Acum vreo 2 luni eram trezit la 10 dimineata, duminica, de catre femeile de serviciu dintr-un hostel. Aveau ele o cantitate impresionanta de exces de zel pe ele, parca ar fi fost o turma de dromaderi, dar cu 2 cocoase de persoana. Cum nu prea suport eu sa fiu trezit dimineata, era normal sa mi se intample din nou.

In Chartres am stat intr-un hostel de tineri. Pretul era mai mult decat ok, conditiile la fel, locatia perfecta. Am ajuns sambata pe dupa-amiaza, stiind ca check-in-ul se face dupa 3. Restul zilei l-am plimbat (pe el, pe rest) prin oras, facand poze, testand obiective, admirand peisajul urban medieval.

Dimineata urmatoare era planuita: trezit matinal la 12, mancat, iesit in oras. O dimineata perfecta pentru un turist de treaba ca mine. Pe la 8 au inceput sunetele dubioase prin camera. Colegii incepusera sa se trezeasca si sa bantuie pe langa patul meu. I-am ignorat si am trecut la visele mele cu barci  si colegi de grupa. Totul mergea de minune. Eram asa de fericit ca mai bag cateva ore de somn, incat m-am culcat la loc. Planul mergea ca pe roate.

Pe la 9.50 a inceput dubiosenia hostelului sa se arate. Un nebun batea disperat in usa. I-am strigat un “Oui”, ca asa e legea nescrisa a romanticilor,  el a intrat, iar eu am adormit pana sa ajunga el langa mine. A inceput sa macane ceva in franceza, iar eu, uitandu-ma cu un ochi la el, i-am zis ca e ok, plec abia maine si ca mai dorm. El era pus pe macanit asa ca nu s-a oprit. I-am explicat ca ar fi bine sa imi spuna ce are de spus in engleza, ca sa ii pot da un raspuns cat de cat omenesc. Acesta a fost dialogul meu cu el, din ce imi mai aduc aminte, pentru ca ma abtineam foarte mult sa nu adorm:

“Trebuie sa parasiti camera in 10 minute”, zice el intr-o engleza tipic frantuzeasca.
“De ce?”, scurt asa.
“Trebuie sa facem curat”.
“Nu ma deranjeaza praful, faceti pe langa mine”, ii zic eu.
“Nu se poate, trebuie sa eliberati camera”, se agita romanticul.
“Bine, merg in hol, stau pe net un pic si ma intorc sa dorm”
“Nu se poate, trebuie sa parasiti hostelul. E regula casei: Nimeni nu ramane in hostel intre ora 10 si ora 3 pm.”
“Bah da-te-n $#&*(Q-tii”, am suspinat in gand.

Cat de idiot sa fii sa pui o astfel de regula intr-un hostel? Daca as fi avut chef sa ma scol cu noaptea-n cap, as fi ales alt hostel in fiecare seara. N-am inteles care a fost logica in spatele acestei reguli dar nici nu m-am straduit sa intreb. Am facut un dus rapid si am plecat. Am inceput sa umblu singur pe strazi, pe un soare izbitor. Eram eu, orasul si vreo 3 pasari la fel chioare de somn. Ceilalti din hostel probabil erau ascunsi prin cine stie ce colturi de umbra.

Uite asa descopar cultura si obiceiurile lumii. Chior de somn, cu noaptea-n cap. Salut!

Mai tineti minte cand erati pe bancile liceului, in bancile voastre comuniste, si trecea cate o colega pe deasupra voastra, spre a se muta in alta parte? Sigur va aduceti aminte. Atunci incepeati cu din alea gen “ah ah”, “asa asa”, “who’s your daddy”! Poate aveati alta fraza in voi, dar situatia era aceeasi.

Eram azi intr-un mijloc de transport in comun si in spatele meu erau doi mosuleti, sa le zic asa. Doamna (ca sa nu zic “tipa”) a decis sa se mute de la usa la geam si a trecut peste domn. Ei, atunci el a inceput: “ah ah, go go, go honey”. Tot autobuzul a inceput sa rada. Chiar si ei radeau in hohote. Batrani, dar cu chef de viata si pusi pe distractie. Bravo lor! Salut!

