Pe 1 octombrie, in mijlocul toamnei si fix acum doua luni, am prins ultimul weekend al verii, ultimul weekend neasteptat de cald. Si nu l-am prins oriunde, ci pe coasta Normandiei, in orasele Etretat si Fecamp.

Sunt doua orase mici, pasnice, unde vin frantuzoaicele si studentele Erasmus sa se bronzeze uniform si nu numai.

Etretat este principalul punct de atractie datorita stancilor uriase, una dintre ele avand forma unui elefant cu trompa in mare, si “falezei” naturale care probabil porneste din Belgia si se termina in Spania. Orasul este dotat cu locuinte vechi, plaje intinse si plaje secrete si iti inspira un miros puternic de menta la figurat.

Fecamp-ul este un port, este o statiune gen Constanta, este aproape de Etretat. Are un centru vechi fara oameni, chelneri prosti gramada si multe barci cu panze ce stau falnice la pozat. “Falezele” lui naturale sunt mai putin spectaculoase, dar merita umblate in lung si-n lat. Biserica din varful dealului si zona de belvedere din jurul ei constituie fructul din tort. Sunt si romani pe acolo; cu copii mici si biciclete.

Si daca v-am plictisit destul, lasati-ma sa descriu aceste orase cu ajutorul a 3 cuvinte: apa, aer si pamant. Asa cum se si vede in panoramele de mai jos.

Etretat

Fecamp

Rar vezi asa de putini turisti in piata Concorde din Paris. Probabil nu au fost pe faza si au pierdut cele cateva ore cu soare din multele zile ploioase care fac vara celui mai “romantic” oras din lume. Sau poate au fost toti la plaja.

Desi am pescuit de vreo 3 ori in viata mea, nu pot spune ca sunt fan pescuit. Totusi, cand am vizitat Normandia la sfarsitul lunii mai, am avut ocazia sa merg la o partida de pescuit pe ocean impreuna cu fostul meu coleg de apartament, fratele lui si tatal sau. A fost o experienta interesanta, asa ca merita povestita si ilustrata in cateva imagini. (pont: pozele sunt “legate” intre ele, asa ca le puteti vizualiza pe toate in slideshow)

6.00 Era o insorita dimineata de duminica de mai, asa ca pe la ora 6 m-am trezit si eu. M-am simtit a fi cel dintai cocos din casa, pana sa vad ca tatal si fratele prietenului meu deja scosesera barca in curte si isi puneau pe ei hainele de pescuit. Pe la 6.15 s-a trezit si prietenul meu.

6.30 Mi-am pus pe mine singurii pantaloni pe care ii aveam, un hanorac pe spate, adidasii in picioare si m-am declarat gata de pescuit. Prietenul meu la fel. Cand ne-a vazut maica-sa, s-a speriat putin, asa ca ne-a aruncat inca vreo 2 perechi de pantaloni, 2 geci si 2 incaltari. Nu stiam de ce, dar ne-am imbracat cu ele, sa fim politicosi.

6.35 Eu cu prietenul ne-am suit in barca, tatal cu fratele in tractor. Nu mergi oricum spre balta. Ei erau cauciucati din cap pana in picioare. Plastic Man era slab pe langa ei. Soarele desena niste umbre frumoase in oras.

6.45 Am ajuns la ocean. Alte 10 tractoare erau parcate pe plaja imensa. Era reflux. Mi s-a spus ca daca nu calculezi bine ora de intors te poti trezi fara tractor. Mareea e foarte puternica in zona aia. Si foarte deasa.

6.50 Cei doi in cauciuc s-au dat jos din tractor si au inceput diverse manevre, timp in care eu cu prietenul ne faceam poze. Doar eram in adidasi.

7.00 Toti 4 eram in barca, priveam spre orizont. In spate soare, in fata negura.

7.02 Negura peste tot. Ploaie, vant. Noi intaintam spre mijlocul Pamantului (wow).

7.05 Un val imi muta capul de pe directie. Sunt jumatate fleasca, dar e ok. Bag camera in rucsac, nu vreau sa o inec.  Totul e ok.

