Din scurta calatorie in Amsterdam desigur:

Exista mai multe biciclete decat oameni.

Bicicletele au prioritate in fata masinilor. Ai dat peste un biciclist cu masina, ai dat cu paru-n dud.

Exista un pod de sub care iese cate un ecologist (prindeti aluzia) sa iti vanda cate o bicicleta, pentru a-si imbogati gradina cu plante.

Tinerii amsterditi au jocul lor nocturn, care consta in aruncarea cat mai departe a bicicletelor in canal. De preferat nu a lor. Desi se mai intampla.

Fiecare canal este format din 3 straturi: apa, biciclete si namol.

Primaria din Amsterdam colecteaza la sfarsitul fiecarei luni bicicletele din apa, le duce in afara orasului, le repara, dupa care le vinde la loc.

Ai sanse mari sa te faci cu o bicicleta daca ai incredere in tine cand urli la unul de pe strada: “Hey, that’s my bike!”. S-ar putea sa o ia la fuga.

Exista biciclete cu 2 roti, cu 4, cu 6, cu 8. Exista biciclete si fara roti probabil.

Exista parcari pe 3 etaje pentru biciclete. Sau mai multe.

Poti merge in Red District pe bicicleta daca vrei. O parchezi la intrare.

Ai mai multe sanse sa te loveasca o bicicleta decat o masina.

Femeile poarta fuste scurte pe bicicleta. Ca fapt divers.

Si tocuri.

P.S. Cateva facts le-am aflat in timpul turului de la New Europe Tours.

Parisul a ajuns, de ceva timp chiar, una dintre cele mai ravnite atracii turistice din Europa. Esti in dubiu ce premiu sa oferi la concursul organizat de tine? Da o excursie la Paris (sau un iPad). Vrei sa ii faci un cadou romantic partenerei? Parisul este cea mai buna alegere. Vrei sa te dezvolti personal sau profesional? In Paris au loc toate conferintele, finalele anumitor competitii, in Paris se ofera internshipuri, burse Erasmus, proiecte de diploma, stagii de doctorat, chiar si joburi. Parisul e pe trend.

Chiar daca orasul este plin de straini, romanticii nu se lasa mai prejos in a-l vizita. Orice francez e curios ce priveliste ofera ultimul etaj din turn, cati oameni pot incapea pe scarile de la Sacre-Coeur sau cat de scump si elegant este Lize-ul. Un weekend in Paris este de multe ori alegerea perfecta. Probabil majoritatea copiilor francezi asteapta cu sufletul la gura sa vada vestitul oras, pe cand adultii isi planifica sa iasa la o plimbare prin parcuri, pe strazile inguste, dar elegante sau pe malurile Senei.

Avand in vedere cele de mai sus, Bucurestiul pare a fi situat la polul opus in materie de romani dispusi sa il viziteze in scopuri tursitice (nu veniti cu afaceri sau cu intentia de a merge la Ikea). Orasul are frumusetile lui desigur. O sumedenie de muzee, parcuri, ditai Casa Poporului, alei cu umbra, zone vechi, dar acestea nu sunt promovate romanului din provincie asa cum ar trebui. Se “chinuie” ministerul sa atraga strainii, cand sa mai aiba grija si de ai nostri?

Degeaba bagi milioane de euro intr-o campanie de promovare a Romaniei, implicit a Bucurestiului ca si capitala, daca strainul are prieteni din afara Bucurestiului. Acestia cu siguranta l-ar sfatui ca nu prea are ce sa vada in capitala in afara de 2 parcuri si o cladire veche. Stim cu totii ca parerile prietenilor sunt cele mai importante, asa ca milioanele se duc usor usor de rapa.

N-am auzit romani sa zica: “Iuhuuu, mergem in weekend in Bucuresti”, sau “Hai sa mergem si noi in concediu in Bucuresti vara asta”. Poate ar trebuie gandita o campanie de promovare interna inainte de a ne deschide Europei, in caz ca aceasta nu exista. Sau daca exista, poate ar trebui putin adaptata ca rezultatele nu sunt asa vizibile.

Sunt asociatii, grupuri de prieteni (www.bucurestiulintrozi.ro, www.orasul.ro si altele) care au inceput sa faca ceva pentru a descoperi Bucurestiului si a dezvalui adevarata lui frumusete, deci se poate. Muzeele, instituturile culturale au inceput la randul lor activitati care mai de care mai interactive pentru a-si atrage vizitatori, deci se poate.

Ca si concluzie, Bucurestiul are la fel de mult de oferit romanilor cat are si Parisul francezilor, la fel ca si alte capitale locuitorilor tarii respective, doar ca orice roman ti-ar recomanda sa vizitezi intai alta parte a tarii, si nu capitala, care teoretic ar trebuie sa fie primul punct de plecare in descoperirea unei noi tari. Ajungem noi si acolo. Pana atunci, calatorie placuta

O tipa cu pantaloni de piele/cauciuc. Am ajuns la concluzia ca daca porti asa ceva si nu iti vin mulati pe tine, dai impresia ca ai pana la fund.