Continuarea de aici.

Vacanta in Suedia se derula de minune. Deja eram de 24 de ore acolo si imi traiam viata din plin alaturi de fratele meu si hoarda de cercetasi sinaieni si landskroenieni (nume de  Star Trek stiu). Ziua aveam activitati cu totii, iar seara (adica doar una momentan) stateam pe banca in curte cu fetele. Ma distram de minune cu ele, doar ca … era si tatal lor acolo. Acolo langa noi. Chiar intre noi. Mai aproape de mine ca sa zic asa. Se putea sa le lase singure? Am impresia ca era plasat de catre sotia lui, altfel nu prea inteleg de ce ar fi stat langa mine.

In seara aia, dupa multe glume “bune” facute de el, am reusit sa raman doar eu cu blonda pe banca. Fratele a plecat cu cealalta sa culeaga mere sau sa numere stelele, in timp ce eu am ramas priponit si fericit ca am scapat de spadasinul suedez. Romantismul din mine incepuse deja sa dea in clocot.

Incepusem cu luna, cu stelele, cu florile din jurul nostru. Eram calare pe val cum s-ar zice, dar totusi pe langa ea. Eu mai bagam cate o gluma in engleza, ea se prefacea ca o intelege, eu radeam. Ne distram de minune pana mi-a zis ea o gluma buna de tot: “Vezi ca vine tata”. Atunci m-a apucat un ras salbatic, dar care s-a oprit la auzul vocii non-femele din spatele meu. Se intorsese. Ne-a rugat sa nu mai stam mult, ca ii raceste fata. Bah da-o dreacu. Eram in august. Cat de frig putea sa ii fie. Mai eram si eu acolo, Romeo caldurosul. Romantismul deja se c*ca pe el de ras. Avea lacrimi in ochi si arata cu degetul dupa mine. L-am lasat in pace si am decis sa nu mai vorbesc cu el o vreme.

Dupa ce a plecat jupanul, ea m-a rugat sa o conduc spre casa. Nu ma asteptam prea mult de la aceasta invitatie, ca vreo 2 ochi ne pandeau de dupa perdea. Romantismul se mai tinea cu mainile de burta dar isi revenise, asa ca m-a rugat cu lacrimi in ochi sa o invit in oras a 2-a zi. Zis si facut. Am facut invitatia si a 2-a seara urma sa mergem “in centru”. “Yesss”, mi-am zis, dandu-i un sut in cur la romantism.

Stati sa vedeti ce a urmat. Adica, va urma!

Dupa cum va spuneam saptamana trecuta, am fost plecat acasa cateva zile, unde mi-am petrecut 99% din timp in mediul offline. Urmeaza sa scriu despre:

- O calatorie pe tren cu un japonez de 77 de ani
- Quest-ul BEST prin Bucurestiul vechi
- Noul obiectiv si primele portrete facute cu ajutorul lui
- Seara de Laser Tag cu membrii BEST, colegii de facultate si prietenii lor
- Scurta plimbare prin Sinaia
- Altele (ca sa va si surprind cu ceva )

O seara faina!

Acum vreo 8 ani de zile am dat o tura in Suedia. Pe vremea aia eram mandru cercetas. Cutreieram muntii in lung si lat, fugaream pasarelele si speriam ursii. Eram dat dreacu cum s-ar zice.

Era un fel de schimb de experienta. Cu un an in urma primisem la mine acasa 2 blonde suedeze, pe care le-am plimbat prin muntii nostri, le-am pus la alergat pasarelele, le-am aratat cum se sperie ursii. Cu una din ele m-am si combinat ca sa zic asa. Le-am introdus in ciorba romaneasca, in branza cu slana, le-am aratat obiceiurile romanesti. Ce mai, tot tacamul. Acum era randul lor sa imi arate, mie si fratelui meu, cum sta treaba prin Suedia.