7.06 Un alt val ii intra prietenului pe sub toate hainele, tiuindu-i urechile in acelasi timp. Si el e ok.

7.10 Un imens val ne spulbera pe amandoi. Nu e chiar asa sarata apa. Cele 3 perechi de sosete imi pleoscaie aiurea. Transpir din afara spre interior.

7.15 Tatal scoate doua perechi de geci si pantaloni impermeabili. Bine ca nu ni le-a dat cand deja aveam pesti in chiloti. Bine ca ni le-a dat. Inaintam cu valurile in ochi, dar protejati.

7.40 Ne oprim undeva in pustietate, unde sonarul (voila) arata ca ar fi un banc de pesti. Primesc o undita cu momeala din aia artificiala, sub forma de pene, si 5 ace.

8.00 Sunt intrebat daca am rau de mare, daca mi-e frig, sete, daca ma dezechilibrez. Nu. Sunt ok. Arunc acele in apa (sau cum s-o zice).

8.02 Simt ca trage. Trag. Oare am prins ceva? Trag aiurea asa? Se poate sa prind peste fara mamaliga / paine / rame? Se poate. Ridic 2 pesti de vreo 25 cm. Cate unul pe fiecare ac. Fuck me, I’m famous!

8.10 Mai ridic un peste. Pe la vreo 30 cm. Ceilalti 3 nimic. Ne mutam, ca nu trage decat la roman. Si incepator. Le-am zis si un banc cu pesti intre timp. Ma simteam pescar.

8.40 Ajungem in alt loc in care sonarul indica alt banc de pesti. Drumul pana acolo a fost garnisit cu ploaie, vant si glume bune. Jumatate in franceza, jumatate in engleza.

8.50 Aruncam iar. Mai prind un peste. Prinde si prietenul meu unul. Lung de 60 cm. Gros de 1 cm. Peste sfoara. Ne mutam iar din loc.

9.30 Ajungem langa o alta barca. Vedem un mos cum scoate 4 pesti pe un singur fir. Scoatem si noi. Eu doi,ei inca vreo 3. Destul de mari. Fratele da la liniuta, la rapitori. Nu prinde, dar are stil. Tatal isi admira fii si pe mine. E calm, spre deosebire de marea care ne balangane barca in toate directiile.

10.00 Plecam iar. Ploaie, vant, fratele ne spune ca trebuie sa schimbe apa la pesti. Se deschide la slit si incepe sa o schimbe. Isi tine bine echilibrul.

10.30 Mai prind trei pesti, ei alti doi si ne hotaram sa ne intoarcem la tarm. Avem vreo 12 pesti, deci pranzul e asigurat. Ei imi povestesc ca cea mai mare captura a lor in 3 persoane a fost de 110 pesti. Acum nu e chiar sezon de pescuit, dar au iesit ca sa ne faca noua pe plac. Mi-a placut.

11.15 Ajugem la tarm. Eu cu prietenul facem poze cu pestii, cu peisajul, cu barca. Tatal si fratele suie barca pe remorca tractorului si pornim spre casa.

Mai tarziu… A fost bun pestele pe gratar.

Si ca sa inchei seria articolelor despre salonul aviatic din Paris, va las cu niste impresii generale si o serie de fotografii care, zic eu, prezinta imaginea evenimentului de anul acesta.

• Mi-a placut cum a fost organizat transportul spre si de la locul evenimentului. Trenul care ducea spre Le Bourget ii anunta pe calatori unde sa opreasca, la sosire nu mai trebuia sa stai la coada ca sa compostezi biletul de iesire, iar de acolo plecau autobuze gratuite la fiecare 2 minute. Acelasi lucru a fost valabil si pentru intors. Peste tot erau organizatori care sa te indrume, sa iti explice de unde sa pleci spre Paris, de unde sa iei bilete, la ce coada sa stai, etc. Nota 10.
• Daca in timpul saptamanii am crezut ca au fost multi oameni, in weekend m-am linistit. Nu au fost. Show-ul a fost vizitat de armate intregi de legionari in timpul weekendului. Doar in Braveheart au fost mai multi.
• Show-urile aviatice au fost foarte tari. Am putut vedea tot felul de masinarii zburatoare, de la elicoptere si avioane cu 2 locuri, pana la supersonice, avioane de razboi de la US Air Force si giganticul A380 de la Airbus.
• Expozitia este destul de nesemnificativa pentru vizitatorii de weekend. Majoritatea expozantilor sunt companii producatoare de materiale, piese, deci nu foarte atractive. Romania a fost reprezentanta de 19 companii; bun asa.
• Salonul are loc din 2 in 2 ani, asa ca va recomand sa mergeti in 2013. In 2012 are loc in Farnborough, ca sa stiti.
• Si acum, poze