Un francez care lucreaza la British Council mi-a spus ca acum ceva ani, in liceu, pe langa engleza, trebuiau sa aleaga ca si limba secunda intre romana, chineza sau rusa. A ales romana.

Tineri, picnic, soare, iarba, Invalides, parizieni, vant puternic, pranz, fotbal.

Daca ceri o apa, de sete, ti se aduce automat si gheata si lamaie. Plus o lingurita cu care sa mesteci. Gheata si lamaia.

Turisti din tarile: Io cu podul. Io cu turnu-n cap. Io cu teapa de la Concorde. Io la baza cladirii. Io-n Europa.

Iancu Jianu tocmai scapase din ghearele boierilor si se indrepta spre manastirea Sinaii, calare pe murgul sau (pe care de fapt il furase). Izvorul pe langa care tocmai trecuse susura exact ca cele trei tipe ce intrasera in metrou si se asezasera langa mine.

Fuste, cizme lungi, ceva noroi, picioare. Cam asta puteam vedea in dreapta cartii. Nu mi-am ridicat privirea pentru ca probabil erau imbracate oricum. Am continuat sa citesc.

Iancu tocmai ce se adapostise in biserica de la Pestera Ialomitei, cand deja simteam ca ciripiturile cristaline de cioara imi sparg timpanul. Nu mai auzeam nicio litera, asa ca mi-am ridicat privirea sa le vad pe faptase. Trei parasute in miniatura se hlizeau de zor. Probabil erau in drum sa isi faca buletinele si se bucurau de ultimele zile de generala.

Cand ursul a atacat stana de oi, pe mine m-a atacat o poseta in fata. Ursul a murit, eu m-am intors un pic cu spatele. M-am apucat de bara ca sa echilibrez situatia, deoarece pozitia nu era printre cele mai comode. Nu m-am tinut prea mult, pentru ca o parasutista a decis ca ala e locul ei de sprijinit.

N-am zis nimic. Nu vroiam sa filozofez in franceza cu ele. Nici cand m-a calcat cu 3/4 din cizma nu am zis nimic. Nici ele. In niciun moment de contact cu mine. Cand au iesit din metrou parca pornise alarma de incediu. Da, se facusera observate. Isi atinsesera scopul acelei calatorii.

Frantuzoaice dichisite, elegante, stilate? Pe dreacu! Babuine-n toata regula. Si fara buletin.

Semnele fac parte dintr-o campanie de promovare a turismului prin suburbiile Parisului. Pe langa ele mai existau panouri cu diferite tari, orase, locuri care ar merita vizitate.

Daca nu ne promovam noi, macar altii sa o faca …

Iata cateva fotografii din weekendul petrecut in Viena in urma cu doua saptamani. Plec spre Rouen acum. Salut!

In scara blocului. Un obicei strain multora.

Asteptand.

Un prieten: De ce ii fotografiezi? Eu: Pai daca nu ma vad.

Un romanas departe de casa.

Business stradal.

Spectacol, bani, pasiune.

Reclama la peste. Pentru barbati.

Azi dimineata in autobuz, inghesuiala mare. Langa mine o frantuzoaica de culoare si vreo 3 romanasi la vreo 10 ani, de aceeasi culoare. Copii stateau de vorba, nu incurcau pe nimeni. Frantuzoaica isi dadea coate, se impingea in ei, parca o nascuse ma-sa in autobuzul ala.

Unul dintre copii incepe o conversatie intr-o franceza perfecta cu tipa cu pricina, rugand-o sa nu se mai impinga. Auzind acestea, nebuna incepe sa urle ca din gura de vita. Il face pe copil nesimtit, ii spune ca nici macar francez nu e si il intreaba cum de isi permite sa ii atraga ei atentia.

Atunci copilul, calm si cu zambetul pe buze: Pai tu esti din Africa

Tipul asta jongleaza mingea ori de cate ori are chef, timp de 10 – 20 de minute/spectacol, in fata a sute de turisti, zilnic. Strange aplauze, incurajari, fluieraturi, poate si numere de telefon sau invitatii la cina. Spectacolul are loc undeva deasupra Parisului, in fata vestitei bazilici Sacre Coeur.

Ia lejer 100 de euro pe zi facand ceea ce ii place, nefiind nevoit sa suporte “cantecele” colegelor de birou sau sa primeasca “ordine” de la vreun sef.

E artist. Scena lui e strada. Sau felinarul ala

Se scoala Ion azi dimineata pe la 6 si 15 minute. Pune mana pe soba. Rece. Clantane din dinti o injuratura si o ia spre baie. Pune niste Colgate pe periuta si incepe sa-si lustruiasca zambetul ce ii apare in momentul in care realizeaza ca e ziua lui. E fericit. Asa de fericit incat pana sa se imbrace isi arunca in cuptor o saorma rece de aseara, pe care sa o ia cu el in drum spre munca.

