M-am urcat in avion si m-am grabit sa prind locul de la fereastra de langa iesirea de urgenta, sa stau comod. Toti treceau pe langa, asa ca am cerut voie si m-am asezat. Au continuat sa treaca, pana cand a urcat ultimul pasager al cursei Paris – Bratislava. Era un tip blond, inalt, cu o moaca sictirita de parca se terminasera reducerile la sapun din Duty Free.

S-a asezat fix langa mine. Nu pe scaunul de langa culoar, ci fix langa mine. Mi-a aruncat un “Howdi”, moment in care am simtit un miros de Ben Ghei cum pluteste in aer. Ma simteam prins la inghesuiala. Avea 5 scaune libere in jurul meu si el tocmai acolo se hotarase sa se aseze.

Cand insotitoarea de bord l-a rugat sa isi puna jacheta sus, in acele 10 secunde de stat in picioare a uitat de mine si s-a asezat la un scaun distanta. Phew, mirosul de Ben Ghei se risipise. Atunci a inceput distractia.

In timp ce stewardesa le explica celor din spate masurile de siguranta, ei aflandu-se la randul lor langa o iesire de urgenta, tipul si-a desfacut o revista in germana si a inceput sa o rasfoiasca cu viteza, de parca era turbat.
“She thinks we’re stupid?”, ma intreaba el cu un puternic accent irlandez.
Ma uit la el si tac.
“Fuck, she’s a faggot. Man, she thinks we’re stupid?”, continua el sa vorbeasca singur.

In secunda urmatoare tipa vine langa noi sa ne explice si noua masurile de securitate.
Ea: “Do you agree to help other people in case of emergency?”
El: “No”, rasfoind cu aceeasi turbare revista.
Ea: “Excuse me? You don’t agree to help us?”, intreaba tipa destul de mirata.
El: “No, I don’t”, continua el in timp ce eu ma chinuiam sa ma abtin sa nu rad.
Ea: “Then I will ask you to move from here”, zice ea cu seriozitate.
El: “No, I mean of course I don’t mind to help”, aproba irlando-germanul.
Ea: “Good. Will you please read the instructions on this paper?”
El: “When I will have some time. Now I’m busy”, si arunca revista pe scaunul din dreapta.

Tipa pleaca, eu ma uit la el gandindu-ma ce ar putea avea in cap omul ala. In cazul in care ar fi avut ceva.

Eram curios cum vor decurge cele 2 ore de zbor in compania lui Ben, dar nu a apucat avionul sa decoleze ca a si adormit. Probabil il epuizasera gandurile din discutiile anterioare.

Spectacolul a continuat chiar inainte sa ajungem la destinatie, de data aceasta doar cu el in rol principal.

Cand pilotul a anuntat aterizarea, Ben a inceput sa isi rupa revista in bucatele mici. Mi-l si imaginam cum le arunca prin avion, rupt de fericire ca a aterizat. Nu a fost chiar asa. A inceput sa le arunce pe jos, si sa le impinga cu piciorul pe sub scaune. Eram in jurul lui vreo 7 oameni, dar el se facea ca da peste ele din greseala, fara a ne baga in seama pe niciunul dintre noi. L-a vazut si stewardesa, dar l-a lasat in pace.

Rar vezi cate un om asa de detasat si retardat in acelasi timp. Unii chiar sunt pe treaba lor!

Cand vezi un barbat in toata firea, imbracat la costum, cu ochelari de soare si freza spumanta, aruncand in mijlocul trotuarului ambalajul de la o inghetata, la ce te gandesti?

Cand vezi o domnisoara cu fusta scurta, decolteu de treaba si codite blonde, aruncand cu discretie pachetul gol de servetele, fix in mijlocul aleei, la ce te gandesti?

Va zic eu la ce ma gandesc: la un bou sau la o vaca ce se caca in miijlocul drumului. Ce de asemanari pe lumea asta!

Ma uitam azi in autobuz la un copil aflat la volanul unui carucior, care avea niste ocupatii cel putin obisnuite, ca in orice mijloc de transport in comun. Saracul se chinuia sa isi stearga nasul, si, pentru ca nu reusea, rupea cate o bucata de servetel, pe care ulterior o arunca pe jos. Si pentru ca ocupatia lui sa fie observabila de catre colegii de vehicul, urla mai ceva ca un soarece lovit in cap cu un stiulete de porumb.

In 2 minute facuse o adevarata balta igienica in jurul lui. Imi era mila de el. Probabil il gadila nasul si, neinvatand inca tehnicile omenesti de reglare a narilor, cauta ajutorul cuiva. I-as fi dat maneca mea, i-as fi aratat cum se inspira si expira, dar na, nu eram ma-sa. Da chiar! Ma-sa era langa el si se uita pe geam. In cele 10 minute de plans nu a intors nici macar o privire spre el. Admira stalpii si tomberoanele de pe margine, ca o mare artista ce probabil nu era.

Sa fiu sincer, nu m-a uimit comportamentul asta. De cand sunt in Franta am vazut foarte multi parinti care isi neglijeaza copii. Prea multi poate. Imi e mila de micutii astia. Sper sa nu ajunga ca si parintii lor. Ar fi pacat de ei!

Un om
Era la casierie la metrou. L-am cronometrat. 5 minute s-a gandit ce bilet sa isi ia. Nu se uitase dinainte pe oferta. Nu avea rost. Dupa cele 5 minute i-a dat casieritei 50 de euro si a cerut un bilet de 1.6 euro. Neavand rest, au mai trecut inca 3 minute pana tipa a gasit prin geanta ceva. Si-a primit banii si biletul si a mai zabovit inca 1 minut in fata casei, ca sa ii numere. Ma uitam destul de mirat la el. Cand de bulangiu sa fii?

Dupa ce si-a numarat banii a inceput sa se caute prin portofel, sa se uite la telefon, sa se scobeasca in nas. Toate astea in fata casieriei desigur. Cum eu sunt un gentleman, gandul meu l-a bagat in #@$@-ii masii. A plecat pana la urma dupa un “Pardon!” in grup de la toata coada si 10 minute de prostie!

Niste banci
In jurul biroului sunt vreo 10 banci. In pauza de masa toate sunt inchise insa. De ce oare? Sunt de acord ca au si ei nevoie de pauza de masa, dar e suficient ca un singur om sa fie acolo sa ajute clientii. Cand sa mergi la banca, daca nu in pauza de masa? In timpul serviciului lucrezi. Sau macar te faci.

Mai mult, azi am intrat intr-o banca, ce era ciudat de deschisa in timpul pranzului, si toti angajatii stateau la o masa mare, in mijlocul bancii, si mancau. Una cu maioneza la bot, altul cu prajitura pe dinti, ceilalti stropindu-se cu suc. Toata gasca bancara era acolo. Eu stateam si ma uitam la ei. Ei se uitau la mine, radeau si plescaiau in continuare. Ce idioti!

Si cu toate astea eu tot nu am reusit sa cumpar niste euro. Din cele 10 banci niciuna nu facea operatiuni de schimb valutar. Toate imi recomandau centrul Parisului pentru asta. Franta!