Desi am pescuit de vreo 3 ori in viata mea, nu pot spune ca sunt fan pescuit. Totusi, cand am vizitat Normandia la sfarsitul lunii mai, am avut ocazia sa merg la o partida de pescuit pe ocean impreuna cu fostul meu coleg de apartament, fratele lui si tatal sau. A fost o experienta interesanta, asa ca merita povestita si ilustrata in cateva imagini. (pont: pozele sunt “legate” intre ele, asa ca le puteti vizualiza pe toate in slideshow)

6.00 Era o insorita dimineata de duminica de mai, asa ca pe la ora 6 m-am trezit si eu. M-am simtit a fi cel dintai cocos din casa, pana sa vad ca tatal si fratele prietenului meu deja scosesera barca in curte si isi puneau pe ei hainele de pescuit. Pe la 6.15 s-a trezit si prietenul meu.

6.30 Mi-am pus pe mine singurii pantaloni pe care ii aveam, un hanorac pe spate, adidasii in picioare si m-am declarat gata de pescuit. Prietenul meu la fel. Cand ne-a vazut maica-sa, s-a speriat putin, asa ca ne-a aruncat inca vreo 2 perechi de pantaloni, 2 geci si 2 incaltari. Nu stiam de ce, dar ne-am imbracat cu ele, sa fim politicosi.

6.35 Eu cu prietenul ne-am suit in barca, tatal cu fratele in tractor. Nu mergi oricum spre balta. Ei erau cauciucati din cap pana in picioare. Plastic Man era slab pe langa ei. Soarele desena niste umbre frumoase in oras.

6.45 Am ajuns la ocean. Alte 10 tractoare erau parcate pe plaja imensa. Era reflux. Mi s-a spus ca daca nu calculezi bine ora de intors te poti trezi fara tractor. Mareea e foarte puternica in zona aia. Si foarte deasa.

6.50 Cei doi in cauciuc s-au dat jos din tractor si au inceput diverse manevre, timp in care eu cu prietenul ne faceam poze. Doar eram in adidasi.

7.00 Toti 4 eram in barca, priveam spre orizont. In spate soare, in fata negura.

7.02 Negura peste tot. Ploaie, vant. Noi intaintam spre mijlocul Pamantului (wow).

7.05 Un val imi muta capul de pe directie. Sunt jumatate fleasca, dar e ok. Bag camera in rucsac, nu vreau sa o inec.  Totul e ok.

7.06 Un alt val ii intra prietenului pe sub toate hainele, tiuindu-i urechile in acelasi timp. Si el e ok.

7.10 Un imens val ne spulbera pe amandoi. Nu e chiar asa sarata apa. Cele 3 perechi de sosete imi pleoscaie aiurea. Transpir din afara spre interior.

7.15 Tatal scoate doua perechi de geci si pantaloni impermeabili. Bine ca nu ni le-a dat cand deja aveam pesti in chiloti. Bine ca ni le-a dat. Inaintam cu valurile in ochi, dar protejati.

7.40 Ne oprim undeva in pustietate, unde sonarul (voila) arata ca ar fi un banc de pesti. Primesc o undita cu momeala din aia artificiala, sub forma de pene, si 5 ace.

8.00 Sunt intrebat daca am rau de mare, daca mi-e frig, sete, daca ma dezechilibrez. Nu. Sunt ok. Arunc acele in apa (sau cum s-o zice).

8.02 Simt ca trage. Trag. Oare am prins ceva? Trag aiurea asa? Se poate sa prind peste fara mamaliga / paine / rame? Se poate. Ridic 2 pesti de vreo 25 cm. Cate unul pe fiecare ac. Fuck me, I’m famous!

8.10 Mai ridic un peste. Pe la vreo 30 cm. Ceilalti 3 nimic. Ne mutam, ca nu trage decat la roman. Si incepator. Le-am zis si un banc cu pesti intre timp. Ma simteam pescar.

8.40 Ajungem in alt loc in care sonarul indica alt banc de pesti. Drumul pana acolo a fost garnisit cu ploaie, vant si glume bune. Jumatate in franceza, jumatate in engleza.

8.50 Aruncam iar. Mai prind un peste. Prinde si prietenul meu unul. Lung de 60 cm. Gros de 1 cm. Peste sfoara. Ne mutam iar din loc.

