Autobuzul cu care am venit acasa era asa de aglomerat incat daca dadeam o basina anesteziam nazal 30 de oamenii aflati pe o raza de 3 metri in jurul meu.

Fervex-ul frantuzesc vine in cutii de 8 pliculete. Pe ele scrie ca se administreaza cate 3/zi. Asta inseamna ca in 2 zile si 16 ore esti sanatos. Nu stiu ce ma fac in a 3-a zi fara al 9-lea pliculet.

Sunt fan al produselor lasate de altii langa casa de marcat. Parca-mi fac singur o surpriza de fiecare data cand merg la cumparaturi.

Turcii tin mult la sosul alb. De fiecare data cand le cer, ori imi dau mai putin, ori “uita” de el.

Continui sa nu ii suport pe cei care folosesc carucioarele la cumparaturi. Calcaiul meu gandeste la fel ca si mine.

Stiu ca niciunul dintre voi nu mananca, cartofi prajiti. Sunt grasi, nesanatosi, nebuni. Daca insa va e vreodata pofta si vreti sa aveti o scuza ca mancati, macar asa putini de pofta, iata un sfat:

- intrati intr-un restaurant turcesc, sau fast-food
- cereti un sandvis si spuneti-i ca nu vreti cartofi, sau nu spuneti nimic; oricum nu o va va baga in seama
- cand incepe sa va puna cartofii, nu spuneti nimic
- cand termina de pus cartofii, amintiti-i ca nu vroiati
- el atunci o sa toarne jumatate inapoi, iar restul o sa vi-i lase; ii e prea lene sa ii scoata si pe aia din caserola

Dar stiu ca nimeni nu mananca acesti cartofi prajiti, deci sfatul meu nu e pentru voi. Nici eu nu mananc. Cine oare mai mananca, cartofi prajiti? (Cartofii astia sunt creatori de cacofonii se pare). Daca va iese, dati-mi de stire Mie mi-a iesit fara sa vreau. Salut!

Ieri am fost sa mananc la turci, avand un apetit destul de dezvoltat pentru o friptura bine facuta si ascunsa intre 2 felii de paine gen lipie. Cum stim cu totii ca este destul de greu sa te intelegi cu turcii (Erdal se exclude acum ), ma asteptam la o intamplare cel putin dubioasa sa aibe loc in marea confruntare.

Am ajuns la “restaurant”, am adulmecat cu nasucul meu de taur carnea de pe tzapa, si am dat-o in engleza. Turcul turc. Ioc engleza. Franceza lui fiind mai buna ca a mea, am ales comunicarea in aceasta limba mirifica, plina de petale de trandafir, roua de izvor si slana cu mustar si ceapa.

Am comandat un banal sandvis cu pui si cartofi. A inceputul otomanul sa imi umple chifla, neintelegand ca vreau lipie, cu tot felul de salate si sosuri. Eram chiar curios unde o sa mai ingramadeasca si puiul. Ma gandeam deja ca o sa ma hranesc cu iarba si umbra puiului in soarele dogoritor al Parisului.

Dupa 5 minute de asteptat, l-am observat cum apuca un pui intreg din ceaun si mi-l vara in sandvis. Cand zic un pui intreg ma refer la un pui cu corp si oase, cu aripi (avea doar una de fapt) si picioare. Mi l-a trantit asa cu totul intre feliile de paine si mi-a urat celebrul “bon apetit”. Am ramas un pic curios pe mine insumi, gandindu-ma cum as putea sa-mi rup dintii in puiul turcului.

Nu m-am inteles cu turcul, dar am reusit sa ma inteleg cu puiul pana la urma. Aveam amandoi interese comune. Noroc!