Isi pune hainele de birou, un tricou cu o vaca hippioata si o pereche de blugi cu aere, aseaza frumos saorma intr-o punguta, dand-o in prealabil cu putin mustar fara hrean, dupa care ia sapa pe umar si iese pe usa. Zambeste la soare si striga din adancul sufletului “La multi ani, ma Ioane!”, dand din neatentie cu sapa in interfonul blocului. “Pf, l-am stricat si p’asta. Bine ca nu m-a vazut nimeni”, gandeste Ion urcandu-se in masina.

Traficul romanesc ii da lui Ion timp sa isi termine in liniste saorma pana la birou, reusind chiar sa arunce punguta in care a fost impachetata, fix in mijlocul unei intersectii mai mari. Constient fiind ca este ziua lui, isi propune sa petreaca toata ziua, asa ca da maneaua la maxim in masina. Zambeste in oglinda si isi pune ochelarii de soare in caz ca se va opri ploaia in scurta vreme.

Le multumeste celorlalti soferi care ii ureaza “La multi ani”, chiar daca el nu le aude urarile din cauza muzicii. Uneori are impresia ca vorbele lor se termina in “ma-tii”, dar subconstientul il convinge ca nu poate fi adevarat.

Ajuns la birou, este pupat, cantat, ba chiar bagat in seama, lucru ce rar i se intampla lui Ion. Ba chiar are voie sa ramana cu ochelarii de soare la ochi si este lasat sa faca strategia de marketing a companiei pe hi5, fara alt + tab de data asta. Asa de fericit este Ion incat da fuga la colt sa cumpere ceva pentru ai lui colegi. Cum toate bomboanele de ciocolata i se par a fi expirate, Ion le ia niste Eugenii proaspete, ca ieri scoase din sac.

Dupa opt ore pe hi5 si una pe google ca sa gaseasca hi5-ul, Ion da sa plece. Cand sa iasa pe usa este abordat de cel mai bun coleg al lui, care astazi este vocea intregii echipe. Sfios si cu bucatele de Eugenie intre dinti, il intreaba cand si unde se intalnesc diseara ca sa il serbeze. Auzind acestea, Ion o ia la fuga pe scari, mai mai sa se impiedice de sapa ce o lasase langa usa de la intrare a cladirii de birouri.

Ajuns la masina, gaseste un morman de Eugenii atat pe masina cat si pe langa. Fericit nevoie mare de descoperirea facuta, le baga in portbagaj si demareaza in tromba spre casa. In fata blocului isi vede vecinii adunati pe langa interfon, certandu-se nevoie mare. Cu sapa pe umar, Ion se da jos din masina si imparte Eugenii tuturor, spunandu-le ca este ziua lui. Acestia ii ureaza toate cele bune si il anunta ca un dobitoc le-a stricat interfonul.

Ion zambeste, mai arunca o data sapa pe umar si intra in casa. Intra in baie, se uita in oglinda si isi da jos ochelarii de soare pentru a se pregati de club ca in fiecare an de ziua lui.

El este Ion. Taran de oras.

P.S. Ion nu este un nume, ci doar un comportament.

Am dat zilele trecute peste o baba perversa. Sau ea a dat peste mine de fapt. Sa va povestesc.

Cum iarna a navalit peste romantici ca Ion peste Maria, traficul in Paris s-a aliniat si el la standardele romanesti si a incetat sa mai functioneze in limite normale. Autobuzele au inceput sa vina mai rar, oamenii si-au lasat masinile acasa ca sa foloseasca autobuzele, deci un mic haos eiffelian s-a creat instant.

Dupa doua coate-n stomac si o crema naturala aplicata pe adidasi, am reusit sa patrund in marea de oameni ce populau cutia de metal la acea ora matinala a diminetii. De plictiseala am inceput in gandul meu sa calculez integrale, sa fac rime, chestii obisnuite pe care le face orice om in drum spre birou.

Atunci a inceput distractia. Ceva ma izbeste din plin si ramane acolo. O baba se gandise ca ce bine ar fi daca ar da cu fundul in mine. “O fi aglomerat, saraca nu are loc si a fost impinsa la randul ei”, ma gandesc eu, lasand integrala la o parte. Ma uit in fata ei, nimeni. Baba se aplecase doar doar sa ma izbeasca mai cu putere. Fac un pas inapoi. Sigur are probleme cu spatele. Baba face si ea si iar ma izbeste. Nu se misca, nu se uita la mine. Eu ma uit la ea. Cu putina teama.  In spate nu mai e loc. Fac un pas in lateral sa scap de perturbatii. Face si ea.

“Esti nesimtita?”, se intreaba gandul lansand si rimele la o parte. Deja eram in pericol. Franceza nu prea ma ajuta sa ii explic vreo doua, asa ca m-am intors pe o parte si am numarat secundele pana in statia de autobuz. Am coborat. Eram in siguranta. Ce-o fi apucat-o pe baba? Avea oare ceva istorie in lap dance?