9.30 Ajungem langa o alta barca. Vedem un mos cum scoate 4 pesti pe un singur fir. Scoatem si noi. Eu doi,ei inca vreo 3. Destul de mari. Fratele da la liniuta, la rapitori. Nu prinde, dar are stil. Tatal isi admira fii si pe mine. E calm, spre deosebire de marea care ne balangane barca in toate directiile.

10.00 Plecam iar. Ploaie, vant, fratele ne spune ca trebuie sa schimbe apa la pesti. Se deschide la slit si incepe sa o schimbe. Isi tine bine echilibrul.

10.30 Mai prind trei pesti, ei alti doi si ne hotaram sa ne intoarcem la tarm. Avem vreo 12 pesti, deci pranzul e asigurat. Ei imi povestesc ca cea mai mare captura a lor in 3 persoane a fost de 110 pesti. Acum nu e chiar sezon de pescuit, dar au iesit ca sa ne faca noua pe plac. Mi-a placut.

11.15 Ajugem la tarm. Eu cu prietenul facem poze cu pestii, cu peisajul, cu barca. Tatal si fratele suie barca pe remorca tractorului si pornim spre casa.

Mai tarziu… A fost bun pestele pe gratar.

Acum ceva ani lucram impreuna cu un prieten in cadrul unei edituri. Aveam birourile apropiate, dar despartite de un geam. La un moment dat m-am uitat la el. Statea. Ca orice om. L-am lasat sa stea si mi-am continuat treaba.

In minutul urmator sefa intra in birou:

“Paul (nume fictiv), de ce nu lucrezi?”, zice ea pe un ton ridicat.
“Pai, nu prea am nimic de facut”, raspunde el pe un ton lejer.
“Cum nu? Ai terminat A, B, C, … Z?”
“Da, am terminat.”
“Atunci fa-ti curat pe birou. Nu mai sta degeaba”, zice ea si iese pe usa.

Concluzia
Sloganul sefilor: Daca nu ai nimic de facut, fa ceva!

A fost o zi lunga, plina de alergatura, dar care s-a terminat cu un eveniment bine organizat din toate punctele de vedere. O mica impresie despre zilele astea doua in Madrid va urma in curand. Pozele vor aparea si ele. Oricum or sa ma oblige cei de la munca sa le procesez, asa ca le voi posta pe blog inainte.

Acum stau. Nu fac nimic. Sunt cu 2 membri BEST. Alti 2 sau 3 vor veni in curand. Imi era cam dor de o intalnire cu BESTani, asa ca va las. O seara faina!

Daca aveti prieteni ce invata in Grenoble si vreti vreodata sa ii vizitati, ganditi-va dinainte ca o sa fiti mintiti. Pregatiti-va glumele proaste, rasul ironic si cheful de distractie, si porniti spre La Tronche. Cum am facut si eu acum 2 weekenduri:

Ioana invata in Grenoble. Impreuna cu Adi si Moldo ne-am urcat in tren si am purces spre ea. TGV-ul merge indeajuns de repede cat sa iti provoace dureri acceptabile de cap. Asta in cazul in care esti fata! [glumesc Adi cred] Dupa ce soarele apusese ca in fiecare zi, am aterizat si noi in gara pustie din Grenoble. Ajunsi acolo, am purces cu Ioana pe jos, spre caminul ei, fiind asigurati ca nu e foarte departe, si ca oricum merita plimbarea.

Orasul era aproape la fel de pustiu ca si gara. O mana de turisti inca mai colindau strazile, lasandu-i pe aurolaci sa se distreze de unii singuri prin gara. Cand am ajuns prin centrul orasului, Ioana ne-a aratat caminele in care stateau niste colegi de ai ei. Ne-a subliniat faptul ca ei sunt mai izolati, si ca de aia stateau in acele camine. Ni s-a facut un pic mila de ei. Cum sa vii sa inveti in alt oras si sa te izoleze facultatea. Uf! Atunci ne-am dat seama ca nu suntem in centru. Daca ai ei colegi erau izolati, nu se putea sa fim in centru.