Zburatoare de otel

 

Show aviatic

 

Chinook (by Boeing)

 

Oamenii aerului

 

US Air Force Galaxy

 

Romania

 

Armata de oameni

Acum 3 weekenduri am fost cu un prieten pe coasta Normandiei, intr-un sat aflat la ocean, in casa unde locuiesc parintii lui. De vineri seara pana duminica seara am avut parte de un weekend plin de descoperiri, de istorie – luptele nemtilor cu americanii, englezii, etc – poze si vreme buna.

O sa scriu despre asta in articolele urmatoare, dar m-am gandit sa va ofer o prefata, sa stiti la ce sa va asteptati Iata ce-am vizitat / facut pe acolo:

• Satul (pare de fapt un mic oras) Luc-sur-Mer
• Portul artificial Arromanches
• Buncarele din Saint-Laurent-sur-Mer
• Cimitirul si Memorialul American
• Mont-Saint-Michel
• Alligator Bay
• La pescuit cu barca pe ocean
• Cel mai mare targ de antichitati din Normandia
• Orasul Caen

Pana imi fac timp sa scriu, iata doua panorame: Caen si plaja (in timpul refluxului) din Luc-sur-Mer).

… de cand nu am mai scris pe blog

• mi-am stricat laptopul
• am fost in Romania
• mi-am reparat laptopul
• m-am intors in Paris
• am fost la picnic
• m-am mutat in apartament nou
• am fost in Toulouse, la sediul Airbus
• mi-am luat bilet pentru Bruxelles
• m-am mutat in birou nou
• am facut shopping in Decathlon
• mi-am luat bilet pentru Istanbul
• am avut o intalnire interesanta cu alte 4 agentii din Europa
• mi-am luat jumatate de bilet pentru Romania
• am fost ‘watcher’ pe twitter
• am fost la un concert
• am facut poza de mai jos
• mi-am facut curaj si timp sa scriu randurile astea

De prin Londra

Amurg (de cand nu ati mai folosit cuvantul asta?) de cartier

Fie ploaie, fie soare, io-s cu steagul la plimbare

Pictor roman pictand englezoaice (cred)

Incep prin a spune ca sunt un fan al serialului Merlin File din Poveste. Daca nu ati auzit de el, atunci trebuie sa stiti ca actiunea se petrece in timpul printului Arthur, un mascul in floarea varstei, fiul lui tacsu’ Uther, in vestitul Camelot. Probabil toti il stiti pe Merlin ca un vrajitor batran si puternic, dar in serial el este un baiat de vreo 20 de ani, care invata cum sa invarta cate o alba neagra sau cum sa scoata cate un dragon din palarie  in timpul liber.

Fiind pasionat de castele, de multe ori mi-am dorit sa vizitez “Camelot”, aflandu-ma in fata monitorului cu ochii pe Morgana si Guinevere. Nu m-as fi gandit ca as putea face asta mergand doar 40 de minute cu trenul. Cum serialul e unul britanic, m-as fi asteptat ca locul de filmare sa fie undeva in UK. Nu! E in Franta, in oraselul Pierrefonds, la 80 km de Paris (informatii practice la sfarsitul articolului).

