati un Blu sau un Wiz si veniti la Paris. Salut!

In super magazinele astea, zise si supermaket-uri, nu ai cum sa te plictisesti. Mereu se intampla ceva nou, total diferit de ceea ce ai vazut ultima oara. Ori aduc pui mort la pret mai mic, ori angajeaza vreo casiera top model, ori se mai bat cate unii, etc. Traim intr-o lume diversa doar.

Azi am dat o tura rapida prin super magazinul de la colt sa imi cumpar un ananas si hartie igienica. Chiar aveam nevoie. Nu mai mancasem de mult un ananas. Cand am ajuns acolo, haosul era deja pornit.

O casiera statea afara si tragea dintr-o tigara. Mi-a aruncat o privire de era sa imi cada telefonul din mana. Parea suparata pe viata. Treaba ei, nu ma deranja cu nimic.

Am bagat repede in rucsac fructul mult dorit si hartia, si m-am indreptat catre casa. Eram pregatit sa termin in 2 minute ca era doar ora 3.30. Cand colo, o coada pana in fundul magazinului se intindea in fata mea. Era o singura casa deschisa. Calm, m-am furisat la alta casa goala unde vazusem o jacheta ce era probabil a tipei de afara.

Unul mai istet s-a bagat in fata cozii interminabile. Francezul de la coada a inceput sa urle la el vrand sa il trimita la capatul cozii. Destul de logic zic eu. Istetul a inceput si el sa urle la randul lui in timp ce isi aseza produsele pe banda rulanta. In momentul ala francezul i le-a aruncat pe toate pe jos. Nu a iesit cu bataie ci doar cu metafore in franceza, m*e si chestii de genul asta. Unul din ei a parasit super magazinul in viteza. Va dati voi seama care.

O a 3-a vanzatoare a aparut la un moment dat si o noua coada s-a format. Ea, nervoasa, i-a alungat pe toti cei care nu detineau un card al magazinului, incepand sa impinga in acelasi timp carucioarele si sa urle aiurea. Era haos, v-am zis. Paznicul se uita la toti si radea.

Cand a venit tipa de la casa goala la care eram eu, deja imi era frica sa mai cumpar ananasul ala. Daca nu il cantarisem bine? Daca nu trebuia sa iau exact hartia aia igienica? Daca nu aveam maruntis si ea nu avea rest? Am avut!

Haos. Ma duc sa imi consum produsele cumparate azi. Salut!

Nu suport biscuitii. V-am spus si aici de ce. Mi se par a fi fratii gurmanzi ai buretilor de munte sau a celor de baie.

Weekendul trecut Adi mi-a introdus in lumea mea anti-biscuita niste minunatii. Biscuitii Pim’s. Poate suna exagerat, dar pentru mine aceasta descoperire a insemnat un pas mare in aceasta lume. Nu concepeam pana acum sa mananc asa ceva, si nu din fite sau astea, ci pur si simplu ca nu ii suportam.

Ei, acum pot spune ca papilele meu au ceva nou cu ce sa se bucure. Sunt super tari biscuitii astia. Sunt foarte fericit alaturi de ei! Pot spune ca dau culoare gustului. Sunt pentru mine cum este calul pentru un grajd, sageata pentru un arc sau Titus pentru Jasmine. Sa biscuim, zic!

Acestia sunt ei, noii mei prieteni:

Toti lauda fetele din Franta. Pe frantuzoaice adiCa. Ca ar fi finute, elegante, slabe, celebrele 90-60-90. Nu stiu de restul parametrilor, dar am aflat zilele trecute de ce sunt ele atat de slabe. Nu suple, ci slabe, caci de la una la alta e o distanta de minim un rac in sos propriu sau o friptana de bou mai mic.

Am descoperit in ultimele saptamani mancarea frantuzeasca. Nu pe cont propriu, ci cu ajutorul evenimentelor sau actiunilor la care am contribuit. Eu mananc doar de la prieteni ai romanilor: japonezi, turci, vietnamezi, oameni. Nu am fost atat de inspirat pana acum sa mananc la un restaurant frantuzesc. Sunt sigur insa ca nu difera pizza de 2 euro luata de la supermarket cu cea din restaurant, de 15 euro. Tot acelasi procent de produse biologice contine. Acelasi 0%.

Cand zilele trecute am vazut pe meniu mamaliga cu pui, o mica baluta s-a declansat in coltul buzei din dreapta. Eram asa de fericit! Aveam aceeasi sclipire in ochi ca in clasa a 12-a cand castigasem campionatul de Starcraft pe liceu. Cum nu mai mancasem mamaliga de vreo jumatate de an, mi-am asteptat portia cu aparatul de fotografiat in mana. Aveam intentia sa imi fac poza cu ea. Cu acea blonda pe care nu o mai vazusem de atata vreme.