Dupa inca vreo 20 de minute, cladirile au inceput sa se piarda. Sa dispara! Oamenii deja erau inlocuiti de catre caini, iar masinile de carute (exagerez stiu ). Atunci un semn mare de circulatie ne-a aparut. Tocmai ieseam din Grenoble si intram in alt orasel, La Tronche. Atunci ne-am dat seama de 2 lucruri:

- caminul in care statea Ioana nu era chiar asa departe de gara, dupa cum ne-a si zis. Nu era nici macar in oras, ci chiar departe in afara lui.
- cuvantul izolati are alt sens in Franta. Studentii ce locuiau in mijlocul orasului erau cei izolati, pe cand cei ce stateau in afara lui, erau aia de stateau in centru. Centrul ala din afara orasului.

Ati inteles nu? Hai ca o sa postez si ceva poze de prin Grenoble, ca prin La Tronche nu prea am avut ce poza. Oricum mica excursie a meritat, chiar daca am fost izolati!

Ne-am dus miercuri seara la o partida de Laser Tag. Jocul este putin diferit fata de paintball sau airsoft, dar are avantajele lui. Merge jucat de pasionatii Quake sau Doom, el desfasurandu-se intr-o incapere intunecata, plina de labirinturi si lumini dubioase (dar fara monstrii bineinteles). Partea buna e ca nu poti obtine in urma lui nicio vanataie de la impuscaturi. Daca esti increzator in vederea ta si rupi vreo scara cu genunchiul sau vreun perete cu fata, deja devine alta treaba.

Ne-am strans la inceput vreo 17 flacai cu privirea vesela si joc de picioare avansat. Adica politehnisti. Am intrat plini de ura si dornici de masacru si am iesit plini de transpiratie si dornici de servetele umede. Asa, barbateste. In timpul jocului am fost nemilosi insa. Ne-am murdarit genunchii de praf, am speriat paianjenii de pe la colturi, am deranjat treptele scarilor cu cate un genunchi bine infipt in ele, am umezit peretii cu broboanele de sudoare de pe fruntea noastra. Adrenalina, ce mai!

Nu este cel mai spectaculos joc, dar este relaxant si merita jucat cu prietenii. Pentru cei ce nu stiu, ai la dispozitie o vesta cu beculete si un pistol cu laser. Actiunea se desfasoara intr-o sala intunecata, unde scopul tau este de a-l atinge pe adversar in diversele locuri ale vestei, pentru a-l “omori” si a castiga puncte.

Am fost acolo cu prietenii de facultate, prieteni ai acestora, si niste prieteni din BEST. E un joc pentru prieteni adica. Multumesc tuturor celor care au participat. Abia astept o noua runda de Laser Tag. Poate intre timp casapesc pe aici niste romantici, desi nu cred ca se distreaza ei asa fain. Salut!

Dupa cum va spuneam saptamana trecuta, am fost plecat acasa cateva zile, unde mi-am petrecut 99% din timp in mediul offline. Urmeaza sa scriu despre:

- O calatorie pe tren cu un japonez de 77 de ani
- Quest-ul BEST prin Bucurestiul vechi
- Noul obiectiv si primele portrete facute cu ajutorul lui
- Seara de Laser Tag cu membrii BEST, colegii de facultate si prietenii lor
- Scurta plimbare prin Sinaia
- Altele (ca sa va si surprind cu ceva )

O seara faina!

Categoric cele mai frumoase amintiri din perioada de studentie din Porto sunt serile petrecute in “Woodhouse”.

Woodhouse numesc casa in care locuiesc de cand am sosit in Porto, in care m-am imprietenit neasteptat de bine cu toti cei care locuiesc in ea: 3 slovaci, 2 austrieci, 1 italian, 1 englezoaica, 1 brazilianca si o foarte buna prietena de-a mea, colega de facultate. Woodhouse este de fapt strada pe care locuim, dar numele se potriveste ca o manusa casei pe care deja o indragim, desi in fiecare zi ceva se strica sau devine total nefunctional.

Spre rusinea fetelor din casa, sau nu, toti baietii stiu sa gateasca, in special italianul, care ne-a incantat cu o varietate nesfarsita de paste. Decizia de a cina impreuna vine ad-hoc, cumparaturile se fac instantaneu intr-un hypermarket langa stadionul Dragao (FC Porto – pentru necunoscatori ) dupa care revenim in bucatarie, unde din fericire incapem cu totii si ne facem mai mult sau mai putin utili. Farmecul apare atunci cand se gateste, cand ciocnim un pahar de vin de Porto, cand ne uitam la desene animate, cand cantam la chitara cu brazilienii, cand jucam tot felul de jocuri, cand ne prinde dimineata in sufragerie si ne trezim cu o bataie cu apa.