Weekendul trecut, inarmat cu doi prieteni si cu al meu Canon, am pornit dis-de-dimineata – adica lejer, pe la 10 – sa exploram Castelul Pierrefonds. Daca vreti istoria lui, cititi pe wiki, ceea ce va urma nu e deloc istorie

Am ajuns in oras pe la 12.00, iar pe la 12.15 eram la poarta castelului, dupa o scurta vizita la oficiul de turism. Frantuzoaicele de la casa ne-au spus ca de la 13.00 se inchide castelul pentru o ora, doar trebuie sa manance si castelanii, asa ca nu putem intra pentru ca nu avem timp sa il vizitam. Un pic dezamagiti, am acceptat situatia si ne-am propus sa facem altceva in timpul ala: sa vizitam “the lower town” si dealurile dimprejur, pentru a admira castelul in toata maretia lui. Asa am facut.

The Lower Town

Pierrefonds e un oras mic. Mic rau. Are o biserica, o primarie, cateva magazine si restaurante, ceva case, un lac si o posta. Toate pe 2km patrati; plus lacul. Daca merita vizitat? Da, cum sa nu. Majoritatea cladirilor pastreaza arhitectura medievala, simbolurile istorice, amprenta vremii. Nu o sa gasiti fierari, cavaleri, piete in aer liber, dar o sa gasiti un oras prietenos, fara prea multi oameni, dar care se asterne tacut la poalele maretului castel.

 

Dealurile dimprejur ascund si ele case micute, dar ingrijite, cu gradini mari si pline de francezi. Ele iti ofera si o imagine frumoasa a locului unde un dragon a stat inchis mii de ani acum cateva alte mii de ani (observati expresia).

 

Aiurea prin castel

La 14.00 si cateva secunde ne aflam din nou la poarta castelului. Am luat bilete si am intrat, ascunzandu-ne in acelasi timp de ploaia care ne-a insotit de cand am ajuns in Pierrefonds. Din curtea interioara se pot vizita 4 lucruri: o expozitie, capela si doua parti ale castelului.

Camerele sunt spatioase, vechi si iti trezesc automat un zambet insotit de un clantanit de dinti. Dar nu asta conteaza. Nu o sa spun ca m-am simtit ca in film, ca nu se compara decorul de acolo cu pustietatea din castel. Am observat ca multe locuri in care trebuiau sa se afle anumite obiecte erau acum goale si triste. Nici camerele pe care le-am putut vizita nu au fost prea multe la numar. Probabil e extra-sezon.

 

Cripta in schimb umple putin goliciunea castelului. Statuile “moarte” ale regilor si reginelor Frantei, alaturi de imaginile fantomelor lor pe pereti, ofera un mister aparte locului. Am petrecut ceva timp acolo jos.

 

Zidurile si curtea

Curtea interioara este cea care mi-a adus cel mai bine aminte de scenele din film. Il vedeam pe Merlin si Arthur cum coborau scarile de la intrarea principala, in timp ce Morgana ii privea de la una din ferestre, pe care am si identificat-o. Zidurile cetatii sunt uleiul din salata, fara ele castelul neavand niciun rost de a fi vizitat (wow). Chiar daca ceea ce am vazut este o reconstructie a vechiului castel Pierrefonds, schitele si pozele afisate in expozitie dovedesc faptul ca “noul” seamana destul de bine cu “vechiul”.

Curtea exterioara si padurea din jurul castelului nu fac decat sa imi aminteasca de razboaie, evadari din castel, lupte nocturne sau magii pe furis. Numai lucruri frumoase adica

 

Pentru un pasionat de castele, in special medievale, si pentru fanii serialului, castelul Pierrefonds este un trebuie-vazut – varianta romaneasca a lui “must-see”. Pentru ceilalti, e un alt obiectiv turistic din excursia in Franta, in caz ca s-au saturat de croasante, eifel sau de strada cu site.

