Ieri mi-am lasat Canon-ul 350D pe raft, alaturi de un 28-90mm si un 50mm, si am iesit la plimbare cu noile mele jucarii:
Inca invat sa folosesc toate functiile camerei si noile obiective, dar prima impresie este foarte buna. 60D-ul e o camera buna, iar obiectivele se completeaza unul pe altul. O sa revin cu impresii despre fiecare dupa ce o sa ma mai joc cu ele.
Sfaturile, criticile sunt foarte binevenite 
Textul acestui articol este format din descrierile pozelor puse cap la cap. Enjoy
Ca sa nu las luna octombrie fara niciun articol, am decis sa va povestesc despre 3 evenimente la care am participat weekendul acesta. Pe ultima suta de metri, pe cea din urma lingura de miere, ultimul mohican, Highlander.
Salon du Vintage
Puteti citi numele evenimentului in engleza, dar parca in franceza suna mai bine: vintaj, vantaj, vantigi – salon diu vintaj. Acolo am fost sambata dupa pranz. O hala mare plina cu haine ciudate, mobilier vechi dar reconditionat, hipsteri, multe culori, multi artisti urbani. M-am dus cu primul gand sa imi iau macar un tricou, ceea ce am si facut (cel cu avionul), acesta fiind singura piesa de imbracaminte care mi-a si placut de altfel.
Al 2-lea gand a fost sa fac ceva poze, ceea ce am si facut. Nu ma asteptam sa gasesc ceva extraordinar acolo, dar imi place ce-am gasit. 30 de minute folosite cu rost.
Carti, DVD-uri, benzi desenate
Cam astea ar fi cuvintele cheie ale evenimentului organizat de un tip pe care l-am vizitat dupa incursiunea in old school. Am citit pe lista de Couchsurfing din Paris (o sursa de evenimente faine) cum ca vrea sa isi vanda colectia de carti, DVD-uri si benzi desenate, din cauza faptului ca a ramas fara bani. Astfel, i-a invitat pe cei interesati, sa ii viziteze casa, sa citeasca, sa cumpere, sa vada filme, sa stea de vorba, sa ii admire fotografiile, sa joace jocuri de societate, sa se simta bine si sa il ajute sa iasa din impas.
Am stat vreo ora si doua minute in locuinta lui, o ora si doua minute in care am fost inconjurat de litere si imagini. Cred ca avea peste o mie de benzi desenate, sute de DVD-uri, sute de carti. Lejer pot spune ca 60% din spatiul apartamentului era constituit din aceste cuvinte cheie. Mi-am cumparat si eu 7 benzi desenate si 4 carti. Un pret bun, o fapta buna. Am stat de vorba cu el si cu ceilalti vizitatori, au fost 62 de minute de relaxare si voie buna.
Bataia cu perne
Tot la invitatia celor de pe Couchsurfing m-am dus ieri sa fac poze la o bataie cu perne, undeva langa turn. Mi s-au alaturat si cativa prieteni, care chiar au participat la razbel, venind cu munitia pufoasa de acasa, si ne-am prezentat la ora stabilita in locul stabilit.
Ma asteptam sa fie multa lume, gen sute de oameni, dar cele 30 – 40 de persoane au fost suficiente cat sa starneasca rasete, blituri, aplauze de la cei aflati in jurul lor. A fost un mini-flashmob menit sa te scoata din cotidian cu ajutorul unor perne in cap. In direct de la fata locului sau la o zi dupa eveniment, va invit sa priviti pozele mele si clipul facut de catre organziatori.
In fiecare an o parte din cheiul Senei este transformat in loc de plaja. Nisip, hamace, terase, concerte, sezlonguri, exista de toate, mai putin apa de scaldat. “Evenimentul” Paris Plages are loc intre 21 iulie si 21 august, iar accesul in zona este gratuit. Nu e usor sa prinzi un hamac liber, dar nici imposibil. Trebuie doar sa te scoli devreme, sa fii la 8 “pe plaja”, sau sa stai de panda ca bufnita.
Cum s-ar numi in Bucuresti evenimentul asta? Bucuresti Plaje? Plajele Bucurestiului? Hai Bucuresteni la Plaja?
Dar in Londra?
Rar vezi asa de putini turisti in piata Concorde din Paris. Probabil nu au fost pe faza si au pierdut cele cateva ore cu soare din multele zile ploioase care fac vara celui mai “romantic” oras din lume. Sau poate au fost toti la plaja.