Am ajuns la ele destul de rapid. Trei zile cu autocarul. Eram stramb deja cand am ajuns de atata dormit la verticala. Casa lor era undeva langa un oras pe nume Landskrona. Fix la intrare am fost intampinati de o babeta nebuna ce arunca in masini cu bolovani. M-am gandit ca auzise ca vin romanii, dar nu era asa. Era doar hobby-ul ei. Am intrat in curte, adusi de al batran cu masina, si apoi in garaj. Sau asa am crezut eu. Intrasem de fapt in casa. In timp ce fratele meu s-a dus intr-o camera sa despacheteze, pe mine m-a luat tatal lor, faraonul mosiei, sa imi faca turul casei.

Mi-a aratat camera fetei mari, in care se afla o ditai haltera in mijloc, si apoi camera fetei mici, care avea un scuter langa pat (cea cu care eram pe genul cuplat). Am trecut destul de repede prin camere, fara sa imi dea cel putin un ragaz sa le ochesc patul sau cate un colt mai ascuns. A urmat camera lui preferata: cea de sabii. M-a batut prieteneste pe umar si mi-a zis: “Fii cuminte, caci aici te aduc daca faci prostii”. Am inghitit in sec si am zambit. Ce era sa fac?

(Va urma)

LE: Continuarea aici.

Era mic si cu un zambet larg. Parca mancase un sfert de Colgate. Venea spre mine cu o viteza relativ mare pentru cele 20 de kilograme ale lui. Calarea o bicicleta frantuzeasca pe 2 roti, ca mai multe nu avea.

Ma uitam la el cum se apropia si ma bufnea rasul. Parca ma ataca. Mai si urla ca din gura de sarpe. Imaginati-va si voi: un copil negru mic, pe o bicicleta si mai mica, venind cu viteza spre voi, urland de parca ar fi fost urzicat in fund.

Mah si tocmai dupa ce a trecut de mine si rasul a inceput sa imi piara, am auzit un “zdrang, buf, ^&##@”. “Rambo” al Parisului calare pe bicicleta se izbise frontal de un stalp. Statea acolo pe jos si sarea intr-un picior. Nu inceta sa urle. Dar parca suna altfel urletul. Nu a patit nimic, dar m-a distrat. E bine sa vii pe jos de la munca. Distractie mare. Salut!

Stateam azi de vorba cu Ioana (care sper sa ne scrie in curand despre experienta ei din Grenoble), si mi-am adus aminte de o intamplare de pe vremea cand lucram la o revista.

Era acum vreo 3 ani de zile, intr-un birou de prin Lacul Tei. Pe acolo misunau oameni stilati, adica aveau stil ca sa zic asa. Participau la show-uri de mobila din Milano, luau interviuri la vedete de top din Romania, stiau ce gust are maslina de pe Dorobanti. Eu eram venit din inima Regiei, din mijlocul regatului, ca sa imi exersez skill-urile in ale design-ului. Eram si eu cazut pe-acolo, mai ceva ca musca-n lapte.

Venisem in acea dimineata cu o foame strasnica pe mine. Probabil nimeni din camera nu se sinchisise sa cumpere paine cu o seara in urma, asa ca a trebuit sa astept sa ajung la servici. Aici vrei nu vrei trebuie sa mananci ceva, ca sa nu lesini pe monitor de exemplu. M-am dus in Bila sau Billa, si mi-am cumparat ceva. O sa aflati mai incolo ce. Eram nespus de fericit. Mergeam cu hrana spre birou, in timp ce in gura mea fantana din Barcelona incepuse sa cante. Cred ca o daduse pe populara de foame ce imi era.

Ajuns la birou, m-am napustit in bucatarie ca osul pe Grivei. Am inceput sa imi prepar bunatatea de mancare cu un zambet larg in coltul gurii. In 10 minute am terminat procesul de salivare si am inceput festinul. Eram fericit. Si eu si cascada. In acelasi timp, am auzit pe cineva intrand in birou. Era sefa dupa glas. A rostit o fraza pe care si acum mi-o amintesc: “Phew, ce pute aici! Isi face Radu mici in bucatarie cumva?”

Mici imi facusem. Transformasem intreg biroul intr-o poienita cu tot cu rau si copaci in ea. In principiu mirosea peste tot, dar eu eram fericit langa micii mei. Nu am mai repetat experienta, ca sa nu ajung sa imi exersez skill-urile de designer si bucatar in camera de camin. Salut!