Vizita placuta! Poate ne vedem pe acolo cand o fi soare, sa vad castelul si din alte unghiuri

Bonus: panorama lac

Informatii practice

• Site-ul oficiului de turism
• Ca sa ajungeti la castel trebuie sa luati trenul pana la Compiegne, dupa care sa va urcati in autobuzul spre Pierrefonds (orarul autobuzului aici; nu circula duminica). Puteti ajunge si cu masina, dar nu ma bag.
• Noi am plecat din Paris Nord la 10.37 (trenul direct face 40 de minute, cel care opreste in toate statiile face 1h45) si am prins autobuzul de 11.30. Ne-am intors cu autobuzul de 16.45 si am prins trenul de 17.23. Pac pac!
• Trenul ne-a costat 27 de euro, dus intors (gasiti si cu 20 dus intors), iar autobuzul 3.50 euro dus-intors.
• Daca vi se face foame opriti-va la restaurantul de langa lac, cel care seamana cu un cort de sticla. O friptura cu salata si cartofi, de la 7 euro. Lejer!
• Intre 13.00 si 15.00 majoritatea celor 3 magazine sunt inchise.
• Nu uitati ca intre 12.00 si 14.00 nu puteti vizita castelul, deci trebuie sa va gasiti alte ocupatii. Hint: The lower town si dealurile, sau lacul daca este cald afara.
• Nu o sa gasiti suveniruri cu Merlin, in afara de seriile pe dvd-uri. In franceza.
• Lista tuturor castelelor din serialul Merlin
• Pentru mai multe informatii, intrebati-ma

E tarziu, asa ca iata o panorama nocturna cu Edinburgh facuta de pe dealul de sub picioarele noastre (logic). Ii puteti admira si pe Robert si Dan, ambii aflati in spatele meu.

La multi ani, ca asa se incepe orice prim articol in ianuarie.

Initial am vrut sa scriu ceva despre niste oameni prosti, dar m-am razgandit, ca sa nu incep anul vorbind despre nebuni. Il scriu zilele viitoare. Revenind.

Pe la sfarsitul lui noiembrie 2010 am dat o tura prin Edinburgh impreuna cu 2 prieteni. In acelasi weekend din 2009 am fost in Dublin, asa ca ne-am hotarat sa ne facem o traditie din a calatorii impreuna in noiembrie. Sa vedem daca ne tinem de ea.

Pe langa clasica plimbare prin oras ne-am decis sa experimentam putin traditia locala, asa ca ne-am dus sa vedem meciul de rugby dintre Scotia si Africa de Sud, stiind prea bine ce inseamna acest sport pentru scotieni. Centrul orasului era plin de politisti care te trimiteau spre niste autobuze speciale (multe la numar) care duceau pe oricine direct la stadion.

Ploaie, ceata, vreme excelenta pentru mers la meci. In fata stadionului Murrayfield erau sute de oameni, unii in kilturi, altele in fuste. Desigur ca nu se mai vindeau bilete, asa ca am fost nevoiti sa le cumparam de la “baieti” la extra pret. Bilete pentru turisti desigur; nu cred ca exista scotian fara abonament. Chiar politia te trimite sa cumperi de la ei. 30 de euro biletul in loc de 20.

In curtea interioara, surpriza. Doua corturi mari, unul cu bere la halba, altul cu bere la sticla. Cine s-ar fi gandit ca scotienilor le place berea? Cozi mai mari decat la intrare. Ploaia si frigul declanseaza setea, se stie.

Spre surpriza noastra, erau foarte multi suporteri ai Africii de Sud. In special suporterite blonde si zambarete (dupa cum puteti observa si in poze). In tribune stateau cu totii impreuna, nu se vedea nici urma de dusmanie, intentie de a arunca de torte sau de a rupe scaune. Sport nobil.

A fost placut sa urmarim meciul, sa urlam si noi (mai mult la misto) alaturi de suporteri, sa vedem cum Scotia castiga – am aflat ulterior ca nimeni nu se astepta ca ei sa castige meciul. Am vazut tati alaturi de baietii lor, am vazut cupluri de 20 de ani, cupluri de 70 de ani, am vazut grupuri de baieti in kilturi si fete atrase de kilturi, am vazut o atmosfera foarte primitoare si vesela.

Senzatia de la un meci de rugby e diferita fata de cea de la un meci de fotbal. Suporterii chiar arata ca isi iubesc idolii, pretuiesc valoarea echipei adverse, cum a facut si Timisoara la 8 – 1 cu Steaua acum cativa ani, pleaca impreuna acasa dupa meci.

Sper sa mai merg si la alte meciuri de rugby, ca foarte fain a fost. Poate chiar la un meci de-al Romaniei, de ce nu?

 

Panorame