Ce poate fi mai frumos decat sa faci asta de cate ori ai chef si sa fie atat de natural incat ti-ar placea sa nu se mai termine niciodata perioada asta, in care esti pe cont propriu, fara responsabilitati si inconjurat de prieteni?

In weekendul asta am aflat niste lucruri foarte interesante despre garsoniera in care locuiesc, pe care poate nu le-as fi aflat niciodata daca nu eram vizitat de prieteni:

- daca dormi pe lat curentul se izbeste de tine, deci iti este mai cald decat daca ai dormi pe lung (ms Jojo)
- in pat incap lejer 4 persoane (deci in camera incap 6, daca pun si salteaua la bataie)
- sistemul de inchidere al geamului nu este chiar pe intelesul tuturor viitorilor ingineri politehnisti (gen Ioana)
- frigiderul meu este intotdeauna “plin” de bunatati (Ioana & Jojo)
- se pot incarca in acelasi timp 6 dispozitive electronice (Ioana reloaded)

Sunt curios ce o sa mai descopar data viitoare cand primesc vizitatori Va astept in numar cat mai mare, sa descoperim impreuna misterele conacului meu. O seara faina!

Dupa mult timp in care am simtit din plin vremea buna si spiritul vacantei aici in Porto, revin cu impresii portugheze. Am simtit nevoia sa scriu intamplari din weekendul trecut, dintr-o excursie organizata pentru studentii Erasmus din Porto. Poate multi au auzit deja de Erasmus Network, dar pentru cei care nu a auzit, acestia sunt un grup de studenti care beneficiaza de sprijinul universitatii din care fac parte pentru a face mai usoara si mai frumoasa viata studentilor Erasmus.

Din fericire pentru mine, Porto este unul dintre multele orase din Europa in care ESN activeaza. Prin urmare, una din activitatile organizate de ei a fost o excursie in sudul Portugaliei, la un pret foarte bun pentru un student. Nu am avut cum sa rezist tentatiei. Prin urmare, m-am aflat si eu intr-unul din cele 2 autocare cu studenti care au parcurs Lisabona si s-a indreptat spre Albufeira, colindand coasta de vest a Iberiei.

Prima noapte am petrecut-o intr-un hostel pentru studenti, situat printre cladiri cu o arhitectura modernista, tendinta usor de remarcat pe aceste taramuri: unele inalte, cu corabii pe acoperis, altele in forma de evantai si alte forme geometrice greu de descris.

Seara incepe in Lisabona in aceeasi maniera cu cea din Porto: cutreierand strazile, vizitand barurile, discutand cu lumea in aer liber. La cat de mici sunt pub-urile in Portugalia, oamenii petrec cel mai mult timp afara, fiind o adevarata provocare sa parcurgi o strada dupa miezul noptii.

Trecand la alta pasiune de a mea, plajele, acestea sunt caracterizate aici cel mai mult prin simplitate si faptul ca majoritatea nu au fost invadate inca de turisti, sau mai precis de hotelieri si nebunia aferenta lor. Un peisaj salbatic si neatins de civilizatie este ideal pentru relaxare si meditatie, pentru volei cu prietenii si incercari esuate de a imi infrange frica de apa. Un weekend pe plaja, cunoscand lume noua din Brazilia, India, Tailanda, Mexic, impartasind experiente de viata si schimband poze traznite, dansand pe cele mai nebune ritmuri, alergand pe plaja si dormind cum se poate mai neconfortabil in autocar; cam asta a insemnat un weekend fain si implicit un set de amintiri unice.

Recitind textul tind sa cred ca exista riscul sa nu fiu tocmai coerenta. Este doar rezultatul faptului ca vorbesc partial in romana, foarte mult in engleza, iau cursuri de portugheza si folosesc spaniola pentru a ma descurca intr-o tara latina. Prin urmare, imi cer scuzele de rigoare

Sau pe unde am vrea sa ajungem astazi (eu, Moldo, Adi, Ioana, Jojo):

Pe la Sacre Coeur
Pe malul Senei
American Church
Sper ca nu la d’Orsay
Louvre si vecinii
Pe langa turn

Sper sa pot surprinde cat mai bine in poze, atmosfera pariziana de unu mai. Vedem diseara ce a iesit. O zi faina!