Ospatarita s-a apropiat de mine cu ditamai farfuria in mana. Era mare. Aproape ca semana cu un OZN. Dar fara becuri. Nu vedeam mamaliga, dar imi inchipuiam ca e unghiul de vina. Ea se ascundea mereu. Era rusinoasa. Ca toate blondele. Dupa ce am vazut-o, obiectivul pregatit pentru ea s-a lasat. S-a asezat jos si atat. Mamaliga avea cam 2 cm patrati. Cum sa te lauzi ca mananci asa ceva? Pai unde e ditai baleguta de 20 cm patrati, aburinda si plina de branzica? Aia numesc ei mamaliga? Chestia aia de 2? De aia sunteti slabe mai fetelor!

Acum 2 seri am aterizat intr-un pub in care initial nu aveam voie sa intru. Aveam adidasi in loc de pantofi, blugi in loc de pantaloni de stofa si tricou in loc de camasa. In rest eram ok. Am comandat un aperitiv, ca asa era moda acolo. Eram incantat de el. Ochiul meu stang banghise pretul: 18 euro. Cum nu plateam eu, eram si mai incantat. Si-a venit.

Mai tineti minte cand erati mici si cautati macris prin poiana din spatele blocului? Ei, aveam in farfurie o mana de macris cu iarba si vreo 2 – 3 frunze de papadie. Am inceput sa rumeg la ele ca un mic hamster hamesit de foame. Mai si radeam intre timp, sa nu ma compare lumea cu altceva decat cu un hamster. Pentru ca dati bani pe asa ceva, de aia sunteti slabe mai fetelor!

Pai si acum mai domnitelor frantuzoaice, cum sa te ingrasi cand dai 18 euro sa rumegi 3 ierburi pe care le-as pune si eu la dispozitie din fata geamului meu, sau cand mananci o mamaliguta cu lingurita cu care amesteci zaharul in ceai? Chiar asa de greu e sa mananci o slana, un carnat, o pastrama de oaie? E asa greu sa molfai o jumara sau o gura de untura? De aia sunteti slabe mai fetelor! Pentru ca nu ganditi non-frantuzeste, pentru ca nu mancati la prietenii romanilor. Salut!

Francezii au o problema cu spatiile mari. Totul aici este foarte mic, foarte inghesuit, deci foarte enervant. Sa va explic de ce:

Trotuarele
In sinea lor nu sunt mici, dar terasele amplasate pe ele le fac sa fie incredibile de inguste. Parca ar fi facute pentru prietenii lui Guliver, aia mici si-ai dreacu. Nu te poti plimba pe strada fara sa ai posibilitatea sa primesti un cot in oo, sau sa dai un altul in capului mancatorului de ciorba de la masa. Pana si distribuirea meselor este de ne-apreciat. Toate sunt puse una langa alta, astfel incat poti citi mesajele de pe telefonul vecinului de la masa alaturata, sau chiar numara taiteii din farfurie. Sa nu mai spun ca este o adevarata provocare sa gasesti loc de depozitare pentru rucsac, poseta sau alte accesorii de carat suvenirurile prin oras.

Baile
Ca sunt in apartamente sau in cafenele, nu prea conteaza. Toate sunt mici sau extrem de mici. Daca vrei sa faci un stretching inainte de a invada veceul, nu prea ai cum. Nu poti citi in lejeritatea ta nici macar un ziar cu paginile de mai multi centimetri. Chiar si atunci cand iesi din dus, trebuie sa iti stabilesti singur o pozitie de rotire in care sa te stergi cu prosopul, altfel nu ai nicio sansa sa iesi uscat din baie.

Camerele
Daca baile sunt inguste, de ce nu ar fi si camerele la fel? Dai de ele in hoteluri, in hosteluri, in blocuri, in case. In mare parte, cam peste tot. Exista si din categoria mari si spatioase intr-adevar, dar alea mici sunt de o micime prost gandita. In loc de o camera patrata in care poate ai reusi sa iti aranjezi lucrurile cat de cat, poti nimeri intr-una de zici ca e hol. Numai un sarpe ar putea locui acolo. (A mea e ok pentru ca a fost amanajata de un roman si un grec ).

Metroul
E de o inghesuiala cel putin dubioasa. Amplasarea scaunelor lasa extrem de mult de dorit. Pe cele asezate doua cate doua, fata in fata, cu greu pot sta 4 oameni. Cu dificultate incap trei, cat de cat ok incap doi, lejer ar incapea unul. Este un “challenge”, vorba romanului, sa te strecori printre craci de romantici si parfumuri cat mai “rafinate”.

Ce bine ar fi sa nu se importe toate obiceiurile astea “moderniste” si la noi. Cu terasele deja au inceput. Poate se opresc aici. Salut!