Ieri am trecut pe la carnavalul tropical din Paris, carnaval ce s-a desfasurat pe intregul Sans Elizee, spre tristetea amatorilor de cumparaturi scumpe si atat. Am aflat de el total intamplator, duminica dimineata, dar am aflat apoi ca evenimentul are loc in fiecare an, in prima duminica din iulie.
Ajuns la fata locului, am intocmit rapid niste statistici pentru jurnalistii care au de gand sa scrie despre carnaval:
Gasiti mai jos doua serii de poze, sa vedeti cat de colorat m-am distrat
Flori, chipuri sau culori
Bebelusele, dans
P.S. Tipa din penultima poza a fost regina carnavalului
# titlul are sens daca se observa si categoria
Tocurile tip teapa (a se citi ţapă), pantalonii de leopard mulat, topul de dama de lux, poseta Lui Buton, toate astea merg la perfectie cu un double cheese de McDonalds si o portie giganta de cartofi prajiti cu ketchup-ul prelins pe botox.
Jogging-ul printre jaloane umane nu este cel mai recomandat sport.
Pitipoancele nu au limita de varsta. Doamnele de pe strada cu site se intrec in blanuri, freze, rujuri, animale pe ele si dupa ele.
Cred ca am vazut-o pe Udrea.
Cocalari mici, 10 – 12 ani, mulati si ei, cu tigara / trabucul in gura, de parca i-au nascut mamele lor (ma-se-le) sub arcul de triumf.
In rest a fost ok: soare, pasari, decolteuri, fuste.
De prin Londra
Amurg (de cand nu ati mai folosit cuvantul asta?) de cartier
Fie ploaie, fie soare, io-s cu steagul la plimbare
Pictor roman pictand englezoaice (cred)
Am ajuns de cateva zile in Paris, fara prea multe peripetii. Am reusit sa scriu despre 4 sesiuni din cadrul Social Media Week si voi mai scrie de inca 4 in zilele urmatoare.
Ca sa ne mai si radem putin intre timp, sa va spun 3 povesti scurte din metroul londonez.
In Regatul Unit al Marei Britanii si al Irlandei de Nord, chiar si in Irlanda, femeile umbla fie 50% dezbracate, fie 50% in strampi. Aia e. E cultura / traditia lor si trebuie sa o respectam.
In fata mea era o doamna la vreo 40 – 50 de ani, blonda, machiata elegant, cu o blana de animal mort pe umeri, ce ii venea pana la talie. In rest era in strampi. Si atat. Strampi transparenti cu vedere directa la o pereche de bikini anilor ’60.
Nu iesi asa din casa decat daca vrei sa atragi vreo galerie dupa tine sau sa iti lansezi propriul fan club. Cred ca blana de oaie o apasa cam mult pe timpane.
In multe statii din metroul londonez trebuie sa iei un lift pentru a ajunge la suprafata. Poti lua si scarile, doar ca esti avertizat atat de afise, cat si de o voce sinistra, ca sunt peste 100 de trepte, asa ca depinde de tine ce chef de facut sport ai.
Ambele lifturi plecasera si se formase o gramada mare de oameni in asteptarea lor. Era liniste, toti cu ochii pe cele 2 beculete care iti semnalau apropierea liftului. In momente din astea nu se vorbeste, stai si astepti in liniste ca atunci cand primesti tezele de sfarsit de semestru. Si cum stateam eu asa, la fel de linistit, aud o voce proaspata de undeva din spate: “Hai in p**a mea azi!”.
Am intrat in metrou si m-am asezat. La doua scaune de mine era un tip de vreo 30 de ani, mai sarac imbracat, cu un rucsac ponosit si o chitara. Parea trist.
Pe scaunele din fata lui s-au asezat doua tipe la vreo 22 de ani, mai frumos imbracate, cu 2 posete scumpe si multe plase de cumparaturi. Pareau fericite.
Au inceput sa isi dea coate si sa rada de chitarist. El nu le vedea, statea cu capul in jos si isi acorda chitara. Ele radeau, schimbau vorbe, se uitau la el cu coada ochiului. El isi vedea de treaba lui.
Metroul a plecat, iar el a inceput sa cante. Intai ceva de Nirvana, apoi ceva de RHCP si altceva de Green Day. Canta atat la chitara, cat si din voce. Canta foarte frumos din ambele. Fetele s-au oprit din ras si au continuat sa il priveasca. Nu isi puteau lua ochii de pe el. Il priveau cu apreciere.
La statia urmatoare ele au coborat. La fel si el. Sa fi avut povestea un final fericit?
